Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[BogdanF2]

În prealabil postat de emanouela

Bogdan, niste pietre ceva vrei????????? asta cere fata de la noi????? crezi ca ea e inconstienta????? ti se pare ca nu are nici o remuscare????? eu zic sa mai citesti o data, de 2 ori si poate ai sa intelegi....se pare insa ca asta e stilul tau....datul cu pietre.

Relax, nu da nimeni cu pietre, poate am scris mai in graba si textul pare a fi rece si dur, nu am avut intentia asta.

Imi sustin sfatul: cautarea unui duhovnic sporit. Foarte probabil insa ca si acel duhovnic ii va spune cu toata seriozitatea ca divortul nemotivat este un pacat si curvia/preacurvia sunt si ele pacate foarte grave care trebuie parasite imediat.

Citez din memorie pe Pr. Arsenie Boca: "Oamenii se roaga de Dumnezeu sa ii scape de necazuri, si Dumnezeu se roaga de oameni sa lase pacatul. Cine ar trebui sa asculta mai intai?"

Bogdan.

[BogdanF2]

@Tzantzarika:

(Nu am citit decat primul mesaj plus inca cateva din thread, asa ca nu cunosc toata povestea. Scuze daca vobesc pe langa.)

Dumnezeu iubeste pe toti oamenii si ii ajuta pe toti, trebuie doar ca omul sa aiba "intentie buna", cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, adica sa se indrepte cu toata seriozitatea si sinceritatea spre Dumnezeu. Atunci ajutorul lui Dumnezeu va veni negresit.

Cam toti Parintii spun ca pacatele trebuie ispasite. Cu totii avem pacate si cu totii le vom ispasi intr-un fel sau in altul, iar ispasirea asta inseamna de obicei suferinta. Si eu am pacatele mele, poate mai mari decat a tale, si stiu ca trebuie sa le ispasesc ca sa pot trage speranta de mantuire. Iti spun asta ca sa nu deznadajduiesti daca dau necazuri peste tine. Dumnezeu te iubeste si te vrea in Rai.

Doamne ajuta!

Bogdan.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de bogdanf2

draga tzantzarika,


e un pacat foarte mare sa strici casnicia fara motiv. Cununia este sfanta si este doar una in viata pentru fiecare. A doua si a treia cununie, ingaduita de biserica, nu este o taina, ci doar o simpla incuviintare pentru a evita un rau mai mare, trairea in curvie.

Fara motiv??????

Relatii sexuale? Asta este un pacat groaznic, dumnezeu s-a exprimat destul de clar in biblie:
"mai intai de toate feriti-va de curvie. Orice pacat face omul, e in afara trupului, dar curvia e chiar in trupul vostru", si
"(...) curvarii si preacurvarii nu vor intra in imparatia lui dumnezeu".

Il iubesc pe omul asta - nu sunt doar relatii sexuale.

E normal sa te mustre constiinta dupa asemenea pacate. Nu stiu la ce duhovnici ai fost, dar ti-as recomanda sa mergi la o manastire si sa cauti un duhovnoic sporit, care nu a fost afectat de modernismul zilelor noastre. Daca il cauti cu sinceritate, dumnezeu ti-l va scoate in cale.

Nu pot sa-ti dau sfaturi, numai un duhovnic bun poate face asta. Pot insa sa iti recoamand sa iti asculti si constiinta. Dumnezeu ne-a dat acest "judecator care nu ia mita", constiinta, sa ne mustre pururea cand gresim. Si dupa cum spun sfintii, ne va mustra vesnic in iad daca nu ne indreptam in timpul acesti vieti.

Dumnezeu sa te ajute. Daca as fi in locul tau as cauta probabil sa ma impac cu fostul sot. Indifefrent insa ce vei face, trebuie sa incetezi a mai avea relatii sexuale cu persoane cu care nu esti casatorita, asta atrage pedeapsa lui dumnezeu.

Bogdan.

sunt sigura totusi ca Dumnezeu e mai bun.

[melb26]

Chiar daca nu te-a batut, injurat etc, niste motive tot ai avut, tu stii cel mai bine.
Stiu persoane care divortat si sunt la a doua casatorie si le merge din plin.

Copiii, parintii vostri ce zic, sunt de acord cu relatia voastra?
In ce relatii ai ramas cu fostul sot?

Dumnezeu si Maica Domnului sa va lumineze!

[Noesisaa]

Tzantzarika, nu iti mai fa atatea probleme. Ce a fost a fost, nu te mai poti intoarce, cel mai bine uita-te la viitor. Nu va opreste nimeni sa va casatoriti religios daca vreti, si extraordinar de bine ar fi ca sa va casatoriti. Atunci de abia ai sa te simti usurata cu adevarat fiindca de abia atunci nu ai sa mai traiesti in pacat. Si eu cunosc o persoana foarte de treaba si foarte draga mie care a divortat si s-a casatorit, si a divortat din nou. Important este sa inveti din greseli, si sunt sigura ca ai invatat, si sa o iei inainte.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de Noesisaa

Tzantzarika, nu iti mai fa atatea probleme. Ce a fost a fost, nu te mai poti intoarce, cel mai bine uita-te la viitor. Nu va opreste nimeni sa va casatoriti religios daca vreti, si extraordinar de bine ar fi ca sa va casatoriti. Atunci de abia ai sa te simti usurata cu adevarat fiindca de abia atunci nu ai sa mai traiesti in pacat. Si eu cunosc o persoana foarte de treaba si foarte draga mie care a divortat si s-a casatorit, si a divortat din nou. Important este sa inveti din greseli, si sunt sigura ca ai invatat, si sa o iei inainte.

Multumes mult - est draguta - am vazut si postarea anterioara. Asa gandesc si eu - dar cand ajung si citesc ca totul s-a terminat si sotul meu va ramane vesnic acel barbat... ma apuca disperarea.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de melb26

Chiar daca nu te-a batut, injurat etc, niste motive tot ai avut, tu stii cel mai bine.
Stiu persoane care divortat si sunt la a doua casatorie si le merge din plin.

Copiii, parintii vostri ce zic, sunt de acord cu relatia voastra?
In ce relatii ai ramas cu fostul sot?

Dumnezeu si Maica Domnului sa va lumineze!

Copiii si parintii mei se inteleg foarte bine cu barbatul cu care stau - chiar pot spune ca sunt mai apropiati de el decat de tatal lor.
Cu fostul sot - nu ne vorbim decat daca este strict necesar - el ma uraste. Zice ca i-am distus viata. Pentru ca s-a trezit la un moment dat ca a pierdut tot si n-a facut nimic.

[BogdanF2]

În prealabil postat de Tzantzarika

sunt sigura totusi ca Dumnezeu e mai bun.

In mod sigur e cu mult mai bun decat toti oamenii, dar pacatosii neindreptati tot in iad ajung, si asta din cauza ca Dumnezeu, oricat de bun ar fi, nu forteaza pe nimeni sa intre in Rai.

Aici nu e vorba de bunatate, ci de patimi, care sunt o boala a sufletului nostru. Daca ai intelege cum se raporteaza relatiile sexuale la sufletul omului, la Rai si la iad, ai intelege de ce sunt atat de serios restrictionate de Biserica Ortodoxa.

Nu vreau sa par ca dau cu pietre, nici sa te condamn, insa din cate am vazut in astfel de cazuri Parintii recoamnda prima si prima data parasirea pacatului, si eu nu fac decat sa iti comunic ce zic ei. Si la fel recomanda sa se evite cat de mult se poate desfacerea casatoriei.

Dumnezeu sa te ajute sa iti rezolvi problemele si sa ajungi in Rai.

Bogdan.

[tindarpe]

În prealabil postat de Tzantzarika

Sunt divortata - nu m-a batut, nu m-a inselat - n-am nici unul din motivele clasice ca sa am dreptul sa divortez. Pur si simplu iubirea a murit. N-am mai putut sta cu el. Eu sunt cea care a vrut divortul.
Si acum ce fac? Ce pot face in continuare? Am cunoscut pe altcineva. Traiesc cu el de aproape 2 ani.
Mai am vreo sansa sa nu ma simt atat de vinovata cand intru intr-o biserica - sa nu ma simt condamnata?
Am fost la preoti - m-am spovedit - ei sunt tare ingaduitori - dar eu nu ma simt usurata dupa spovedanie.

Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin

[Tzantzarika]

În prealabil postat de tindarpe

Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin

Deci - chiar asa am fost - sotia draguta cu zambetul pe buze - si nu fals pentru ca il iubeam. Eram disperata sa-l fac fericit. Nu-mi doream nimic altceva. Si dupa ce am plecat de acasa atunci cand am incercat sa ne impacam a recunoscut ca nu are ce-mi reprosa. Eram amanta cu imaginatie in pat - indiferent cat eram de obosita, mama dedicata fata de copiii nostri, o femeie razbatatoare la munca - care-si tinea casa financiar si gospodina - care facea casa sa arate a camin curat, ingrijit si mirosind a placinte calde. La inceput m-am gandit ca era copilaros si ne pregatit pentru casatorie - si tocmai de asta am avut rabdare. Da - poate ca aici e vina mea - ca mi-am pierdut rabdarea - dupa 8 ani de zile si am zis stop. Iar punctul definitiv l-am pus cand am vazut ca nici macar nu-si poate uita egoismul in fata copiilor lui. Iar ca exemplu pentru copiii mei - nu poate fi un exemplu mai prost - un barbat care nu-i in stare sa aiba grija nici macar de el, egoist si lenes? Ce exemplu e asta?