Cunoastere versus ignoranta. Rolul elitelor intelectuale

[anna21]

Chiar nu cred ca a afirmat nimeni ca trebuie sa alegem intre credinta si ratiune.

Ci doar sa acceptam limitele ratiunii in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu (si sa nu ne facem din inteligenta un idol sau din iscodire o ocupatie).

[Traditie1]

Credința e de fapt alcătuită din mai multe credințe și cel puțin în unele cazuri, aceste credințe sunt iluzorii și nefolositoare. Credințele sunt doar intuiții care pot sau nu să corespundă adevărului. Credința nu este cunoaștere, nici adevăr. O credință este utilă este dacă ea ne duce la ceva bun, dar în sine credința e nimic, o simplă convingere, o teorie la care aderăm. Credința în Dumnezeu e utilă fiindcă ne deschide Lui, putând dobândi mai multă cunoaștere. Ateismul e o atitudine greșită fiindcă omul se închide față de această sursă a cunoașterii care este Dumnezeu. Alte credințe de natură religioasă decât credința în Dumnezeu sunt în general dăunătoare, constituie prejudecăți care ne abat de la cunoașterea mistică directă, singura cunoaștere duhovnicească reală. Dacă tu crezi că știi ceva, asta te împiedică să cunoști cu adevărat. Ca să cunoști, trebuie întâi să faci abstracție de ce crezi.



Cunoștințele lumești nu pot fi decât benefice. Chiar dacă ele pot deruta individul, totuși îl dezvoltă, sunt superioare necunoașterii. Partea proastă e că oamenii, în goana după lucruri lumești, inclusiv după cunoaștere, se pierd pe sine și nu se mai regăsesc de obicei niciodată. Deci nu cunoștința în sine e dăunătoare ci faptul că a fost sacrificată rămânerea în sine, acea stare în care suntem conștienți de noi înșine și de restul lumii fără a face vreun efort.


Isihasmul, rămânerea în sine, e singura cale prin care omul se poate descoperi pe sine, pe Dumnezeu și lumea în mod nevătămător. Isihasmul, oferă atât păstrarea conștiinței de sine cât și deschiderea contemplativă spre Dumnezeu și spre izvorul Lui de cunoaștere. Această practică trebuie să aibă o continuitate permanentă, altfel omul uită iar de sine și de Dumnezeu, progresul duhovnicesc se risipește. Dacă această adunare lăuntrică primează, atunci omul poate face orice fără a se vătăma, inclusiv să acumuleze cunoștințe lumești. De fapt adunarea lăuntrică trebuie să fie cea care dictează renunțarea la o activitate sau efectuarea ei precum și alegerile pe care trebuie să le facem între mai multe variante. Precizez că prin "conștiința de sine" descriu o stare de regăsire și cunoaștere de sine care este ea însăși rodul petrecerii isihaste îndelungate și care nu poate fi înțeleasă de cei ce nu au experimentat-o.

Deci singura cale spre cunoașterea lui Dumnezeu este isihasmul. Dumnezeu nu poate fi cunoscut din cărți sau de la alți oameni, e ceva ce trebuie să experiem direct prin viață de contemplație, teoriile nu au nici o valoare, nici credința. Listele de virtuți și alte scrieri sunt simple teorii care nu ne ajută prea mult. Teama de Dumnezeu e singura care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu. Iar petrecerea isihastă, prin faptul că suntem permanent conștienți de Dumnezeu, ne adâncește progresiv teama de Dumnezeu, ne face să ajungem să ne controlăm cele mai mici manifestări, cele mai mici gesturi și gânduri, pentru a nu face nimic prin care am putea să-L supărăm. Și prin asta ne împăcăm cu Dumnezeu, devenim pregătiți de momentul morții și totodată ne modificăm structura psihoemoțională, despătimindu-ne și eliminând pericolul unor căderi în neascultare în veșnicie.


Totodată, în această stare Dumnezeu ne inspiră, ne face să înțelegem corect natura lucrurilor, a lumii, a sufletului. Cei care nu trăiesc în isihie ci împrăștiați în lucruri lumești nu sunt capabili să distingă această inspirație fină deoarece ei sunt mereu captivi gândurilor grosolane și false de la draci (dracii sunt proști), trec mereu de la un gând la altul. Prin regăsirea de sine oferită de isihasm, omul se ridică deasupra gândurilor și această ridicare îl face să devină receptiv lucrării harice, care în timp îi schimbă înțelegerea, i-o însănătoșește. Cei rătăciți sunt înșelați și mai mult atunci când văd că și alții sunt sub influența acelorași iluzii, adică spiritul de turmă constituie și el un factor de înșelare.

[Lucemferre]

În prealabil postat de Traditie1

Deci singura cale spre cunoașterea lui Dumnezeu este isihasmul. Dumnezeu nu poate fi cunoscut din cărți sau de la alți oameni, e ceva ce trebuie să experiem direct prin viață de contemplație, teoriile nu au nici o valoare, nici credința. Listele de virtuți și alte scrieri sunt simple teorii care nu ne ajută prea mult. Teama de Dumnezeu e singura care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu. Iar petrecerea isihastă, prin faptul că suntem permanent conștienți de Dumnezeu, ne adâncește progresiv teama de Dumnezeu, ne face să ajungem să ne controlăm cele mai mici manifestări, cele mai mici gesturi și gânduri, pentru a nu face nimic prin care am putea să-L supărăm. Și prin asta ne împăcăm cu Dumnezeu, devenim pregătiți de momentul morții și totodată ne modificăm structura psihoemoțională, despătimindu-ne și eliminând pericolul unor căderi în neascultare în veșnicie.

Tradiţie, Dumnezeu e dragoste. Dragostea nu e o calitate a lui Dumnezeu, ci starea Sa de existenţă. De ce crezi că Mântuitorul pune atâta accent pe iubire? Pentru că aceasta e singura cale de cunoaştere a lui Dumnezeu. Isihasmul e doar o apropiere, deci e totuşi o diferenţă.
Iar, îmi e dificil să înţeleg de ce un creştin, un ortodox, pune accent mai mult pe teamă decât pe dragoste. E adevărat că frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii, dar e doar începutul. O dată cu jertfa lui Hristos, cu dovada supremă de dragoste a lui Dumnezeu faţă de om, cel din urmă este invitat la mai mult de a-i fi teamă... este invitat la iubire. În plus, e absurd să-ţi fie teamă de propriul tată, nu? Între ruşine şi teamă, din nou, e foarte mare diferenţă.
Nu am cum să nu remarc cu aceeaşi dezamăgire atitudinea negativă pe care foarte mulţi ortodocşi o adoptă în ceea ce priveşte comportamentul lor şi raportarea acestuia la Creator. Spui că trebuie să "să ajungem să ne controlăm cele mai mici manifestări, cele mai mici gesturi și gânduri, pentru a nu face nimic prin care am putea să-L supărăm.". Ştii câţi oameni cu FRICĂ (în adevăratul sens al cuvântului) de Dumnezeu, cu teama de a nu-I greşi cu nimic (din cauza imaginii de Dumnezeu pedepsitor pe care au avut mulţi grijă s-o cultive de-a lungul timpului) şi, ce-i drept, mai sensibili au fost nevoiţi să facă nişte vizite pe la psihiatrie? Cele mai frecvente afecţiuni declanşate de o astfel de atitudine sunt, în primul rând, depresia şi, imediat după, delirul mistic. De ce să am grijă să nu păcătuiesc, în loc să am grijă să fac bine? Diferenţa, deşi aparent e doar de nuanţă, e ca de la cer la pământ. Degeaba stai să-ţi faci grijă cu păcatul, că tot îl săvârşeşti într-o formă sau alta. În loc de ofensivă, mai bine treci la atac. Nu văd rostul unei cenzuri atât de exagerate, încât să ajungi să-ţi controlezi orice gest. E calea sigură către dezumanizare şi un bilet, adesea doar dus, către sanatoriu.

În prealabil postat de Traditie1

Valoarea unei societăţi e dată de nivelul de instruire al populaţiei. Cu cât populaţia este mai educată, cu atât standardul de viaţă e mai ridicat, oamenii mai politicoşi, totul merge mai bine. Cu cât oamenii sunt mai neinstruiţi cu atât hoţia, minciuna şi răutatea cresc, economia se duce de râpă, apare dictatura.Cunoaşterea şi cultura asigură fericirea şi bunăstarea atât la nivel individual cât şi colectiv.

Subscriu la acesta idee. Si in cuprinsul Noului Testament exista termeni care descriu marile calitati ale mintii,remarcate inca din Antichitate: sophia –intelepciune,phronesis – prudenta si sunesis – intelegere.O societate civilizata isi protejeaza valorile,isi mentine mereu un standard decent de viata,cauta sa progreseze din punct de vedere intelectual.O societate primitiva se va adanci in superstitii,mediocritate si,intr-un final,va distruge totul in jurul ei din cauza ignorantei care o va sufoca.

[Sheeva]

În prealabil postat de Traditie1

Cei aflaţi pe treptele inferioare de cunoaştere şi dezvoltare personală consideră ignoranţa o virtute (...)
Cunoaşterea şi cultura asigură fericirea şi bunăstarea atât la nivel individual cât şi colectiv.

Nu neaparat. Oamenii aflati pe o treapta joasa a cunoasterii si a intelegerii sunt in schimb foarte usor de "impresionat", de manipulat prin informatii secventiale , fragmentare , prin alaturare coerenta de cuvinte ( a se intelege oratorie).
Si nu stiu daca cultura este o conditie necesara , pentru ca suficienta nu este pentru un "standard de viata ridicat". Nici macar inteligenta nu este suficienta. Da, e frumos sa stii despre pictori, curente literare, istorie etc - acestea in primul rand pot da nastere la procupari nobile. Mult mai important mi s-ar parea ca un om sa fie educat sa gandeasca, sa analizeze informatii ( nu sa le ingurgiteze pe daiboj, fara a le trece prin filtrul propriei ratiuni, cum am vazut de multe ori) , sa inoveze.
Cat despre ultima afirmatie pe care am citat-o, cultura nu asigura deloc bunastarea la nivelul societatii, la fel cum nu o face nici inteligenta. Nu ati vazut oameni extrem de culti si de inteligenti dar parsivi, misei, lasi, incorecti?
Vorba lui Eminescu : " Intre carcater si inteligenta n-ar trebui sa existe alegere ; inteligenta o gasesti prea des, caracter prea putin "

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de Sheeva

Nu neaparat. Oamenii aflati pe o treapta joasa a cunoasterii si a intelegerii sunt in schimb foarte usor de "impresionat", de manipulat prin informatii secventiale , fragmentare , prin alaturare coerenta de cuvinte ( a se intelege oratorie).
Si nu stiu daca cultura este o conditie necesara , pentru ca suficienta nu este pentru un "standard de viata ridicat". Nici macar inteligenta nu este suficienta. Da, e frumos sa stii despre pictori, curente literare, istorie etc - acestea in primul rand pot da nastere la procupari nobile. Mult mai important mi s-ar parea ca un om sa fie educat sa gandeasca, sa analizeze informatii ( nu sa le ingurgiteze pe daiboj, fara a le trece prin filtrul propriei ratiuni, cum am vazut de multe ori) , sa inoveze.
Cat despre ultima afirmatie pe care am citat-o, cultura nu asigura deloc bunastarea la nivelul societatii, la fel cum nu o face nici inteligenta. Nu ati vazut oameni extrem de culti si de inteligenti dar parsivi, misei, lasi, incorecti?
Vorba lui Eminescu : " Intre carcater si inteligenta n-ar trebui sa existe alegere ; inteligenta o gasesti prea des, caracter prea putin "

Draga mea...cultura mereu este necesara...iar inteligenta este un dar , o inzestrare fara de care societatea ar fi stagnat pe parcursul vremii...Este o mare ineptie sa se afirme ca inteligenta si cultura n-au un rol primordial in dezvolatrea oricarei societati....Un om limitat, sa nu zic prost n-ar fi inventat nu becul, dar n-ar fi descoperit nici lumanarea....Iar daca atatea minti luminate n-ar fi inventat scrisul...nici Scripturi n-ar mai fi existat...Deci..sa nu slavim, prostia!

elitele intelectuale au murit in puscariile comuniste

[calator prin ploaie]

o buna parte , da.....

[Pippo_]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Draga mea...cultura mereu este necesara...iar inteligenta este un dar , o inzestrare fara de care societatea ar fi stagnat pe parcursul vremii...Este o mare ineptie sa se afirme ca inteligenta si cultura n-au un rol primordial in dezvolatrea oricarei societati....Un om limitat, sa nu zic prost n-ar fi inventat nu becul, dar n-ar fi descoperit nici lumanarea....Iar daca atatea minti luminate n-ar fi inventat scrisul...nici Scripturi n-ar mai fi existat...Deci..sa nu slavim, prostia!

N-a slavit prostia. A subliniat faptul ca trebuie sa punem accentul pe gandire si nu pe cultura, ceea ce este corect.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Sheeva

Vorba lui Eminescu : " Intre carcater si inteligenta n-ar trebui sa existe alegere ; inteligenta o gasesti prea des, caracter prea putin "

Frumos. Dar, după mine, accentul cade pe "nu ar trebui să existe alegere". Noi, prea adesea ne imaginăm că omenia şi cultivarea spiritului sunt ca două braţe ale unei balanţe, încât excesul dintr-o parte ar duce la deficit în cealaltă. Exact aşa facem şi când comentăm parabola bogatului nemilostiv, calificând în mod greşit sărăcia ca virtute şi bogăţia drept păcat. Aşa cum Isus a avut următori bogaţi, precum Iosif din Arimateea ori femeia cu nardul de preţ, care acum împodobesc cu prezenţa lor Tronul cel preaînalt, aşa a avut nu numai pescari care nu ştiau să scrie în jurul Său, ci şi farisei şi cărturari din cei "care ştiau Legea pe de rost". Desigur că vă amintiţi de Nicodim şi de convorbirea lui nocturnă cu Isus, pe Muntele Măslinilor.
Aşa cum noi credem că bogăţia nu este un păcat în sine, ci credem că cei bogaţi sunt expuşi la riscuri specifice, tot aşa credem că o grijă pentru cultivarea minţii nu este păcat în sine, ci predispune la riscuri specifice, tot aşa cum ignoranţa vine cu riscurile ei. Avem în Sinaxar atâtea exemple de sfinţi care le-au îmbinat pe amândouă. Iată-l pe Sf Ioan Gură de Aur, mare cărturar şi mare nevoitor. Iată-l pe Sf Ioan Scărarul (Ioannes Climax), ascet şi mistic ce poseda o apreciabilă cultură. Şi, înaintea tuturor, Apostolul Neamurilor, pregătit ca Învăţător la şcoala celebrului rabin Gamaliel, care putea vorbi oricând în Adunarea Înţelepţilor din Atena, dar putea vorbi şi nevolnicilor, fiecăruia pe limba lui adresându-se. Acestea sunt modelele noastre. Bunul Dumnezeu ne-a dăruit o inimă şi o minte în speranţa că o să le folosim pentru ca, cercetând minunile Lui ("făcutu-ne-ai cercetători, Doamne!") să crească iubirea noastră pentru El.

În Cristos,
M.D.