Importanta RUGACIUNII

Multumesc lui cristiboss56 pt rugaciunile postate, poate eu nu le-as fi gasit sau cautat pe net si user-ului gheorghe pt citatul din Vasile Voiculescu..si eu am cumparat cartea lui,in liceu..cu sonetele lui Shakespeare...dar n-am mai citit-o de atunci.E mult adevar in cuvintele lui..Toate cele bune!

[cristiboss56]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Multumesc lui cristiboss56 pt rugaciunile postate, poate eu nu le-as fi gasit sau cautat pe net si user-ului gheorghe pt citatul din Vasile Voiculescu..si eu am cumparat car

Bucuria cea mai mare este cand poti fi de folos intr ub fel sau altul celui de langa tine , iar meritul este numai si numai lui Dumnezeu , caci toate lucrurile bune si de folos vin de la El !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !

[Mosh-Neagu]

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

[cristiboss56]

În prealabil postat de gheorghie

cum faci sa fii pe site doar "guest"?? credeam ca nu se paote asa ceva...

Acestia sunt userii care s-au retras de pe forum , le-au fost sters contul la cererea lor !
Doamne ajuta !

[mihele_m]

În prealabil postat de cristiboss56

A fi crestin presupune sa-ti asumi un anumit mod de viata , avand constiinta ca Dumnezeu te calauzeste in toate caile vietii si ca numai in comuniune cu ceilalti putem ajunge la desavarsire. Pentru a ajunge la aceasta convingere este nevoie doar sa pasim pe acest drum : " Fa tu primul pas , si Dumnezeu va face apoi zece impreuna cu tine ! " ( Sfantul Isaac Sirul ) . Nu este suficient sa te declari crestin ORTODOX , caci identitatea de crestin nu este data numai de marturisirea credintei . Parintele Paraian Teofil ne asigura : " Cand ai credinta in Dumnezeu , Dumnezeu este pe primul plan in viata si in inima . Si apoi celelalte decurg din asta . " Rugaciunea este vorbirea ( tainica ) continua cu Dumnezeu , a relatiei noastre sincere , dezinteresate , prietenesti cu Dumnezeu . Spunea cineva pe un topic , mi se pare pe la " Generalitati ", ca de ce Dumnezeu nu vorbeste cu noi . Adica userul respectiv simtea rugaciunea ca un simplu monolog . Inclin sa-i dau dreptate , pentru ca aceasta nemultumire , ca sa-i spun astfel , apare atunci cand rugaciunea este facuta doar cu gura , din obligatie , dintr-o frica copilareasca , cand mintea se afla complet in alta parte , si nu in ultimul rand cand rugaciunea , programul de rugaciune , este facut haotic , lipsind indrumarea Duhovnicului . Rugaciunea ocazionala , facuta doar la necaz , la boala sau pentru obtinerea unor rezultate bune la examene sau mai stiu eu ce , este pierdere de timp si denota o lipsa de respect ce trebuie sa-l avem fata de Creatorul nostru , fata de Cel ce ne-a daruit Viata . Teofil Paraian , aminte intr o conferinta de a sa cam asa : "Rugaciunea este indispensabila oricarei vieti crestine . Asta ca te pune in raport direct cu insusi Dumnezeu , te poti privi ca intr-o oglinda la lumina lui Dumnezeu " . Sa vorbim cu DUMNEZEU ! Rugaciunea este un aspect extrem de vital al unei umblari sanatoase cu Dumnezeu . Daca e sa ma refer la relatia mea cu Dumnezeu , rugaciunea este elementul care imi aduce cea mai mare satisfactie si bucurie . Putem vorbi cu Dumnezeu , oricand , oriunde , in orice stare am fi , fie ca trecem prin ispita , fie ca suntem coplesiti de bucurie . Psaltmistul ne indeamna sa ne " varsam inimile " inaintea lui Dumnezeu . Sa folosim intreaga paleta de rugaciuni daruite de ORTODOXIE ( de adorare , de marturisire , de multumire , de cerere ) , dar atunci cand ne rugam sa o facem cu incredere , dragoste si ( repet ) sa o facem sub indrumarea Duhovnicului . In cele viitoare ma voi opri putin asupra acelor categori de rugaciuni enumerate ceva mai sus : de adorare , marturisire , multumire si de crerere ) . Hristos a Inviat !

Da rugaciunea este foarte importanta ,si nu intotdeauna conteaza cantitatea ci calitatea rugaciuni este foarte important sa o faci din adincul inmi tale ,cu smerenie si cu umilinta ,cu lacrami de umilinta si cu siguranta Tatal cel Autotputernic ne va auzi .

[cristiboss56]

În prealabil postat de mihele_m

Da rugaciunea este foarte importanta ,si nu intotdeauna conteaza cantitatea ci calitatea rugaciuni este foarte important sa o faci din adincul inmi tale ,cu smerenie si cu umilinta ,cu lacrami de umilinta si cu siguranta Tatal cel Autotputernic ne va auzi .

Fiecare să se roage după puterile lui , dar să o facă zilnic , să o facă cu credinţă şi multă dragoste, nu că aşa trebuie, nu că a spus X sau Y , ci pentru că aşa simţim, să fie dorinţa noastră , pornită din interiorul nostru ! Dumnezeu să ne ajute pe toţi în a-L cunoaşte cât mai bine !

[SIZE=5]A[/SIZE] ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.

A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţei lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şi descoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge si având aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.

Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.

Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.

A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe care altfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.

Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.

Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta.

Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.

O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate, mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.

O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.

O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.

Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.

De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.

Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.

Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace. Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit”.

De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune.

Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!

Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala.

“Parinte, de ce m-ai parasit?”

Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.

Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala.

Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala...

Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune. “Fara Mine nimic nu puteti face”.

Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta ratacire.

Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.

Iisus ne indeamna: “Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide” iata calea de a-si insusi harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta cea sigura si nefalsificata.

Iar Iisus adauga: ”Rugati-va neincetat”, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage fara intrerupere.”Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Crisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.

Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.

Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.

“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .

“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu?

In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati si va rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta, de lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.

[viorels]

Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile mele cele rele nu mă depărtez. Ci, Tu, Hristoase Dumnezeule, care ai îndreptat pe vameşul şi ai miluit pe Cananeancă, şi ai deschis tâlharului uşile raiului, deschide-mi Stăpâne Doamne şi mie păcătosului, îndurările iubirii Tale de oameni mult milostive Doamne şi mă primeşte şi pe mine, cel ce cu sfială vin să mă ating de Tine, ca pe primeşte-mă Stăpâne al meu ca pe desfrânata şi pe cea cu scurgere de sânge. Că aceasta atingându-se de Tine de marginea hainei Tale prea line a luat tămăduire, iar aceea cuprinzând preacuratele Tale picioare, a dobândit iertare de păcate. Iar eu ticălosul, întreg Trupul Tău cutezând a-l primi, să nu fiu ars, de focul păcatelor mele ci primeşte-mă Stăpâne al meu ca şi pe dânsele şi-mi luminează mie simţurile cele sufleteşti, arzându-mi mie păcătosului, toate fărădelegile şi păcatele mele. Pentru rugăcinile celei ce mai presus de fire Te-a născut pe Tine Hristoase Dumnezeul nostru, şi ale puterilor cereşti, că binecuvântat eşti Stăpâne Doamne Dumnezeule, în vecii vecilor. Amin.