Pedeapsa cu moartea

[dianagroza]

Nu cred ca cineva ar trebui sa-si insuseasca un atribut care nu-i revine. Nu este om care sa aiba autoritate morala de a decide cine sa traiasca si cine sa moara. Este vreo unul fara de pacat care poate sa arunce primul piatra? Ma indoiesc...
Totusi... se pare ca tratatul de la Lisabona introduce pedeapsa capitala...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marius22

Tot la moartea spirituala am facut referire si eu. Numai ca printr-o moarte fizica impusa ii refuzam omului posibilitea pocaintei, altfel spus "sa se intoarca si sa fie viu".

Nici pe departe. Biserica nu a refuzat nicicând ultimele sacramente celor ce îşi aşteptau execuţia. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă: lângă gâdea, a stat mereu un preot. De asemenea, între sentinţă şi execuţie a fost mereu lăsat un timp, astfel încât omul să îşi poată face examenul de conştiinţă şi, eventual, să se căiască. Dacă nici certitidinea că va fi dat morţii peste o săptămână, în ziua cutare la ora cutare, nu îl face pe păcătos să se convertească, e greu de spus ce altceva l-ar face.

Aici cred ca amestecm planurile. Noi discutam din perspectiva Bisericii nu a codului penal. Stim foarte bine ca legile omenesti, dreptatea umana, nu reflecta nici pe departe dreptatea lui Dumnezeu.

Suntem datori, mai ales noi, laicii, să facem astfel încât legea Cetăţii să fie legea lui Dumnezeu. Pedeapsa este un aspect al dreptăţii, iar dreptatea este un lucru bun. Prin urmare, pedeapsa dreaptă este un lucru bun.

Incercam sa despicam firul in patru si nu cred ca ne este de folos. Porunca a cincea este atat de simpla: "Sa nu ucizi." Cred ca acesta scurta porunca are in sine toate formele sub care un om ia viata altei persoane, nici in razboi, nici ca avort, nici ca eutanasie (scop nobil), nici ca pedeapsa etc.

Această "despicare a firului în patru" cum îi spuneţi, se mai numeşte şi morală. Este nesustenabilă ideea că războiul de apărare, ca şi pedeapsa capitală just pronunţată, este încălcare a poruncii a cincea. Cea mai bună dovadă că este nesustenabilă este aceea că nu a susţinut-o nimeni. Nici Cristos, nici apostolii, nici împăratul Constantin întocmai cu apostolii, nici domnitorii, regii ori împăraţii creştini. Nici chiar Moise, cel care a primit această poruncă, nu a susţinut aşa ceva. Practic, ceea ce susţineţi este echivalent cu a spune că toţi eroii noştri, cărora le cântăm "fericiţilor eroi" sunt damnaţi şi ar trebui să le cântăm "damnaţilor eroi". Şi cei care, în Războiul de Independenţă, şi-au ucis duşmanii la Plevna. Şi mai târziu, la Oituz. Şi pe urmă, la Cotul Donului. Cu toţii au încălcat porunca a cincea în mod grav.

Nu vad scopul pedepsei cu moartea. Daca spre indreptare nu are cum sa fie, atunci este o razbunare pe fata.

Sunteţi în eroare. Pedeapsa are mai multe scopuri, nu numai îndreptarea. Se pot găsi multe argumente valabile împotriva pedepsei cu moartea din sfera dreptului, din sfera psihologiei sau a politicii. Dar a susţine că pedeapsa cu moartea este intrinsec imorală echivalează cu ideea că, atâtea secole, Biserica a fost în eroare şi a trebuit să aşteptăm ideile iluministe pentru ca, în sfârşit, Biserica să descopere care e înţelesul poruncii a cincea.

[George.m]

Omul indumnezeit, plin de Duh Sfant, nu ucide pe nimeni si nu poate fi de acord cu pedeapsa capitala. El stie ca lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Mantuitorul nu a propovaduit pedeapsa cu moartea, iar Apostolii Sai n-au omorat pe nimeni. Nu prin crima au schimbat lumea in bine, ci prin jertfa de sine.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de George.m

Omul indumnezeit, plin de Duh Sfant, nu ucide pe nimeni

Împăratul Constantin ? Ştefan cel Mare ? Brâncoveanu ? Să fi fost ei lipsiţi de Duh Sfânt ? Dar Moise, care a luptat cu amaleciţii şi cu atâţia alţii, să fi fost lipsit de Duh Sfânt ? Dar David ?

Mantuitorul nu a propovaduit pedeapsa cu moartea, iar Apostolii Sai n-au omorat pe nimeni. Nu prin crima au schimbat lumea in bine, ci prin jertfa de sine.

Mântuitorul nu a propovăduit pedeapsa cu moartea, dar nici nu a combătut-o ca fiind imorală. Totuşi, dv asta faceţi. Apostolii săi n-au omorât pe nimeni, fiindcă nu se ocupau cu justiţia temporală. Dacă ar fi fost judecători, şi dacă ar fi fost cazul, ar fi putut şi ar fi trebuit să facă asta. Chiar şi aşa, merită recitit episodul cu Petru şi cei doi soţi care au ascuns averea lor. Iar cât de mult au schimbat apostolii lumea în bine, iată un alt subiect de dezbatere.

[Marius22]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De asemenea, între sentinţă şi execuţie a fost mereu lăsat un timp, astfel încât omul să îşi poată face examenul de conştiinţă şi, eventual, să se căiască. Dacă nici certitidinea că va fi dat morţii peste o săptămână, în ziua cutare la ora cutare, nu îl face pe păcătos să se convertească, e greu de spus ce altceva l-ar face.

Sa intelegem ca de fapt Inchizitia indemna prin practicile ei la pocainta? Eu nu cred ca poate fi numita aceasta adevarata pocainta, cand esti amenintat prin tortura si condamnare la moarte. In Biserica Ortodoxa, gandul la moarte si trezvia sunt cu totul altceva.

Este nesustenabilă ideea că războiul de apărare, ca şi pedeapsa capitală just pronunţată, este încălcare a poruncii a cincea. Practic, ceea ce susţineţi este echivalent cu a spune că toţi eroii noştri, cărora le cântăm "fericiţilor eroi" sunt damnaţi şi ar trebui să le cântăm "damnaţilor eroi". Şi cei care, în Războiul de Independenţă, şi-au ucis duşmanii la Plevna. Şi mai târziu, la Oituz. Şi pe urmă, la Cotul Donului. Cu toţii au încălcat porunca a cincea în mod grav.

Daca au omorat, au incalcat-o cu siguranta. Nu cunostem noi ce este in sufletul unui "erou" care a luptat pentru tara si credinta sa, care a fost nevoit sa-si omoare semenii ca pe niste animale. Indiferent de scop, ramai cu constiinta incarcata, ramai marcat, pentru ca este nefiresc sa iei viata aproapelui. Cel care a ucis in razboi are nevoie de spovedanie si de implinirea unui canon de pocainta, pentru a putea primi Sfanta Impartasanie (cand nu este pe moarte). Perioada de epitimie poate fi mai mica decat la uciderea din culpa, dar asta duhovnicul hotaraste.

Un om sau un grup de oameni hotarasc, in baza unor temeiuri suficiente pentru constiinta lor, sa omoare un alt om. Iar altcineva executa pedeapsa (sa zicem ca o face cu un glont sau introducind o substanta letala in sangele persoanei condamnate).
Acum va propun un scurt experiment: imaginati-va ca traiti ultima ora din viata condamnatului sau, daca doriti, ca traiti actul uciderii fiind, pentru cateva clipe in imaginatie, calaul.
Dar va rog sa faceti asta dupa 15 minute de rugaciune, cat mai curata puteti, dupa puteri.
Dupa rugaciune, va rog! Faceti actul de imaginatie apoi reluati subiectul si redisputati problema. Dupa rugaciune! Dupa Spovedanie! dupa Maslu! dupa Sfanta Liturghie! dupa Sfanta Impartasanie! Dupa noaptea Invierii!
In fine, daca nu e suficient, imaginati-va ca sunteti calaul care executa o persoana iubita, in numele principiilor morale sustinute. De pilda ca sunteti gadele propriului copil. Sau, de ce nu, daca aveti mai multi copii si situatia o cere, imaginati-va ca sunteti gadele propriilor copii (cati copii si-a ucis oare acel ofiter german cand aliatii au patruns in Berlin? Imi amintesc ca i-a ucis pe toti, cu injectie letala, nu-i asa? In numele, desigur, al unor idei forta, calauzitoare, de nezdruncinat). Apoi va rog sa scrieti cum vedeti problema.
Va puteti imagina, daca tot mai sunt dubii, ca omoriti pe condamnat (pe propriul copil, imi mentin propunerea) apoi mergeti la rugaciune. La Marturisire. La Maslu. La Sfanta Liturghie. La (oh, Doamne!) Sfanta Impartasanie! La Inviere!...
Oh, Doamne, Dumnezeul nostru!...
Ce s-a intamplat oare cu noi?!...
Cum de revenim mereu la uciderea semenilor (pe baza unor idei de un fel sau altul)?
Si cine da acceptul final in inima noastra, cine inclina balanta?...
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi!

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă nici certitidinea că va fi dat morţii peste o săptămână, în ziua cutare la ora cutare, nu îl face pe păcătos să se convertească, e greu de spus ce altceva l-ar face.

Cu logica asta ai putea sa omori milioane de oameni si sa spui ca le faci un serviciu spiritual.
Ca la o adica daca ideea mortii nu-i faca sa se increstineze, atunci nu mai are sens sa le predici Evanghelia.

Suntem datori, mai ales noi, laicii, să facem astfel încât legea Cetăţii să fie legea lui Dumnezeu.

Din pacate de prea multe ori ambitiile sociale si politice au fost ajunse sa fie puse in seama lui DUmnezeu si nu invers, voia lui Dumnezeu sa devina lege morala.

Este nesustenabilă ideea că războiul de apărare, ca şi pedeapsa capitală just pronunţată, este încălcare a poruncii a cincea.

Comparatia este total neinspirata.
Mai potrivit ar fi sa comparati pedeapsa cu moartea cu uciderea prizonierilor de razboi.
Ce ziceti? Mai pare atat de justificata?

Dar a susţine că pedeapsa cu moartea este intrinsec imorală echivalează cu ideea că, atâtea secole, Biserica a fost în eroare şi a trebuit să aşteptăm ideile iluministe pentru ca, în sfârşit, Biserica să descopere care e înţelesul poruncii a cincea.

Daca stam stramb si judecam totusi drept cu sclavia pana la urma cam asa a fost.

Dar nu ma intelegeti gresit, eu cred ca a trebuit sa treaca o lunga perioada de timp ca adevaratul dar care l-a adus crestinismul lumii sa dea roade.

In plus, trebuie sa intelegeti ca tinta crestinismului a fost individul si nu societea ca ansamblu. Ca au fost si interferente Biserica - Politica, e o alta chestiune si de cele mai multe ori nu prea fericita.

Nu stiu daca are legatura cu confesiunea dvs. dar aveti tendinta sa priviti Biserica mai degraba ca un factor care are pretentia mai degraba de a reglementa societatea decat a ajuta individul.