Voi ce ati fi facut?

[Jane Says]

În prealabil postat de delia31

Sau oare Dumnezeu ne fereste sa nu ajungem in asemenea situatii critice, tocmai pentru ca stie ca suntem tot la nivel de abecedar, nicidecum la darul deosebirii gandurilor si dreapta socotinta?

Cam asa ..
Oho, nici nu vreau sa-mi imaginez hatzisurile .. De ex cand am citit textul mi-am adus aminte de pustnici care aproape ca se sfintisera dar a venit Lucifer si le-a furat toata truda, insuflandu-le slava desarta si punandu-i sa isi faca rau iar ei din inselare, crezand ca le vorbeste Dumnezeu sau Inger, se sinucideau. Nu e cazul in povestea relatata de tine dar, daca as fi in situatia aceea, sigur m-as gandi la pustnici si as ingheta tot osciland si rugandu-ma sa ma lamureasca El cumva daca e de la El sau inselare.

Ma gandesc totusi ca Dumnezeu apreciaza lucrurile simple si concrete si ca intr-o asemenea situatie, stiindu-ma lucru slab, nu mi-ar vorbi direct ci mi-ar da cumva intuitia faptului ca solul e la 2 m sub mine, scutindu-ma de dileme in genul celei de mai sus. Cred ca genul acesta de "minuni" si glasuire se intampla foarte frecvent, zilnic, in viata fiecaruia :)

[5s5t6e7f8]

Cind il chemi pe Dumnezeu nu mai are loc celalalt linga tine.

[Jane Says]

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

Eu nu ma incred aproape niciodata cand vine vorba de fineturi, pentru ca nu e doar "minte" ci sunt si multe patternuri preluate aiurea de la altii, puterea obisnuintei, urme adanci ale pacatelor comise etc.

Cred ca modul corect de a ne folosi de minte e in doua trepte: in prima faza, Doamne curata-mi mintea de toate gunoaiele adunate pana acum in ea si Doamne invata-ma indreptarile Tale ca de la mine nimic bun si adevarat nu am. In a doua faza: ne suflecam manecile la neuroni si ne vedem de treaba sperand ca facem/gandim bine. Sperand, dar neavand certitudinea..

Ca tot era vorba de trancaneala :D

[Langu]

În prealabil postat de delia31

Sub genericul "Tara arde si baba se piaptana, dar cautati mai intai Imparatia cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua" ,

propun si celor care nu stiu, o poveste putintel trasa de par (dar nu neaparat irealista) care circula intr-o vreme pe e-mail intr-o prezentare Power Point.
(daca a mai fost discutata pe alt topic, scuze)


A fost odata ca niciodata un alpinist care a vrut sa cucereasca un munte inalt.
S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi laurii victoriei.

Aflat pe inaltimile muntilor, l-a prins noaptea intunecata si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.

Si cum se catara el, la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol.
Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele.
Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.
Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie. Rucsacul i-a cazut in prapastie.

A urmat un moment de tacere absoluta.
Atarnat in neant a strigat atunci din adancul sufletului „Ajuta-ma Doamne!!”
A auzit un glas in sufletul lui : „ ce doresti fiule?" "Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.

"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da, Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni".

Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...in cele din urma nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineata , echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu?
Ai avea taria sa tai franghia si sa te lasi in mana Domnului? Ai incredere in sfatul Lui chiar daca ti se pare absurd?
Sa nu spui niciodata ca te-a abandonat sau te-a uitat.
Aminteste-ti ca El te tine mereu in mana lui cea dreapta si nu te lasa sa cazi in abis.
Nu-i contesta poruncile increzandu-te mai mult in propria minte. El are putere si asupra vietii si asupra mortii.

Frumoasa povestire.Eu am inteles urmatoarele:-franghia ancorata de stanca reprezinta ancorarea noastra de lumea materiala,in care tot incercam din rasputeri sa ajungem cat mai in varf.Acuma,daca avem puterea sa o taiem,cadem pe "teren"sigur,daca nu ,murim inghetati(cu inima inghetata in pofte individuale) nevazand in noaptea necredintei noastre cat de aproape este salvarea.Ascultand Glasul Divin inseamna a taia franghia,multa vointa si multa munca.

Iata un topic unde toata lumea pare sa fie in armonie, chiar daca parerile nu coincid intotdeauna. Mi-a placut varianta lui AlinB (promisiuni sunt in toate confesiunile, dar Dumnezeu stie care dintre ele se vor adeveri) dar si lacrimi si Jane Says... ma rog, pe toti ii framanta gandul, iar asta e un smnal minunat.
Cat despre "Vocea Lui Dumnezeu", nu cred ca e cineva dintre cei care-si spun un "Doamne-ajuta!" cand iese pe usa, si sa nu auda zilnic aceasta voce. Daca o ia sau nu in seama, asta e altceva.
Uneori vrem sa facem un lucru, iar pentru asta ii antrenam si pe altii in jurul nostru. Si cand vrem sa dam startul, intervine ceva... Suna un telefon, nu-ti gasesti nu-stiu-ce lucru important, primesti o vizita pe care nu poti s-o respingi in doua vorbe... Iar tu devii agitat, poate incepi sa trantesti, sa strigi, sa spui ca-si baga nush'cine, coada, etc. Daca ai fi calm, ai putea intelege "vocea Domnului" care te retine putintel, stie El pentru ce.
Oricum ar fi, TREBUIE sa avem incredere atunci cand acel ceva care urmeaza, face parte din lucrurile bune. Uneori diavolului ii este ingatuit sa ispiteasca, dar numai atunci cand te poti delimita clar de pacat. Altfel, nu are nici o putere. Nu stiu daca si voua vi se intampla, dar eu o patesc frecvent. Daca am vrut sa scriu un mesaj sub impulsul nervilor, (mi s-a intamplat de vreo trei-patru ori chestia asta) nu stiu cum, dar am pierdut textul fara sa vreau, si trebuia sa-l scriu din nou. Am renuntat si bine am facut. Mai tarziu eram cu totul alt om. Am plecat de-acasa si mi s-a oprit privirea pe un grup de copii care se intorceau de la scoala. Asemenea imagini, poate erau zilnic, dar atunci o voce mi-a spus sa am mare grija. Dupa nici 500 de metri m-am pomenit cu un copil care era alergat de un altul, la 2m din spatele unui microbuz, iar eu stiam ca de-acolo va tasni, desi nimic nu prevestea asa ceva. Cei din masina au inlemnit si nu-si explicau de ce am franat fara sa vad nimic initial.
Dar poate veni si de la rau, acest imbold. Zilele trecute trebuia sa fac un lucru bun. Si totusi, apareau atat de multe semne, incat, daca ar fi fost sa ascult din nou de ele, ar fi insemnat sa nu mai fac acel bine. Dupa cateva clipe de ezitare am spus ca numai Dumnezeu are dreptul sa aleaga sensul binelui, iar eu nu am voie sa ma indoiesc. Si pentru ca un sambure de indoiala inca ma mai incerca si dupa ce fapta fusese deja facuta, seara am spus - "Doamne, eu am facut gestul pentru ce mi s-a cerut, dar daca n-o sa se intample asa, iarta-ne pe toti si ajuta-ne sa dam rod bun in ceea ce infaptuim!" Acum m-am linistit fiindca nu mai am motive de indoiala!
Cat despre funie, oricine poate pretinde ca se increde, dar astfel de cazuri se petrec intr-o clipita... Nu mai ai tu timp sa... dai cu banul "Oare sa am?!?" "Oare sa n-am?!?" Dumnezeu ESTE acolo si tu mergi pe mana Lui, fara sa te temi de nimic, orice ti s-ar intampla. Cu cat timpul se scurge, cu atat indoiala ti se cuibareste in suflet, iar tu poti pierde TOTUL!... Ascultati de primul imbold, care vine din iubire. In momentul cand intrevine egoismul sau mandria, trebuie sa realizezi ca vocea vine de alt-undeva!...

În prealabil postat de Langu

Frumoasa povestire.Eu am inteles urmatoarele:-franghia ancorata de stanca reprezinta ancorarea noastra de lumea materiala,in care tot incercam din rasputeri sa ajungem cat mai in varf.Acuma,daca avem puterea sa o taiem,cadem pe "teren"sigur,daca nu ,murim inghetati(cu inima inghetata in pofte individuale) nevazand in noaptea necredintei noastre cat de aproape este salvarea.Ascultand Glasul Divin inseamna a taia franghia,multa vointa si multa munca.

Explicatia dvs cred ca a surprins exact mesajul.Cel putin asta am inteles si eu.Bye.