De ce trebuie sa ierte omul?

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Ce te faci cand trebuie sa interactionezi cu cineva care iti tot greseste?
Eu incerc sa iert in avans..:))). Cand stiu ca vor aparea situatii critice, discutii, jigniri.. ma pregatesc psihic si incerc sa iert inainte ca celalalt sa deschida gura. Uneori functioneaza.

Pai tocmai ca nu faceam referire la familie, pentru ca practic oameni suntem si gresim cu totii mai devreme sau mai tarziu si dupa ne dorim sa fim iertati...dar vorbeam despre persoanele cu care se intampla sa interactionam in viata, sau in anumite perioade ale ei, si atunci chiar nu cred ca exista vreo regula care sa spuna ca trebuie sa ierti si sa te tot revezi cu "obiectul" disensiunii

In afara familiei insa, daca cineva ma calca pe coada, hai nu intotdeauna de prima data...dar totusi cand consider eu ca nu m-am facut destul de bine inteleasa...devin foarte transanta, zic ce am de zis daca e cazul, iar daca se intampla sa consider ca nici macar nu e cazul...pun capat " relatiei" discret dar definitiv

În prealabil postat de crazylove

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?

A ierta, inseamna a iubii
Domnul ne-a iubit ,s-a intrupat,s-a dedicat,s-a jertfit...ne-a iertat,s-a inaltat si de-acolo ne vegeaza cu iubire si ne calauzeste spre a noastra mantuire.
Noi s-avem imn de iubire,
glas de iertare,
inima de-npacare si fapta de-naltare catre cele DREPTE.
Mandria,orgoliu,ura... sunt monstrii invizibili ai sufletului,cel distrug secunda cu secunda...

[ALBASTRU]

În prealabil postat de crazylove

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?

IERTAREA vine dupa CAINTA.
Cand cel care a gresit se pocaieste,cand are constiinta gresile lui,sufera !
Durerea aceasta poate duce la deznadejde,atunci "aproapele" daruieste IUBIREA IERTATOARE !

În prealabil postat de crazylove

De ce trebuie sa ierte omul?

Pentru ca Dumnezeu ne-a iertat mai intai pe noi avem datoria de a ierta si noi pe cei care ne-au gresit. Eu greu cateodata, ma vad pe mine cum sunt de multe ori, insa pilda cu cei doi datornici ma pune pe ganduri. Stiti ilustratia spusa de Mantuitorul despre unul care avea o datorie imensa la stapanul sau, insa acesta l-a iertat pentru ca i-a fost mila de el, insa cel scutit de plata datoriei, cum a scapat s-a dus si a pus mana in gat unuia care ii datora o suma de nimic. Cand a auzit stapanul sau asa ceva a cerut sa fie adus inapoi si condamnat. Acest om nu a inteles si nu a putut sa ierte putin chiar daca stapanul sau ii iertase mult. Asa facem si noi de multe ori, uitam ca Dumnezeu ne-a iertat mult si ne suparam pe cate un semen de al nostru care a gresit intr-o privinta si nu suntem dispusi sa iertam atat de repede.

Incercand sa-mi amintesc de aceasta pilda foarte profunda am gasit acest link interesant despre iertare:

http://oradereligie.wordpress.com/2008/08/

[amatyyy]

În prealabil postat de crazylove

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?

Solul Golgotei

--------------------------------------------------------------------------------

Mihai Codreanu (1876-1957)

Iisus veni si-n casa mea-ntr-o seara:
Era-ntr-un tainic si suav apus...
Si-am stat in casa singur cu Iisus...
Si-afara era blinda primavara.

Atunci mi-a spus cu vocea Lui cea clara
Ca oamenii sunt buni, desi L-au dus
Sa-L bata-n cuie pe Golgota, sus,
Fiindca i-a iubit din cale-afara.

Si mi-a mai spus ca poate fi iertat
Chiar Iuda ce-L vindu cu-n sarutat,
Ca sa-si sporeasca cu treizeci argintii.

Apoi, plecind, din prag mi-a spus asa:
Comoara sufletului ca si-a mintii
E sa iubesti, pentru-a putea ierta.

[costel]

Tocamai de aceea suntem asa departe unii de altii, pentru ca ne intrebam de ce trebuie sa iertam, cand iertarea ar trebui sa fie ceva firesc, precum respiratia.

[glykys]

Astazi mi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa imi aduc aminte de pilda datornicului nemilostiv, caruia i s-a iertat o uriasa datorie, iar el, in schimb, ce a facut? nu a putut sa ii ierte unui om o datorie de nimic... Azi mi-a facut cineva un bine cu prisosinta, adica mai mult decat ii cerusem sa faca si a facut-o cu inima plina, si nu din obligatie. Si ma gandesc eu acum: de cate ori nu mi s-a intamplat asta, de cate ori am primit ajutor nesperat, de cate ori nu m-a lasat Dumnezeu in voia mea proasta... si uite asa am acumulat o datorie imensa, imensa, pe care nici nu stiu cum o voi putea plati vreodata... si daca as face bine tuturor persoanelor care imi cer ceva, tot nu as putea suplini tot ce am primit...

Iata,pentru cine doreste, un comentariu la pilda datornicului nemilostiv - de ce trebuie sa iertam - http://www.crestinortodox.ro/predici...a-dupa-rusalii

[windorin]

Cata inselare cuprinde pe acela care se crede crestin, neputand insa ierta "nimicurile" celor de langa el !
.

[andrei25]

Am momente cand sunt nemilostiv cu aproapele, si nu vreau sa-l iert, dar vine gandul cel bun si spune: "cate ai gresit tu si ti-a iertat Domnul, si tu nu vrei sa ierti". Si ma inmoi, si-mi dau seama ca in acel moment sunt infinit mai ticalos, decat cel care mi-a gresit. Asa cum faceau Sfintii Parinti, daca nu iertam nu mai putem spune rugaciunea Tatal nostru: "si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Doamne ajuta!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de windorin

Cata inselare cuprinde pe acela care se crede crestin, neputand insa ierta "nimicurile" celor de langa el !
.

Oare, vorbesti asa fara directie sa inteleg?

Dar de unde deduci tu ca eu nu iert nimicurile,bineinteles ca le iert dar le taxez si le retez din radacina ( cam de prima oara, si asta pentru ca nu vad sensul confruntarii cu nimicuri stupide in mod repetat)...nu ai prins ideea, sau te faci ca nu o intelegi?

Dar cel de langa tine de ce sa tot faca nimicuri la nesfarsit fara ca tu sa ii faci un bine si sa ii atragi atentia ca ar putea deranja poate si mai mult pe altii prin atitudinea lui?

Cum ramane cu uciderea sufletului celor apropiati, te bucuri oare ca poate or mai fi si altii in situatia ta si se mantuiesc prin rautatea si inselarea unuia care nu isi poate tine gura din lipsa de educatie sau bun simt?