nunta in zi de post

[delia31]

În prealabil postat de sophia

Delia, hai ca suntem chit.
Si voi exagerati si poate si eu.
Ca nu se duce nimeni in fiecare zi la o nunta sau la o petrecere.

Eu spun ca trebuie vorbit cu duhovnicul si tinut masura. S-ar putea sa existe situatii in care
ne trimite chiar el sa iesim in lume, sa nu cadem in despresie sau alte probleme.
Dupa Yasmina (si poate si dupa tine) ar trebui sa nu ne ducem niciodata nicaieri.
Ne izolam, nu ne trebuie prieteni si nici rude sau colegi. Ne incuiem in casa si gata.
Asta este problema. Si am spus ca eu nu sunt de acord cu trimisul cadourilor.
Ori ne ducem cum trebuie, ori nu ne ducem deloc.

Acum fiecare face cum vrea.

Si Delia, in lume esti printre oameni, esti casatorit si ai credinta ta.
Trebuie sa ne ocupam de toti, sa ne impartim la toti. Pana si preotul spune asa.
Altfel cum ai vrea sa faca un om casatorit?
Sau zici ca daca esti casatorit nu mai ai credinta?
Tu esti casatorita? Daca da, cum faci sa tii si om si credinta?
Cred ca la alti stapani se referea Hristos in citatul ala, ca stia cum e cu cei casatoriti.

Da, inteleg. Nu zic ca n-ai dreptul sa ai propria parere, nici ca-i musai sa zici ori sa faci ca mine. N-am zis vreodata, si cred ca nici Yasmina, sa nu mearga oamenii la nunti daca nu-i post. Asta-i adagiul tau. Previzibil, de altfel. Daca zic ca ceva nu-i alb, nu rezulta automat c-ar fi obligatoriu negru.

Eu incercam doar sa amintesc varianta propusa de Hristos. Stii, aceea cu “dati cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Acuma, depinde de fiecare, ce si cat considera.

Hai sa vedem un pic ce inseamna "a fi chit", dupa ce facem un mic calcul ca sa stim cat avem de dat lumii si cat lui Dumnezeu. Legat strict de problema mersului la nunti.

In decursul unui an, avem 52 de sambete si 52 de duminici, in total 104 zile cand se pot organiza nunti. Lasam la o parte faptul ca se pot face si lunea sau joia.

Din aceste 104 zile, anul acesta, un numar de 46 de sambete si duminici cad in post ori sunt zile de sarbatoare in care nu se fac nunti. Mai raman 58 de alte ocazii cand poti sa dai lumii cele ce se cuvin ei, la capitolul nunti, evenimente in familie etc.

De unde dar, impresia asta ca daca respecti porunca de a nu merge la nunti in post daca se intampla in vreuna din cele 46 de zile oprite de Biserica, gata, te-ai izolat, esti autist, ti se inchid toate portile? Ti-au mai ramas oricum alte 58 de ocazii. Foloseste-le pe alea pentru socializare, nunti si petreceri, daca te tine buzunarul, si macar cele randuite de Biserica sa le inchinam Domnului.

A, si sa nu uitam! Cand mergem la slujba si auzim ectenia aceea cu “ toata viata noastra lui Hristos, Dumnezeu sa o dam”, sa modificam raspunsul. In loc de “Tie, Doamne” , mai putin ipocrit ar fi “ Nu se poate, Doamne, ca ne considera lumea ciudati”. Amin.

[delia31]

În prealabil postat de Yasmina

Sofia,imi pare rau ca nu ai inteles ce am vrut sa exprim,pt ca nu am rabdare s-o fac frumos si cu claritate.

Citeste ce a scris Delia. Ea o face mult mai bine decat mine.

Ba, nu! Sophia, reciteste ce au scris ceilalti, scurt si la obiect. Inclusiv Yasmina care e foarte pragmatica si nu-ti tine teoria chibritului ca mine.

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, renuntarile de care vorbiti: din cauza consecintelor temporale ale lacomiei mele, practic a trebuit sa renunt la paine. In primele doua zile a fost teribil. Id-ul din mine se revolta contra superego-ului, care ii spunea "Nein! Kein mehr Brot essen!"
Dupa o scurta abreactie, nu numai ca m-am obisnuit, dar am constatat ca mancarea are un cu totul alt gust fara paine. Mai precis, am realizat cat de mult painea egalizeaza gusturile diferitelor mancaruri, facand ca toate sa para la fel. Inainte, era ca si cum, pe acelasi fond de zgomot, ascultam un solo de oboi, apoi unul de saxofon. Nu le puteam deosebi. Acum, fara paine, am aflat ca intre hatmantuchi si marar este o deosebire enorma, precum intre oboi si saxofon.
Ei bine, sunt fericit ca am renuntat la paine. Si inainte ma bucuram cand imi umpleam burdihanul, dar, fara sa realizez, ma simteam greu si ma tragea la somn, ajungand sa sufar de boala porcului. Acum, bucuria mea este de o natura mult mai rafinata. Mananc pe saturate si ma simt usor si in forma. Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de delia31

Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Da, si limba franceza opereaza cu aceste distinctii. Un om care mananca mult, pantagruelic, este un gourmand. Unul care se deda placerilor gastronomiei ca arta, visand la produse de haute cuisine, devenind eventual el insusi aidoma unui chef artisan si unui sommelier este un gourmet. Mai avem cazul celui care nu rezista sa nu manance atunci cand vede mancare, fiind capabil sa consume mai mult cand se fac bucatele decat atunci cand is servite. Acela este un glouton.

Cine vrea sa studieze geniul francez al desfatarii papilelor trebuie sa inceapa prin a citi "Fiziologia gustului" a lui Brillat-Savarin. Jurist si politician de nivel mediu, daca nu cumva mediocru, acest Pastorel Teodoreanu al Senei a ramas in istoria literaturii pentru scrierile sale gastronomice. In onoarea lui cofetarii parizieni, urmati de cei ai Micului Paris, au elaborat savarinele, astfel incat de binefacerile lui pentru omenire ne bucuram si azi.
Locul unde parerile mele se despart de cele ale lui Savarin e dat de putina consideratie pe care o are fata de rasol. In "Fiziologie" el foloseste cele mai aspre cuvinte despre acest minunat fel de mancare, gasindu-l de speta inferioara. Parerea mea este ca acest lucru se explica prin aceea ca inca nu descoperise hreanul, mijlocul fundamental care, combinat (desi nu obligatoriu) cu usturoiul si smantana, da har rasolului. Numai hreanul, aceasta dumnezeiasca buruiana, care face parte, nu intamplator, din familia cruciferelor, adica purtatoarelor de cruce, poate innobila rasolul de care Savarin si-a batut joc in nemuritoarele lui pagini. Este un betesug al artei culinare franceze, care, totusi, nu duce lipsa de minunate mirodenii: aici nu s-a descoperit hreanul nici pana in ziua de azi. Cu exceptia unei regiuni, Alsacia de influenta germana, in rest hrean nu se gaseste, iar precupetii nici macar nu stiu ce-i aia, scotandu-si Larousse-ul de sub taraba deindata ce-i intrebi de raifort. Aceasta atitudine refractara a francezilor fata de miraculoasa crucifera se explica, in opinia mea, prin aceea ca folosirea ei exclude nobletea vinului, facand ca un Chateau Lafite sa nu poata fi deosebit de o posirca. Dar atunci, oare nu cu atat mai mare ar trebui sa fie gloria hreanului ?

Si eu am renuntat la paine, mult mai tarziu si greu decat fratele Mihnea. Nu mai sunt porcul pe care l-au vazut Mihnea si Ioan Cezar. Insa nu pot renunta la antricoate, jumari, peste fript, compoturi fara zahar sau miere, si mai ales multe fructe si legume crude. De pilda, cred ca doar un ciudat ca mine ar manca dovlecei cruzi. Nu e mai putin adevarat ca era post, atunci.

În prealabil postat de delia31

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

OK, pai mancarea trebuie sa aiba gust. E normal, de aceea ni s-au dat papile gustative. Ascetii sunt...asceti. Doar nu o sa fie, pentru mireni, niste calugari, si inca eremiti sau stalpnici, model! Imi pare exagerat. Nu trebuie sa traim ca ei, caci nu suntem sub voturile monahale. Nu stiu, e parerea mea. Sper ca nu exagerez eu, la randul meu.

[lidiap]

Va multumesc tuturor, chiar nu ma asteptam la atatea puncte de vedere, mai asezate sau mai caustice, dupa cum ne e felul si firea. Am inteles ce avem de facut si concluzia este ca in credinta nu exista jumatati de masura. Daca vrem sa primim trebuie in primul rand sa dam, TOTUL.

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

Confirmat.
Paine e un "aliment" ciudat.
Nu-l dispretuiesc, nu l-am exclus in totalitate, dar in cea mai mare parte da.

Nu stiu daca e valabil doar pentru graul modern, hibridat, astept recolta de alac de anul asta .

FlorinIonut spune ca e o experienta cu totul diferita, sunt curios daca va fi asa :)

Unii mai dau vina pe drojdie (fata de maiaua traditionala) dar cred ca pana la urma totul se reduce la gluten care e o proteina de proasta calitate, greu digerabila (poate de asta si somnolenta - sistemul digestiv lucreaza din greu sa o proceseze si cere multe resurse) si chiar alergenica.

Iar multi s-ar putea sa fie alergici fara sa-si dea seama, nu o alergie violenta si evidenta dar nu mai putin rea prin efectele pe termen lung si faptul ca adevarata cauza ramane in afara suspiciunilor.

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

Pour le non connaisseurs, boala porcului e: mananci, dormi, faci cácäta si o iei de la capát.

De fapt toti facem chestiile astea. Singura diferenta e ce mai faci intre.

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Parerea mea e ca tinand post in ziua de 29 august, de Taierea capului Botezatorului, cand intr-adevar e o zi de intristare, asa cum a randuit Biserica, nu sfantului ii facem vreun favor, nici lui Dumnezeu, ca ei n-au ce sa faca cu amaratul noastru de post, ci noua insine ne facem un bine. Postul (mai ales cel negru) e un instrument exceptional de curatire interna (trupeasca) si interioara (sufleteasca). Netinand post, nu altii au ceva de pierdut, ci doar noi insine. Din experienta nerespectarii lui si a randuielilor de capul meu, iti spun.

Suntem liberi sa sfidam Biserica, sa mergem la orice nunta in post, sa facem petreceri cu cei carora oricum nu le pasa de randuiala Bisericii, putem sa incalcam orice porunca bisericeasca, dar nu numai ca nu ne e de folos, ci noi insine singuri ne vatamam sufleteste.

Sau poti sa privesti lucrurile altfel.
Poti sa renunti la acel exercitiul ascetic care nu aduce folose lui Dumnezeu, Sfantului, Bisericii, etc. exact cum ai spus, ci strict personale si sa faci o bucurie unor oameni venind la nunta lor.

Oameni care nu au poate o intelegere asa elaborata duhovniceste si care pur si simplu se bucura sa te vada si sa te vada mancand si sunt intristati de un refuz sau o participare in care tu esti singurul la masa care nu maninca sa mofaie o frunza de salata (daca exista un pacat diametral opus lacomiei, categoric asta trebuie sa fie)

Nici persoanele care dau astfel de sfaturi rupte din contexct, categoric nu cred ca sunt capabile sa sesizeze diferenta duhovniceasca la un post lipsa (sau chiar mai multe) din motive binecuvantate sau nu.

Cu atat mai putin a unui post care loveste in aproapele lui.

Posturi mai sunt, ba chiar in fiecare saptamana sunt cel putin doua, nunta unor oameni e un eveniment UNIC in viata.

Sigur, mai sunt nuante care pot face o diferenta enorma, sunt prieteni apropiati sau doar cunostinte care vor sa marcheze banul pe inca o pereche de participanti?

Dand sfaturi dupa litera si nu dupa duh, producem oameni morti, care desi respecta regulile pana la ultimul fir de izma marar si chimen (Matei 23:23), sunt handicapati sufleteste si nu in ultima instanta, duhovniceste.