Cum se intelege asta

[ionut12]

Aici se refera la faptul ma mantuirea este un dar si nu se poate obtine prin propria vointa,indiferent cate lucruri bune sau asceze exterioare facem.
Insa asta nu exclude faptele bune si nevointele,fara acestea nu ne putem mantui,insa sa nu credem ca pentru acestea suntem mantuiti,ci doar prin mila lui Dumnezeu.
Adica ,noi facem prin faptele bune pasi catre Dumnezeu,insa El este acela care desavarseste drumul nostru si il incununeaza.

eu zic sa lasam talmacirea scripturii sa o faca sfintii, nu niste bieti mireni prosti si pacatosi care nu si -au pus nici macar inceput bun pocaintei lor.alt-fel exista pericolul infintarii unei noi secte [ortodocsii talmaci]!.

[bluesite33]

Danut, sa-l ierti pe cel cu id-ul Iubirea caci el iubeste pisicile nu oamenii, si nu pe Facatorul lor! El nu stie unde merge si nici unde-i trage pe cei care ii vor da dreptate! Doar unii ca el atotsuficienti si smecheri au intemeiat sectele caci i se pare totul de neinteles ... el incearca doar cu ratiunea sa inteleaga, nestiind ca dela marginea ei, incepe credinta si de aceea pentru noi crestinii este mai usor.
In ceea ce priveste iti explic: credinta si faptele bune sunt ca doua vasle. De ai doar una, te invarti in los si nu inaintezi insa, mantuirea noatra, este data noua din cauza iubirii si milostivirii lui Dumnezeu caci si daca poti sa inviezi morti din cauza curatiei tale, tot nu ai fi vrednic pentru a fi mantuit asa ca, faptele noastre bune sunt exemple pentru ceilalti si un elementar bun simt fata de Dumnezeu(smerenie adica modestie, generozitate, seriozitate si blandete).

preot marian tudor
norway

[Danut7]

În prealabil postat de bluesite33

Danut, sa-l ierti pe cel cu id-ul Iubirea caci el iubeste pisicile nu oamenii, si nu pe Facatorul lor! El nu stie unde merge si nici unde-i trage pe cei care ii vor da dreptate! Doar unii ca el atotsuficienti si smecheri au intemeiat sectele caci i se pare totul de neinteles ... el incearca doar cu ratiunea sa inteleaga, nestiind ca dela marginea ei, incepe credinta si de aceea pentru noi crestinii este mai usor.
In ceea ce priveste iti explic: credinta si faptele bune sunt ca doua vasle. De ai doar una, te invarti in los si nu inaintezi insa, mantuirea noatra, este data noua din cauza iubirii si milostivirii lui Dumnezeu caci si daca poti sa inviezi morti din cauza curatiei tale, tot nu ai fi vrednic pentru a fi mantuit asa ca, faptele noastre bune sunt exemple pentru ceilalti si un elementar bun simt fata de Dumnezeu(smerenie adica modestie, generozitate, seriozitate si blandete).

preot marian tudor
norway

Draga frate sper sa nu va certati.. Sunt sigur ca Iubirea a fost bine intentionat/a.. De aceia nu am comentat nimic.. Eu sunt o fire mai acida, stai linistit ca stiu si eu sa ma cert :).

[zsuleica]

Eu cred ca toate cele bune sunt de la Dumnezeu inclusiv credinta. Am citit mai demult in cartea 'daruind vei dobandi', de nicolae steinhardt, ca un calugar sau preot care trece printr-o perioada de necredinta fireasca oricarui om, daca ofera intelepciune crestina si sfaturi bune celor ce vin pentru aceasta, el neavad credinta in acel moment, o dobandeste prin a o oferi celuilalt.
Dumnezeu ne-a lasat liberi. noi avem puterea de a dori, de a alege calea. Domnul ne-a oferit aceasta libertate. insa daca nu avem credinta, daca Domnul nu ne-a inzestrat cu aceasta, o putem dobandi prin rugaciune. Rugam pe Domnul sa ne dea credinta, sa ne calauzeasca. 'Rugati-va neincetat' este porunca. Prin rugaciune toate le putem dobandi, inclusiv credinta.

[Danut7]

Harul este cel ce ne mantuieste... harul este cel ce ne vindeca si ne sfinteste.. Dumnezeu este cel ce acorda harul sau celor care merita..

În prealabil postat de zsuleica

Eu cred ca toate cele bune sunt de la Dumnezeu inclusiv credinta. Am citit mai demult in cartea 'daruind vei dobandi', de nicolae steinhardt, ca un calugar sau preot care trece printr-o perioada de necredinta fireasca oricarui om, daca ofera intelepciune crestina si sfaturi bune celor ce vin pentru aceasta, el neavad credinta in acel moment, o dobandeste prin a o oferi celuilalt.

Dumnezeu ne-a lasat liberi. noi avem puterea de a dori, de a alege calea. Domnul ne-a oferit aceasta libertate. insa daca nu avem credinta, daca Domnul nu ne-a inzestrat cu aceasta, o putem dobandi prin rugaciune. Rugam pe Domnul sa ne dea credinta, sa ne calauzeasca. 'Rugati-va neincetat' este porunca. Prin rugaciune toate le putem dobandi, inclusiv credinta.

Am subliniat 2 paragrafre din postarea dvs.

Referitor la primul paragraf:am citit si eu undeva,nu mai retin unde,ceva asemanator,,Daruind lumina pe care nu o ai o vei dobandi si tu". Referitor la al doilea paragraf.,,Rugati-va neincetat"are o temelie care este des uitata:pocainta.Fie ca o ai,fie ca esti in cautarea ei.Sa va arat ceva foarte interesant:daca cautati in Filocalie(scrierile Sfintilor Parinti),volumul V se refera la Petru Damaschin(,,Invataturi duhovnicesti")si Simeon Metafrastul(Parafrazare la Macarie Egipteanul").Cautati la pagina 197(parca>sau 195) unde sta scris ceva extrem de profund(IMHO):

,,Caci daca as fi avut Credinta, care vine din faptele pocaintei, as fi putut sa zic: In Dumnezeul meu voi trece zidul".(Petru Damaschin).

Ar fi extrem de interesant de discutat,din perspectiva Parintilor Bisericii,ce se intelege prin ,,faptele pocaintei".Din pacate subsemnatul este in criza de timp dar sa va spun ceva(la modul general un apel general,fie si la cultura):

Puteti download gratis colectia Filocalia si PSB.In alte tari,pentru o asemenea sursa de informare se plateste la greu.Pe dvs,cei de aici,nu va costa nimic.Toata intelepciunea acelor oameni,la care va raportati atat de des,va sta la dispozitie cu un click de mouse>GRATIS.Un sfat neutru:nu ratati ocazia sa-i cititi constant.O seara placuta

[zsuleica]

În prealabil postat de Scotsman

Am subliniat 2 paragrafre din postarea dvs.

Referitor la primul paragraf:am citit si eu undeva,nu mai retin unde,ceva asemanator,,Daruind lumina pe care nu o ai o vei dobandi si tu". Referitor la al doilea paragraf.,,Rugati-va neincetat"are o temelie care este des uitata:pocainta.Fie ca o ai,fie ca esti in cautarea ei.Sa va arat ceva foarte interesant:daca cautati in Filocalie(scrierile Sfintilor Parinti),volumul V se refera la Petru Damaschin(,,Invataturi duhovnicesti")si Simeon Metafrastul(Parafrazare la Macarie Egipteanul").Cautati la pagina 197(parca>sau 195) unde sta scris ceva extrem de profund(IMHO):

,,Caci daca as fi avut Credinta, care vine din faptele pocaintei, as fi putut sa zic: In Dumnezeul meu voi trece zidul".(Petru Damaschin).

Ar fi extrem de interesant de discutat,din perspectiva Parintilor Bisericii,ce se intelege prin ,,faptele pocaintei".Din pacate subsemnatul este in criza de timp dar sa va spun ceva(la modul general un apel general,fie si la cultura):

Puteti download gratis colectia Filocalia si PSB.In alte tari,pentru o asemenea sursa de informare se plateste la greu.Pe dvs,cei de aici,nu va costa nimic.Toata intelepciunea acelor oameni,la care va raportati atat de des,va sta la dispozitie cu un click de mouse>GRATIS.Un sfat neutru:nu ratati ocazia sa-i cititi constant.O seara placuta

multumesc pentru indemnuri. din pacate eu nu am citit inca din Filocalie, ci mai mult din cartile mai 'usoare' sa zicem ale unor parinti si calugari. ma bucur ca am aflat ca Filocalia se gaseste gratis pe internet.
ce inteleg prin pocainta este delasarea de pacat, parerea de rau si incercarea de a nu repeta pacatul. deci 'faptele pocaintei' asa inteleg, ca sunt faptele bune, placute Domnului, crestinul imbratisandu-le ca urmare la renuntarea vietii in pacat. poate este o intelegere simpla din partea mea, dar daca aveti timp sa reveniti cu pareri sau explicatii le voi citi cu placere spre o mai buna cunostinta.
insa sunt si eu de parere ca mai degraba genereaza prezenta credintei fapte bune, decat invers. daca ai credinta greu faci fapte rele, insa faptele bune nu garanteaza prezenta credintei in om. uite, traiesc intr-o societate foarte rece, oamenii in mare parte atei, dar foarte cumsecade, as putea zice ca ii depasesc cateodata pe crestini in respectul acordat aproapelui.
cu toate acestea, precum ne spune si Biblia, un crestin trebuie sa aiba atat fapte bune cat si credinta, caci la un crestin in lipsa uneia, cealalta isi pierde valoarea. 'credinta fara de fapte moarta este' si ce sunt faptele daca credinta nu este?
am mai citit undeva, 'ferice de cei ce nu au primit legea dar traiesc dupa ea', prin urmare imi inchipui ca acestia sunt desavarsiti in fapte, dar necunoscand legea nu au credinta in Domnul. insa nu li se cere ce nu li s-a dat, prin urmare in cazul lor faptele sunt deajuns. dar nu-mi inchipui cui i-ar fi ingaduit sa aiba doar credinta, fara fapte bune. prin urmare noi primind legea, ferice de noi doar atunci cand avem si faptele bune si credinta.

[bluesite33]

draga iubitor de pisici,

stiu ca pisicile si cainii au un statut mai caluros in randul contemporanilor de carton-precum fratia ta- insa, pisicile sunt facute sa slujeasca oamenilor nu sa le iubim mai mult decat pe oameni, care au chipul lui Dumnezeu in ei si care au primit capacitatea sa se asemene cu El, putand ajunge chiar dumnezei prin har-nu cu fiinta- .
La cele remarcate de fratia ta cu referire la interpretari ale Sfintelor Scripturi tin sa te incunostiintez ca, Biblia nu este pro-sportul pe care il comentezi fratia ta ci o carte sfanta care a fost pastrata de o institutie divino-umana. Deci, despre biologie, intrebi un autorizat, un biolog iar despre pisici, intrebi eventual un veterinar ...

succes!

preot marian tudor
norway

Buna ziua.O sa incerc sa raspund,fara a dori sa supar pe cineva, dpdv protestant, la acesta intrebare dar as dori ca toata lumea sa inteleaga ca o explicatie nu contine si dorinta de a ma contrazice cu cineva sau de a nega si alte opinii.Pur si simplu o explicatie ramine un punct de vedere uman,subiectiv sau obiectiv,dar care in esenta trebuie sa aiba in principal rolul de a zugravi perspectiva cuiva in raport de o situatie.Sunt perfect constient de faptul ca opinia dvs ortodoxa nu va coincide cu a mea,pe acest subiect,decat,poate,in anumite puncte.Tocmai din acest motiv am subliniat(underline)o propozitie mai sus.Intrebarea dvs se poate analiza din perspectiva existentei si persistentei pacatului in lume.Din acest punct voi posta o opinie la care subscriu si care cred ca explica destul de bine o anumite optica.


,,Depravarea inimii, care ne împiedică să facem binele atunci când vrem să-l facem poluează cu răutate cele mai bine intenţionate acţiuni ale noastre. Avem motive, din pricina aceasta, să deznădăjduim în toate zilele vieţii noastre; şi totuşi, nu trebuie să ne întristăm, ca cei ce nu au nici o speranţă. Domnul ne-a asigurat alinare pentru aceste dureri, şi ne învaţă să luăm ce-i mai bun din ele. Dacă răul pe care îl simţim nu ar putea fi transformat în bine, El nu i-ar permite să rămână în noi. Putem deduce acest lucru din ura Sa pentru păcat, şi din dragostea pe care ne-o poartă.În ce priveşte remediul, nici starea noastră şi nici onoarea Lui nu sunt afectate de lucrările păcatului care locuieşte în noi, în inimile celor pe care El ne-a învăţat să ne împotrivim, să luptăm şi să plângem din cauza a ceea ce simţim.

Deşi păcatul se războieşte, el nu va domni; deşi ne tulbură pacea, el nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu face nimic incompatibil cu sfinţenia şi desăvârşirea Sa atunci când dă dovadă de bunăvoinţă faţă de nişte făpturi atât de sărmane şi murdare, sau atunci când le primeşte în părtăşie cu El; pentru că aceşti oameni nu sunt priviţi aşa cum sunt, ci ca fiind una cu Isus, Cel la care au căutat refugiu, şi prin care trăiesc o viaţă de credinţă. Sunt primiţi în Preaiubitul, au un Mijlocitor înaintea Tatălui, Unul care cândva a făcut ispăşire pentru păcatele lor şi trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei. Deşi ei nu pot împlini legea, El a împlinit-o în locul lor; deşi ascultarea mădularelor e întinată şi imperfectă, ascultarea Capului e fără pată şi completă; deşi în ei există mult rău, există şi ceva bun, roada Duhului Său îndurător.

Ei acţionează pe baza unui principiu al dragostei, nu urmăresc nimic altceva decât slava Lui, iar dorinţele lor de zi cu zi sunt îndreptate la modul suprem către El. Există o diferenţă de substanţă între cele mai slabe eforturi ale credinţei unui credincios adevărat, care e acoperit de ruşine la gândul eşecurilor sale, şi cele mai înalte şi mai înşelătoare realizări ale celor care se consideră înţelepţi în proprii lor ochi, şi se văd oameni cu judecată. Acest conflict nu va mai dura mult, ca nu cumva duşmanul să îi biruie în cele din urmă. Ei sunt sprijiniţi de o forţă atotputernică şi conduşi către o victorie sigură. Ei nu vor fi întotdeauna aşa cum sunt acum; încă puţină vreme, şi vor fi eliberaţi de acest trup respingător, care e la fel ca o casă a unui lepros, contaminată fără speranţă de vindecare şi trebuind distrusă în întregime. Ei Îl vor vedea pe Isus aşa cum este, vor fi ca El şi cu El, pentru totdeauna.

Scopurile faţă de care Domnul subordonează sentimentul depravării noastre sunt multiple. În felul acesta, puterea, înţelepciunea, credincioşia şi dragostea Lui sunt manifestate mai vizibil: puterea Sa, prin menţinerea lucrării Sale în mijlocul unei opoziţii atât de puternice, ca o scânteie care arde în apă; înţelepciunea Sa, prin învingerea şi controlarea tuturor uneltirilor pe care Satan, cunoscând răutatea naturii noastre, e încurajat să le pună în aplicare împotriva noastră. El i-a răsturnat pe mulţi dintre cei ce-şi proclamau deschis credinţa, şi acum, la fel ca în cazul lui Goliat, aruncă provocarea împotriva întregii oştiri a lui Israel; şi totuşi, descoperă că există unii pe care, deşi îi atacă puternic, nu îi poate birui; indiferent de avantajele aparente pe care le câştigă câteodată, ei sunt eliberaţi, pentru că Domnul e de partea lor. În acelaşi fel, dragostea neschimbată a Domnului, bogăţiile îndurării Sale, sunt mai bine exemplificate prin mulţimea de iertări acordate poporului Său, decât în cazul în care nu ar fi deloc nevoie de iertare.


În felul acesta, Domnul Isus este mai drag sufletului; orice laudă este efectiv exclusă, iar gloria unei mântuiri depline Îi este atribuită doar Lui.Despre cei neprihăniţi se spune că scapă cu greu, nu pentru că scăparea nu ar fi un lucru cert, pentru că scopul lui Dumnezeu în ce-i priveşte nu poate fi împiedicat, ci din pricina temerilor lor, şi a marilor dificultăţi prin care trebuie să treacă. Dar, după ce au experimentat îndelung înşelăciunea inimilor lor, după dovezi repetate ale slăbiciunii, încăpăţânării, nerecunoştinţei şi insensibilităţii lor, când descoperă că nici unul din aceste lucruri nu îi pot despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Hristos, Isus devine şi mai preţios pentru sufletele lor. Ei iubesc mult, pentru că li s-a iertat mult. Ei nu îndrăznesc să îşi atribuie vreun merit, şi nu o vor face, ci se bucură să confirme că ar fi pierit de mii de ori (de-ar fi fost posibil) dacă Isus nu ar fi fost Mântuitorul lor, păstorul lor, şi scutul lor.


Când se rătăceau, El i-a adus înapoi; când au căzut, i-a ridicat; când s-au rănit, El i-a vindecat; când au căzut de oboseală, El i-a înviorat. Prin El, slăbiciunea i-a făcut puternici; El le-a deprins mâinile la luptă, şi le-a acoperit capetele în ziua bătăliei. Într-un cuvânt, unele din cele mai clare dovezi pe care le-au primit cu privire la desăvârşirea Lui au fost prilejuite de dovezile umilitoare cu privire la propria lor ticăloşie. Nu ar fi cunoscut atât de multe din primele, dacă nu ar fi aflat atât de multe despre ei înşişi.


Mai mult, un duh de smerenie,tăria şi frumuseţea mărturiei noastre, este în mare măsură promovat atunci când simţim, ca şi atunci când citim, că ori de câte ori vrem să facem binele, răul este lipit de noi. Un duh zdrobit şi copleşit de remuşcări este plăcut Domnului, care a promis să locuiască în cei ce îl au; iar experienţa arată că măsura în care experimentăm binecuvântările noastre este în raport cu sentimentul umilitor pe care îl avem despre depravarea naturii noastre. Dar adevărul că suntem în totalitate depravaţi nu e unul pe care cineva l-a învăţat vreodată pur şi simplu pentru că altcineva i l-a spus. Într-adevăr, dacă am putea primi, şi păstra în viaţa de zi cu zi, o judecată dreaptă în ce ne priveşte, doar prin ceea ce este atât de clar declarat în Scriptură, probabil că am fi scutiţi de multe ore de jale, dar experienţa este şcoala Domnului, iar cei învăţaţi de El descoperă de obicei că le lipseşte în totalitate înţelepciunea prin greşelile pe care le fac, şi că nu au nici o putere prin alunecările şi căderile de care au parte.

Fiecare zi aduce la suprafaţă o nouă stricăciune, care mai înainte nu a fost observată, sau cel puţin o descoperă într-o lumină mai puternică decât înainte. Astfel, treptat ei sunt dezvăţaţi să se bazeze pe vreo presupusă înţelepciune, putere sau bunătate care ar exista în ei înşişi; ei simt adevărul din cuvintele Domnului, ,,Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic;" şi cât de necesar este să strige împreună cu David, ,,O, povăţuieşte-mă şi călăuzeşte-mă, pentru Numele Tău."

Această stare sufletească constituie principala deosebire dintre un creştin şi altul; pentru că, deşi e un sentiment lăuntric, are efecte foarte vizibile în exterior, care sunt sugerate foarte expresiv, Ezechiel ,,Ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu." Cunoscând iertarea Mea totală acordată pentru nenumăratele tale căderi şi păcate, te vei ruşina şi vei reduce la tăcere planurile mârşave ale inimii tale. Îţi vei deschide gura ca să Mă lauzi, şi nu te vei mai lăuda singur, nu-i vei mai critica pe alţii şi nu vei mai murmura împotriva destinului pe care ţi l-am hărăzit. În toate aceste privinţe, noi suntem extrem de dispuşi să ne deschidem gurile în mod nesăbuit. Dar un sentiment puternic de mare nevrednicie şi multă iertare împiedică aceste lucruri rele.


Oricine e cu adevărat smerit, nu se va mânia cu uşurinţă, nu va fi sigur pe sine sau un temerar nechibzuit, ci va fi plin de compasiune şi blândeţe faţă de slăbiciunile celorlalţi păcătoşi ca şi el, ştiind că, dacă există vreo diferenţă, doar harul este cel ce a făcut-o, şi că are în inima lui sămânţa fiecărui păcat; iar, în timpul încercărilor şi necazurilor, el va privi la mâna Domnului, şi îşi va pleca faţa la pământ, recunoscând că suferă mult mai puţin decât ar fi meritat pentru nelegiuirile lui. Acestea sunt câteva din roadele bune pe care Domnul ne îngăduie să le obţinem din acea rădăcină amară, păcatul care locuieşte în noi."