fara Dumnezeu

În prealabil postat de bubulyna

Pana acum am crezut in Dumnezeu. Apoi am cercetat foarte mult,am citit carti de stiinta si am aflat ca nu exista. Vreau sa spun ca ma simt disperata,mi-am pierdut pacea interioara,nu imi mai pot reveni,m-am gandit si sa ma sinucid. M-am gandit ca ma chinui degeaba pe acest pamant,indiferent cat ar fi viata de frumoasa,e un zbucium continuu. Lupti si iar lupti,dar e o lupta inutila. Niciodata nu m-am mai simtit asa. E un sentiment nou. Simt ca oamenii sunt frunze in vant,fara nici un rost. Cred ca nimeni nu ma poate convinge ca exista Dumnezeu,decat stiinta. Nu mai pot crede ( cred ca niciodata nu o sa mai cred). Dar ma simt fara nici o speranta. Cum sa pornesc in viata fara nici o speranta? Daca eu as vrea sa existe cineva sus care sa aiba grija de mine,asta nu inseamna ca exista. Eu as vrea sa existe. Dar nu am nicio dovada. Nu pot sa mai cred.

Stiti expresia : Daca Dumnezeu nu ar exista,ar trebui inventat . cUM SA-L INVENTAM? Aveti vreun sfat ca sa nu ma mai simt asa?

Poti incepe prin a crede in tine insati.

[cojanete]

În prealabil postat de bubulyna

Pana acum am crezut in Dumnezeu. Apoi am cercetat foarte mult,am citit carti de stiinta si am aflat ca nu exista. Vreau sa spun ca ma simt disperata,mi-am pierdut pacea interioara,nu imi mai pot reveni,m-am gandit si sa ma sinucid. M-am gandit ca ma chinui degeaba pe acest pamant,indiferent cat ar fi viata de frumoasa,e un zbucium continuu. Lupti si iar lupti,dar e o lupta inutila. Niciodata nu m-am mai simtit asa. E un sentiment nou. Simt ca oamenii sunt frunze in vant,fara nici un rost. Cred ca nimeni nu ma poate convinge ca exista Dumnezeu,decat stiinta. Nu mai pot crede ( cred ca niciodata nu o sa mai cred). Dar ma simt fara nici o speranta. Cum sa pornesc in viata fara nici o speranta? Daca eu as vrea sa existe cineva sus care sa aiba grija de mine,asta nu inseamna ca exista. Eu as vrea sa existe. Dar nu am nicio dovada. Nu pot sa mai cred.

Stiti expresia : Daca Dumnezeu nu ar exista,ar trebui inventat . cUM SA-L INVENTAM? Aveti vreun sfat ca sa nu ma mai simt asa?

E suficient sa-l cauti.

[angel4ver]

cum sa-L inventezi pe Dumnezeu? :|
Dumnezeu NU poate fi inventat; Dumnezeu creeaza si tot ce vezi astazi in jurul tau exista datorita Lui Dumnezeu, nicidecum a stiintei.
nu stiu ce carti ai citit si nu stiu cine ti le-a dat sa le citesti, dar ai observat si tu ca nu ti-a facut bine, pentru ca nu mai ai pace interioara.
imi cer scuze daca ma bag (poate nu trebuie), dar cand vad ca se interpreteaza aiurea si mai ales cand cineva are nevoie de un sfat si ma simt capabila sa i-l dau, intervin cu sau fara voie.
speranta o ai in suflet, doar ca esti prea afectata si nu o poti vedea, nu o poti simti.
Dumnezeu Exista. Dumnezeu este Tatal Nostru, al tuturor de pe Pamantul asta infect. Noi Il Iubim pe Dumnezeu si El Ne Iubeste pe noi! Sa nu uiti asta niciodata!
Crezi ca stiinta poate sa explice orice? tu chiar crezi ca orice explicatie data de stiinta e 100% adevarata? Crede-ma, sunt lucruri pe care stiinta nu le poate explica/dovedi.
Esti confuza, dar orice ar fi sa nu-ti pierzi increderea in Dumnezeu. O sa-ti lumineze mintea si sufletul si o sa te readuca pe drumul cel bun si drept.
nu crede in tot ce citesti sau tot ce auzi; asculta mai multe pareri (inclusiv a celor care cred in continuare in Dumnezeu), dute la biserica (nu trebuie sa vorbesti cu preotul decat daca simti nevoia, dar mergi la orice biserica -banuiesc ca esti ortodoxa) si roaga-te; incearca sa tii post Miercurea si Vinerea (fratele meu are aproape 14 ani si de cateva saptamani tine post miercurea si vinerea si nu i-am zis nici eu nici mama; ne-am bucurat foarte mult si ii face bine si lui si noua) si nu mai citit toate porcariile care spun ca Dumnezeu nu Exista.
uite un exemplu: crezi ca Soarele a fost inventat de stiinta? sau a aparut asa din senin si gata, s-au format planetele, universul si ce mai exista (pentru ca nici savantii nu stiu ce-i dincolo de Soare sau daca mai exista alt univers; nici macar nu au ajuns pe o planeta apropiata Terrei daramite sa ajunga la Soare :-j; toate-s afirmatii, dar nicio dovada) sau alea 2 teorii (bigbang si care mai era revolutionista, sper ca am scris corect) de ne tragem din maimute si asa mai departe?
Toate sunt facute de Dumnezeu. Stiinta nu face nimic altceva decat sa aduca afirmatii bazate pe minciuna (bine nu chiar toate, dar o parte din ele, da si mai ales alea cum ca Dumnezeu nu exista).

[eodor nastasa]

"Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine. Pasii ni se imprimau in nisip, lasand o urma dubla: una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezenta o zi din viata mea. M-am oprit ca sa privesc în urma. Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare. Dar am observat ca in loc de doua urme, nu mai era decat una singura. M-am speriat la gandul ca voi fi singur, singur...Am intrebat : Dumnezeule de ca m-ai parasit ? Dupa un timp, timp de framantari, timp de caderi si ridicari, raspunsul a venit : Nu te-am parasit. Acolo unde vezi doar o urma de pasi, ei bine, acolo Eu te-am carat pe brate..."

[tigerAvalo9]

Superb mesaj.

[zoridezi]

"Cum se poate ajunge la necredinţă

- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?

- In problema aceasta pot exista două cazuri. într-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt – să încerc s-o fac şi eu” – şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi continuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dumnezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.

- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa. Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona*hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a luat-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele harului lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! (…)”.

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...a-in-dumnezeu/

[zoridezi]

Bubulyna draga mea, te sfatuiesc sa citesti despre Parintele Paisie Aghioritul, are niste scrieri foarte frumoase.
Poate ca o sa iti mai aline sufletul si n-o sa mai fii asa de deznadajduita. Doar incearca, nu pierzi nimic

[Dumitru73]

În prealabil postat de zoridezi

"Cum se poate ajunge la necredinţă

- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?

- In problema aceasta pot exista două cazuri. într-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt – să încerc s-o fac şi eu” – şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi continuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dumnezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.

- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa. Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona*hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a luat-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele harului lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! (…)”.

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...a-in-dumnezeu/

Mi se pare interesanta ideea cu cel care vrea sa inteleaga dogma si este "pedepsit' cu necredinta .

Iar exemplul cu randunica e penibil.

[aureliapopescu]

În prealabil postat de bubulyna

Pana acum am crezut in Dumnezeu. Apoi am cercetat foarte mult,am citit carti de stiinta si am aflat ca nu exista. Vreau sa spun ca ma simt disperata,mi-am pierdut pacea interioara,nu imi mai pot reveni,m-am gandit si sa ma sinucid. M-am gandit ca ma chinui degeaba pe acest pamant,indiferent cat ar fi viata de frumoasa,e un zbucium continuu. Lupti si iar lupti,dar e o lupta inutila. Niciodata nu m-am mai simtit asa. E un sentiment nou. Simt ca oamenii sunt frunze in vant,fara nici un rost. Cred ca nimeni nu ma poate convinge ca exista Dumnezeu,decat stiinta. Nu mai pot crede ( cred ca niciodata nu o sa mai cred). Dar ma simt fara nici o speranta. Cum sa pornesc in viata fara nici o speranta? Daca eu as vrea sa existe cineva sus care sa aiba grija de mine,asta nu inseamna ca exista. Eu as vrea sa existe. Dar nu am nicio dovada. Nu pot sa mai cred.


Stiti expresia : Daca Dumnezeu nu ar exista,ar trebui inventat . cUM SA-L INVENTAM? Aveti vreun sfat ca sa nu ma mai simt asa?

Doamne e asa de grea viata asta cu atatea si atatea probleme. Care mai de care mai stresanta si mai presanta, care nu-ti da pace si nu te lasa sa-ti intinzi aripile si sa zbori, care nu te lasa sa te bucuri de primavara , de pasari ,de soare, de fluturi si de gaze. Uneori ai impresia si senzatia ca toate astea nici nu mai exista nici nu mai sunt. Cand esti inchis intr-un birou, cand iti vin atatea si ateatea dari pe care singur sa le duci iti vine sa strigi : Gata! m-am saturat! o las balta! viata asta e asa de grea incat nu mai pot! Si stai asa nemiscat si iti incoltesc niste ganduri urate si incerci sa ti le pui in aplicare la modul subtil la inceput pana cand dintr-o data iti ridici privirea si dintr-un colt al camerei tale iti apare icoana Maicii Domnului cu Pruncul si atunci le lasi pe toate balta: si carti, si ganduri si te intrebi CUM OARE EA A PUTUT SA INDURE ATATEA SI LE-A INDURAT ? DE UNDE A AVUT TARIE SA TREACA PESTE MOARTEA FIULUI EI NEVINOVAT? Si raspunsul e IMBATABIL de la DUMNEZEU caci NUMAI EL putea sa intareasca DUHUL SI TRUPUL MAICII. NUMAI EL!!! Pleaca-ti ochii si sufletul catre icoana Maicii Domnului si ai sa realizezi CA DUMNEZEU EXISTA...pretutindeni!

[lore86]

În prealabil postat de bubulyna

Pana acum am crezut in Dumnezeu. Apoi am cercetat foarte mult,am citit carti de stiinta si am aflat ca nu exista. Vreau sa spun ca ma simt disperata,mi-am pierdut pacea interioara,nu imi mai pot reveni,m-am gandit si sa ma sinucid. M-am gandit ca ma chinui degeaba pe acest pamant,indiferent cat ar fi viata de frumoasa,e un zbucium continuu. Lupti si iar lupti,dar e o lupta inutila. Niciodata nu m-am mai simtit asa. E un sentiment nou. Simt ca oamenii sunt frunze in vant,fara nici un rost. Cred ca nimeni nu ma poate convinge ca exista Dumnezeu,decat stiinta. Nu mai pot crede ( cred ca niciodata nu o sa mai cred). Dar ma simt fara nici o speranta. Cum sa pornesc in viata fara nici o speranta? Daca eu as vrea sa existe cineva sus care sa aiba grija de mine,asta nu inseamna ca exista. Eu as vrea sa existe. Dar nu am nicio dovada. Nu pot sa mai cred.

Stiti expresia : Daca Dumnezeu nu ar exista,ar trebui inventat . cUM SA-L INVENTAM? Aveti vreun sfat ca sa nu ma mai simt asa?

un sentiment de duiosie m-a incercat citind postarea ta.m-am dus cu gandul la fericitul augustin. ef frumoasa calea lui in cautarea lui Dumnezeu:"am intrebat apa marii:tu esti Dumnezeul meu?si mi-a raspuns:cauta mai departe. am intrebat vantul:tu esti Dumnezeul meu?si mi-a raspuns"cauta mai departe"(...)dar cand am coborat in adancul inimii mele, acolo te-am aflat....

draga mea, esti putin afectata de scrierile de doi bani pe care le-ai citit. sub asa zisa masca stiintifica nu sunt decat niste metode josnice de tulburare a sufletului omenesc, de aducere in deruta, de a crea incertitudinea existentei lui Dumnezeu.faptul ca Dumenzeu exista e f usor de demonstrat unui om care vrea sa creada, dar f greu de demonstart unuia care nu accepta nimic decat parerea unor semidocti.
daca vrei sa vb mai mult, contacteaza-ma pe privat...