Lenea ne indeparteaza de Dumnezeu ( din invataturile Sf. Parinti )

[cristiboss56]

Un articol extrem de lamuritor si de folos , semnat de Preot prof. univ. dr. Cosma Sorin , pe acest site :http://www.crestinortodox.ro/diverse...ala-69670.html

[cristiboss56]

Plictiseala şi întristarea sunt surse inepuizabile de necazuri , caci ele ne aduc o mare greutate in suflet , deci sa ne ferim de ele , sa avem mintea treaza la cele de folos . Un cuvant de folos al Sfantului Isaac Sirul :

"Dar nu toate patimile ne războiesc prin momeli sau atacuri. Căci sunt patimi care aduc sufletului numai necazuri: trândăvia, plictiseala şi întristarea. Ele nu vin în chip de momeală, nici nu momesc prin gândul la tihnă, ci aduc sufletului o greutate. Iar tăria sufletului se probează în biruinţa împotriva celor ce-l războiesc prin momeală. Cunoştinţa subţire a tuturor acestora şi a semnelor pe care trebuie să le aibă omul despre ele este ca acesta să simtă la tot pasul pe care-l face, unde a ajuns şi în ce pământ a început sufletul să calce.
Ia aminte şi la aceasta: oare are sufletul destulă cunoştinţă prin lumina lui, ca să facă deosebirea acestora sau poate să le deosebească în întuneric una de cealaltă, sau e lipsit cu totul de aceasta? Simţi oare deplin că, într-adevăr, cugetarea a început să se curăţească? Oare nu are loc vreo împrăştiere a minţii în ceasul rugăciunii? Şi ce patimă tulbură cugetarea în vremea când se apropie de rugăciune? Simţi în tine că puterea liniştii umbreşte sufletul cu blândeţea, cu seninătatea şi cu pacea pe care obişnuieşte să o nască în cugetare? E răpită mintea fără de voie de înţelesurile celor netrupeşti, pe care nu le pot tâlcui simţurile? Se aprinde în tine deodată o bucurie care aduce limba la tăcere? Izvorăşte în bucuria fără asemănare a inimii o plăcere oarecare ce scoate mintea din toate?
Căci pe nesimţite, din vreme în vreme, vine peste trupul întreg o bucurie şi o veselie, pe care limba de carne nu o poate tâlcui şi în asemănare cu care toate cele pământeşti sunt socotite cenuşă şi gunoi. Cea dintâi dintre acestea izvorăşte din inimă în vremea sau în ceasul rugăciunii, alta încălzeşte mintea în vremea citirii şi iarăşi alta, prin cugetarea neîncetată (la Dumnezeu). Aceasta din urmă e de cele mai multe ori în afară de celelalte şi adeseori e pricinuită de un lucru trecător; şi de multe ori noaptea, în acelaşi fel se iveşte între somn şi veghe, când parcă dormi şi nu dormi şi veghezi şi nu veghezi. Iar când vine desfătarea aceasta, care face să palpite tot trupul, cel ce o simte socoteşte în acele clipe că împărăţia cerurilor nu e altceva decât aceasta. Caută şi vezi iarăşi dacă sufletul a dobândit puterea care subţiază amintirile simţurilor cu ajutorul nădejdii ce stăpâneşte asupra inimii şi care întăreşte simţirile dinăuntru prin convingerea negrăită pricinuită de o tainică încredinţare. Şi dacă inima s-a trezit, vezi dacă nu cumva, din negrija ei, a fost robită iarăşi de cele pământeşti, cu toate că vorbeşte neîncetat de lucrarea ei neîntreruptă, prin care s-ar afla împreună cu Mântuitorul nostru. "

[cristiboss56]

Lenea , trandavia , paralizeaza intr un fel sau altul puterile sufletesti , le anihileaza incet , dar sigur .
Lenea este legata mult de alte si alte patimi , precum imbuibarea , desfranarea , caci cel cazut in lenevie cauta doar odihna . Acum , nu spun ca oricine se odihneste , este lenes si trandav , departe de mine acest gand , caci si odihna isi are rolul ei bine determinat , dar aici vorbesc de placerea trandaviei , de lenea patologica , unde lenesul cauta doar sa se odihneasca , iar daca se scoala , iese din aceasta stare , o face doar cu scopul pentru a manca , a bea , a desfrana , chiar si daca o face in gand , numai cu gandul , alimentand continuu poftele trupesti .
Rezultatul este decaderea totala a celui in cauza . Citeam pe undeva ca cel cazut in lenevie are ca finalitate , ca sa-i spun astfel :
o lancezeala continua
- lehamitea
- scarba faţă de toate,
- dispret fata de ceilati,
- sentimentul instrainarii si al insingurarii,
- iluzia ca nu mai poate influenta lucrurile spre bine si ca trebuie grabit deznodamantul lor,
- descurajarea,
- melancolia,
- saturarea.

Si remediul? (ca starea asta il prinde pe om ca intr-un cleste, asa cum ai spus are un efect paralizant, inhibitiv fata de cele duhovnicesti, desi eliberator si stimulativ catre cele lumesti)

Din cercare stiu asa: rugaciune, silire la postire (cu discernamant), fuga la duhovnic, Maslu si mai presus de toate Sfanta Liturghie. Ordinea poate fi alta, de pilda mai intai fuga la duhovnic.
As mai adauga lectura Scripturii (uneori un verset strapunge inima si scoala pe lenes din trandaveala), intonarea unei cantari dragi, ajutarea unui nevoias (primul scos de Dumnezeu in cale) si, poate cel mai tare medicament dintre toate: GANDUL LA CEASUL MORTII si la ce urmeaza...
Asa stiu din ale mele, ma iarta...

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Si remediul?

Iata cateva "pastile" impotriva trandaviei recomandate in aceasta dimineata de Nicolae Costel :
1. Trezindu-te din somn aminteşte-ţi, în primul rând de Dumnezeu şi însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
2. Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ţi cu ea ziua.
3. Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
4. Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaş al lui Dumnezeu.
5. Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
6. Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmaşul te împresoară cu indiferenţă; cel ce se nevoieşte spre rugăciune, când sufletul cade în nesimţire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
7. Să cunoşti Noul Testament cu mintea şi cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăceşti după mintea ta ci să citeşti tâlcuirile sfinţilor părinţi sau să ceri explicaţii de la părintele duhovnic sau de la preoţi.
8. Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului.
9. Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfinţit de la moaşte, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele şi locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriţă (pe nemâncate, după ce ai primit prescura şi aghiasma).
10. Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rosteşte-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
11. În timpul liber citeşte scrierile sfinţilor părinţi - învăţători ai vieţii duhovniceşti, iar dacă nu le ai, cerele cu insistenţă de la cei care le au.
12. În ispite şi necazuri întăreşte-te cu Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
13. Atunci când demonii aruncă în tine săgeţile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor şi ale Sfintei Învieri, citeşte Canonul şi Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos şi Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfăşurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Îngerul Păzitor. Rosteşte cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”.
14. Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomeneşte numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui şi te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar şi de nu înţelegi înţelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înţeleg şi vor fugi.
15. Omul care îşi începe viaţa duhovnicească trebuie să ştie că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voinţa e mai mult plecată spre rău decât spre bine, inima se află în afara curăţeniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la începutul vieţii duhovniceşti totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătăţii duhovniceşti dimpreună cu smerenia.
16. Postul ne aduce la porţile raiului, iar milostenia le deschide.
17. Când e post, posteşte, însă trebuie să ştii că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abţinerea pântecelui, ci şi abţinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum şi abţinerea inimii de la patimi.
18. Viaţa duhovnicească este un necontenit şi neobosit război cu duşmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufleteşte, duhul să-ţi fie întotdeauna treaz, şi cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului şi pe îngerul păzitor.
19. Teme-te să te învoieşti la păcat şi să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, să ştii: aceste fapte sunt păcătoase.
20. Aminteşte-ţi că neglijenţa pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
21. Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădeşte-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
22. Dăruieşte-ţi, fără de rezerve, întreaga ta inimă şi vei simţi raiul pe pământ.
23. Credinţa ta se va întări de la permanenta pocăinţa şi rugăciune, precum şi de la comunicarea cu oamenii ce au credinţă adâncă în Domnul.
24. Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmaşii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, Tu îi ştii pe ei, eu nu-i ştiu, dăruieşte-le lor credinţă adevărată, dragoste nefăţarnică, viaţă după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândeţe, înţelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi şi ale scrierilor sfinţilor părinţi, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace şi dragoste, iar dacă este cu neputinţă ca cei înrăiţi să se întoarcă, pune hotar răutăţii lor şi apără-i de vrăjmaşi pe aleşii Tăi”.
25. Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei şi ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toţi, mila e mai presus de orice jertfă.
26. Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendinţa de îmbogăţire, grija de multe sunt momelile vrăjmaşului vremurilor în care trăim.
27. Cât mai puţin vorbeşte şi râzi, nu fi curios şi interesat de deşertăciuni.
28. Nu te afla niciodată fără de lucru, cinsteşte duminicile şi sărbătorile bisericeştii făcând fapte bune şi citind Sfânta Scriptură.
29. Să îndrăgeşti sfânta singurătate.
30. Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, şi după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
31. Smerenia biruie toţi dracii, iar răbdarea învinge patimile sufleteşti şi trupeşti. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviinţeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia şi dragostea pentru duşmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răbdând corect insultele şi defăimările.
32. La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăţi lacrimi de umilinţă şi râvna ta pentru mântuire.
33. Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure şi să-ţi aducă mântuire.
34. În relaţiile cu oamenii comportă-te precum cu moştenitorii Măreţei Împărăţii, dar şi cu teamă ca de foc. Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuşi. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
35. Toate le iartă tuturor şi compătimeşte-i pe toţi în suferinţele lor.
36. Nu-ţi uita aproapele.
37. În cel ce caută aici odihnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu şi către aproapele său.
38. Tristeţea şi neliniştea vin de la puţinătatea rugăciunii.
39. În orice loc şi în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
40. Grijeşte-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisi şi te vei împărtăşi cu Sfintele Taine bucură-te încetişor de slobozirea de ele.
Restul "pastilelor" impotriva lenii le poti citi , draga Ioane , aici :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...I-b1-p1568.htm

He-he, cateva mici pastile, oh... O, da! Doamne ajuta!
Multumesc, Cristian, multumesc si lui Costel...
Domnul sa ne intareasca in vietuirea aceasta sfanta si sfintitoare! AMIN+

P.S. O parte din acest lung, darnic, bogat "mestesug" al linistirii si trezviei il gasisem deja in unele scrieri, de pilda in scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, prin cartile de rugaciuni, in Ceaslov... M-au ajutat atat de mult, deseori... Port lista cu mine pe un carnetel mic, ascuns intr-un mic buzunar... A fost cu mine in vara asta prin toata tara, pana la Sighet, departe in Ucraina, pana la vama/Vecheetc. Nu-l pot lasa, dimpreuna cu alte mici lucruri, le port cu mine si citesc adesea. Iar cand uit, intr-adevar vine lenevirea cu pasi mari, de zbir nebarbierit, cu ochii rosii de ura... Si ce imi face, cum ma chinuieste... Veti fi stiind si voi cum e, pesemne, din pataniile voastre...:)

[kikyo_ea]

Offf cat de minunata ar fi lumea daca am respecta toti acest tratament... Multumim Cristi!

[iustin10]

În prealabil postat de ioan cezar

He-he, cateva mici pastile, oh... O, da! Doamne ajuta!
Multumesc, Cristian, multumesc si lui Costel...
Domnul sa ne intareasca in vietuirea aceasta sfanta si sfintitoare! AMIN+

P.S. O parte din acest lung, darnic, bogat "mestesug" al linistirii si trezviei il gasisem deja in unele scrieri, de pilda in scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, prin cartile de rugaciuni, in Ceaslov... M-au ajutat atat de mult, deseori... Port lista cu mine pe un carnetel mic, ascuns intr-un mic buzunar... A fost cu mine in vara asta prin toata tara, pana la Sighet, departe in Ucraina, pana la vama/Vecheetc. Nu-l pot lasa, dimpreuna cu alte mici lucruri, le port cu mine si citesc adesea. Iar cand uit, intr-adevar vine lenevirea cu pasi mari, de zbir nebarbierit, cu ochii rosii de ura... Si ce imi face, cum ma chinuieste... Veti fi stiind si voi cum e, pesemne, din pataniile voastre...:)

Dar ce ai face daca ai pierde carnetelul ? :)
Iti zic eu ce ai face ...ai striga in interiorul tau 'Doamne ajuta-ma,nu ma lasa sa zac in nesimtire ca dobitoacele necuvantatoare"

Mi-a placut un raspuns al unui parinte la o conferinta. A fost intrebat de unul din studentii mai zelosi ,"parinte ce sa facem cand ne inghesuie vrajmasul ,si ne da tarcoale somnul si nu ne mai putem face pravila?",
Iar parintele a raspuns :
"-Mie cand mi se face somn ma culc! "
Mi s-a parut un exemplu de echilibru,si de a ne mai reteza din autoflagelarea si poatre mandria care ne apuca cand actionam de unii singuri,si imboldul nu ne vine din inima.
Inima si mintea trebuie sa conduca tot razboiul acesta , sa plecam de la a ne accepta cum suntem, sa ne predam tot sufletul nostru lui Dumnezeu,si sa facem totul cu placere ,nu ca pe ceva impus.
Caci Dumnezeu este in toate , chiar cand zacem rapusi de lene, El ne poate auzi ,si urechea Lui nu se departeaza o clipa de la noi. Dar locul sau de intalnire cu noi este in inima noastra .

Un exemplu : in intalnirea Mantuitorului cu femeia samarineanca :unei reguli extrerne 'rugaciunea sa se faca doar la templu, Iisus ii contrapune o regula interna ,rugaciunea sa se faca oriunde,dar in duh si in adevar.

Regulile externe pot aduce lenea,caci nu ne sunt proprii noua,ne sunt ca un corp strain.
Dar "regulile" interne sunt ale noastre,venite de la Dumnezeu ,si acestea nu ne pot plictisi niciodata

[cristiboss56]

În prealabil postat de iustin10

Regulile externe pot aduce lenea,caci nu ne sunt proprii noua,ne sunt ca un corp strain.
Dar "regulile" interne sunt ale noastre,venite de la Dumnezeu ,si acestea nu ne pot plictisi niciodata

Mi-a placut raspunsul tau , dar sa nu uitam ca si aceste reguli externe , precum tu spui , sunt tot rodul "muncii noastre , caci ele nu au venit de nicaieri si ne-am trezit dintr o data pe cap cu ele . Precum bine spui, important sa ne acceptam asa cum suntem si sa ne incredintam cu totul voii lui Dumnezeu , dar oare si aceasta nu-i sambure mic de lene ? De , ma incredintez voii lui Dumnezeu , dar fara vointa mea , nimic nu-i cu putinta .In fine , sa nu uitam ca aceasta nenorocita de trandavie este pacatul de moarte caruia ii urmeaza :nepasarea , deznadejdea , neglijenta , necredinta , impietrirea , amanarea (cea mai periculoasa dupa mine ), etc . Sfintii Parinti in repetate randuri ne spun ca multa nepasare si trandavie , este mai vatamatoare decat toata lucrarea diavoleasca .
Multumesc inca odata pentru raspunsul tau pertinent .
Doamne ajuta !

În prealabil postat de iustin10

Dar ce ai face daca ai pierde carnetelul ? :)
Iti zic eu ce ai face ...ai striga in interiorul tau 'Doamne ajuta-ma,nu ma lasa sa zac in nesimtire ca dobitoacele necuvantatoare"

Mi-a placut un raspuns al unui parinte la o conferinta. A fost intrebat de unul din studentii mai zelosi ,"parinte ce sa facem cand ne inghesuie vrajmasul ,si ne da tarcoale somnul si nu ne mai putem face pravila?",
Iar parintele a raspuns :
"-Mie cand mi se face somn ma culc! "
Mi s-a parut un exemplu de echilibru,si de a ne mai reteza din autoflagelarea si poatre mandria care ne apuca cand actionam de unii singuri,si imboldul nu ne vine din inima.
Inima si mintea trebuie sa conduca tot razboiul acesta , sa plecam de la a ne accepta cum suntem, sa ne predam tot sufletul nostru lui Dumnezeu,si sa facem totul cu placere ,nu ca pe ceva impus.
Caci Dumnezeu este in toate , chiar cand zacem rapusi de lene, El ne poate auzi ,si urechea Lui nu se departeaza o clipa de la noi. Dar locul sau de intalnire cu noi este in inima noastra .

Un exemplu : in intalnirea Mantuitorului cu femeia samarineanca :unei reguli extrerne 'rugaciunea sa se faca doar la templu, Iisus ii contrapune o regula interna ,rugaciunea sa se faca oriunde,dar in duh si in adevar.

Regulile externe pot aduce lenea,caci nu ne sunt proprii noua,ne sunt ca un corp strain.
Dar "regulile" interne sunt ale noastre,venite de la Dumnezeu ,si acestea nu ne pot plictisi niciodata

Pai la fel e si cu alte lucruri. Ce ma fac daca imi pierd un picior, un ochi, capul?... Dar daca pierd Biblia? etc. etc.
Habar n-am! Poate voi face cum spui.
Insa ai omis un lucru: eu acum am si carnetelul si Biblia si ochii si picioarele, probabil si capul. Ca urmare, gasesc ca e mai practic sa ma folosesc de ceea ce am si nu sa ma lansez in ipoteze catastrofice. Iti pare ca are sens?

P.S. Am observat ca unele lucruri pe care le port mereu la mine, de pilda Psaltirea, incep sa-mi intre pe ascuns sub piele. Nu stiu cum vine asta, ma trezesc cand si cand ca a mai inflorit un verset pe dinlauntru, ca ma preocupa o catisma intreaga etc.
Asta numim in psihologie ca fiind "interiorizare" sau "internalizare", sau mai simplu, "invatare" (care, desigur, are si alte nesfarsite forme si mecanisme). Ceea ce facem, ceea ce practicam mereu, ne constituie! Devenim exact ce practicam.
La fel si rugaciunea. Azi o spui cu voce tare, maine o spui cu buzele in soapta si nu stiu cum se face ca, pe masura ce trece vremea, ea incepe sa rasara singura, cand nu te astepti, din nu stiu ce camarute interioare. Te trezesti cu ea, hop!, cand nu te asteptai, desi la inceput o culegeai cand voiai, din carte...
Asa ca deocamdata imi tin carnetelul dupa mine, intr-un buzunar mic...:) Carnetelul, ca sa parafrazez un amic (un evreu, Wittgenstein), e o scara pe care urci pana ajungi sa il contii inlauntrul tau, in viata ta efectiva. Apoi nu te retine nimeni sa ii dai cu piciorul...
Toate la vremea lor!