Pacatul cu gandul

[geo.nektarios]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Dumnezeu sa ne ajute sa fim atenti numai la cele placute Lui!

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de geo.nektarios

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Dumnezeu sa ne ajute sa fim atenti numai la cele placute Lui!

Multumim pentru intaritoarele cuvinte!
Treci mai des pe la noi cu invataturi tari ca acestea!

[Carmen FUNIERU]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Gândul rău ştiu că devine păcat în momentul când l-am primit, dacă m-am învoit cu el.
Sfinţii Părinţi ne dau mai multe metode de a lupta cu gândurile rele. Dintre acestea eu am reţinut:
-chemarea numelui lui Hristos
-înlocuirea unui gând rău cu unul bun
-ignorarea anumitor gânduri
-spovedirea gândurilor cu care ne luptăm mai mult.

[Daniel777]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Daca ar gandi asa si Hristos,cate bete pe spinare ar trebui sa luam?!
Noi crestinii trebuie sa avem mintea si sufetul lui Hristos,adica sa iubim toti oamenii,chiar si pe vrajmasi.Sa nu le dorim raul,ci sa constientizam ca la faptele cele rele ii indeamna cel viclean.
Sa ne mai gandim si ca multi pacatosi,care meritau bataie,s-au mantuit.Sa gandesti despre acel om care greseste ca se poate indrepta si se poate mantui,iar tu nu.
Este bine ca te abtii sa treci la fapta sau sa nu spui nimic,insa asta nu e decat o treapta spre desavarsire.Adica ,cu ajutorul lui Dumnezeu,trebuie sa ajungi la un stadiu mai inalt,acel al nejudecarii aproapelui,a smerenie si a iubirii.
Daca il consideri pe un om mai jos decat tine,nu respecti ceea ce a spus Apostolul Pavel:"dintre toti oamenii,cel mai pacatos sunt eu"
Si iti dai seama cat de sus era cu mintea apostolul fata de ceilalti!

Ca sa ajungi la Hristos,trebuie sa ai mintea permanent la El ,sa te rogi neincetat.

[Marius22]

Intr-o frumoasa rugaciune din randuiala Pavecernitei rostim astfel: "Si ne daruieste, Dumnezeule, minte desteapta, cuget curat, inima treaza ..."

Mintea desteapta rodeste in noi dreapta socoteala si intelepciunea.

Cugetul curat rodeste nepatimirea.

Inima treaza este cea simtitoare, cea care este permanent aprinsa de focul iubirii dumnezeiesti.

Mintea desteapta, cugetul curat si inima treaza ne pazesc de pacat, fie el cu gandul sau cu fapta. De aceea, trebuie sa le cerem de la Dumnezeu necontenit in rugaciunile noastre.

[heaven]

Gandurile pot fi controlate.Putem inlocui gandirea negativa despre absolut orice sau oricine cu una pozitiva,adaptata situatiei care sa ne dea forta sa mergem mai departe fara a tine un venin distrugator in propria fiinta.
Deasemenea cei care considera ca doar pentru ca gandesti ceva de rau fata de cineva,dar nu si pui in practica astfel nu poti dauna celor din jur se inseala.
In ziua de astazi este cunoscuta puterea gandului si cum aceasta poate influenta intreg universul.
Va faceti rau voua in primul rand dar si celor impotriva carora le indreptati.
Este adevarat ca orice om are nevoie de refulare,insa,incercati sa o gasiti prin alte metode,unele constructive si care sa va aduca pace si lumina in suflet.
Nu incercati sa va fortati spunandu-va "Nu ma mai gandesc ca imi detest seful si sunt plin de furie pe el pentru ca nu mi-a dat salariul la timp!" pentru ca exact aia veti face.
Este deja celebru exercitiul "Nu te gandi la un elefant roz!".Bineinteles ca inconstientul,care nu pricepe negatia exact la informatia asta se va duce.
Pur si simplu,cand aceste ganduri negative incep sa va bantuie,comutati imediat mintea spre altele pozitive,placute.
Incercati si veti vedea ca reusiti!

[AlinB]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Daca te surprinzi cu un astfle de gand si o data cu el vine constiinta faptului ca este gresit si il respingi, cerandu-i iertarea lui Dumnezeu pentru ceea ce ar putea fi o slabiciune a ta sau chiar rugandu-te pentru vrajmas daca crezi de la el a venit gandul (sau amandoua), n-ai pacat pentru el.

Daca insa te invoiesti cu gandul pacatos, chiar daca nu se ajunge la fapte, este pacat, pentru ca practic ceea ce lipseste ca pacatul sa fie deplin, sunt conditiile practice ca el sa devina imediat fapta - detaliu minor de altfel pentru care n-ai nici un merit practic, ca pacatul cu gandul n-a devenit pacat cu fapta.

Si mai zic unii ca gandurile sunt ca niste sageti, daca sunt indreptate impotriva aproapelui nostru, ele au efecte chiar daca noi sau el nu-si da seama.
S-ar putea sa ne intrebam de ce suntem priviti urat de cineva care ii purtam antipatie desi nu i-am lasat niciodata sa inteleaga asta. Si binenteles sa ne simtim motivitati sa intretinem acea antipatie cand de fapt poate cauza prima tot noi suntem. Sau chiar daca raul a venit mai intai de la celalalt, in loc sa se piarda la noi, l-am primit, amplificat, trimis inapoi si tot asa..

[Daniel777]

În prealabil postat de coralina

Ziua buna tuturor,

Vreau sa va intreb de ce gandurile - produs imaterial al mintii noastre - pot fi considerate pacate. Sa ma explic: inteleg ca a huli pe Dumnezeu in gandul tau este un lucru foarte rau si, ca atare, un pacat mare. Insa daca gandesti despre un om in sinea ta... "ah, ce i-ar trebui astuia un bat pe spinare ca sa nu mai minta / fure" insa nu pui mana pe bata ca sa-l altoiesti, de ce se considera ca ai pacatuit deja?
Eu as zice ca gandurile rele directionate impotriva unei alte persoane dar nematerializate in fapte (te scoate cineva din minti si-l blagoslovesti doar in gand insa nu pui in practica "scenariul" din cap) sunt dovezi de stapanire de sine, o cale de refulare a unor sentimente negative pe care le putem nutri la un moment dat. Insa in credinta ortodoxa, nu numai ca nu ni se "recunosc meritele" pentru faptul ca ne-am abtinut de la a face rau, ba chiar suntem taxati ca am gandit "pe aratura".

Voi ce credeti despre aceste pacate comise cu gandul? Pot fi ele eliminate complet din viata noastra (sau reduse la minim)?

Doamne ajuta!

Daca te abtii sa nu apostrofezi pe cineva,dar continui sa gandesti rau despre el,nu poate fi un merit.
E adevarat ca e mai rau sa vorbesti de cineva negativ,decat sa gandesti acel lucru fara sa-l rostesti.Este o treapta mai buna.
Insa crestinul trebuie sa tinda spre desavarsire,adica sa gandeasca despre el insusi ca este cel mai pacatos dintre toti,si sa nu judece pe semenul sau.
Acesta este un lucru greu,dar nu imposibil.Pentru asta trebuie sa incercam sa fim desavarsiti ,asa cum Domnul nostru Iisus Hristos este!

[cristiboss56]

In una din invataturile sale Efrem Sirul ne arata : " Nu ma aruncati in negrija , fratii mei , pentru pacatele cu gandul , ca ar fi usoare .. Daca pacatele cu gandul ar fi usoare , nu socotea insusi Hristos , Intelepciunea lui Dumnezeu , preacurvie intru pofta de muiere si uciderea intru ura de frati . Numai ai cugetat cu patima la muiere si te-ai facut preacurvar ! Numai ai cugetat cu ura asupra fratelui tau , si-l urasti , esti ucigas ! " Parintele Cleopa ne avertiza clar : << Vai de acela care uita de moarte , ca acela moare cu trupul la vremea lui , dar cu sufletul moare cand face pacatul . Daca am fi avut totdeauna moartea inaintea ochilor n-am face pacatul nu numai cu lucrul , nici cu cuvantul , nici cu GANDUL . Pentru ca Dumnezeu judeca pacatul si cu GANDUL ca pacat desavarsit . >>

[Rodica50]

Sa nu lasam gandurile sa-si faca in capul nostru cuib.