Doliul in imbracaminte

[elizabeta]

Multumesc Noesisaa, si tie Doruzak. Ati raspuns cu delicatete si cu dragoste.

Stiu ca aveti dreptate si ca important este pomenirea la Sf.Liturghie, pomana, rugaciunea. Pe acestea le facem. Dar durerea vad ca nu se duce, desi credinta este (sper sa nu dau dovada de mandrie desarta daca indraznesc sa spun asta). Eu chiar asa simt ca trebuie sa fac. Dar soacra mea, vecinii, cunoscutii par sa fie deranjati de ceea ce fac. Chiar si sotul meu mi-a spus ca ar cam trebui sa mai schimb. Si nu sunt la primul doliu de lunga durata. Am mai trecut deja de 2 ori prin asta. Cu greu. Acum este mult mai greu. Ce sa fac? Noesisaa, de cate ori schimb ceva, am un sentiment cumplit de vinovatie. Stiu ca nu e in regula, si ca ma contrazic in fapte, dar ... asta este situatia. Cum sa fac sa nu-i smintesc pe ceilalti, dar sa si fac ce simt in acelasi timp?

[Noesisaa]

Elizabeta, cateodata durerea si tristetea, sau bucuria, ne fac sa nu fim foarte rationali. De aceea se spune ca la nunta si la inmormantare nu trebuie sa faca cumparaturile cei implicati direct, trebuie sa fie si cineva care nu este chiar asa legat sufleteste. Cred ca in cazul tau e bine sa asculti mai mult de cei din jur, decat de ce iti spune sufletul, fiindca sufletul nostru cateodata greseste din prea multa dragoste. Trebuie pur si simplu sa iti impui ca de la o anumita data nu mai porti doliu. Vinovatia va trece. Doliul alimenteaza durerea, si asa cum spui tu, nu te lasa sa uiti. Dar sa stii ca e bine sa uiti momentul mortii celui drag, e mai bine sa iti amintesti de momentele de bucurie pe care le-ati petrecut impreuna, fiindca moartea nu este reperezentatitva pentru viata unui om.
Sunt sigura ca stii lucrurile astea, iti trebuie doar un pic de incurajare, dar sa stii ca e spre binele tau si al nimanui altuia, sa lasi doliul.
Si sa stii ca te inteleg, si eu port doliu acum dupa bunica mea. Ma intreb ce cred oamenii din jur, fiind in tara straina, or crede ca-s vreun fel de emo. Asta e.

[elizabeta]

Noesisaa, imi pare tare rau de pierderea ta. Cred ca bunica ta a fost o femeie foarte buna, daca a crescut o nepoata cu un suflet asa de gingas. Dumnezeu s-o ierte!
Ai dreptate in tot ce spui si o sa incerc. De dragul celorlalti. Si pentru ca va fi un sacrificiu pentru mine, il voi oferi lui Dumnezeu. Iti multumesc mult pentru sfaturi. Si sper ca Dumnezeu sa-ti dea putere - stiu ca nu este usor printre straini, dar daca ai avut curajul sa faci acest pas, sunt convinsa ca vei primi si taria de care ai nevoie zi de zi.

[Noesisaa]

În prealabil postat de elizabeta

Noesisaa, imi pare tare rau de pierderea ta. Cred ca bunica ta a fost o femeie foarte buna, daca a crescut o nepoata cu un suflet asa de gingas. Dumnezeu s-o ierte!
Ai dreptate in tot ce spui si o sa incerc. De dragul celorlalti. Si pentru ca va fi un sacrificiu pentru mine, il voi oferi lui Dumnezeu. Iti multumesc mult pentru sfaturi. Si sper ca Dumnezeu sa-ti dea putere - stiu ca nu este usor printre straini, dar daca ai avut curajul sa faci acest pas, sunt convinsa ca vei primi si taria de care ai nevoie zi de zi.

Multumesc, elizabeta. :) A fost intr-adevar o femeie tare de treaba. Dumnezeu sa o odihneasca.

Si Dumnezeu sa te ajute si pe tine sa renunti la tristete. Dumnezeu nu ne da decat cat putem duce, si nu-i putin, nu e nevoie sa ne impovaram noi insine mai mult. Si da, fa-o ca un sacrificiu pentru cei pe care ii iubesti si sunt in viata.

[alexrav4]

parintii sunt primele persoane care ne iubesc,ei ne ingrijesc cand suntem neputinciosi si nestiutori.Ii respectam si ii iubim,nu ti-e usor sa uiti ca mama ta a parasit aceasta viata trecatoare.Doliul este in sufletul tau,ai puterea sa crezi ca viata merge inainte si uitarea intervine in viata noastra,asa cum trecem in timp peste bucuria nasterii de prunci sau casatoriei tot asa putem sa trecem peste pierderea cuiva drag.Asadar trebuie sa mergi inainte si sa ai grija de familia ta si de sufletul mamei tale pe care sa o pomenesti in rugaciunile tale.Referitor la doliu in imbracaminte trebuie sa mergi inainte iar amintirea mamei sa o porti in sufletul tau. Diaconul IOAN

[elizabeta]

Cucernice Parinte Diacon,
Multumesc pentru cuvintele frumoase.
Stiu ca doar haina trupului a murit, iar nu sufletul. Mai stiu si ca Dumnezeu este mult-milostiv si iertator.Stiu ca domnul nostru Iisus Hristos a platit mult prea scump pentru noi ca sa ne lase. Dar tot doare...Si am crezut ca, odata cu trecerea timpului, durerea va disparea, lasand loc doar dragostei, nadejdii si sperantei. Dar n-a disparut.
Iar in ceea ce priveste uitarea, il rog pe bunul Dumnezeu sa ma fereasca de asa ceva, pentru ca nu vreau sa uit. Dar o sa incerc sa renunt la hainele cernite, incet-incet.

[costel]

În prealabil postat de elizabeta

Mama mea a murit in 2006 si eu inca mai port doliu (desi mai schimb cate un articol de imbracaminte din negru in albastru inchis, de exemplu). Mai multe persoane mi-au spus ca nu este bine ce fac. Dar nu pot altfel... Ce ma sfatuiti?

Elisabeta, am mai raspuns pe un topic asemanator, ca eu nu vad nimic rau in a renunta la imbracaminte ca doliu, dupa un timp mai scurt de 40 de zile. Cei mai multi din nefericire se opresc doar la aceste lucruri: sa te imbraci in negru timp de 40 de zile, sa faci parastas la un an, apoi la trei, sase .... Dar eu nu vreau sa-mi aduc aminte de el doar 40 de zile, si doar o data pe an. Asa ca mai bine nu te imbraci in negru timp de 40 de zile, dar il pomenesti neincetat la rugaciune. E mult mai folositor sa dai un pomelnic la fiecare liturghie, decat sa faci o masa mare o data pe an. Nu prin ceea ce spun oamenii se poate face trecerea celui decedat de la suferinta la bucurie, sau de la bucurie la mai multa bucurie, ci prin ceea ce faci tu pentru el. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu-i dam uitarii niciodata si sa se reverse si peste ei dragostea Sa.

[elizabeta]

În prealabil postat de costel

Elisabeta, am mai raspuns pe un topic asemanator, ca eu nu vad nimic rau in a renunta la imbracaminte ca doliu, dupa un timp mai scurt de 40 de zile. Cei mai multi din nefericire se opresc doar la aceste lucruri: sa te imbraci in negru timp de 40 de zile, sa faci parastas la un an, apoi la trei, sase .... Dar eu nu vreau sa-mi aduc aminte de el doar 40 de zile, si doar o data pe an. Asa ca mai bine nu te imbraci in negru timp de 40 de zile, dar il pomenesti neincetat la rugaciune. E mult mai folositor sa dai un pomelnic la fiecare liturghie, decat sa faci o masa mare o data pe an. Nu prin ceea ce spun oamenii se poate face trecerea celui decedat de la suferinta la bucurie, sau de la bucurie la mai multa bucurie, ci prin ceea ce faci tu pentru el. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu-i dam uitarii niciodata si sa se reverse si peste ei dragostea Sa.

Da, problema nu era ca vreau sa renunt la doliul vestimentar inainte de 40 de zile, ci ca, dimpotriva, nu pot sa renunt nici dupa mai bine de trei ani... In rest, sunt absolut de-acord cu ce-ai spus!

[costel]

În prealabil postat de elizabeta

Da, problema nu era ca vreau sa renunt la doliul vestimentar inainte de 40 de zile, ci ca, dimpotriva, nu pot sa renunt nici dupa mai bine de trei ani... In rest, sunt absolut de-acord cu ce-ai spus!

Ma faci sa plang. Pentru mine e minunat sa vad ca un om poarta dupa multi ani doliu. Si face acest lucru nu pentru ca ii place culoarea negru, ci pentru ca ii lipsesc cei dragi in lumea aceasta. Pomeneste-i neincetat si vor avea parte de bucurie.

Am citit aici pe site ca Mantuitorul nu a distrus raul din lume dar ne-a invatat cum anume sa ne raportam la el.
Similar, voi nu ati distrus prin postarile voastre nici moartea celor dragi, nici doliul, dar modul cum ati dezbatut aici subiectul ma intareste si ma invata cum sa fac fata doliului meu.
Va multumesc tuturor si lui Dumnezeu ca m-a ales sa fiu crestin, ca sa am parte de voi.
Domnul sa va binecuvinteze, fratilor, mi-ati inaltat inima peste neguri...