Cum sa ne comportam cu habotnicii?

[Erethorn]

Ei, acuma ca a postat antoniap, putem trece de la teorie la practica: cum sa vorbesti (pe forum), cu habotnicii ?

Prima piedica - dupa cum se poate vedea mai sus, habotnicul este o persoana dificila pentru ca se mandreste cu habotnicia sa.

Aceasta il plaseaza intr-o categorie cu adevarat periculoasa si cu care este dificil de tratat.

Putem da ca exemplu manelistul care este constient de faptul ca muzica si stilul sau de viata sunt inferioare, dar isi aroga aceasta inferioritate. Undeva, in psihicul lui, complexul de inferioritate de transforma intr-unul de superioritate. Se simte superior pentru ca se stie inferior. Sigur ca e o constructie psihica bolnava, tocmai asta il face dificil de abordat.

Undeva in aceeasi gama ii plasez pe cei care promoveaza o "religie a pacii si iubirii', si, in acelasi timp, peroreaza asemenea perle de dragoste crestina: "Un ortodox nu lauda alte confesiuni decat daca este ecumenist. Iar ecumenismul este o erezie"

Nu cred in papa, prin urmare consider ca acest topic a fost initiat de cineva de alta confesiune cu intentii precise. Religia pacii si a iubirii nu exista decat in capetele infierbantate ale ecumenistilor carora putin le pasa de Dumnezeu, iar prin faptele lor il propovaduiesc, de fapt, pe satana.

Pacea la care viseaza ierarhii ecumenistii si conducatorii masoni este o pace impusa prin microcipuri si supraveghere contiua. Da, atunci conducatorii acestei lumi vor avea pace, adica nu-si vor mai face griji ca am putea face vreo revolta. Insa omul de rand va simti efectele ,,pacii'' pe pielea lui incet si sigur.

Vai de cei care nu-l vor mai avea in acele vremuri nici pe Dumnezeu!

@ loveeverywhere :

Parerea mea e sa ii lasi in ale lor...pe cat posibil sa refuzi sa te contrazici cu ei.......un adevarat traitor nu o sa creeze niciodata nimanui sentimentele pe care povestesti ca ti le-au creat tie respectivii...pentru ca cei care sunt cu adevarat traitori sunt caracterizati de compasiune pt cei din jur si tin cont de faptul ca uneori litera legii poate sa omoare...in schimb habotnicii de care vorbesti se cred, undeva in sinea lor(dincolo de smerenia rationala), destul de inaintati pe calea cea buna si probabil ar fi in stare sa te stranga de gat in numele lui Hristos iar mai apoi sa spuna ca au facut o fapta buna....deci orice discutie cu ei e de prisos...sunt niste frati de-ai nostri care sunt in ratacire si trebuie sa avem rabdare si mila de ei mai ales ca si noi insine precis avem alte probleme la fel de grave chiar daca nu atat de evidente....
p.s. : stiu ca e greu si ca iti fac sangele sa ti se suie la cap.....dar tocmai in aceasta incercare sta ascuns inca un pas pe "calea ce stramta"....Doamne ajuta!

[heaven]

În prealabil postat de loveeverywhere75

Sunt persoane foarte zeloase, bigote, habotnice, care incearca sa iti bage credinta cu pumnul in gura. Sunt fanatici. Sunt persoane foarte orgolioase. Incearca sa te forteze sa crezi ca sa se mantuiasca ei - adica tot pentru binele lor.
Fac fapte bune dar ca sa primeasca o rasplata, nu din dragoste fata de aproapele.
Nu tolereaza decat credinta lor si tot ceea ce ei cred este adevarat, iar ceilalti gresesc sau sunt rataciti.

Chiar daca le spun mai multe persoane ca fac exces de zel, ei continua sa fie la fel.
E ingrozitor. O discutie civilizata si bazata de bun simt sau macar ratiune / intelect nu isi are rostul. Se sfarseste cu conflict verbal.
Desi se dau smeriti sunt foarte patimasi cand se contrazic.

Fac mai mult rau Bisericii pentru ca dupa ce ii vezi, nu prea iti mai vine sa mergi pe calea Bisericii.

Cel mai bine e sa ii eviti! Dar ce e de facut cand sunt de-ai nostrii? (adica rude, prieteni).
Cum trebuie procedat cu aceasta categorie de oameni?
Eu unul ii consider periculosi si raspandesc acest fanatism ca un virus si la altii.

Incearca sa iti forteze liberul arbitru. Tin neaparat ca tu sa gandesti ca ei si sa crezi ca ei.
Ce e de facut?
Ultima data am avut un conflict dur cu o astfel de persoana.

Pai ce sa fie de facut?Sa intelegi ca si in Biserica sunt oameni intre oameni,sa intelegi ca este aproape imposibil sa ii schimbi pe cei in cauza si nici nu e treaba noastra sa aducem schimbari in viata cuiva fara voia sa si ca ce trebuie sa te intereseze pe tine este calea Lui Iisus Hristos si eventual sa cauti persoane care sunt mai apropiate de aceasta cale si dpdv spiritual,nu atat teoretic,cu care sa te sfatuiesti,sa cauti raspunsuri si ce anume mai ai tu nevoie pentru sufletul tau.

[Rodica50]

Mai bine habotnic, decat ateu!

[Erethorn]

În prealabil postat de Rodica50

Mai bine habotnic, decat ateu!

Am vazut mai multi atei convertiti decat habotnici redeveniti oameni normali si credinciosi adevarati. Parerea mea.

[heaven]

În prealabil postat de Rodica50

Mai bine habotnic, decat ateu!

Extremele nu sunt bune,oricare ar fi ele...calea echilibrului este cea mai indicata.

[Rodica50]

În prealabil postat de heaven

Extremele nu sunt bune,oricare ar fi ele...calea echilibrului este cea mai indicata.

Sunt de aceeasi parere.

[Traditie1]

În prealabil postat de heaven

Extremele nu sunt bune,oricare ar fi ele...calea echilibrului este cea mai indicata.

Evanghelia ne cere sacrificiul total, dedicarea totală nu calea echilibrului:

Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor. (Matei capitolul 5)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Luca capitolul 14)

Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;
Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. (1 Ioan capitolul 2)


Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa capitolul 3)



Și altele asemănătoare.



Să zicem că evanghelia greșește. Dar ce fel de echilibru predicați voi? Echilibrul între lume și Dumnezeu înseamnă o limitare a dedicării către Dumnezeu. A fi moderat în treburile religioase înseamnă a nu lua în serios credința, adică o absurditate.


Desigur, există și forme deviante de habotnicie, dar scrupulozitatea în problemele de credință nu poate fi decât benefică dacă e direcționată corect.


Modelul autentic de viață creștină este cel ascetic, al înfrânării trupului, al respingerii formalismului social. Nu se poate să te pui bine și cu lumea și cu Dumnezeu fiindcă lumea îți cere să te prefaci, trupul îți cere să-ți desfeți simțurile și prin acestea te faci vrășmaș al lui Dumnezeu.


Problema vine de la perspectiva din care este privită viața de credință. Pentru unii este văzută ca o preocupare secundară, treburile lumești fiind pe primul plan. Pentru alții însă (și această cale este în acord cu Evanghelia) viața de credință e preocuparea principală, celelalte fiind subordonate scopului slujirii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte unii caută să-L iubească pe Dumnezeu din toate puterile prin împlinirea poruncilor, alții văd în El doar un ajutor, un servitor menit să le împlinească nevoia de distracții.



Dumnezeu nu ne cheamă la viață moderată ci la viață sfântă. Suntem chemați să ne curățăm de tot atașamentul față de cele lumești, să renunțăm la tot ce avem, să ne înfrânăm de la tot, să ne urâm chiar pe noi înșine. Moderații, leneșii, oamenii legați de lumea de acum nu vor intra în Împărăția Cerurilor alături de îngeri și Sfinți. Și asta nu intră în contradicție cu învățăturile despre smerenie. A fi smerit nu înseamnă a duce o viață pătimașă. Smerenia are valoare numai dacă viața e sfântă, de aceea Sfântul Siluan spune că pentru a dobândi smerenia trebuie întâi să omori trupul.

[andreicozia]

În prealabil postat de Traditie1

Dumnezeu nu ne cheamă la viață moderată ci la viață sfântă. Suntem chemați să ne curățăm de tot atașamentul față de cele lumești, să renunțăm la tot ce avem, să ne înfrânăm de la tot, să ne urâm chiar pe noi înșine. Moderații, leneșii, oamenii legați de lumea de acum nu vor intra în Împărăția Cerurilor alături de îngeri și Sfinți. Și asta nu intră în contradicție cu învățăturile despre smerenie. A fi smerit nu înseamnă a duce o viață pătimașă. Smerenia are valoare numai dacă viața e sfântă, de aceea Sfântul Siluan spune că pentru a dobândi smerenia trebuie întâi să omori trupul.

Ai inceput bine Andrei dar spre sfirsit ai dat cu bita-n balta.

Da, de acord, suntem chemati sa ne curatam de tot atasamentul, dar DOAR ATIT! si nimic mai mult
CU alte cuvinte daca sa zicem esti putregd de bogat si printr-o situatie neplacuta, un accident, un divort poate, pierzi totul, si trebuie sa o iei de la inceput, nu dezvolti nici o problema psihologica ci calm si seninatate mergi mai departe.

Sau si invers, daca iti pica din cer o suma mare de bani, acea schimbare nu iti va schimba in nici un fel fiinta si drumul pe care mergi!
Asta vrea Dumnezeu de la noi! nu sa ne urim, sa renuntam la tot si sa traim intr-o pestera.

Daca insa va fi nevoie sa trecem temporar si printr-o pestera" asa cum a locuit David o perioada, dupa care a revenit la fast si bogatii, atunci este de inteles...altfel este un fanatism habotnicie si afundare in aberatii