Pomenirea ( parastasele )

[cristiboss56]

În prealabil postat de ClaudiaLungu

Este obligatoriu sa mergi cu preotul la cimitir la parastasul de 40 de zile,daca crucea de piatra este comuna si a mai fost sfintita?

Bineînțeles că Preotul va merge la mormânt si va citi rugăciunile pentru acestă pomenire !
O importanţă deosebită are Parastasul de 40 de zile, deoarece, în tradiţia ortodoxă, în această zi, sufletul se prezintă la judecata particulară. Dacă Parastasul nu se poate săvârşi chiar în a 40-a zi, este bine să fie făcut mai înainte, pentru ca sufletul să meargă înaintea lui Dumnezeu cu jertfa noastră de rugăciune şi de milostenie. Nu este o greşeală mare sau o păgubire pentru cei răposaţi nici dacă Parastasul se face după trecerea datei respective, căci importante sunt rugăciunea şi milostenia care se fac, şi mai puţin data. Mai grav este dacă nu ne rugăm deloc pentru ei, din nepăsare, neştiinţă sau necredinţă.
Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca la 40 de zile şi la un an să se dăruiască diferite lucruri, mai ales îmbrăcăminte şi încălţăminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvântarea acestor daruri, îndeosebi de haine, se face de către preot printr-o rugăciune specială aflată în Molitfelnic. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.
Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l citească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte în Sfânta Biserică.
Copleşiţi de grijile cotidiene, ignorăm deseori rugăciunea şi milostenia pentru cei răposaţi sau tindem să credem că sunt nişte formalităţi comemorative, însă acestea sunt foarte importante dacă avem în vedere că pot atrage mila lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor celor adormiţi. Slujba Parastasului este o faptă a milei creştine deoarece răposatul, din momentul morţii, nu mai poate face nimic pentru el. Singura lui nădejde rămâne la cei pe care i-a lăsat pe pământ, care pot fi mijlocitorii lui către Dumnezeu.

[cristiboss56]

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula , intr o carte de a sa ne prezinta cateva date interesante despre obiectele funerare necesare la slujba inmormantarii , pe care le postez pentru cei interesati .
Slujba Înmormântării, ca și cea a parastaselor sau pomenirilor pentru cei răposați, cuprinde o rânduială foarte bine stabilită și respectată aproape pretutindeni de către slujitori, așa cum apare ea în cărțile noastre de cult. Din păcate, atât cartea numită Panihida, cât și Molitfelnicul sau Agheasmatarul, care cuprind rânduielile tuturor serviciilor funebre, ne informează foarte puțin privitor la lucrurile necesare pentru săvârșirea lor.
De aici s-a născut o varietate de practici care pot fi observate cu prilejul slujbelor funebre și care fac ca acestea să se deosebească de la o zonă la alta, acest lucru ducând la o lipsă de uniformizare liturgică. De aceea, ar trebui cultivate numai acele practici și tradiții sănătoase, care sunt în concordanță cu învățătura de credință și cu rânduiala tipiconală a Bisericii.
Astfel, cât privește slujba înmormântării, rânduiala și structura, ca și simbolismul actelor ei principale, ne obligă să avem câteva lucruri fără de care slujba nu se poate săvârși. Lăsând la o parte sicriul, care nu poate lipsi din nicio asemenea situație, primul lucru absolut necesar este coliva. Cuvântul vine din limba greacă și înseamnă un fel de prăjitură sau dulciuri. Ea se face din grâu sau arpacaș și se amestecă cu zahăr, miere sau alte ingrediente mirositoare și miez de nucă, așezându-se pe un vas întins și având de regulă imprimat deasupra semnul crucii.
Coliva este simbol al trupului celui răposat, iar legănarea și ținerea de colivă în timpul cântării „Veșnica pomenire” sunt expresia legăturii sau comuniunii sufletești cu cel răposat, pentru care ne rugăm să fie pomenit în Împărăția lui Dumnezeu. Coliva se face din grâu pentru că, precum grâul pentru ca să încolțească, să crească și să aducă roadă trebuie să fie mai întâi semănat sub brazdă de pământ, ca să putrezească, tot așa și trupul celui răposat se îngroapă în pământ ca să putrezească și după aceea să învieze întru nestricăciune. În colivă se așază totdeauna o lumânare aprinsă, simbol al vieții celui răposat și al luminii învățăturii lui Hristos, în care acesta a adormit.
În al doilea rând, pentru slujba înmormântării este nevoie de pâine sau colac, numit și capăt. Colacul este făcut tot din grâu și are același simbolism ca și coliva. Colacii întrebuinţaţi la mesele rituale şi la slujbele funebre sunt de obicei împletiţi şi împodobiţi cu diferite motive ornamentale, care dovedesc simţul pentru frumos şi gustul artistic al poporului, care se exercită şi în acest domeniu. Rotundul colacului simbolizează viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu. În colac se așază, de asemenea, o lumânare.
Cel de al treilea element necesar la înmormântare este vinul, pentru creștini acesta, numit și paos, fiind simbolul aromatelor cu care femeile mironosițe au uns trupul lui Iisus după adormire. Stropirea cu vin la înmormântare sau parastas este simbol al curățirii de păcate. Pe de altă parte, pâinea și vinul sunt elementele din care se face Sfânta Împărtășanie. De aceea, în cazul înmormântării, întrebuințarea lor este simbol al vieții veșnice pe care o aduce împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului.
Un alt element este crucea care stă la căpătâiul celor adormiți, străjuindu-le mormintele, ca simbol și dovadă a credinței lor în nădejdea Învierii și a vieții veșnice, și care ne aduce aminte de pătimirile Mântuitorului îndurate pentru eliberarea neamului omenesc din robia morții. Cât privește icoana care se așază pe pieptul celui răposat imediat după moarte, ea nu se lasă în sicriu și nu se înmormântează, ci se ridică la mormânt și este păstrată.
Steagurile bisericești sau praporii (prapurii), necesare la slujba de înmormântare sunt purtate în procesiune în fața celui adormit, având însemnate Sfânta Cruce sau diferite reprezentări iconografice și simbolizând lupta duhovnicească și biruința binelui. Ele reprezintă steagul lui Hristos, împrejurul căruia se adună credincioșii spre a fi apărați în lupta împotriva păcatului și prin care suntem încredințați că adormitul a biruit în lupta pământească spre mântuire.
La aceste lucruri absolut indispensabile pentru săvârșire slujbei înmormâmtării se adaugă și altele, în funcție de tradiția locală. Așa, de exemplu în multe părți se întrebuințează pomul, adică un pomișor sau o ramură de pom roditor care se împodobește cu fructe, dulciuri, covrigi și altele, care se poartă înaintea convoiului mortuar și care se înfinge la mormânt lângă cruce, după astuparea gropii și după ce a fost golit de bunătățile din el, care se dau de pomană. El reprezintă pomul vieții, fiind simbol al vieții și al morții sau un substitut al mortului.
Tot în cadrul serviciilor funebre se mai obișnuiește a se împărți lumânări aprinse celor de față, însoțite de o batistă, de o pânză albă sau de prosoape. Acestea simbolizează călăuza sufletului pe calea spre veșnicie, risipind întunericul morții și apropiindu-se de Hristos, „Lumina vieții”.
Un alt obiect, toiagul ce se pune la capătul mortului simbolizează candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care creștinul îl va întâmpina pe Hristos la Judecata de Apoi. Toiagul mai simbolizează firul vieții omului pe pământ.
Toate aceste obiecte funerare necesare la slujba de înmormântare, cât și toate aceste practici, țin de grija pentru cel mort și de dorința de binefacere pentu sufletul lui. Având acest caracter, ele trebuie păstrate, îndeplinite și cultivate fără ca unele dintre ele să fie impuse și fără teama de a greși dacă ceva nu am respectat.

[cristiboss56]

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare şi rugăciune pentru cei care "s-au săvârşit în dreapta credinţă".
Până la sărbătoarea Sfintelor Paşti, toate sâmbetele sunt dedicate pomenirii celor adormiţi. Moşii de iarnă cad întotdeauna în sâmbăta ce precede Lăsatului sec de carne. Nu întâmplător, în duminica aceasta a fost rânduită Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi. Astfel, în toate bisericile se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba Parastasului pentru cei plecaţi dintre noi.
Credinţa ortodoxă nu-i uită pe strămoşi!
"Moşii" înseamnă, de fapt, neamul din care ne tragem, strămoşii cei mai îndepărtaţi, despre care ştim tot felul de întâmplări, verii, mătuşile, unchii noştri, părinţii, fraţii, surorile, copiii, prietenii apropiaţi, într-un cuvânt, toţi cei dragi ai noştri, mutaţi în "lumea de dincolo", pentru care se face parastas, se citesc rugăciuni spre "veşnica lor pomenire".
Dat fiind misterul a ceea ce se află dincolo de această viaţă pământească şi imposibilitatea păstrării unei legături văzute cu cei plecaţi dintre noi, perioada acestor sâmbete este vremea apropierii, a rememorării, a reînvierii chipurilor dragi ale celor pe care i-am iubit. Şi în aceste frânturi de viaţă recuperată, în aceste momente de rugăciune înălţată pentru odihna sufletelor lor, suntem toţi laolaltă, ca în trecut. De asemenea, slujbe de pomenire se vor oficia şi în cimitire, lângă morminte. Cei vii se pot ruga pentru cei adormiţi în Domnul, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: "Să ne rugăm pentru cei morţi, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câştige prinos de plată şi să mijlocească la Dumnezeu pentru noi". Aşadar, adevăraţii creştini simt nevoia legăturii cu fraţii lor prin rugăciune, prin pomeniri şi prin slujbe speciale. Există totodată obligaţia firească de a-i pomeni pe cei adormiţi. Moşii de iarnă nu reprezintă neapărat o zi în care să ne plângem morţii, ci un prilej cu care îi pomenim şi le arătăm că nu i-am uitat.
"Rugăciunea pentru cei morţi - expresia fundamentală a Bisericii ca iubire"
Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau pocăinţa necesară, Biserica face pomenire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică. Pomenirile şi rugăciunile pentru cei adormiţi sunt mai ales o dovadă a dragostei de aproapele, fiindcă toţi suntem pecetluiţi în Hristos, iar harul reprezintă începutul mântuirii. Grija pentru cei adormiţi se regăseşte la toate popoarele. Orice civilizaţie din trecutul omenirii i-a pomenit pe cei trecuţi dincolo. Învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe ne arată că moartea este doar despărţirea sufletului de trup. În urma acestei despărţiri, numai trupul îşi pierde puterea de viaţă, ca orice materie trecătoare.
Cei vii au putinţa de a se ruga pentru cei morţi, în nădejdea că aceste rugăciuni se împlinesc, adică pot duce la iertarea unor păcate. Mai mult încă, cei vii au datoria să se roage pentru toţi membrii Bisericii. La aceasta îi cheamă şi îi obligă dragostea, care îi leagă pe toţi fraţii cei întru Hristos, vii sau adormiţi, după cum afirmă părintele Al. Schmemann: "Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim în Hristos, care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi".
Învăţătura despre datoria celor vii de a se ruga pentru cei adormiţi în Domnul a fost pusă în practică de creştini încă din primele veacuri. De asemenea, Sfânta Liturghie, săvârşită din vechime şi până astăzi, cuprinde rugăciuni pentru cei adormiţi, iar mărturii de netăgăduită valoare în această privinţă găsim în Sfânta Scriptură, la toţi Sfinţii Părinţi şi vechii scriitori bisericeşti. Aici, pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieşirea cu cinstitele Daruri şi după sfinţirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii şi morţi, când preotul pomeneşte în taină pe toţi repausaţii, cu aceste cuvinte: "Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, unde străluceşte lumina feţei Tale".
Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând tradiţia apostolică, scrie: "Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însuşi Sângele Domnului este cel care, prin această Jertfă, se varsă pentru noi, netrebnicii, şi Însuşi Dumnezeiescul Trup este Cel care se jertfeşte în Sfântul Altar".
Coliva, prescura şi vinul în tradiţia ortodoxă
Pentru slujba de pomenire a morţilor, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, gospodinele pregătesc colivă, prescuri (colaci) şi vin, le aduc la Biserică pentru a fi sfinţite şi date de pomană pentru sufletul celor adormiţi. De asemenea, la praznicul Moşilor de iarnă se împart vase cu bucate, dintre care nu lipsesc răciturile, piftiile, colacii cu miere şi nuci, plăcintele cu brânză, laptele, băuturi pregătite în casă.
Coliva, termen de origine greacă, se face de regulă din grâu amestecat cu zahăr, miere sau cu alte ingrediente mirositoare, care îi dau un gust plăcut. Ea este simbolul trupului celui răposat, iar legănarea şi ţinerea de colivă în timpul cântării ,,Veşnică pomenire" reprezintă expresia legăturii sau comuniunii sufleteşti cu cel decedat, pentru care ne rugăm. Coliva se face din grâu pentru că bobul de grâu este dat pildă de Mântuitorul şi Sfântul Apostol Pavel, ca simbol al învierii morţilor. După cum grâul se seamănă mai întâi sub brazdă, pentru ca putrezind să încolţească şi să dea roadă, tot aşa şi trupul omului îngropat va învia întru nestricăciune. După tâlcuitorii cultului liturgic ortodox, dulciurile şi ingredientele cu care se amestecă grâul simbolizează virtuţile celui răposat şi ale sfinţilor pe care noi îi invocăm în rugăciune.
Pâinea, colacul sau prescura aduse la parastas, fiind făcute tot din grâu, au, în genere, acelaşi simbolism. În unele zone ale ţării ele se numesc chiar "parastas". În Oltenia, aceşti colaci se împletesc după o anumită tehnică şi sunt de anumite mărimi. Ei constituie elementul nelipsit al pomenirii. Alături de colivă şi colac, la parastas se întrebuinţează şi vinul din care se stropeşte, în formă de cruce, peste mormânt sau pe locul unde se săvârşeşte parastasul, ca şi peste colivă. Utilizarea vinului este o reminiscenţă din vechile practici romane legate de cultul morţilor, numite "libaţiuni", adică spălări sau stropiri. În practica noastră creştină, vinul este simbol al miresmelor cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.
Atât vinul, cât şi pâinea sunt elemente necesare Tainei Sfintei Împărtăşanii. De aceea, turnarea din ele pe pământ sau peste trupul celui răposat este un simbol al vieţii veşnice pe care o aduce împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Este cunoscut, de asemenea, faptul că lumânările care se aşază în prescuri sau colivă sunt semnul jertfei pentru cel adormit.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Sâmbăta de Paşti, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuşi a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoşesc şi spre viaţa veşnică. Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). La acestea se adaugă Joia Înălţării, când se pomenesc toţi eroii neamului.
Ierurgia parastasului (cuvântul "parastas" înseamnă "a mijloci pentru cineva") este o rugăciune de mijlocire pentru cei adormiţi, o prescurtare a slujbei înmormântării, care are în centru cântarea "Veşnica pomenire". Se mai numeşte şi "pomană" şi a rămas ca obicei de la agapele care se făceau la începutul creştinismului după fiecare Sfântă Liturghie. Din partea familiei celor adormiţi se fac parastase la 3, la 6, la 9, la 40 de zile de la data morţii. Apoi la 3, 6 şi la 12 luni, şi în fiecare an, până la şapte ani. Se obişnuieşte şi pomenirea morţilor în cadrul a 40 de Sf. Liturghii la rând, în cursul unui an, sub numele de "sărindare".

[cristiboss56]

Sărindar înseamnă pomenirea unui adormit în Domnul la patruzeci de sfinte liturghii. Sunt de două feluri: de obşte, când se pomenesc 40 de liturghii una după alta (ca la Mănăstiri); particulare, când se pomenesc 40 de liturghii sporadic, cum se fac la bisericile din parohii. Păresimi este numele care de obicei este dat perioadei de 40 de zile cât cuprinde Postul Paştelui. Pentru că în fiecare sâmbătă se fac pomeniri pentru cei adormiţi în Domnul, păresimi este numele dat pomenirilor morţilor făcute în această perioadă. Pentru cei ce vor să ţină păresimile, pomenirile se fac în fiecare sâmbătă
CE TREBUIE LA O POMENIRE A MORŢILOR?
La o pomenire avem nevoie de colivă care închipuie pe cel adormit, lumânarea care închipuie credinţa celui mort (de aceea se aprind lumânări în clipa morţii unui credincios), vin roşu, care închipuie viaţa, colacul mare, rotund, simbolizează credinţa noastră în viaţa de veci, deoarece cercul nu are început nici sfârşit, iar prescura în trei colţuri arată credinţa noastră în Sfânta Treime, prescura în patru colţuri închipuie credinţa noastră în Biserica cea Una dar care este Universală, extinsă în cele patru puncte cardinale.
CE AJUTĂ CEL MAI MULT LA POMENIREA MORŢILOR?
Foarte folositor este ca cel adormit să fie pomenit la Proscomidie în Sfânta Liturghie. Pentru aceasta trebuiesc aduse la Biserică prescura, o sticluţă de vin, ulei, pomelnicul şi lumânarea aprinsă. Pomelnicul poate fi dat dinainte pentru patruzeci de zile.
Slobozirea păresimilor se numeşte ultima pomenire a Păresimilor, care are lor în sâmbăta din săptămâna luminată.
UNDE SE FACE POMENIREA?
Pomenirea se face: 1. în Biserică, 2. la mormânt (la cap) şi 3. acasă (la mâncare şi daruri).
Este absolut necesară pomenirea la parastas şi sfânta liturghie, deoarece aceste slujbe ajută real sufletului celui adormit. La cap, la crucea mormântului se face o pomenire scurtă urmată de „Veşnica pomenire” şi stropirea mormântului cu vin. Acasă se face un parastas şi se citesc darurile de mâncare şi de haine.

[Miraruse]

Buna seara.
Mama mea face 1 an de la deces pe 17 aprilie 2017.Având în vedere ca înainte este postul pastelui,iar în ziua sorocului este a doua zi de paste,când îi pot face parastasul?
Îi pot face în ziua de paste?

[Copacel]

În prealabil postat de Miraruse

Buna seara.
Mama mea face 1 an de la deces pe 17 aprilie 2017.Având în vedere ca înainte este postul pastelui,iar în ziua sorocului este a doua zi de paste,când îi pot face parastasul?
Îi pot face în ziua de paste?

Il poti face in ultima sambata dinainte Sambetei Floriilor.

[crincrin]

Dumnezeu s-o odihneasca!
Cel mai indicat ar fi sa faceti parastasul pe 08.04. Un preot iti poate confirma, daca-l intrebi.

[cristiboss56]

Voi prezenta in cele ce urmează un scurt material care l-am postat si pe alt thread , cel de stiri , care reflectă poziția Bisericii Ortodoxe Române privind pomenirea celor plecați la Domnul in această perioadă a Postului Mare .
Doamne ajută!

《Pomenirea morților în Biserica Ortodoxă
În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiți, creștinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecați la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele acestora.
Biserica și-a manifestat întotdeauna grija față de cei care au plecat în veșnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.
Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți și Sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moșilor și strămoșilor noștri cei din veac adormiți, zile care poartă denumirea de moșii de iarnă și de vară, ori sâmbăta sufletelor.
Pomenirea, un lucru folositor și plăcut lui Dumnezeu
În zilele de pomenire a morților se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniți cei adormiți, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numește folositor și plăcut lui Dumnezeu, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privința aceasta:
Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuși Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii.
Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de parastas, cuvânt de proveniență greacă, care înseamnă înfățișare înaintea cuiva, mijlocire, deci, prin acest serviciu religios se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei morți. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților noștri.》

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Voi prezenta in cele ce urmează un scurt material care l-am postat si pe alt thread , cel de stiri , care reflectă poziția Bisericii Ortodoxe Române privind pomenirea celor plecați la Domnul in această perioadă a Postului Mare .
Doamne ajută!

《Pomenirea morților în Biserica Ortodoxă
În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiți, creștinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecați la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele acestora.
Biserica și-a manifestat întotdeauna grija față de cei care au plecat în veșnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.
Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți și Sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moșilor și strămoșilor noștri cei din veac adormiți, zile care poartă denumirea de moșii de iarnă și de vară, ori sâmbăta sufletelor.
Pomenirea, un lucru folositor și plăcut lui Dumnezeu
În zilele de pomenire a morților se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniți cei adormiți, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numește folositor și plăcut lui Dumnezeu, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privința aceasta:
Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuși Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii.
Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de parastas, cuvânt de proveniență greacă, care înseamnă înfățișare înaintea cuiva, mijlocire, deci, prin acest serviciu religios se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei morți. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților noștri.》

《Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.
Sfântul Teodor Tiron a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie şi i-a poruncit să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu.
Acestea arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.
Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletele celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni săraci.
Pomenirile pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Sfintelor Paști, până în sâmbăta lui Lazăr sau a Floriilor.》

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

În cele ce urmează voi arăta semnificaţia pomenirilor , a parastaselor ce se efectuează astfel : - la trei zile după moarte se face pomenirea mortului în cinstea Sfintei Treimi, întru care ne mântuim, şi în amintirea Învierii celei de-a treia zi a Domnului, care este chezăşie celor adormiţi ( I Corinteni 15 , 20 ) ; - Pomenirea la nouă zile se face pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti sau cele nouă cete ale sfinţilor şi în amintirea Ceasului al noulea, când Domnul , înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri ; - Pomenirea la 40 de zile se face în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Învierea Sa, pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul nostru la cer ; - La un an se face pentru că se urmează exemplul creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii martirilor şi sfinţilor ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo. De reţinut, că pomenirea se face în fiecare an până la 7 ani ; - La 7 ani se face pentru că 7 este număr sfânt, amintind de cele 7 zile ale creaţiei. Există credinţa că la 7 ani trupul se descompune complet din ceea ce a fost alcătuit. < < Bibliografie : Părinte dr. Ioan Valentin Istrati > >

Dupa 7 ani de la moarte nu se mai face?