TRIODUL - Perioada pocaintei!

[cristiboss56]

În prealabil postat de geo.nektarios

Frumoasa pilda... frumos ne mai da Domnul Hristos exemplu... ba chiar ne invata cum sa ne spovedim... cum sa:
1) constientizam pacatul
2) sa ne hotaram sa nu mai pacatuim
3) sa marturisim pacatul
4) sa cinam la Masa Imparatiei prin Sf.Taina a Euharistiei prin care redobandim comuniunea cu Tatal Ceresc, dar si reinfierea ca fii ai Tatalui prin punerea inelului - simbol al iubirii parintesti vesnice a lui Dumnezeu pt noi!
Acestea sunt cele 4 trepte ale Spovedaniei prin care Domnul Hristos ne ajuta cum sa ne indreptam, ne spune El cum trebuie sa facem sa redobandim infierea!
Ce mai putem dauga la aceasta pilda? Numai un singur lucru ce ni-l spune Acatistul Domnului Hristos: eu sunt oaia cea pierduta, iesi in cautarea mea!

"Omule nebun şi ticălos, pentru ce-ţi pierzi vremea în lene ? Gândeşte-te la viaţa ta şi te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar". . .
Geo a amintit de Acatistul Domnului nostru Iisus, iar eu completez cu marele folos şi puterea ce o are acest Canon de Pocăinţă ! La îndemâna oricui , numai să vrem. El ne trezeşte, ne ruşinează, ne îndeamnă la POCAINŢĂ ! ! !

[geo.nektarios]

Parabola rostită de Mântuitorul Iisus Hristos şi relatată de Sfântul Evanghelist Luca ne descoperă, în acelaşi timp, inima plină de compasiune şi de iubire milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, deoarece tatăl despre care vorbeşte parabola este simbolul iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, Tatăl Cel ceresc.

Cei doi fii reprezintă două atitudini faţă de Dumnezeu: una de fidelitate, de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui, de perseverare în a rămâne locuitor al casei Lui. Fiul cel mare este arhetipul omului fidel sau credincios, care în toată viaţa sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor, al poruncilor lui Dumnezeu şi în acelaşi timp un lucrător al voii Lui.

O altă atitudine ce transpare din parabolă, din comportamentul fiului mai tânăr, este cea a libertăţii dezordonate, care nu-i decât o manifestare a înclinaţiei păcătoase. Cei doi fii din Evanghelie pot să reprezinte şi două categorii de oameni, dar şi două stări sufleteşti pe care le cunoaşte aceeaşi persoană, în momente diferite ale vieţii, libertatea sfântă şi libertatea păcătoasă.

Evanghelia ne spune că fiul cel mai tânăr, probabil după ce a atins vârsta majoratului, a dorit să facă experienţa libertăţii ca îndepărtare de tată şi de casa părintească. În mod oarecum neaşteptat, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său, semn că libertatea croirii propriului drum este respectată de Dumnezeu. Omul are, aşadar, libertatea de a-şi folosi energia vieţii sale, darurile sale naturale şi personale după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar şi atunci când ştie că noi o folosim într-un alt fel decât doreşte El.
Pe lângă această realitate, a respectului arătat de Dumnezeu libertăţii omului, Evanghelia acestei duminicii ne arată, în cuvinte foarte simple, o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, printre care distingem şi drama sau eşecul libertăţii ca înstrăinare a omului de Dumnezeu.

[maria32]

În prealabil postat de Miha-anca

De aceea de nu vei urî desavarsit lumea, nu vei putea face de fel vreo fapta buna, caci cu neputinta este sa fiiiubitor de lume si iubitor de Dumnezeu.
[/i]

nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.

Multumesc

Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti

[iustin10]

maria32
Ciudat ca exact acelasi pasaj mi-a sarit si mie in ochi.
Prin lume cred ca se intelege acolo patima,patima si placerea pe care lumea o aduce,si care ne departeaza de Dumnezeu.
Uneori patima aceasta,ca stropii unei ape murdare,mai murdareste si celalalt inteles al lumii,adica viata obisnuita,familia,natura.De aceea uneori,si tocmai covarsiti de patima aceasta generalizata,o numim cu termenul de 'lume' ,pentru ca pare ca ea cuprinde tot ce vedem,si tot ce nu este in Dumnezeu.
Lumea in sine nu e rea,sau nu e toata rea,caci e creatia lui Dumnezeu,doar noi o facem rea,prin aceea ca nu vrem sa 'il bagam' pe Dumnezeu in lume.Si preferam o lume a noastra,creata cu puterile noastre , rupta de Creator.

cristiboss56
Precum vezi nu tac :) Multumesc de incurajari .
A te crede prea stiutor e mandrie .A tacea ,e iar mandrie ,caci zici in sinea ta: "eu tac,caci stiu eu ce stiu,si nu ma amestec cu ceilalti"
Adevarata smerenie este sa te amesteci cu ceilalti,in discutii "cuminti" si echilibrate,sa nu vrei sa pari mai mult decat esti.
"Fericiti cei blanzi,caci ei vor mosteni pamantul"

[caliyo]

E foarte frumos si bine sa spunem ca ne consideram pacatosi, dar sa nu ramanem numai cu zisul. Sa credem cu adevarat asta si sa demonstram prin fapte. Pentru ca am observat ca multi se cam ,,alinta´´: ,,eu sunt un mare pacatos´´, pt. ca cei din jur sa spuna: ,,vai...ce smerit e...´´. Insa aceasta e numai de fatada, pt. ca imediat ce e pus in situatia de a-si dovedi smerenia, ii sare tafna imediat. E mustrat , riposteaza. Se contrazice cu cineva, nu lasa de la el.

[vali99]

În prealabil postat de maria32

nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.

Multumesc

Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti

Lumea in NT are 2 intelesuri: lumea ca si creatie a lui DUmnezeu - si nu pe aceasta lume trebuie sa o uram - si lumea pacatului, lumea diavolului - pe aceasta trebuie sa o uram. Pe oameni, oricum ar fi ei,trebuie sa-i iubim, dar vorba unui parinte, abia ajungem citeodata sa-i iubim pe cei din familia noastra si pe prieteni, totusi macar incercam cite putin intii sa-i rabdam cind ne necajesc sau ne urasc, apoi incercam sa-i iertam si sa nu-i judecam. La dragostea aceasta adevarata ajung sfintii. SFSiluan Atonitul povestea ca un muncitor suparat ca economul l-a pus sa faca ceva i-a zis "caine!", la care economul, cu blindete, l-a chemat, i-a dat o cafea si i-a zis "sa-mi spui intotdeauna asa" - in acest moment omul s-a umilit si a devenit cel mai ascultator muncitor...se vede ca economul era smerit si avea lucrare duhovniceasca. ..
Legat de dragostea fata de cei din familie, e ceva normal, dar incercam sa-i iubim pt Dumnezeu, si acest lucru se vede de ex cind ne moare cineva din familie si noi ne luam la cearta cu DUmnezeu, inseamna ca am facut din ei idoli, de acest lucru vrea DUmnezeu sa ne scape...
Legat de rugaciune - am citi ceva f frumos de curind - era un crestin f simplu care cind se ducea la lucru intra in Biserica Sf Spiridon si se ducea la icoana Mantuitorului si zicea "buna dimineata Hristoase al meu, sunt Simeon. Te rog ajuta-ma sa-mi cistig painea si astazi", cind se intorcea de la lucru iar intra si zicea "buna seara, Hristoase al meu, sunt SImeon, iti multumesc ca m-ai ajutat si azi". Cind a imbatrinit, zacea singur, bolnav intr-un spital si o asistenta i-a zis "bunicutule, nu vine nimeni pe la mata?", ba da zice Simeon in fiecare dimineata vine Hristos si zice "buna dimineata, Simeoane, sunt Hristos, fa rabdare", seara iar vine si zice "buna seara, SImeoan, sunt Hristos, fa rabdare" si sa stii ca peste 2 zile a zis ca vine sa ma ia. Si asa a fost......
Rugaciunea din inima strapunge cerul...

[Daniel777]

În prealabil postat de maria32

nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.

Multumesc

Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti

Sa urasti lumea pentru pacatele pe care te poate indemna sa le faci.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Te intrebi cum sa-L iubesti pe Dumnezeu mai mult decat familia? Dandu-I locul ce i se cuvine in inima ta,cel de creator al tau,de Tata....
A iubi pe apropiati mai mult decat pe Dumnezeu,nu inseamna decat a impartasi lucruri care indeparteaza de Dumnezeu..

Raspuns la intrebarile tale vei avea daca:
-vei continua sa mergi pe drumul spra Hristos...,si vei incerca sa te desavarsesti....
Viata iti va da raspuns la intrebari...

La fel si cu intrebarea despre suferinta.....Nici eu nu puteam accepta suferinta,nu o intelegeam..si nici acum pe de-a intregul..
Dar mi-am dat seama,dincolo de lecturile care spuneau acelasi lucru,practic,ca fara suferinta nu ne putem mantui...

Daca se putea ,Iisus nu ar mai fi suferit,ne-ar fi mantuit altfel...Dar insasi viata lui Iisus ne arata modelul,cel al suferintei, a crucii

[georgeval]

Binecuvantata este aceasta perioada a pocaintei. Cat de minunat incepe aceasta perioada- ne aminteste de smerenie ca radacina a virtutilor. Ca acolo unde rugaciunea este smerita si Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este prezent numai in sufletele smerite.

[geo.nektarios]

Poate azi nu au ajuns multi crestini la Utrenie si nu stiu ce cantari frumoase s-au cantat la Utrenie dupa citirea Dumnezeiestii Evanghelii a Sfintei Invieri, mai exact dupa Psalmul 50, aceste cantari de pocainta:
Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!

Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.

Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

Usile pocaintei au fost deschise si de Vamesul din Evanghelia de azi prin umilinta si parerea de rau, caci se batea cu pumnul in piept de durere si regret zicand Dumnezeule milostiv fi-mi mie pacatosului! Aceste cuvinte care stau la baza rugaciunii isihaste cunoscuta cu numele de Rugaciunea lui Iisus! Aceste cuvinte de pocainta ale Vamesului sunt preluate de Sfintii Parinti si au format Rugaciunea inimii sau a lui Iisus, dupa cuvantul Sf.Pavel care spune ca mai bine cinci cuvinte cu inima decat mii de cuvinte de prisos! Aceasta rugaciune este DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA! Sunt 5 cuvinte! Unii Duhovnici spun Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Nu e gresit in niciun fel, numai rostite sa fie!
Ce e mai frumos decat sa ai mereu in minte numele dulce al lui Iisus...
Domnul Hristos spune fariseilor ca vamesii si desfranatii o vor lua inaintea lor in imparatia cereasca. Cum asa? Desi cunoscuti ca fiind cei mai rai oameni vamesii si desfranatele cand vin la pocainta au o parere de rau foarte mare, recunoscandu-si pacatele si cautand indreptarea si unirea cu Dumnezeu.
De aceea noi cei care stim atatea vom avea greu raspuns la judecata caci am stiut si nu am facut, iar pacatosii prin pocainta vor mosteni Imparatia Cerurilor, de aceea cei din urma vor fi cei dintai!
Avem trei cazuri de Vamesi intorsi la pocainta: Zaheu Vamesul, acesta anonim din Evanghelia de azi, si Sf.Evanghelist Matei.

Doamne miluieste-ne pe noi zidirea Ta si nu ne pierde pe noi pt faradeligile noastre!

[georgeval]

Incepand cu Duminica vamesului si a fariseului, calendarul ortodox consemneaza intrarea in perioada premergatoare Pastelui, numita Triod. Aceasta este una din cele trei mari perioade liturgice ale anului bisericesc, alaturi de perioadele Penticostarului si Octoihului. Triodul a fost inteles intotdeauna ca o perioada de varf a ascezei crestine si a nevointelor spirituale, fapt pentru care el a ocupat un loc aparte, deosebit de important in crestinismul rasaritean. intelegerea autentica a Triodului, a textului liturgic si a ratiunii postului conduce fara doar si poate catre o viata crestina adevarata. Numai in acest sens Triodul poate fi considerat drept o veritabila scoala a desavarsirii, o incontestabila scara a virtutilor care ar deschide usile pocaintei in sufletul fiecarui crestin si ar pregati marea intalnire la „Ospatul Stapanului“.