![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Este posibil ca interpretarea ta sa fie corecta. In intelesul meu, talantul este Cuvantul Adevarului pe care Dumnezeu, l-a scris in inimile celor care L-au primit, este Cuvantul vietii celei vii. Dumnezeu i-a trimis in lume pe apostoli tocmai ca sa marturiseasca Adevarul, adica sa inmulteasca talantul dar prin Cuvant, draga LapetiteMoc, nu prin tacere. Urmasii acestora au continuat sa marturiseasca Adevarul si multi dintre cei care l-au auzit l-au primit inmultind ceata fericitilor traitori intru Hristos. Astfel s-a inmultit talantul. Altii au tacut. Au pastrat doar pentru ei Cuvantul Adevarului. Nu au inmultit talantul. Din aceasta perspectiva am facut asocierea cu care tu nu esti de acord. Tacerea este folositoare in multe situatii, spre exemplu pentru a nu participa la o discutie care infrunta pe Dumnezeu, pentru a nu-L marturisi in vant atunci cand interlocutorul sau auditoriul se manifesta impotriva lui Dumnezeu (stii invatatura cu margaritarele), pentru a nu face prozelitism, pentru a nu rataci pe altii atunci cand simti ca s-ar putea sa le dai invataturi gresite, pentru a nu-i pune in inferioritate pe altii dar si pentru a nu te amesteca intr-o discutie neintrebat etc. Aceasta si multe asemenea ar putea fi tacerea inteleptului. Desigur problema s-a pus in general, asupra conceptului de tacere, iar eu m-am axat mai mult asupra tacerii ca stavila impotriva cuvantului aducator de buna invatatura. Bineinteles ca exsista si tacerea care ascunde un gol interior, care nu are ce transmite. Aceasta este tacerea tampa. Problema este ca, de regula, acolo unde este mult gol nu prea exista tacere. Iarta-ma ca m-am intins atat de mult cu explicatiile dar, probabil, nu am abilitatea de a ma face inteles prin cuvinte mai putine. Iata, in felul acesta am aratat cat de mult gol am inlauntru din moment ce am vorbit atat de mult.
__________________
Te rog, Doamne, intareste-ma in credinta, caci murdar si pacatos sint dinaintea Fetei Tale. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Cred ca toti ar trebui sa invatam sa "tacem",tacerea este o taine care aducuce cu ea linistea trupeasca.Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea sa tacem atat cat cu gandul cat si cu trupul atunci cand este vorba de ura,pizma,rautate,defaimare,distrugere,ganduri necurate,injuraturi,etc.
Tacerea este arma omului intelept ! |
|
#3
|
|||
|
|||
|
daca stii ceva si taci esti luat drept naiv...de ex la mine la scoala daca eu stiu raspunsul si nu zic nimic(lucru pe care il fac mereu din cauza faptului ca sunt extrem de timida)sunt considerata ciudata de catre colegi,iar daca zic ceva sunt considerata tocilara ca stiu raspunsurile..oricum ai da-o nu e bine.....la serviciu eu cred ca este nevoie sa mai si te impui ca altfel ii lasi pe ceilalti sa-ti ia inainte cu ideile,dar bineinteles sa nu vorbesti aiurea in plus ca dupa devi plictisitor pt ceilalti
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Tacerea face bine..in majoritatea cazurilor..fie si la serviciu..Daca taci si-ti faci treaba bine..nu are cine sa te acopere..asa ca pana la urma vei fi apreciat..asta daca nu exista o coalitie generala impotriva ta pentru a te submina..Dar asta se intampla foarte rar.Tacerea este unul dintre lucrurile de pret..pe care le avem..daca reusim sa o si stapanim..putem sa fim putin mandri..:)
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Femeile trebuie sa fie mai grijulii in ceea ce priveste tacerea. Stam cam prost la capitolul asta si suntem direct vizate in Biblie. De altfel nu cred ca barbatii trebuie sa invete tacerea, ci femeile.
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Tacerea .pacat sau virtute ? | maria55 | Generalitati | 62 | 26.03.2012 17:17:48 |
| Tacerea monahului | lucianelu | Intrebari utilizatori | 2 | 20.01.2011 11:10:48 |
|
|