Mi-e frica ca ma duc in iad

[heaven]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Te sfatuiesc sa ignori visele, pentru ca nu-ti folosesc la nimic. Uita de ele pur si simplu.

Depinde de vise,nu uitati ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin diverse mijloace,inclusiv vise si nu uitati ca si in Biblie sunt nenumarate cazuri in care comunicare cu divinul se facea prin intermediul viselor.

[doarunom]

În prealabil postat de heaven

Depinde de vise,nu uitati ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin diverse mijloace,inclusiv vise si nu uitati ca si in Biblie sunt nenumarate cazuri in care comunicare cu divinul se facea prin intermediul viselor.

Asa e heaven, dar oare suntem noi vredinici sa primim mesaje divine? Eu una nu ma simt...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de heaven

Depinde de vise,nu uitati ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin diverse mijloace,inclusiv vise si nu uitati ca si in Biblie sunt nenumarate cazuri in care comunicare cu divinul se facea prin intermediul viselor.

Da, uneori le vorbeste dreptilor si sfintilor. Insa suntem sfatuiti sa nu credem in autenticitatea vedeniilor de zi sau de noapte sau a chiar a viselor. Eu unul asa stiu. Si de va veni insusi Hristos in fata ta in aratare, ai voie sa fii sceptic de veridicitatea a ceea ce vezi si El nu se va supara. Ca dovada pilda stapanului care pleaca si lasa sluga sa aiba grija de casa sa si versetul care spune ca diavolul se poate preface in inger de lumina pentru a-i pacali pe cei creduli.

[Saurian]

@doarunom: Am citit cam ce ai scris şi ce ţi s-a spus. Citind ce ai postat prima oară mă face să consider că cel mai bun lucru pe care să-l faci e să povesteşti lucrurile astea cu un duhovnic. Sincer nu prea pot fi de acord cu cei care dau sfaturi cu astfel de lucruri neştiindu-ţi personalitatea ta.

Hai să îţi povestesc o povestioară despre mine. Eram un timp obsedat de o fată, eram tot timpul deprimat şi fata nu mă iubea, eu o doream ( deşi o cunoşteam doar de pe net şi prin mesaje la telefon ) şi eram distrus etc etc etc. Am avut şi eu vise cu sfinţi, cu draci şi nu mai ştiu cu ce. Am fost la Petru-Vodă şi m-am apropiat de un monah ce fusese căsătorit şi care îmi spunea la un moment dat chestii de genul că Dumnezeu nu a lăsat pe satana să se atingă de sufletul lui Iov ceea ce se întâmplă acum şi de asta sunt aşa ( mai aveam ispite de genul că mă simţeam tot timpul în plus la mănăstire, la o icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir am văzut într-o noapte că Hristos şi Maica Domnului priveau cu o mândrie drăcească pe toţi credincioşii care erau plini de evlavie faţă de icoană şi mie mi se părea că erau ca nişte fanatici după icoană etc.). Mila lui Dumnezeu a fost că am ajuns să mă spovedesc la un ieromonah la Petru-Vodă care "nu putea" să îmi înţeleagă sufletul meu. Adică odată când am avut o ceartă cu îngrijitorul bisericii, ieromonahul neştiutor a îndrăznit să îmi spună că m-aş fi putut smeri în faţa respectivului om când nu înţelegea că firea mea nu ar fi putut în respectivul caz. Sesizezi ironia? Eram f mândru şi din păcate acel monah binevoitor ( şi era sincer binevoitor ) mi-a mângâiat ego-ul din cauză că nu îmi cunoştea sufletul meu cum era. Aşa şi aici: duhovnicul te poate ajuta cel mai bine.

[doarunom]

În prealabil postat de Saurian

@doarunom: Am citit cam ce ai scris şi ce ţi s-a spus. Citind ce ai postat prima oară mă face să consider că cel mai bun lucru pe care să-l faci e să povesteşti lucrurile astea cu un duhovnic. Sincer nu prea pot fi de acord cu cei care dau sfaturi cu astfel de lucruri neştiindu-ţi personalitatea ta.

Hai să îţi povestesc o povestioară despre mine. Eram un timp obsedat de o fată, eram tot timpul deprimat şi fata nu mă iubea, eu o doream ( deşi o cunoşteam doar de pe net şi prin mesaje la telefon ) şi eram distrus etc etc etc. Am avut şi eu vise cu sfinţi, cu draci şi nu mai ştiu cu ce. Am fost la Petru-Vodă şi m-am apropiat de un monah ce fusese căsătorit şi care îmi spunea la un moment dat chestii de genul că Dumnezeu nu a lăsat pe satana să se atingă de sufletul lui Iov ceea ce se întâmplă acum şi de asta sunt aşa ( mai aveam ispite de genul că mă simţeam tot timpul în plus la mănăstire, la o icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir am văzut într-o noapte că Hristos şi Maica Domnului priveau cu o mândrie drăcească pe toţi credincioşii care erau plini de evlavie faţă de icoană şi mie mi se părea că erau ca nişte fanatici după icoană etc.). Mila lui Dumnezeu a fost că am ajuns să mă spovedesc la un ieromonah la Petru-Vodă care "nu putea" să îmi înţeleagă sufletul meu. Adică odată când am avut o ceartă cu îngrijitorul bisericii, ieromonahul neştiutor a îndrăznit să îmi spună că m-aş fi putut smeri în faţa respectivului om când nu înţelegea că firea mea nu ar fi putut în respectivul caz. Sesizezi ironia? Eram f mândru şi din păcate acel monah binevoitor ( şi era sincer binevoitor ) mi-a mângâiat ego-ul din cauză că nu îmi cunoştea sufletul meu cum era. Aşa şi aici: duhovnicul te poate ajuta cel mai bine.

Multumesc pentru sfat si pentru ce mi-ai povestit :) Ai mare dreptate, mandria asta ne da mult de lucru... cred ca asta e cauza tuturor relelor, fiind pacatul primordial. Trebuie sa invatam sa ne smerim si sa realizam ca suntem nimic fara Dumnezeu!

[andrei25]

În prealabil postat de doarunom

Salutare... am deschis acest topic cu speranta ca voi primi niste sfaturi... eu de cand ma stiu am incercat sa fiu un om bun, sa ii ajut pe altii ori cu o vorba buna ori cu o fapta buna, am incercat sa ii iubesc.. dar nu stiu ce se intampla ca patesc numai rau, parca totul e impotriva mea, nici in casa nu mi-e bine, nici in societate nu-mi gasesc locul. Am inceput sa am din ce in ce mai des crize de furie si de multe ori ma intreb de ce pe unii Dumnezeu i-a facut blanzi si intelegatori iar altii n-au putere sa faca fata incercarilor.. pentru mine e clar ca viata e o incercare, un test pe care il treci, ori il pici... mi-e tare frica ca eu nu fac parte din alesii lui Dumnezeu si de aceea primesc tot felul de piedici... acum putin timp am visat ca fugea lucifer dupa mine si ma punea sa zic ca el e tatal meu si eu ii ziceam ca nu, Iisus Hristos e tatal meu si tot ma alerga, parca nu mai puteam sa scap de el.. asta nu a fost singurul vis ciudat, am avut zeci de vise cu demoni care fugeau dupa mine dar din cate tin minte nu m-au prins niciodata, uneori le faceam cruce si dispareau. Eu incerc sa am credinta puternica si sa lupt cu ispitele dar tot timpul esuez si cad prada nervilor... nu stiu cum sa fiu mai cumpatata si sa nu mai imi ies asa din fire.. sunt sigura ca Dumnezeu ma iubeste asa cu bune si cu rele dar mi-e frica ca nu am sa ajung niciodata la inaltimea asteptarilor Sale.. macar sa fiu ca talharul de pe cruce Pacate am destule insa cel mai mare pacat al meu e mania.. cum sa ma indrept? invatati-ma

Pai chiar tu spuneai ca esti delasatoare si nu te rogi prea mult, nici nu postesti. Stiu ca o sa ti se para o nebunie, dar chestia cu visele alea cu demoni, poate fi o binecuvantare de la Dumnezeu, ca sa te faca mai ravnitoare. Doamne ajuta!

[doarunom]

În prealabil postat de andrei25

Pai chiar tu spuneai ca esti delasatoare si nu te rogi prea mult, nici nu postesti. Stiu ca o sa ti se para o nebunie, dar chestia cu visele alea cu demoni, poate fi o binecuvantare de la Dumnezeu, ca sa te faca mai ravnitoare. Doamne ajuta!

Doamne miluieste!
Pot fi si de la Dumnezeu dar pot fi si de la mine pentru ca ma preocupa atat de tare ideea asta cu iadul... oricum, e mai bine sa visez asa si sa ma sperii decat sa visez ingerasi cand eu nu sunt deloc ingeras...

[georgeval]

În prealabil postat de doarunom

Salutare... am deschis acest topic cu speranta ca voi primi niste sfaturi... eu de cand ma stiu am incercat sa fiu un om bun, sa ii ajut pe altii ori cu o vorba buna ori cu o fapta buna, am incercat sa ii iubesc.. dar nu stiu ce se intampla ca patesc numai rau, parca totul e impotriva mea, nici in casa nu mi-e bine, nici in societate nu-mi gasesc locul. Am inceput sa am din ce in ce mai des crize de furie si de multe ori ma intreb de ce pe unii Dumnezeu i-a facut blanzi si intelegatori iar altii n-au putere sa faca fata incercarilor.. pentru mine e clar ca viata e o incercare, un test pe care il treci, ori il pici... mi-e tare frica ca eu nu fac parte din alesii lui Dumnezeu si de aceea primesc tot felul de piedici... acum putin timp am visat ca fugea lucifer dupa mine si ma punea sa zic ca el e tatal meu si eu ii ziceam ca nu, Iisus Hristos e tatal meu si tot ma alerga, parca nu mai puteam sa scap de el.. asta nu a fost singurul vis ciudat, am avut zeci de vise cu demoni care fugeau dupa mine dar din cate tin minte nu m-au prins niciodata, uneori le faceam cruce si dispareau. Eu incerc sa am credinta puternica si sa lupt cu ispitele dar tot timpul esuez si cad prada nervilor... nu stiu cum sa fiu mai cumpatata si sa nu mai imi ies asa din fire.. sunt sigura ca Dumnezeu ma iubeste asa cu bune si cu rele dar mi-e frica ca nu am sa ajung niciodata la inaltimea asteptarilor Sale.. macar sa fiu ca talharul de pe cruce Pacate am destule insa cel mai mare pacat al meu e mania.. cum sa ma indrept? invatati-ma

Cred ca raspunsul ni-l ofera Sfantul Siluan "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui". In prima parte este smerenia iar in a doua este credinta si nadejdea ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului.

[adrian010155]

În prealabil postat de doarunom

Salutare... am deschis acest topic cu speranta ca voi primi niste sfaturi... eu de cand ma stiu am incercat sa fiu un om bun, sa ii ajut pe altii ori cu o vorba buna ori cu o fapta buna, am incercat sa ii iubesc.. dar nu stiu ce se intampla ca patesc numai rau, parca totul e impotriva mea, nici in casa nu mi-e bine, nici in societate nu-mi gasesc locul. Am inceput sa am din ce in ce mai des crize de furie si de multe ori ma intreb de ce pe unii Dumnezeu i-a facut blanzi si intelegatori iar altii n-au putere sa faca fata incercarilor.. pentru mine e clar ca viata e o incercare, un test pe care il treci, ori il pici... mi-e tare frica ca eu nu fac parte din alesii lui Dumnezeu si de aceea primesc tot felul de piedici... acum putin timp am visat ca fugea lucifer dupa mine si ma punea sa zic ca el e tatal meu si eu ii ziceam ca nu, Iisus Hristos e tatal meu si tot ma alerga, parca nu mai puteam sa scap de el.. asta nu a fost singurul vis ciudat, am avut zeci de vise cu demoni care fugeau dupa mine dar din cate tin minte nu m-au prins niciodata, uneori le faceam cruce si dispareau. Eu incerc sa am credinta puternica si sa lupt cu ispitele dar tot timpul esuez si cad prada nervilor... nu stiu cum sa fiu mai cumpatata si sa nu mai imi ies asa din fire.. sunt sigura ca Dumnezeu ma iubeste asa cu bune si cu rele dar mi-e frica ca nu am sa ajung niciodata la inaltimea asteptarilor Sale.. macar sa fiu ca talharul de pe cruce Pacate am destule insa cel mai mare pacat al meu e mania.. cum sa ma indrept? invatati-ma

Doarunom, atunci cand te angajezi la o compamie sau la o institutie publica, incearca sa ocupi un post pentru care esti competent, urmand ca in timp sa promovezi pe baza acumularii experientei si a perfectionarii pregatirii tale. Numai asa vei constata ca poti indeplini atributiunile postului fara sa te stresezi. Daca doresti de la inceput un post ale carui atributii te depasesc, te vei simti mandru ca esti deasupra altora dar, concomitent, vei simti ca esti napadit de sarcini pe care nu le poti rezolva si devii nervos, manios, stresat, din ce in ce mai nesigur de scaunul tau pe care te straduiesti din rasputeri sa-l mentii, dar care se clatina tot mai mult si risti sa fii concediat. Incearca asadar sa ocupi postul care ti se potriveste si va fi bine pentru tine, iar stabilitatea in companie / institutie este asigurata.

[doarunom]

Multumesc tuturor pentru sfaturi!
Intamplator am dat peste un citat de Sfântul Tihon din Zadonsk care mi se potriveste de minune:
„Mulţi oameni par smeriţi şi blânzi atâta vreme cât nu sunt jigniţi; dar îndată ce simt că li se aduce o jignire, se mânie şi se aprind şi fac zgomot ca un fier încins când se toarnă apă peste el. Deci jignirea dă pe faţă ce se ascunde în inimă: mânia sau blândeţea. De aceea, printre altele, îngăduie Dumnezeu vorbirea de rău şi necazurile, ca pricepându-ne neputinţa să ne grăbim a o tămădui prin harul Lui. Aşa înveţi să-ţi cunoşti inima."