Mandrie sau marturisirea lui Hristos?

[anita]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu cred că biserica ar trebui să se adapteze în privinţa postului. Pe lîngă perioadele rînduite, ar trebui ca oamenilor să li se spună despre mîncarea chimicalizată şi otrăvită care se vinde pretutindeni. Ar trebui să se predice şi despre asta din cînd în cînd din faţa altarului. Dar mai întîi preoţii trebuie să conştientizeze acest fapt grav, că mîncarea şi apa sînt din ce în ce mai toxifiate, pline de Euri şi de substanţe dăunătoare trupului, minţii, deci şi sufletului pînă la urmă.

Pentru că ce rost are să mănînci în postul Paştilor salate şi roşii şi alte legume plasticate şi crescute artificial cu azot, cînd se poate face în loc mîncare din boabe de soia, năut, linte, fasole?

Dar sunt preoti care spun asta la predica,vorbesc si despre fenomenul declansarii dezastrelor naturale si alte pericole contemporane ,cipuri ,vaccinuri ,etc.
Eu nu cred ca un postitor mananca rosii si alte trufandale scumpe ,mai degraba acestea sunt cumparate de cei care nu postesc.

[Cristina Maria]

Am si eu o intrebare: Sa zicem, cand ne intreaba cineva "Mergi in fiecare duminica la biserica?" noi raspundem: ma straduiesc... Eu, una, daca nu ma straduiesc? Adica, daca imi place sa merg, si simt ca ma cheama acel loc? Eu nu ma straduiesc, o fac din pura placere, mi se pare degeaba sa spui "ma straduiesc"... Asta ar insemna trufie?
E o cumpana foarte fragila, caci din dorinta de a-L marturisi pe Domnul, pot cadea in trufie, sau in impresia ca le stii tu pe toate, nu?

[vsovivi]

În prealabil postat de Cristina Maria

Am si eu o intrebare: Sa zicem, cand ne intreaba cineva "Mergi in fiecare duminica la biserica?" noi raspundem: ma straduiesc... Eu, una, daca nu ma straduiesc? Adica, daca imi place sa merg, si simt ca ma cheama acel loc? Eu nu ma straduiesc, o fac din pura placere, mi se pare degeaba sa spui "ma straduiesc"... Asta ar insemna trufie?
E o cumpana foarte fragila, caci din dorinta de a-L marturisi pe Domnul, pot cadea in trufie, sau in impresia ca le stii tu pe toate, nu?

Păi sigur că da, doar că tu nu știi ce e aia trufie... și e chiar mai bine să nu fii curioasă, și cum adică să-ți placă să mergi la biserică? Ce poate să-ți placă acolo? Acolo sunt sfinți, sunt oameni umili, oameni săraci, oameni cinstiți, oameni bătuți din toate părțile de valurile gLumii...; îți place să te bucuri de suferința atâtor oameni handicapați și bolnavi și care își plâng păcatele? Ce poate fi frumos la așa o priveliște deplorabilă? Nu cumva te duci să-ți etalezi garderoba sau să te vadă preotul? Ori să ai gânduri „smerit înțelepte” la care să se uite oamenii și cu care te fălești ca la spectacool? Ce fel de gânduri alese ai...

Deci trufia vine încet încet prin strădanie, se străduie omul ca să cadă în trufie și nu se lasă până nu ajunge, fiindcă aia-i place omului, trufia.

Și cum îl mărturisești tu doar la biserică? „Au doară” nu este scris că „în toată vremea laudă îți voi aduce Ție din buze curate” (am semi-inventat citatul, (așa-mi trebuie dacă n-am ținere de aminte))?.. Deci cum tu te dai toată ziua cu ruj și cu rimel și cu ojă și cu pudră și te mai și sui pe tocuri cui ca să atragi toate privirile, nu e clar ce fel de mărturisire faci? Mai bine stai acasă și citești cum e portul cuvios, și ținuta interioară serioasă, aia a unui creștin și abea apoi mergi să mărturisești pe Dumnezeu din toată inima.

Iartă-mă că nu știu ce-mi veni de sus de te-am pus la puncte puncte. Păi trufia e aia care se naște încet încet din neghina sădită prin aluatul fariseilor, pe care l-ai păpat, și nu-ți dai seama cum inima ta se apropie de ea și o îmbrățișază ca pe cea mai mare plăcere... e ca un fel de eliberare acea stare... dar când realizezi, îți dai seama că te-ai eliberat de emoții pentru slavă de la oameni. Și ești fericită apoi cam ca o curcă exotic ploată oridecâteori îți reamintești senzațiile acelea sumbre ale trufiei... așa ca niște frisoane ce-ți umflă inima cu „bucuria” răzbunării... pe Dumnezeu, firește, că pe cine altcineva? Ori pe piscă sau pe cățel sau pe vecini, sub numele tainic de sminteală.

Deci cine te pune pe tine ca să te răzbuni tu?... încă târându-te afară cu stoicism la senilitate din seninătate?

Dumnezeu vrea adorație tainică, iar tu te gândești să-i dărui superstiție sadică?

Hai că am cam gLumit acuma, ca să te înalț tocmai azi cât mai sus. Pace ție.
Nu știu cine m-a lovitși nici cu ce. De ce mă doare?

[vsovivi]

În prealabil postat de Liviu33

Eu sunt de parere ca ar trebui schimbat ceva la post! Corect este fiecare sa tina cat poate si cat de aspru poate. Dar in iuresul zilelor noastre postul se tine tare greu. Cand trebuie sa plec mai multe zile deja e o problema. Nu e timp si mancarea de post presupune mai multa atentie la preparare! Postul ar trebui usurat si ar trebui pus accentul pe fapte bune, pe filantropie. Poate un post ca la romano-catolici ar fi mai usor tolerat, asa vad ca multi renunta! Postul e o lupta si trebuie sa ne luptam in primul rand cu noi insine, cu patimile, cu slabiciunile... dar cand petreci peste 10 ore la serviciu incepi sa vezi negru! Ca sa tii post trebuie sa fii linistit, sa nu fii tulburat sa-ti gasesti o stare de echilibru. Foarte dificil!

Păi e greu pentru că unii au făcut rânduiala bucatelor şi preparatelor de post, care fireşte că te satură şi sunt mai multe şi mai bune ca celelalte, dar şi mai scumpe... deci te apucă groaza vrând să fii ca ceilalţi ''creştini''.

Postul înseamnă nepăsare pentru toate grijile foamei, somnului, căldurii, frumuseţii hainelor de lux, apei nesfinţite şi sucurilor şi beuturilor dar mai ales trebuie renunţat la paste, la pâine şi la toate fructele şi zarzavaturile crescute de alţii, căci pot să fie înjurate sau blestemate...

Deci nimic mai simplu, în post nu mânci nimic, nu bei nimic, nu vezi, nu auzi, nu eşti curios de nicio întâlnire adulterină a ochilor, de nici o prietenie cu păcatul, de nicioînchipuire a mândriei, ci te laşi purşisimplu în mâna Domnului ca o păpuşe hotărâtă să rabde, să lase în grija lui Dumnezeu toată viaţa sa.

Nu ai voie însă să te răzbuni pe tine, nu ai voie să te lauzi, nu ai voie să o faci pentru a dobândi puteri ca şi fachirii sau cei ce se antrenează la probe de rezistenţă... nu! E simpla părăsire a grijilor gLumii pentru a putea să aibă Domnul grijă de tine, căci altfel tu eşti cu mintea la plimbare după tot felul de superstiţii ale fericirii.

Deci nimic şi niciogrijă până te apucă cu leşinuri şi ameţeli şi atunci haleşti nişte apă sfinţită sau anaforă... iar dacă începi să cazi de pe picioare, poţi să mănânci câte ceva: legume, fructe, gem, miere, nuci...

Cel mai rău lucru este de a te apuca în post să mănânci paste făinoase, pâine, apă, sucuri... chiar dacă sunt calde şi gustoase lasă-le căci trebuie să laşi să te hrănească Domnul cu Credinţă.

Nu te teme că nu păţeşti nimic, te apropii de moarte, te apucă ameţeala dar nu moare omul de la post, ci de frică şi de superstiţii căci apoi îndrăzneţul se supără şi şi-o face, se răzbună pe Dumnezeu.

Dacă ajungi în disperare, cere ajutorul şi lasă-te ajutat, şi chiar dacă ţi se dă ceva de mâncare tu nu refuza şi nu spune nimănui că posteşti ci prefă-te bolnav, dă-te slab de la natură, pune-ţi pe tine haine largi care să umple golul, şi fii vesel şi fericit şi nu te arăta nimănui că posteşti ca să iei plată de la Dumnezeu, căci doar aşa posteşti pentru El şi nu pentru oameni. Nu te smoli la chip ca să fi compătimit de cineva sau lăudat.

Deci nu te teme dacă nu mănânci nimic.

Eu am rezistat odată să nu mănânc nimic până seara... nici pâine să nu mănânc şi nici apă să nu beau. Dar uneori dinpăcate mă învinge pofta şi nu reuşesc să postesc nicimăcar o oră. Că dacă eşti cu gândul la bucătărie sau la fericirea mâncării gata, nu mai rezişti, sau dacă treci pe lângă covrigării sau gogoşerii sau tot felul de fornetti...

Dar sigur se poate să ţi post o zi întreagă... unii sigur rezistă şi muncesc cu spor în timpul ăsta, de exemplu sfinţi români mâncau doar anaforă şi beau apă sfinţită peste săptămână şi mâncau o singură dată Duminica, mâncare de post dezlegată şi unsă cu undelemn sfinţit, şi o duceau aşa întreaga lor viaţă fără să bage de seamă la trup ci la duh, muncind prin mănăstirea sau prin locurile pe unde vieţuiau... deci vezi idealul? Şi nu erau prea slabi ci îi ţinea Dumnezeu întru Credinţă sub Ascultare.

Dar postul înseamnă să nu mănânci nimic altceva decât pe Dumnezeu, deci poţi mânca oricând anaforă şi bea apă sfinţită... şi ai să vezi că Domnul abea după 40 de zile flămânzeşte... omul după 40 de minute... deci e o diferenţă ca de la Cer la Pământ, şi de aia cerem, precum în cer aşa şi pe pământ, adică să fim fără greşală... iar greşealele care dorim a ne fie iertate sunt mici neglijenţe, mici neajunsuri, pe când păcatele gLumii, alea sunt strigătoare la Cer şi alea sunt aducătoare de mari şi multe chinuri pentru creştin. Deci e din milă pentru om ca să nu fie el dat pierzării.

Trebuie practic să uiţi să te mai uiţi îndărăt. O iei după Domnul, pe urmele Sale şi mergi aşa fără nicio grijă. Acolo unde o să ajungă El vei fi şi tu şi e bine. Dar dacă tu duci dorul gLumei unde te visai şi te distrai de minune... degeba o să tot mergi căci gândul şi inima ta va fi la averea lăsată.

[ana ana]

În prealabil postat de vsovivi

Nu te teme că nu păţeşti nimic, te apropii de moarte, te apucă ameţeala dar nu moare omul de la post, ci de frică şi de superstiţii căci apoi îndrăzneţul se supără şi şi-o face, se răzbună pe Dumnezeu.

Dacă ajungi în disperare, cere ajutorul şi lasă-te ajutat, şi chiar dacă ţi se dă ceva de mâncare tu nu refuza şi nu spune nimănui că posteşti ci prefă-te bolnav, dă-te slab de la natură, pune-ţi pe tine haine largi care să umple golul, şi fii vesel şi fericit şi nu te arăta nimănui că posteşti ca să iei plată de la Dumnezeu, căci doar aşa posteşti pentru El şi nu pentru oameni. Nu te smoli la chip ca să fi compătimit de cineva sau lăudat.

Deci nu te teme dacă nu mănânci nimic.

Cata intelepciune in vorbele dumneavoastra ,VSOVIVI!
Multumesc tutuor celor care si-au spus parearea in acest topic! sunteti intr-adevar oameni cu suflet mare si colaborati cu placere pe acest forum! :X Sper ca fiecaruia dintre noi sa ne ramana in inima macar putin din aceste sfaturi minunate!

[vsovivi]

În prealabil postat de ana ana

Cata intelepciune in vorbele dumneavoastra ,VSOVIVI!
Multumesc tutuor celor care si-au spus parearea in acest topic! sunteti intr-adevar oameni cu suflet mare si colaborati cu placere pe acest forum! :X Sper ca fiecaruia dintre noi sa ne ramana in inima macar putin din aceste sfaturi minunate!

Nu e înţelepciune că eu turui vrute şi nevrute, ci adevăratul post este la limba vicleană, la cuvintele care ies din gură şi stau pe buzele dulci şi la a avea mereu grija de a nu lăsa să se aşeze dracool pe limba ta ca să-ţi dea satisfacţii sadice la plăsele îndemnându-te să poţi huli şi mârâi şi apoi furla în gura mare toate spurcăciunile pentru tot felul de nimicuri grozave. Eu n-am înţelepciunea asta a păzirii Cuvântului deşi ăsta este adevăratul sens al postului, căci numai Cunoaşterea de Dumnezeu Cuvântul îţi poate oferi fericire, şi cum ai să poţi cunoaşte Binele dacă pe limba ta sălăşluieşte răul nărăvaş şi prefăcut şi viclean? Cuvintele unui înţelept sunt vii căci izvorăsc din Dumnezeu, ale unui desfrânat izvorăsc din oportunismul lui nemăsurat şi lacom... un fel de talmeş balmeş.

Adevărata înţelepciune se dobândeşte doar atunci când fiecare cuvânt rostit are semnificaţia adâncimii smereniei după ce a fost mai înainte împlinit, deci abea atunci când vorbind nu te ia nimeni în seamă sau în serios... aşa ca pe băbuţele cu pricina... : - e de post maică? -e voie? Fără să te superi dacă se vede că habar n-ai de nimic şi te iau unii peste picior: -păi sigur că e de post!....... dar rugăciunea? de ce se uită rugăciunea cea tainică a minţii? Poate de aia că omul crede el că el poate posti... deşi omul după 2-3 zile de post negru moare. Dar dacă totuşi reuşeşte să postească apoi să vezi cum se mândreşte mereu că cică el a postit, şi să vezi ce grijuliu e apoi... nu de altceva ci îşi aduce aminte cât de bine a fost când a putut el posti. Deci se laudă şi se mândreşte cu el însuşi, că cică Domnul îl încurcă şi-l încomodează de la o vreme. Nu se mai poate mândri în largul lui şi de aceea nu suferă omul ca să nu amintească mereu de perioada lui de post. I-a intrat în obijnuinţă nu postul ci ca să se mândrească cu el, că de Domnul nu mai vrea să ştie.

În prealabil postat de ana ana

Bun gasit tuturor! de multe ori poate vi s-a intamplat si voua sa fiti intrebati: "tii post?" sau "mergi regulat la Biserica?"...

Tinand cont de faptul ca a tine post inseamna in primul rand a ascunde acest lucru,nu a te lauda si a fi smerit, ce atitudine credeti ca ar trebui sa avem in momentul in care vom raspunde "da am tinut post sau am tinut tot postul"?

Sau daca vine cineva in vizita la noi acasa si pe noptiera de langa pat avem un teanc de carti de rugaciuni credeti ca ar fi bine sa la ascundem sau sa le lasam la locul lor?


De multe ori suntem pusi in situatii destul de delicate si trebuie sa ne gandim foarte bine inainte de a da un raspuns sau de a face orice fel de gest, in primul rand pentru a nu cadea in pacatul mandriei dar nici al minciunii!
Ar trebui sa spunem clar si raspicat: "DA citesc rugaciuni, merg la Biserica, postesc etc.!!! " , sau sa incercam sa ne ascundem ca suntem crestini si il marturisim pe Hristos?

Voi cum ati raspunde si cum ati proceda in astfel de situatii?

Daraga Ana, cand sunt intebata daca tin post, am, asa, un sentiment ciudat. ma pune pe ganduri intrebarea..."oare chiar tin post? ma intreb eu in sinea mea. la prima vedere as putea raspunde ca DA, pt ca nu mananc mancaruri de dulce in zilelede de post randuite de Biserica. Dar se stie ca postul e mult mai mult decat restrictie la mancare. Astfel incat nu pot afirma cu tarie ca tin post corect in toate, si raspund asa, mai...moale: "incerc si eu... cum pot"... dar imi recunosc fara ezitare intentia. Chiar cand sunt invitata undeva si se serveste mancare de dulce sau bautura nu ma rusinez si refuz politicos: "multumesc, nu servesc pt ca in aceasta perioada / zi tin post"... asta este, si zica cine ce o vrea.
Ei da, la mine se vad in biblioteca cartile religioase, sau cele pe care le am la citit langa veioza, pe masuta, se vede micul loc unde-mi fac rugaciunile, cu candela si cartea de rugaciuni... la inceput i-am cam "smintit" pe musafirii mei, dar s-au obisnuit. Am fost privita cam ciudat la inceput insa acum totul s-a lamurit. S-au adaptat musafirii la noul meu fel de a fi si nu eu la al lor. Nu mi-e rusine, nu ma dau mare, ci ma port firesc. Cand sunt intrebata, marturisesc cu dragoste credinta mea, fara frica sau complexe, n-am de ce... sunt, de fapt, mandra ca sunt ortodoxa si vreau sa "cresc" in credinta.
Nu exista situatii in care sa trebuiasca sa ne ascundem credinta, sau sa ezitam. Si daca totusi se ivesc astfel de situatii SA NU NE ASCUNDEM CREDINTA NOASTRA DREPMARITOARE!
S-O MARTURISIM FARA TEAMA!

[glykys]

Acuma sa ma iertati, dar sunt si cate unii care chiar vor sa se laude cu postul lor. Mie nu imi miroase deloc a bine cand vad babute care vin la masa, in biserica, chiar in manastire si daca primesc pomana in zi de post, intreaba cu atata fandoseala: "Dar e de post? Ca azi se mananca post!" Ca si cum respectivul care da de pomana in biserica nu ar sti si el ca e zi de post! Nu mi s-a intamplat mie personal, dar am auzit. Mi se pare o mare jignire la adresa persoanei respective. Daca ti-e frica sa nu te "spurci", nu mai vii la masa, sa primesti de pomana alimente care poate or fi de dulce.

Am fost insa si in situatia cealalta, sa primesc ceva de dulce in zi de post si nu mi-am dat seama si am mancat, dar asta nu mi s-a parut o tragedie, pentru ca am fost de buna credinta si am crezut ca e de post. Tot asa cum am vazut in postul mare, langa mine, o coliva sofisticata, care avea pe ea niste fondante care clar nu erau de post. Ce era sa ii zic respectivei: cucoana, vezi ca e pacat mare, ca ai facut coliva de dulce in post?! Bine ca nu s-a gasit vreo baba care sa ii faca in ciuda. Sunt sigura ca acei copii care au mancat din ea nu tineau post si s-au bucurat foarte tare.

[vsovivi]

Asta e problema, că omul se laudă şi se arată la oameni că posteşte... E ca şi cum ţi-ai etala puterile dobândite sau vrednicia sau faptele bune... la copiii naivi la minte se înţelege, dar la copiii la inimă şi şerpi la minte, asta e o batjocură faţă de Dumnezeu.

Că din lene, omului nu-i pasă şi se scoate la înaintare cu scuza: va folosi aproapelui, va fi pildă... mărturisirea mea...

Păi mărturisirea mea trebuie să fie nemărturisirea cu niciunchip a mândriei! Deci dacă cineva a auzit sau a văzut că ţii post, chiar casnici fiind, e o tragedie, căci astfel rând pe rând omul îşi etalează toate roadele, şi în loc de mană ascunsă devin momeli pentru copiii nevinovaţi.

Deci încearcă să faci să ştie numai Domnul că tu posteşti şi te rogi... şi cu cât binele făcut de tine este mai ascuns, mai uitat, mai nepomenit, cu atât răul va trebui să şadă el afară, acolo unde este întunericul cel mai dinafară şi scârnirea dinţilor.

A mărturisi pe Domnul nu se face aşa simplu cum crede omul, ci ruşinarea de Dumnezeu este tocmai că le faci pe toate doar ca să fii lăudat şi apreciat de oameni, căci dacă le-ai face pentru Dumnezeu, din iubire, atunci te-ar mustra ea şi ai înţelege că nu-L poţi păcăli şi înşela cu oamenii, căci este un Dumnezeu zelos şi ar vrea numai Lui să-i laşi plăcerea de a te vedea plin de râvnă. Omul de lângă tine să nu ştie, şi nici tu să nu ştii dacă e posibil.

E greu, practic un aşa creştin trebuie să fii încât pe dinafară să pari un păgân rău şi cumplit îiar înlăuntru să fii un sfânt milos şi mititel, şi locuind Dumnezeu în tine, nimeni să nu ştie de unde vine binecuvântarea peste sat.

Cine poate? Omul e lăudăros şi fricos... şi amândouă astea te fac să-L ''mărturiseşti'' pe Iisus înaintea oamenilor.

Adevărata mărturisire nu se face din buze, din haine, din fapte spre a fi văzute sau din texte scrise spre a fi citite... dar când vom pricepe? Sper ca mai înainte de sfârşit să pricep şi eu.

[anita]

In zilele noastre cand multi nu mai vor sa stie de Dumnezeu a spune ca postesti inseamna a-ti afisa habotnicia ,nicidecum a te lauda.
Postul trebuie tinut ca sa ne intarim in lupta cu patimile si de ce sa nu recunoastem eu vad postul ca o victorie asupra vrajmasului (i-ai aratat ca tinanad post ai biruit ispitele si capcanele pe care ti le intinde).
E destul ca de multe ori facem pacate cu vorba sau gandul ,macar acest post de bucate ,sa incercam sa il tinem ,pentru ca nimeni nu stie daca poate sa il duca pana in ultima zi.