![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Multumesc pentru raspuns.
Insa daca casatoria s.a oficiat deja in conditiile in care nasii erau tata si fiica este sau nu valida inaintea lui Dumnezeu. Sau ar trebui sa reoficieze slujba cu nasi cununati in biserica ortodoxa. Va rog sa nu va suparati pe mine ca va intreb insistent aceste lucruri. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
Cel mai bine ar fi insa sa vorbiti cu un preot. Cititi si aici - "Pentru ca Taina Cununiei să fie validă, pe lângă condițiile impuse de dreptul bisericesc, există condiții și din punct de vedere dogmatic. Întrucât adevăratul săvârșitor al Tainelor este Iisus Hristos, eficiența acestora nu depinde de vrednicia morală a săvârșitorului (a preotului), însă intenția și credința săvârșitorului, care trebuie să se manifeste prin evlavie și atenție, sunt absolut necesare. În același timp, i se cere și primitorului credință și o pregătire specială. (Prof. dr. George Remete, Dogamatica Ortodoxa) În ceea ce privește Taina Cununiei, este suficientă, pentru validitate, credința și pregătirea doar a unuia dintre soți, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel: Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voștri ar fi necurați, dar acum ei sunt sfinți. „Însușirile căsătoriei sunt unitatea și indisolubilitatea. Unitatea constă în monogamie, iar indisolubilitatea înseamnă indestructibilitatea căsătoriei pe toată viața.” Cu toate acestea, cei care au mai fost căsătoriți și au divorțat se pot căsători din nou, dar a doua căsătorie este o simplă ierurgie și nu o Taină. (Prof. dr. George Remete, Dogamatica Ortodoxa) Scopul principal al Tainei Cununiei este acela de a împărtăși harisma trăirii în comuniune deplină. (Prof. dr. George Remete, Dogamatica Ortodoxa) Acest aspect foarte important este uitat de multe ori de către potențialii sau actualii soți. Ei văd în căsătorie doar un angajament public, solemn, de a trăi împreună, de a-și fi fideli, de a se ajuta reciproc până la moarte, de a crește copii și, eventual, că vor fi pedepsiți de Dumnezeu la Judecata de Apoi dacă nu fac aceste lucruri. Dar această gândire face abstracție de prezența permanentă a lui Hristos în mijlocul lor. În realitate, orice păcat face ca relația cu Dumnezeu să slăbească acum și aici, ca și cea dintre soți. Ori de câte ori nu este pusă în lucrare această harismă primită în cadrul Tainei Cununiei, soții se depărtează de la scopul Tainei." si aici - http://www.crestinortodox.ro/drept-b...iei-69941.html
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Last edited by glykys; 12.08.2012 at 01:50:00. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Trebuie toate traditiile (nasi mai saraci)? | sophia | Botezul | 42 | 16.11.2014 14:49:16 |
| Copiii nascuti prematur trebuie botezati si preotul trebuie chemat | spre_rasarit | Botezul | 3 | 08.04.2011 20:23:54 |
| botez cu 2 nasi | ioanav04 | Botezul | 4 | 07.08.2010 12:53:25 |
| nasi | cris13 | Nunta | 0 | 13.09.2008 16:22:57 |
| despre nasi | xdaria | Nunta | 7 | 09.10.2007 08:09:10 |
|
|