Libertatea crestinilor

[elizabeta]

Cand fac un pacat, ma simt ingreunata, amarata, inrobita, in lanturi...
Imediat dupa ce ma spovedesc, greutatea lanturilor dispare, ma simt ca si cum mi-as fi recapatat libertatea...

[andreicozia]

În prealabil postat de elizabeta

Cand fac un pacat, ma simt ingreunata, amarata, inrobita, in lanturi...
Imediat dupa ce ma spovedesc, greutatea lanturilor dispare, ma simt ca si cum mi-as fi recapatat libertatea...

Sa nu uitam totusi ca acest fel de eliberare de pacat este o sabie cu doua taisuri. Pentru pacatele grele mai ales suntem responsabili si in fata legii. Indiferent de cit de usurati devenim in urma spovadei nu suntem absolviti de pedeapsa justitiei umane.

Eu nu cred ca ti-ar conveni ca cineva care sa zicem ca te-a violat sa fie absolvit de pacatul agresiunii si a violului doar TRECIND pe la un Duhovnic si citind citeva acatiste.

[Marius22]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Potrivit acestui rationament, si ingerii cazuti sunt robii Lui Dumnezeu - ceea ce este fals.

Eu cred ca expresia "rob al Lui Dumnezeu" nu inseamna "sclavul Lui", ci "cel care urmeaza voii Lui prin voia sa libera".

În prealabil postat de dani2004

Eu aveam impresia ca suntem fii ai lui Dumnezeu.

Am incercat sa inteleg "robia omului" ca derivand din faptul ca acesta nu isi are in sine cauza si principiul propriei sale existente. Omul depinde pentru vesnicie de Dumnezeu, de voia si planul Sau cu privire la El. De aceea, implinirea sa existentiala, desavarsirea sa, presupun slujirea Lui Dumnezeu si, desigur, urmarea voii Sale.

Omul nu se va putea niciodata desavarsi slujind altui domn al acestei lumi create. In acest sens, Mantuitorul spune ca "nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu si lui mamona". Numai pe El Il putem numi "Unul Sfant, Unul Domn".

Desigur, din aceasta perspectiva, si ingerii cazuti putem spune ca raman robi ai lui Dumnezeu, insa, unii care, din mandrie, nu-i slujesc Lui, ci vor sa li se slujeasca. Dumnezeu ramane Creatorul si Stapanul lor, fara a le incalca insa libertatea.

Din dragoste nemarginita fata de noi, Dumnezeu a randuit ca prin jertfa Mantuitorului sa fim infiati, astfel incat, sa nu mai fim robi, ci fii, asadar, mostenitori ai Imparatiei.

[dani2004]

În prealabil postat de Marius22

Existential, toti suntem robi ai lui Dumnezeu. Prin dragostea Sa am fost adusi la existenta, si, prin acest fapt, Dumnezeu ne robeste pentru vesnicie. Nu putem exista prin noi insine, ci numai in relatie cu El.

Eu aveam impresia ca suntem fii ai lui Dumnezeu.

[sophia]

@Fani - nu te inteleg. Crestinii sunt liberi sau se elibereza de ce anume?
Cred ca nu se foloseste termenul potrivit.
Uite ce inseamna libertate:

http://dexonline.ro/search.php?cuv=libertate

Si nu cred ca in credinta este vorba de libertate. In momentul in care suntem crestini si practicam credinta, nu mai suntem liberi. Totul este a lui Dumnezeu.
Nu mai putem sa alegem, pentru ca exista niste canoane.
Asta ma doare pe mine.
As vrea sa ma simt libera in credinta, adica sa ma simt bine cu alegerile mele si sa nu am remuscari sau probleme daca iau o decizie care nu corespunde unor canoane. Nu ma simt libera, pentru ca trebuie mereu sa pun in balanta: omul sau Dumnezeu.
Daca in familie am luat o anumita decizie, sau am gresit intr-un moment, nu inseamna ca iubesc mai putin sotul, sau parintii, sau etc. Ei daca nu sunt perfecta si iau alta decizie in credinta,mai potrivita mie, inseamna ca sunt mai putin crestina, ca-l iubesc mai putin pe Dumnezeu.
Voi in familie fortati, sau sunteti fortati cu ceva? Sau fiecare poate avea si sfera lui personala?
Sunt de acord si cu ce spune Windorin, cu o exceptie: nu suntem robi diavolului, sau patimilor, sau pacatului.
Nu cred ca anumite lucruri sau fapte pe care le facem sunt ale diavolului. or fi ele patimi, pacate, dar sunt pur omenesti.
Eu spun ca nu exista numai Dumnezeu si diavolul (nu am inteles nici acum daca acesta exista de fapt), ci mai exista si omul.
Omul nu este nici sfant/zeu, dar nici diavol. Sa fie clar.
Ma exprim neclar, stiu. Nu ma simt bine.

[costel]

În prealabil postat de sophia

Si nu cred ca in credinta este vorba de libertate. In momentul in care suntem crestini si practicam credinta, nu mai suntem liberi. Totul este a lui Dumnezeu.
Nu mai putem sa alegem, pentru ca exista niste canoane.
Asta ma doare pe mine.
As vrea sa ma simt libera in credinta, adica sa ma simt bine cu alegerile mele si sa nu am remuscari sau probleme daca iau o decizie care nu corespunde unor canoane. Nu ma simt libera, pentru ca trebuie mereu sa pun in balanta: omul sau Dumnezeu. Nu ma simt bine.

Sophia, nu uita ca vorbim de o fire cazuta in pacat. Acum libertatea se realizeaza prin ascultare. Pentru cel necredincios libertatea consta in egoism: Eu sunt liber cand fac ceea ce vreau. Pentru crestin, libertatea consta in iubire si in Dumnezeu: Sunt liber cand fac ceea ce vrea Dumnezeu.

[Fani71]

În prealabil postat de sophia

@Fani - nu te inteleg. Crestinii sunt liberi sau se elibereza de ce anume?
Cred ca nu se foloseste termenul potrivit.
Uite ce inseamna libertate:

http://dexonline.ro/search.php?cuv=libertate

Si nu cred ca in credinta este vorba de libertate. In momentul in care suntem crestini si practicam credinta, nu mai suntem liberi. Totul este a lui Dumnezeu.
Nu mai putem sa alegem, pentru ca exista niste canoane.
Asta ma doare pe mine.
As vrea sa ma simt libera in credinta, adica sa ma simt bine cu alegerile mele si sa nu am remuscari sau probleme daca iau o decizie care nu corespunde unor canoane. Nu ma simt libera, pentru ca trebuie mereu sa pun in balanta: omul sau Dumnezeu.
Daca in familie am luat o anumita decizie, sau am gresit intr-un moment, nu inseamna ca iubesc mai putin sotul, sau parintii, sau etc. Ei daca nu sunt perfecta si iau alta decizie in credinta,mai potrivita mie, inseamna ca sunt mai putin crestina, ca-l iubesc mai putin pe Dumnezeu.
Voi in familie fortati, sau sunteti fortati cu ceva? Sau fiecare poate avea si sfera lui personala?

In masura in care ne eliberam de pacat, devenim intr-adevar liberi, devenim ceea ce Dumnezeu ne-a facut deja: fii lui, si il ascultam din dragoste.
sa nu uitam ce a spus Hristos apostolilor inainte sa fie rastiignit: de acum nu mai sunteti robi, ci fii. Sigur, suntem si slujitori ai lui Dumnezeu, dar din dragoste, ca niste fii, nu de frica.

Este o neintelegere la mijloc.

Sophia, a asculta de voia lui Dumnezeu nu inseamna a tine niste reguli. Daca sculti intr-adevar de voia lui Dumnezeu iti iubesti sotul cu adevarat, iti iubesti semenii, colegii, si gasesti solutii pentru problemele care apar. Prima porunca e dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Regulile sunt adaptabile la context - mai ales cu ajutorul unul duhovnic. Stiu ca acolo unde esti nu ai, insa Dumnezeu ti-l va trilite candva. Pana atunci incearca sa urmezi Evanghelia, incearca sa faci bine, si sa nu faci pacatele pe care le stim. In ce zi postesi si in care nu reusesti, sau trebuie sa te adaptezi, nu asta o sa te intrebe Dumnezeu la judecata.
Nu te mai necaji!
Incearca sa iti urmezi constiinta si nu te culpabiliza. Spune-i lui Dumnezeu in rugaciune, direct, cand ai dubii dzaca ceea ce faci este bine, si El te va lumina.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Ioan 8, 31-36: 31. Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El: Daca veti
ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei;
32. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
33. Ei insa I-au raspuns: Noi suntem samanta lui Avraam si nimanui niciodata n-am fost robi. Cum zici Tu ca: Veti fi liberi?
34. Iisus le-a raspuns: Adevarat, adevarat va spun: Oricine savarseste pacatul este rob al pacatului.
35. Iar robul nu ramane in casa in veac; Fiul insa ramane in veac.
36. Deci, daca Fiul va va face liberi, liberi veti fi intr-adevar.

2 Corinteni 3,17: 17. Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.

Galateni 5, 13-14: Caci voi, fratilor, ati fost chemati la libertate; numai sa nu folositi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiti unul altuia prin iubire.
Caci toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Iacov 2, 12-13: Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni cari au sa fie judecati de o lege a slobozeniei: caci judecata este fara mila pentru celce n'a avut mila; dar mila biruieste judecata.

1 Petru 2, 16: 16. Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.


Suntem liberi in masura in care credem in Hristos si ne eliberam de pacat. Si nu trebuie sa facem din libertate un pretext pentru 'a sluji trupului', ci pentru dragoste. Libertatea crestina este deasupra Legii precum este si dragostea crestina.

Sa nu interpretam versetele asa cum ne poate sugera prima impresie. Noul Testament vorbeste despre mecanisme psihologice si despre realitati ale unui plan de existenta pe care îl ating doar cei ce duc o viata de rugaciune permanenta. Deci sa nu ne înselam ca întelegem întotdeauna ce spun anumite versete fiindca ele pot sa vorbeasca despre ceva ce ne e strain.

Orice om e liber, dar cei sub influenta patimilor sunt victimele impresiei ca nu sunt liberi, iar aceasta impresie falsa îi face sa ramâna în continuare prizonieri poftelor. Este un fenomen psihologic.

Totodata, viata de placeri împatimeste, face ca acea capacitate de respingere a ispitelor sa fie tot mai slaba, efortul respingerii ispitelor sa fie tot mai mare.

Viata de rugaciune, de trezvie aduce o limpezire asupra naturii umane, o cunoastere de sine si a mecanismelor psihice si legilor duhovnicesti, inclusiv o cunoastere a deplinei libertati a vointei umane. Acest nivel de constienta este numit libertate în Scriptura pentru ca omul nu mai e prizonier impresilor false, fantomelor adevarului.

Faptul ca suntem liberi nu înseamna ca este alta cale spre mântuire decât permanenta renuntae la voia proprie pentru a face voia divina.

Mântuirea consista în dobânirea energiilor necreate ca si continut al vietii noastre, adica în unirea cu Dumnezeu iar cu Dumnezeu ne unim numai daca ne straduim din toate puterilesi permanent sa ne apropiem de El. Unirea cu Dumnezeu o realitate sensibila, daca nu putem sa vorbim despre ea înseamna ca nu am dobândit-o.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Sa nu interpretam versetele asa cum ne poate sugera prima impresie. Noul Testament vorbeste despre mecanisme psihologice si despre realitati ale unui plan de existenta pe care îl ating doar cei ce duc o viata de rugaciune permanenta. Deci sa nu ne înselam ca întelegem întotdeauna ce spun anumite versete fiindca ele pot sa vorbeasca despre ceva ce ne e strain.

Orice om e liber, dar cei sub influenta patimilor sunt victimele impresiei ca nu sunt liberi, iar aceasta impresie falsa îi face sa ramâna în continuare prizonieri poftelor. Este un fenomen psihologic.

Totodata, viata de placeri împatimeste, face ca acea capacitate de respingere a ispitelor sa fie tot mai slaba, efortul respingerii ispitelor sa fie tot mai mare.

Viata de rugaciune, de trezvie aduce o limpezire asupra naturii umane, o cunoastere de sine si a mecanismelor psihice si legilor duhovnicesti, inclusiv o cunoastere a deplinei libertati a vointei umane. Acest nivel de constienta este numit libertate în Scriptura pentru ca omul nu mai e prizonier impresilor false, fantomelor adevarului.

Faptul ca suntem liberi nu înseamna ca este alta cale spre mântuire decât permanenta renuntae la voia proprie pentru a face voia divina.

Mântuirea consista în dobânirea energiilor necreate ca si continut al vietii noastre, adica în unirea cu Dumnezeu iar cu Dumnezeu ne unim numai daca ne straduim din toate puterilesi permanent sa ne apropiem de El. Unirea cu Dumnezeu o realitate sensibila, daca nu putem sa vorbim despre ea înseamna ca nu am dobândit-o.

Nu cred ca se contrazice ce spui tu cu ceea ce spuneam eu mai sus despre libertate.
Insa ce spui in prima fraza se contrazice cu ce spui dupa aia. Daca apostolii numai oamenilor indumnezeiti le vorbeau, cum se face ca in aceleasi epistole li se adreseaza tuturor celor dintr-o biserica si ii si admonesteaza pentru erezii si pacate?
Sigur ca devenim cu adevarat liberi sau ne exercitam cu adevarat libertatea abia atunci cand suntem indumnezeiti, insa si prin faptul ca suntem botezati si ne impartasim avem deja o libertate si dupa ea, dupa folosirea ei vom fi judecati. Nu dupa respectarea unor reguli.
Poruncile trebuie sa le inplinim din dragoste, in toata libertatea, nu pentru ca asa spune Biserica sau parintele duhovnic sau canoanele. (De aceea nu mi-a placut formularea parintelui Cleopa postata pe alt topic de 'regulile canonice' pentru a merge la biserica. Majoriatea sunt reguli care arata draghostea noastra pentru slujba, si pentru Dumnezeu, nu 'reguli canonice'.

[cristinamaria]

Eu una nu cred ca devenim cu adevarat liberi doar cand suntem indumnezeiti, cred ca atunci nu se mai poate numi libertate. Libertatea o avem dintotdeauna, ne-a fost data de catre Dumnezeu, este un dar din dragoste. Suntem liberi in fiecare moment sa alegem sa credem in el sau nu, sa alegem maniera in care ne indreptam spre el, sa alegem sa renuntam la propria vointa spre a o substitui cu vointa lui Dumnezeu, suntem liberi sa renuntam de buna voie la propria libertate, suntem liberi sa decidem in fiecare moment cum anume sa scapam de pacate, faptul ca luam decizii corecte sau nu cred ca e neesential, lupta conteaza, ea este expresia libertatii noastre, nu neaparat rezultatul ei. Cred ca nu lipsa pacatului este libertatea ci infrangerea acestuia. Cand stii ca pacatul e placere si totusi alegi sa te lepezi de el si gasesti si modalitatea de a o face, aceasta e libertate, indiferent daca modalitatea e corecta sau gresita.

Libertatea se manifesta prin vointa, nu prin inteligenta.

la fel, legat de regulile de care vorbeste Parintele Cleopa, eu le vad utilitatea. Aceste reprezinta un ajutor dat inteligentei, nu vointei oamenilor, oamenii sunt i continuare liberi sa se supuna sau nu acestor reguli, care au dat deja in trecut rezultate, deci oamenii nu mai trebuie sa identifice singur aceleasi solutii ci doar sa le urmeze, daca doresc.

Sigur ca ar trebui sa mearga la biserica din dragoste, dar cum stiu ei cand simt dragostea? Cati oameni nu se intreaba "asta e dragostea sau nu e" de fiecare data cand se indragostesc. Unii nu gasesc niciodata raspunsul la aceasta intrebare, si atunci comunitatea ii ajuta prin aceste reguli canonice. Tot Parintele Cleopa, intrebat fiind daca prin faptul ca un om merge regulat la slujba, fara sa se implice mental foarte mult ci pentru ca asa face si retul comunitatii, isi asigura mantuirea, a raspuns ca daca esti murdar si nespalat si intri intr-un magazin de parfumuri, chiar daca nu te dai cu parfum tot se lipeste un pic de tine si nu mai puti chiar asa de tare. Daca singur nu ai capacitatea de a-ti identifica solutii proprii, reguli proprii, cele canonice te ajuta, chiar daca nu sunt inventate de tine special pentru tine.