Dati-mi un sfat, va rog

doar o nelamurire. oricum nu ne vom putea intelege niciodata una alteia opiniile, dar ma intreb cum ati reactionat cand fiul dvs i-a spus acelei domnisoare ceea ce i-a spus.
ca poate ea n-a avut curajul sa-i spuna una buna si sa-l puna la locul lui de copil. cati ani are? e chiar asa de mic incat sa nu-si dea seama ce vorbeste? vi se pare ca e un motiv de mandrie ce a facut, ca are curajul sa "spuna lucrurilor pe nume", sa zic asa?
si dvs nu ati intervenit in niciun fel? ati fi putut sa spuneti purul adevar: " nu dragule, ea nu este inca matusa ta, este prietena unchiului tau si poate ca intr-o zi va fi matusa ta. daca ea va decide treaba asta." ce atata tabu?
si chiar ati intrerupe legaturile cu familia dvs sau a sotului pt ca se promoveaza concubinajul? adica sa-i privezi pe copii de bunici pt ca au opinii diferite de ale voastre?
oare daca ar fi impotriva concubinajului nu le-ati gasi totusi alte defecte? poate ca bunicul ar trage la masea, sau bunica ar mai fuma din cand in cand. poate ca bunicul mai scapa o injuratura sau bunicii ii place barfa. bunici perfecti nu exista... dar e o buna vorba "cine nu are batrani sa isi cumpere"... nu uitati ca nici dvs nu sunteti perfecta, nici eu, nici nimeni.. iar roata se intoarce, intr-o zi fiul dvs va va aduce o nora. o, da, se vor casatori la timp, nu va ingrijorati, dar daca si ea va va gasi un defect pe care sa nu-l poata suporta... ??? si va va priva de nepotei?
ma intrebam si eu doar asa, nu dati cu pietre...

[anna21]

În prealabil postat de paprika

doar o nelamurire. oricum nu ne vom putea intelege niciodata una alteia opiniile, dar ma intreb cum ati reactionat cand fiul dvs i-a spus acelei domnisoare ceea ce i-a spus.
ca poate ea n-a avut curajul sa-i spuna una buna si sa-l puna la locul lui de copil. cati ani are? e chiar asa de mic incat sa nu-si dea seama ce vorbeste? vi se pare ca e un motiv de mandrie ce a facut, ca are curajul sa "spuna lucrurilor pe nume", sa zic asa?
si dvs nu ati intervenit in niciun fel? ati fi putut sa spuneti purul adevar: " nu dragule, ea nu este inca matusa ta, este prietena unchiului tau si poate ca intr-o zi va fi matusa ta. daca ea va decide treaba asta." ce atata tabu?
si chiar ati intrerupe legaturile cu familia dvs sau a sotului pt ca se promoveaza concubinajul? adica sa-i privezi pe copii de bunici pt ca au opinii diferite de ale voastre?
oare daca ar fi impotriva concubinajului nu le-ati gasi totusi alte defecte? poate ca bunicul ar trage la masea, sau bunica ar mai fuma din cand in cand. poate ca bunicul mai scapa o injuratura sau bunicii ii place barfa. bunici perfecti nu exista... dar e o buna vorba "cine nu are batrani sa isi cumpere"... nu uitati ca nici dvs nu sunteti perfecta, nici eu, nici nimeni.. iar roata se intoarce, intr-o zi fiul dvs va va aduce o nora. o, da, se vor casatori la timp, nu va ingrijorati, dar daca si ea va va gasi un defect pe care sa nu-l poata suporta... ??? si va va priva de nepotei?
ma intrebam si eu doar asa, nu dati cu pietre...

:)
Nu dau cu pietre.

Cele mai stranii lectii de viata le-am invatat din relatia cu socrii mei, nu stiu daca ma pot face inteleasa.

Inteleg indignarea ta deoarece in tinerete si eu gandeam altfel.
Am avut multa libertate in tinerete (atunci nu mi se parea ca am, dar acum sunt mama si inteleg ca am avut multa libertate)... Aveam un grup de prieteni cu care stateam vara mai mult la mare/munte, decat acasa.. Iar in studentie petreceam mult timp prin cluburi, uneori noapte de noapte (culmea e ca mai lucram si part time undeva si aveam si bursa la scoala.. astazi nu inteleg de unde aveam atata energie, dormeam f putin..).
Si parintii mei erau destul de nemultumiti si aveam periodic "discutii" despre responsabilitate, maturitate, datorie catre ceilalti etc.. Tot faceam ce vedea in jur ca fac altii, nu prea luam in seama ce spun parintii, mi se parea ca nu-mi inteleg nevoile si nu sunt in pas cu timpul.

Prin contrast, parintii prietenului erau foarte deschisi, foarte "moderni", dadeau bani fiilor lor pt a-i cheltui in oras (pe cand eu munceam pt bani, nu primeam de la parinti bani pt distractii, desi aveau de unde sa-mi dea). Le puneau casa la dispozitie pentru petreceri.
Ba inca atunci cand parintii mei mi-au interzis sa plec la munte, parintii prietenului au sunat sa o convinga sa ma lase! Lucruri de-astea.
Si cat ii laudam pe parintii prietenului: ca sunt discreti, ca-si ajuta si inteleg perfect fiii, ca la ei acasa se mananca lucruri extraordinar de bune (pe cand la mine acasa mancarea era foarte banala.. paranteza: mama avea talentul extraordinar de a face un festin dintr-o masa simpla. Chiar daca ar fi avut doar cartofi fierti si salata de varza, pranzul la noi acasa era intotdeauna o mare bucurie si totul parea gustos! Imi lipsesc aceste lucruri astazi cand mananc orice!). Si ii tot laudam pe parintii prietenului.. nu stiu cum de ma suportau proprii mei parintii sa ma vada atat de ingrata si proasta!

Pana in ziua in care prietenul mi-a dat verigheta si am hotarat sa ne mutam impreuna. Atunci lucrurile au luat o intorsatura neasteptata!
Parintii mei s-au pus efectiv in usa si au zis: "din casa noastra tu iesi doar maritata!"
Niciodata nu au fost atat de vehementi ca in acel moment. De parca ar fi fost o chestiune de viata si de moarte.
Eu nu intelegeam nimic. Multe prietene traiau in concubinaj.. ce era atat de gresit? Pai o sa ne casatorim intr-o zi, nu? Dar sa vedem..mai incolo.
Nu am cuvinte sa spun cat de putin am inteles din atitudinea parintilor mei, cat de rusine imi este astazi ca atunci nu i-am inteles si nu i-am apreciat cum se cuvine.
Ei au facut un efort financiar platit nunta si ne-am casatorit in trei luni (in mare graba, ca nu cumva sa ajung sa ma mut cu prietenul fara a fi maritata cu el).

Si asa am scapat eu de concubinaj.

Vreau sa spun ca a mai trecut o vreme pana am inteles cat de extraordinari sunt parintii mei, cat de mult rau le-am facut de-a lungul timpului si cat de daunatoare este atitudinea "las' ca-s tineri si sa-si traiasca viata" blah, blah.. (adica acceptarea concubinajului).

Acceptarea concubinajului este o dovada de slabiciune morala (zic eu astazi cu mintea mea de acum.. ca in tinerete ziceam altceva).
Poate ca tinerii sunt naivi si indragostiti si nu au putere sa depaseasca unele momente. DAR DE ACEEA AU PARINTI! Ca sa-i sustina in ce este bine, sa-i ajute la greu etc..

Eu sunt mama de baieti si deja la 7 ani pe al meu il suna colegele acasa sa-l intrebe ce mai face! Pai ce ma fac la 16 ani?! Ma apuca disperarea cand ma gandesc.
Asa ca i-am spus de la gradinita ca singurul mod in care exista binecuvantarea lui Dumnezeu in familie este prin Taina Cununiei. Si i-am aratat poze de la nunta noastra sa vada ca ne-am cununat in biserica si o casatorie nu este doar un angajament pe care sotii il iau unul fata de altul, ci si un angajament luat in fata lui Dumnezeu.
Si in general insist pe aceasta idee, ca sa i se intipareasca bine in minte ca iubirea nu este "hugs and kisses" sau o traire inefabila, iar daca te joci dea casatoria fara a fi casatorit in fapt, apoi vei plati amarnic pt asta.

Am fost foarte impresionata sa vad pe ortodoxia tinerilor ca fecioria nu a murit astazi, faptul ca multi tineri (baieti) cred asta mi-a dat speranta ca poate exista o sansa si pt fiii mei sa creasca curati intr-o lume care progreseaza catre desfranare generalizata.

[anna21]

Scuze ca am lasat mesajul la jumatate. Intervenise ceva.

Ce am facut eu cand fiul meu a spus domnisoarei sa se marite? Am tacut. Ceea ce poate fi considerata aprobare.
Dupa o relatie de 4 ani (poate mai mult, nu-mi amintesc exact), nu cred ca ea nu stie ca ceva este in neregula sa traiasca astfel. Iti place? Te mariti.
Nu-ti place? Te desparti.
Nu poti fi in "proba"/dubii timp de 4 ani!
Asta excluzand pacatul.

Dar ea a tinut posturi, a fost sa se spovedeasca de mai multe ori in aceasta perioada (uneori a reusit si sa se impartaseasca, da!). Nu poti sa te minti la infinit ca esti bine, ca nu esti intr-o suferinta spirituala!

Daca tin la ea (si tin la ea), nu este drept sa o mint si eu. Ea este cea care va suferi cel mai mult daca aceasta stare persista. Parerea mea.


Pe de alta parte, acesta este un exemplu negativ pt fiul meu. Pentru ca se petrtece in familie si cu incuviintarea tacita a tuturor.
Adica spunem una (desfraul este rau) si facem alta.

Sau, mai rau, spunem ca desfraul este bun (cazul socrilor), situatie in care mai bine tin copilul departe.

Referitor la ultima intrebare.. Nu-mi e teama ca nora ma rine departe de nepotel. Mi-e teama sa nu-mi cresc astfel copiii incat nepoteii mei nici macar sa nu apuce sa se nasca (avort, adica).

@ Anna

Mai intai trebuie sa-ti spun ca tare m-ai impresionat cu tot ce ai povestit despre parintii tai dar mai ales cu faptul ca ti-ai dat seama ca sunt extraordinari! Sa ii tina Dumnezeu sanatosi si bucurosi!

Apoi vreau sa iti mai spun ceva : pai poate viitoarea ta cumnata ar vrea sa se marite maine, dar n-o cere cumnatul tau de sotie! Poate el o lalaie de atata timp. In cazul acesta cred ca ar trebui "tunurile" indreptate spre el ( si spre MMMMAMMMMA LUI DE BAIAT:-)), asa cum spui..).Adica fiul tau sa-i spuna lui ca doar e unchiul lui, sa se insoare. Desigur fata nu ar trebui sa accepte aceasta varianta "light", dar daca il iubeste, spera ca intr-o zi va fi sotia lui...Zic si io..

[zaharia_2009]

În prealabil postat de anna21

:)
Nu dau cu pietre.

Cele mai stranii lectii de viata le-am invatat din relatia cu socrii mei, nu stiu daca ma pot face inteleasa.

Inteleg indignarea ta deoarece in tinerete si eu gandeam altfel.
Am avut multa libertate in tinerete (atunci nu mi se parea ca am, dar acum sunt mama si inteleg ca am avut multa libertate)... Aveam un grup de prieteni cu care stateam vara mai mult la mare/munte, decat acasa.. Iar in studentie petreceam mult timp prin cluburi, uneori noapte de noapte (culmea e ca mai lucram si part time undeva si aveam si bursa la scoala.. astazi nu inteleg de unde aveam atata energie, dormeam f putin..).
Si parintii mei erau destul de nemultumiti si aveam periodic "discutii" despre responsabilitate, maturitate, datorie catre ceilalti etc.. Tot faceam ce vedea in jur ca fac altii, nu prea luam in seama ce spun parintii, mi se parea ca nu-mi inteleg nevoile si nu sunt in pas cu timpul.

Prin contrast, parintii prietenului erau foarte deschisi, foarte "moderni", dadeau bani fiilor lor pt a-i cheltui in oras (pe cand eu munceam pt bani, nu primeam de la parinti bani pt distractii, desi aveau de unde sa-mi dea). Le puneau casa la dispozitie pentru petreceri.
Ba inca atunci cand parintii mei mi-au interzis sa plec la munte, parintii prietenului au sunat sa o convinga sa ma lase! Lucruri de-astea.
Si cat ii laudam pe parintii prietenului: ca sunt discreti, ca-si ajuta si inteleg perfect fiii, ca la ei acasa se mananca lucruri extraordinar de bune (pe cand la mine acasa mancarea era foarte banala.. paranteza: mama avea talentul extraordinar de a face un festin dintr-o masa simpla. Chiar daca ar fi avut doar cartofi fierti si salata de varza, pranzul la noi acasa era intotdeauna o mare bucurie si totul parea gustos! Imi lipsesc aceste lucruri astazi cand mananc orice!). Si ii tot laudam pe parintii prietenului.. nu stiu cum de ma suportau proprii mei parintii sa ma vada atat de ingrata si proasta!

Pana in ziua in care prietenul mi-a dat verigheta si am hotarat sa ne mutam impreuna. Atunci lucrurile au luat o intorsatura neasteptata!
Parintii mei s-au pus efectiv in usa si au zis: "din casa noastra tu iesi doar maritata!"
Niciodata nu au fost atat de vehementi ca in acel moment. De parca ar fi fost o chestiune de viata si de moarte.
Eu nu intelegeam nimic. Multe prietene traiau in concubinaj.. ce era atat de gresit? Pai o sa ne casatorim intr-o zi, nu? Dar sa vedem..mai incolo.
Nu am cuvinte sa spun cat de putin am inteles din atitudinea parintilor mei, cat de rusine imi este astazi ca atunci nu i-am inteles si nu i-am apreciat cum se cuvine.
Ei au facut un efort financiar platit nunta si ne-am casatorit in trei luni (in mare graba, ca nu cumva sa ajung sa ma mut cu prietenul fara a fi maritata cu el).

Si asa am scapat eu de concubinaj.

Vreau sa spun ca a mai trecut o vreme pana am inteles cat de extraordinari sunt parintii mei, cat de mult rau le-am facut de-a lungul timpului si cat de daunatoare este atitudinea "las' ca-s tineri si sa-si traiasca viata" blah, blah.. (adica acceptarea concubinajului).

Acceptarea concubinajului este o dovada de slabiciune morala (zic eu astazi cu mintea mea de acum.. ca in tinerete ziceam altceva).
Poate ca tinerii sunt naivi si indragostiti si nu au putere sa depaseasca unele momente. DAR DE ACEEA AU PARINTI! Ca sa-i sustina in ce este bine, sa-i ajute la greu etc..

Eu sunt mama de baieti si deja la 7 ani pe al meu il suna colegele acasa sa-l intrebe ce mai face! Pai ce ma fac la 16 ani?! Ma apuca disperarea cand ma gandesc.
Asa ca i-am spus de la gradinita ca singurul mod in care exista binecuvantarea lui Dumnezeu in familie este prin Taina Cununiei. Si i-am aratat poze de la nunta noastra sa vada ca ne-am cununat in biserica si o casatorie nu este doar un angajament pe care sotii il iau unul fata de altul, ci si un angajament luat in fata lui Dumnezeu.
Si in general insist pe aceasta idee, ca sa i se intipareasca bine in minte ca iubirea nu este "hugs and kisses" sau o traire inefabila, iar daca te joci dea casatoria fara a fi casatorit in fapt, apoi vei plati amarnic pt asta.

Am fost foarte impresionata sa vad pe ortodoxia tinerilor ca fecioria nu a murit astazi, faptul ca multi tineri (baieti) cred asta mi-a dat speranta ca poate exista o sansa si pt fiii mei sa creasca curati intr-o lume care progreseaza catre desfranare generalizata.

Pot sa spun ca te cunosc binisor sora (dupa 2 ani de postari pe acest forum) si ca intotdeauna m-au atras si mi-au placut realismul tau , sinceritatea si nivelul credintei pe care o practici .
Noi aici ne aflam pe un form ortodox, ori asta nu trebuie sa ne scape din vedere si sa incepem sa promovam tot felul de pacate ale conteporaneitatii scuzindu-ne ca de, acestea sunt timpurile si ca pina la urma toate se vor aseza in viata oricarui om !
Crestinii practicanti nu gindesc asa deoarece ar fi f. clar ca daca am dori, daca ne-ar placea si ne-ar multumi acest mod de gindire , pai in acea clipa deja Hristos nu mai este in inima noastra de mult timp . Nu am mai fi ai lui Hristos din acea clipa ori aceasta este un lucru f. grav. Hristos insusi , in rugaciunea din gradina Ghetimani spunea textual : ,,... eu nu pt. lume ma rog Tie (caci lumea l-a respins pina la rastignire strigind cu gura ei in forul roman : rastigneste-L !) ci pt. cei ce mi-ai incredintat mie , ca asa cum una suntem noi asa sa fie si ei cu Mine ..."

Gindirea si traiul lumesc nu este pt. un ortodox(putini existenti real in lume !) si cine este curios poate sa vada aceasta uitindu-se chiar aici pe forum citi crestini traditionalisti, reali, adevarati sunt ! Dar va spun eu , suntem extrem de putini . Pt, ca putini sunt cei care voiesc sa traiasca in Hristos !
Nu lumea este aspiratia si dorinta noastra , nu lumea este idealul si telul nostru, nu a fi in rindul lumii este dorinta noastra arzatoare ci cu totul si cu totul altceva ... A fii si a ramine ai lui Hristos !! Ori a fii ai Lui insemneaza jertfa in duh si adevar , insemneaza sa iti iei crucea, tu , sotul tau si toti copii tai si sa ii urmezi lui Hristos , ori a urma Lui nu este lucru la degetul mic al omuilui , ci asa cum am mai spus, este jerfta .
De nu facem asa si ne lasam amagiti ori dati pe spate de incintati de lumea lume si de valorile ei grozave, de pretentiile si ambitiile ei, atunci vom primi raspunsul lui Hristos dat de curind , in evanghelia duminicii tuturor sfintilor , unde ne spune textual : ,,... cine nu isi ia crucea si nu-mi urmeaza , nu este vrednic de mine !" . Si ne mai spune in aceiasi evenaghelie , ca cel ce se rusineaza sa Il marturiseasca pe EL inaintea oamenilor (a socrilor, a copiilor moderni si cu dorinta de concubinaj, a vecinilor moderni si desfrinati si ei , a colegilor de servici inglobati in patimi si pacate pina la nivelul buzelor de la gura si a altora asemenea lor !) atunci si El se va rusina sa il marturiseasca inaintea Tatalui Ceresc ! Ori daca nu ne marturiseste nimeni (Maica Domnului, sfintii si casnicii lui Hristos sau insasi Hristos Mintuitorul ) inaintea Tatalui Ceresc atunci ne aflam intro situatie extrem de rea , aceea de a nu exista scrisi in Cartea Cartilor , in Cartea Vietii si a Nemuririi .

Nu lumea si complezanta circumstantiala a modernismului ei este telul ortodoxului , ci ortodoxia . Si ne spunea parintele Rafail Noica despre ortodoxie ca aceasta este felul omului de a fi din constructia sa de la Dumnezeu, de la facere .

Asadar , aceasta postare a mea este inca o data si iarasi odata impotriva celor care nu stau bine infiti in ortodoxie dar care nici nu doresc sa cunoasca mai mult si sa se smereasca ci din contra sa discute si sa promoveze pacate veniale cu eleganta si ,,bun simt comun".

Eu unul prefer si aleg ortodoxia chiar daca par retrograd si anacronic !

NB : v-am spus ca prin articolele pe care le contine , ortodoxiatinerilor este grozava ca isvor de cunoastere !