Inmormantarea celor nenascuti

[andreicosmovici]

***
Pentru moderatori: dacă considerați că acest topic trebuie să se afle în altă parte, vă rog să-l mutați, acceptând scuzele mele de rigoare. Mulțumesc. Eventual, ştergeţi şi acest mic pasaj explicativ.
***

Dragi prieteni,

Caz concret: fătul moare în săptămâna 15 (aprox.), decesul fiind descoperit în săptămâna 19, la ecograf. La dorința părinților, corpul fătului este recuperat de la spital (altfel ar fi fost incinerat), iar părinții intenționează să-l înmormânteze. Precizăm că la vârsta la care a decedat, trupul fătului este perfect format, încă de multă vreme (în săpt. 3 de la concepție bate inima, în săpt. 5 se văd deja mugurii degetelor, ochii etc): are picioare/mâini/nas/gură/urechi/ochi etc. La rugămintea părinților, vin doi preoți la mormânt și rostesc o pomenire generală a morților familiei respective, fără să-l pomenească pe fătul mort (s-a văzut că era băiețel, părinții i-au pus nume). Dar, înainte de a accepta să vină, preoții și-au exprimă rezerve deoarece, conform Canoanelor (se pare, aici trebuie verificat):
1. Ritualul și rugăciunile de înmormântare nu pot fi făcute unei persoane nebotezate, şi
2. Fătul respectiv nu poate fi botezat, deoarece a murit înainte de a-i putea fi administrat acest prim sacrament creştin. Deci, fătul a rămas fără înmormântare, dar a fost îngropat, şi a beneficiat totuşi de câteva rugăciuni "generale" ale micii asistenţe.

Întrebările care se nasc din acest caz sunt multiple, dar una persistă mai mult: pur şi simplu, de ce nu ar fi putut fi înmormântat fătul ca toţi ceilalţi creştini botezaţi, şi care au murit? Cu tot ritualul, şi cu toate rugăciunile cuvenite? Înmormântarea este un sacrament care nu poate fi administrat în acest caz? De ce? Ce vină au părinţii, sau fătul, că a murit fără să dea de veste? Dumnezeu "are nevoie" de botez ca să poată fi făcută o înmormântare creştinească unui făt mort în deplină discreţie în uterul mamei? Ce se întâmplă atunci cu morţii căzuţi prin războaie, pe care la sfârşitul luptei, preotul venind, ar trebui să-i înmormânteze creştineşte, indiferent de starea anterioară morţii?

O discuţie interesantă, care ne face să ne gândim la sacramente, la puterea lui Dumnezeu, şi la aceste situaţii limită, prin care intuim că Dumnezeu poate să treacă totuși peste socotelile noastre, atunci când doreşte să primească pe cineva în Rai. Să nu uităm: primul sfânt a fost Dismas, pe cruce, lângă Isus. Era botezat? Din câte ştiu eu, nu. E drept, era viu, şi a făcut un act de credinţă, în timpul vieţii. În cazul fătului mort fără ştirea nimănui, oare intenţia post-eveniment a părinţilor nu poate să joace un rol? Sau, nu este oare primit fătul direct în braţele lui Dumnezeu, prin mare mila Acestuia?