Poezii preferate...

[Rodica50]

SAVATIE BASTOVOI

Dumnezeu se iveşte
ca un iepuraş de lumină
în ochiul unui copil.

Dumnezeu se iveşte
ca un cuib de rândunică
într-o casă nouă.

Dumnezeu se iveşte
ca o rană dureroasă
pe un trup neprihănit.


Dumnezeu se iveşte
de pretutindeni
în fiecare.


2.

Dumnezeu se iveşte
ca o frunză
pe o apă stătătoare


Mai cuminte
decât lutul
pe care îl calci.

Mai uşor decât
sărutul
de pe fruntea unui mort.


Pe Dumnezeu
e mai uşor să-L ţii
decat să-L alungi.


3.

Ca un viteaz
ucis fără luptă

Ca o şopârlă
de lumină

Ca un oraş
care se surpă

Aşa este sufletul celui
ce L-a văzut pe Dumnezeu.


4.

Ca o veveriţă
Din copilărie.

Ca o şoaptă
În întuneric

Ca un licurici
lângă cărare

Ca un peşte ce sare
înaintea pescarului

Aşa trece şi Dumnezeu
pe dinaintea minţii.


5.

Ca o noapte
fără stele

Ca o vorbă
neînţeleasă

Ca un obraz
fără alt obraz

Ca un sărut
fără cel ce sărută

Aşa este şi sufletul
celui ce nu-L are
pe Dumnezeu.


6.

El e ca un mormânt
ce te umbreşte
din înălţimi.


7.
Dumnezeu este
ca un nisip de căldură
care se surpă în tine

şi ca un cântec
care răneşte dulce
buzele celui care îl cântă

Ca o rană
care se adânceşte pururea
şi pururea se vindecă

în jurul căreia
ne adunăm noi oamenii
ca muştele.

8.

Sufletul care a cunoscut
pe Dumnezeu
e ca prima ninsoare
când cade într-o poiană
neumblată

Ca o clipă
de care se sprijină
două tâmple.

şi ca un cuvânt
pe care îl poţi duce
cu mâna.

Sufletul care a cunoscut pe
Dumnezeu
e ca un strigăt de bucurie
care se poartă deasupra văilor.

Morţii şi cei din vechime
se adună la el ca ciutele
şi se uită, şi, bucurându-se,
beau

O, el este ca o mână de
ţărână
pe care o arunci
peste omul iubit.

9.
Sufletul pătimaş
e ca o cârtiţă nebună
care râmă grădinile trupului.

Şi ca un cerb mut
care umblă noaptea singuratic

Tristeţea este iarba lui
şi soarele lui răspândeşte
nebunie.

Animale de lumină spintecă
nopţile lui
dar se împrăştie şi acestea
ca nişte păpădii
în furtună.

Acesta picoteşte ca o găină pe gard
până vine moartea şi-l ia
şi-l duce cu ea,
dormind.

O, suflete al meu
de câte ori ai scăpat
din braţele morţii
fugind ca un mistreţ de foc!

Rănile tale picurau lumină
rănind întunericul, ca şi cum
ai fi devenit pentru o vreme străvechi
străvechi de tot
când încă nu aveau sânge
ci lumină

10.

Fericit cel ce a murit
şi a înviat

Că a văzut moartea
prăbuşindu-se beată peste cer
şi spaima picurând
din stele ca şi ceara.

Că el şi-a văzut sufletul
tremurând în văzduh
ca un zmeu de hârtie
ţinut de mâna unui mort

Fericit este că şi-a văzut
toată viaţa
ca pe o cămaşă uitată în iarbă

Că nu mai pune preţ
pe gândurile omeneşti
care ca nişte margeluţe de balegă
curgând dintr-o capră răpusă
ne părăsesc în
ceasul de amară certitudine

Moartea îl cunoaşte pe el
şi el cunoaşte moartea
şi ştie casele şi locurile
pe unde umblă ea

Însuşi Împăratul Luminii
l-a gasit pe el, pe cand zăcea
fără suflare
şi i-a spălat rănile cu lumină
şi i-a dat să mănânce fagurii
înţelepciunii

Lumina a căzut cu timpul
ca o pojghiţă de pe rană

şi înţelepciunea s-a făcut
în mâinile lui ca un cuţit
cu care s-a tăiat până la os

Dar fericit este el
pentru că în clipele de linişte
răsare pe apele sufletului său
chipul Împăratului Milostiv
ca un lotus al nădejdii
ca o făgăduinţă de iubire.

[diana-lorena]

Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga.
Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor...
Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri:

Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare
Si lacrimile picura mereu,
De parca s-a-ntamplat ceva ce doare
Si astazi, plang, in loc de fiecare,
Ochii albastri ai lui Dumnezeu.

Noi stam in ochii lui si-avem de toate
Si suntem asezati si calatori
Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate
Si-n ele, cand altfel nu se mai poate,
Cadem si noi din ceruri uneori.

Sunt toate intr-o ordine fireasca,
Se frange tot ce se cuvine frant,
E masca unde este loc de masca,

Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca,
El, uneori, ne plange pe pamant.

Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata
Si soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata
Si o gustam cu mila indrazneata,
Ce bine ne simtim la tine-n ochi.

Din ochii tai, lumina lumii vine
Si tu chiar intunericu-l descosi
Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine
Si, uneori, ne temem pentru tine
Sa nu orbesti de-atatia pacatosi.

Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï
5 august 1995

Numai bine.

ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei)

[Rodica50]

În prealabil postat de diana-lorena

Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga.
Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor...
Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri:

Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare
Si lacrimile picura mereu,
De parca s-a-ntamplat ceva ce doare
Si astazi, plang, in loc de fiecare,
Ochii albastri ai lui Dumnezeu.

Noi stam in ochii lui si-avem de toate
Si suntem asezati si calatori
Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate
Si-n ele, cand altfel nu se mai poate,
Cadem si noi din ceruri uneori.

Sunt toate intr-o ordine fireasca,
Se frange tot ce se cuvine frant,
E masca unde este loc de masca,

Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca,
El, uneori, ne plange pe pamant.

Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata
Si soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata
Si o gustam cu mila indrazneata,
Ce bine ne simtim la tine-n ochi.

Din ochii tai, lumina lumii vine
Si tu chiar intunericu-l descosi
Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine
Si, uneori, ne temem pentru tine
Sa nu orbesti de-atatia pacatosi.

Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï
5 august 1995

Numai bine.

ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei)

Superba poezie!

,,Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea."

[Doriana]

Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu
si sunt leprosul curatit,Iisus
sunt orbul Bartimeu.

Sunt semnul nuntii Tale pe pamant
aleasa Ta,Iisuse sunt si eu
Te vad si Te cunosc si totusi sunt
doar orbul Bartimeu.

Desi mi-ai dat lumina Ta in trup
si m-ai atins cu degetul cand eu
stateam in nefiinta sa ma rup
sunt orbul Bartimeu.

Femeia ce-a fost prinsa in pacat
sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu,
lepros si mut si Lazar ingropat
sunt orbul Bartimeu.

Mai limpezeste-mi ochii de amar,
mai pune-o floare sufletului meu,
alina-mi inima cand ,Doamne,iar
sunt orbul Bartimeu.

Sanja Cristea Tiberian

[Rodica50]

Nichifor Crainic - Prinos

Intaiul gand ti se cuvine tie,
Putere creatoare,
Tu care faci din patimi poesie
Cum zamislesti din mlastini statatoare
O candela de nufar argintie
Din care-si urca flacarile line
Festilele de galbenele stamine.

Intaiul dor ti se cuvine tie,
Intaiul dor de-a ma desface-n soare
Sub auria razelor ninsoare
Ca floarea unui crin
Cand mugurul se sparge, de frumusete plin.

Intaiul cant ti se cuvine tie,
Intaiul cant cu care,- soptit pe jumatate
Ca un suspin de boare ce-n ramuri se destrama,-
M-a uluit in poala-n de ierburi aromate
Natura mama.

Intaiul imn ti se cuvine tie,
Putere creatoare,-
E-n el credinta din copilarie
Si-o inima tremuratoare.

Cand roadele gradinilor se coc
In iunie, la-ntaiul verii foc,
Usor inrumenite si brumate
Pe jumatate,

O vad pa mama, paznica firbinte
A unei datini sfinte:
Cucernica aduna-ntaiul rand
De poame coapte

Si murmurand
Icoanelor misterioase soapte,
Tamaie indelung si luminos
Al ramurilor parguit prinos
Si iese ca si mine-n dimineti Duminicale,
O doamne-n cinstea rodnicei tale
Sa-mparta-ntamplatorilor drumeti.

[Rodica50]

Radu Gyr - Esti bun Doamne


Esti Doamne bun, eu pamantean si rau
Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila.
Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer nu din argila.

Nu ti-am ravnit nici razele subtiri,
Nici talpile strapunse de piroane.
Dar Tu ma faci partas in rastigniri
si-ti tot ingan osanda din icoane.

Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere?

Cu necersita slava ma incarci
si-n cuie, cand sfintenia ma frange,
oftand ma uit la ranile-mi prea largi
si-ti cresc alaturi, sange langa sange.

[colaps]

Reaprindeți candela de Grigore Vieru și http://www.youtube.com/watch?v=VyoX9BHno6k

Reaprindeți candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâini și la picioare,
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
Doamne Cel din slăvile creștine,
Ce păcate oare-ai săvârșit
Că te-au dus acolo și pe tine
În Siberii fără de sfârșit?!
Toate le ierți
Doamne de Sus,
Cu blândețe măreață,
Chiar și pe cei
Care te-au dus
În Siberii de gheață!
Ninge frigul și pustiul plouă,
Degerată-mi este inima.

Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul și lumina Ta.
Doamne, intră și-n a mea chilie
Și-amândoi, răniți și înghețați,
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi frați.
Toate le ierți,
Doamne de Sus,
Cu blândețe măreață,
Chiar și pe cei
Care te-au dus
În Siberii de gheață!

[Doriana]

As vrea acum sa-ti scriu o poezie
Si sa vad iarasi rimele cum curg
dar iata ca aici, pe-a mea hartie
Nu-s ploi, nu e nici soare, nici amurg.
nu-s lacrimile ce ar vrea sa cada
dar se opresc crezand ca nu le numeri
si nu-s cuvintele ce te dezmiarda
in fiecare zi in rugaciune.
Mai stau si-astept si poate nu e ziua
si poate va veni odata clipa
poate-oi vedea cum tu alergi spre mine
sa ma acoperi cu a ta aripa,
Sa-mi spui ca vei ramane totdeauna
si ca nimic de-acum nu ne-o desparte
sa-mi spui ca de acum ma tii de mana
sa nu mai cad si sa nu plang in noapte.
De-aceea tot incerc sa-ti scriu, caci poate
suspinurile mele-ti vor ajunge
Si poate ca, de-acolo de departe
vei auzi copilul tau cum plange...

E seara si-n camara mea umila
Deschid caietul si imi iau penita
incep sa scriu..."te-astept ca pe-o comoara
caci tu mi-esti Tata iar eu sunt mladita."

Condacul 1
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Icosul 1
Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:
Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,
Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,
Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,
Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,
Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,
Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,
Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.
Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Condacul al 2-lea
Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea
M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru praznicul vietii;
Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor;
Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;
Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;
Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

[.....................]



http://www.crestinortodox.ro/acatist...ate-67068.html
http://www.trilulilu.ro/JENICA442000/e28c9a715fe2dc