![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#481
|
||||
|
||||
![]()
Dumnezeu nu ne-a făcut ca pe niște bușteni, ci a pus în noi o minte care este mai mult sau mai puțin luminată...
Nu este de ajuns să crezi în Mântuitorul ca să te și mântuiești, cum spun protestanții. Noi știm că dacă unim fapta cu credința noastră, suntem mântuiți. Și mai știm ceva: că Dumnezeu nu ne-a făcut ca pe niște bușteni, ci a pus în noi o minte care este mai mult sau mai puțin luminată... însă orice om cu minte și chiar și cei care au probleme mintale știu că nu este voie să ucizi, și nu ucid, decât dacă sunt demonizați, știu că nu este voie să furi, și nu fură, decât dacă sunt bolnavi, cleptomani, știu că este păcat să deposedezi pe cineva de plata muncii sale, și nu fac aceasta. Însă este adevărat că harul lui Dumnezeu este cu noi atâta timp cât rămânem în poruncile Lui. Dumnezeu ne-a dat libertate deplină. Niciodată Dumnezeu nu ne silește. În rugăciunile pe care le facem, spunem: „Căci Tu nu ai venit să ne înspăimânți pe noi cu tot felul de arătări, ci dimpotrivă, ca să ne chemi pe noi prin Duhul Tău cel ceresc”. Dumnezeu ne-a respectat voința, libertatea și în nici un fel nu ne silește, ci numai prin dragoste și prin înțelegerea dumnezeirii Lui vrea să ne întoarcem către Dânsul. (Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 60)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#482
|
||||
|
||||
![]()
Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă așa sau că se întâmplă așa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credința noastră este transformată într-un fel de joc murdar.
Astăzi ne-am obișnuit cu toate ereziile. Așa ne-am obișnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci”. Ne-am obișnuit cu răul. Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obișnuit cu răul în așa măsură, încât nu-l mai sesizăm. Aceasta a ajuns situația noastră morală, în momentul de față, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând își câștigă prezența în cetate prin legea murdară a societății. Toate societățile contemporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiță a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democrație! Toate acestea, încet-încet ne-au obișnuit cu răul. Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă așa sau că se întâmplă așa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credința noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creștinii sunt socotiți înapoiați mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credință, spun cei de azi, decât credința care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieții acesteia, fără frâu! (Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 96)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#483
|
||||
|
||||
![]()
"Altădată, când vei vedea lucrurile creștinilor, să te închini lor de departe și să o iei la sănătoasa."
Când s-a sfârșit săptămâna i-a citit, i s-a întors capul la locul său, și Părintele i-a făcut observație: "Altădată, când vei vedea lucrurile creștinilor, să te închini lor de departe și să o iei la sănătoasa." Un turc din satul Telelides a spurcat aghiazma de la Sfântul Ioan Gură-de-Aur, iar Sfântul (Arsenie Capadocianul), ca să-l învețe puțin minte, l-a pedepsit și i s-a întors capul înspre spate. L-au adus și pe el la Hagi efendi, ca să-i citească și să se facă bine. Părintele însă l-a ținut o săptămână, fără să-i citească. Cântărețul său, văzând că ține pe turc o săptămână, s-a mirat și a spus Părintelui Arsenie: - Să am binccuvântarca ta, dar de ce-l ții pe turcul acesta o săptămână, în vreme ce altora, bolnavi mai grav decât el, numai ce le citeai și se făceau bine îndată. - Îl țin să facă canon, deoarece acesta are cap greu și netrebnic. Dacă-l voi face bine, va merge iarăși să-și bage capul său cel chel în aghiazmă. Când s-a sfârșit săptămâna i-a citit, i s-a întors capul la locul său, și Părintele i-a făcut observație: "Altădată, când vei vedea lucrurile creștinilor, să te închini lor de departe și să o iei la sănătoasa." (Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia "Bunei-vestiri" Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, p. 80-81)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#484
|
||||
|
||||
![]()
Pocăință, pocăință, pocăință. Unde ești, pocăință?
Să nu amânăm pocăința noastră, ca să nu pățim ca tânărul acela care, pentru că nu ducea o viață creștină, duhovnicul său l-a rugat să se pocăiască, dar el zicea: „Acum sunt tânăr și trebuie să mă distrez, să mă bucur de plăcerile trupești. Când voi îmbătrâni o să mă pocăiesc". Duhovnicul i-a spus: „Știi tu că vei îmbătrâni? Ai făcut vreo învoială cu Dumnezeu? Moartea, fiule, nu-i ia doar pe cei bătrâni, ci și pe cei tineri. Așadar, pocăiește-te acum, cât mai e timp". Însă tânărul nu l-a ascultat și și-a continuat viața păcătoasă. „Știu eu - zicea -nu sunt așa prost. Când voi îmbătrâni o să mă spovedesc, o să fac milostenii și astfel îmi voi șterge păcatele, însă nu acum". Când tânărul nostru s-a îmbolnăvit, bunul duhovnic a alergat iarăși la patul lui și l-a rugat cu dragoste să se spovedească; căci spovedania și împărtășania cu Preacuratele Taine de multe ori îi vindecă și-i întărește pe cei bolnavi. „Așadar, acum că am venit - i-a spus - nu mă lăsa să plec așa; fă-mi plăcerea..." Însă tânărul l-a rugat să nu-l deranjeze. Duhovnicul a plecat, dar nici Dumnezeu nu obligă pe nimeni și-l lasă pe om liber. „Cine vrea, să-mi urmeze...", zice Domnul. Boala lui s-a înrăutățit și duhovnicul s-a dus din nou lângă el, și i-a zis cu discernământ că dacă vrea, starea lui nu este o piedică pentru a se spovedi, dar n-a vrut. În cele din urmă, a murit fără spovedanie, în ceasul morții sale, a spus de trei ori: „Pocăință, pocăință, pocăință. Unde ești, pocăință?", și a închis ochii fără să se pocăiască. Așa pățesc mulți oameni, care socotesc că se vor pocăi la bătrânețe. Așadar astăzi, în ceasul acesta, în clipa aceasta, să ne pocăim, căci ceasul când vom pleca din lumea aceasta zadarnică este neștiut. Să ne pocăim așadar toți cu sinceritate, ca să ne învrednicim a ne mântui cu harul și milostenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu mijlocirile Maicii Sale, ale Sfântului Nectarie făcătorul de minuni și ale tuturor Sfinților. Amin. (Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 219-220)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#485
|
||||
|
||||
![]()
sursa: http://orthodoxologie.blogspot.ro/
Acesta este lucrul cel mai important, să cunoască scopul și însemnătatea vieții. - Care e lucrul cel mai important pe care trebuie să-l cunoască un creștin? - Să cunoască scopul și însemnătatea vieții. Acesta este lucrul cel mai important. Dacă știm asta, ne putem folosi toate puterile și toate darurile pentru ceea ce este bun și demn - pentru familie, pentru țară, pentru lumea întreagă. Și să cunoscă aceste cuvinte: „Nu fă altuia ce ție nu-ți place”. - Ați spus că capacitatea de a se ruga este lucrul cel mai important pentru un creștin. Da, de fapt, rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu, cu Tatăl nostru ceresc. În Evanghelie se spune că Hristos, Fiul lui Dumnezeu Însuși se retrăgea pentru a Se ruga. Era vorba, de fapt, despre convorbirea Fiului cu Tatăl. La fel și pentru noi, rugăciunea este dialogul nostru cu Tatăl ceresc. Dumnezeu ne vorbește prin Sfânta Scriptură, iar noi avem datoria de a-I răspunde prin intermediul rugăciunii. Să ne rugăm să ajungem să ne rugăm nu numai prin cuvinte, ci și prin faptele noastre și prin toată ființa noastră. Hristos a spus: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” Ortodoxia este o credință care se poate recunoaște prin felul de a trăi, prin felul de a acționa, prin felul în care ne comportăm. Ortodoxia este un mod de viață.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#486
|
||||
|
||||
![]()
Piscul rugăciunii pentru alții îl constituie cererea răbdătoare pentru curățirea lor duhovnicească și sfințirea lor. Pentru că acesta este lucrul cel mai important, fără de care omul nu se poate uni cu Dumnezeu. Celelalte urmează de la sine.
Rugăciunea nu trebuie să se limiteze doar la persoana noastră și la nenumăratele ei trebuințe. De vreme ce suntem legați de ceilalți prin nenumărate legături, nu-i putem trece cu vederea în cele mai importante clipe ale noastre, în vremea legăturii noastre cu Dumnezeu. De aceea, trebuie ca rugăciunea noastră să-i cuprindă și pe toți cei de o fire cu noi. Rugăciunea pentru ceilalți reprezintă probabil expresia iubirii celei mai autentice față de ei, pentru că se face fără ca ei să știe aceasta și să o afle. Ei nu vad ce patimește pentru ei sufletul care, în mod dezinteresat, se roagă pentru binele lor, fără să aștepte nici o laudă, vreo recunoaștere sau rasplată. Piscul rugăciunii pentru alții îl constituie cererea răbdătoare pentru curățirea lor duhovnicească și sfințirea lor. Pentru că acesta este lucrul cel mai important, fără de care omul nu se poate uni cu Dumnezeu. Celelalte urmează de la sine. Rugăciunea săvârșită în acest duh pentru ceilalți constituie imitarea modului îngeresc de rugăciune, pentru că și îngerii se roagă pentru noi. Rugăciunea pentru alții îl transformă pe rugător într-un înger pamântesc în legatura sa cu frații săi. De aceea, e cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăția ta, ci și pentru a oricărui semen, ca să imiți chipul îngeresc, zice Sfântul. (Arhimandrit Evsevios Vitti, Sfântul Nil Ascetul, despre rugăciune, Editura Sfântul Nectarie, p. 139)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#487
|
||||
|
||||
![]()
Toate ni se întâmplă prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, spre smerirea mândriei deșarte a sufletelor noastre.
Toate câte ni se întâmplă spre necinstirea noastră, fie de la oameni, fie de la draci ni se întâmplă prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, cu bun rost (prin iconomie), spre smerirea mândriei deșarte a sufletelor noastre. Căci scopul cârmuirii lui Dumnezeu, în ce privește viața noastră, e să fim pururea smeriți și să nu cugetăm despre noi ceea ce nu trebuie să cugetăm, ci să cugetăm spre a ne înțelepți prin cumpătare; nici să nu ne închipuim lucruri mari despre noi, ci să căutăm spre El și să-I urmăm, după putință, fericita smerenie. Căci a fost blând și smerit cu inima. Așa dorește să ne facem și noi Cel ce a răbdat pentru noi moartea nedreaptă și de ocară. Căci nimic nu iubește El așa de mult și nu este atât de folositor pentru orice virtute, și în stare să ne înalțe din gunoiul patimilor, ca blândețea, smerenia și dragostea către aproapele. Dacă nu le avem pe acestea când săvârșim virtutea, deșartă e toată lucrarea noastră și toată osteneala nevoinței e nefolositoare și neprimită. (Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, suta întâi, cap. 55, în Filocalia, vol. VI, p. 224-225)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#488
|
||||
|
||||
![]()
sursa: http://vie-orthodoxe.blogspot.ro
Atunci când ispita ne dă năvală, atunci vine și harul lui Dumnezeu. În momentul în care suntem ispitiți, trebuie să dăm dovadă de răbdare și să ne rugăm. Ispita este un meșter iscusit. Ea este în stare să facă în așa fel încât lucrurile mărunte să pară grandioase. Ispita aduce neliniște, întristare și creează conflicte exterioare. Cunoaște multe trucuri și, mai ales, aduce omului îndoială. Pentru aceasta ea ne face să naufragiem de multe ori. Atunci când ispita ne dă năvală, atunci vine și harul lui Dumnezeu. Când o persoană este ispitită, atunci ea își recunoaște slăbiciunea, se smerește și astfel atrage harul lui Dumnezeu. Nu lăsa furtuna ispitelor să te afecteze. Ea nu poate să îți facă rău. Bătăliile duhovnicești trebuie să poarte pecetea onestității și smereniei. Doar cel care poartă această pecete nu este afectat de greutățile acestei vieți, nici de josniciile diavolului și nici de dușmănia pe care i-o poartă cei care îi fac voia lui. Bătrânul Amfilohie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#489
|
||||
|
||||
![]()
Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii - conversație.
Rugăciunea autentică, cea care ne unește cu Cel de Sus, nu este altceva decât lumina și puterea care se pogoară asupra noastră din ceruri. Prin esența ei ea transcende planul nostru uman. În lumea aceasta nu există pentru ea izvor de energie. Dacă eu mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, atunci carnea mea se răzvrătește, si cerințele ei se măresc, ea nu vrea să se roage. Dacă eu îmi smeresc trupul cu post peste măsură, atunci, după un oarecare timp, printr-o dureroasă abținere, se creează un teren prielnic pentru rugăciune, dar trupul slăbește și refuză să urmeze duhului. Dacă eu mă aflu într-o societate de oameni de bună condiție, încerc câteodată sentimente de mulțumire sufletească, altădată împărtășesc o nouă experiență psihică sau intelectuală, dar foarte rar se întâmplă să primesc un impuls pentru rugăciune adâncă. Dacă sunt dăruit mintal pentru o muncă intelectuală serioasă sau pentru creația artistică, atunci succesele mele pot fi prilej de slavă deșartă și este cu neputință să aflu adâncul inimii, locul rugăciunii duhovnicești. Dacă eu sunt bine situat materialicește și preocupat de folosirea puterii prin bogăție, sau să traduc în realitate ceva din ideile mele să-mi satisfac gusturile duhovnicești sau estetice, în felul acesta sufletul meu nu se trage către Dumnezeu, așa cum L-am cunoscut noi prin Hristos. Dacă plec în pustie, lepădându-mă de toate averile mele, chiar și atunci rezistența tuturor energiilor cosmice îmi va paraliza rugăciunea, și așa mai departe. Adevărata rugăciune este legătura cu Duhul Dumnezeiesc. Care Se roagă întru noi; El înalță duhul nostru la starea de contemplare a veșniciei. Asemenea harului care se pogoară de Sus, rugăciunea depășește firea noastră pământească. Rugăciunii i se împotrivește trupul stricăcios, neputincios să se înalțe în sfera duhului; i se împotrivește intelectul, care este neputincios să încapă neîncăputul, este zguduit de incertitudini și respinge tot ceea ce depășește priceperea lui. Rugăciunii îi stă împotrivă mediul social în care viețuim și care o rânduiește viața prin alte mijloace, diametral opuse rugăciunii. Rugăciunea nu o pot suferi duhurile vrăjmașe. Dar numai singură rugăciunea poate sa regenereze făptura din starea ei de cădere, să biruiască inerția și stagnarea, printr-o mare încordare a duhului nostru întru urmarea poruncilor lui Hristos. Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga - adesea - înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoiala, frică, neputință, tristețe, deznădejde - într-un cuvânt, despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii - conversație. (Arhim. Sofronie Saharov, Despre rugăciune, Mănăstirea Piatra-Scrisă, p. 7-8)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#490
|
||||
|
||||
![]()
Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârsite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuiește și faptele, după învățătura Sfinților Părinți, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu.
Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învățătură a Vameșului și a Fariseului, care ne învață smerenia. Vameșul nu avea fapte bune, dar se căia sincer înaintea lui Dumnezeu pentru multele sale păcate și a plinit lipsa de fapte bune cu smerenia. Astfel, el s-a mântuit (Lc. 18, 10-14). Și Fariseul ar fi putut să se mântuiască prin faptele sale bune, dacă le-ar fi înveșmântat în smerenie. Dar el s-a trufit și tocmai din această pricină faptele sale bune nu i-au slujit spre mântuire. Din cele spuse desprindem două învățăminte: 1. Faptele bune săvârsite cu mândrie nu sânt aducătoare de mântuire. 2. Pocăința smerită pentru prilejurile pierdute de a săvârși fapte bune duce la mântuire. Dar există și o a treia situație: săvârșirea de fapte rele. Care este soarta celui ce săvârșește răul în locul binelui și nici nu se gândește să se pocăiască pentru aceasta? Cel ce săvârșește fapte rele în locul faptelor bune este asemenea unui om care bagă otravă în organismul său duhovnicesc. Nimic altceva nu slăbește mai mult viața duhovnicească decât urmarea căii răului și împlinirea poftelor firii cu care am fost dăruiți. Calea aceasta duce spre greaua îmbolnăvire duhovnicească. Ea slăbește voința, împătimește mintea și pervertește inima. Omul acesta, continuând să trăiască trupește, moare pentru viața duhovnicească și pe bună dreptate poate fi numit un „mort viu”. Firește, Dumnezeu poate să învieze și pe el, prin taina pocăinței. Dumnezeu dă chip de pocăință fiecărui om și mai cu seamă fiecărui creștin ortodox, care a primit harul înnoitor (dătător de viață nouă) al Sfintelor Taine ale Botezului și Mirungerii. Odată primit, harul nu se mai ia de la om până la sfârșitul vieții lui, astfel încât orice păcătos poate, dacă vrea, să se folosească de harul ceresc primit în dar spre a se pocăi și a fi viu. (Iez. 18,23; 33,11) Dacă omul alege, însă, să meargă pe calea coborâtoare a păcatului, Domnul îi dă libertatea să facă ce voieste. Și, cu toate acestea, în dragostea Sa părintească îi trimite, la felurite prilejuri din viață, îndeosebi prin boli, necazuri și nenorociri, pricină de amintire și îl cheamă la pocăință. Chiar și celui mai îndârjit păcătos, potrivnic Lui, Ziditorul nu îi ia harul Său. Doar la Înfricoșata Judecată îi va lipsi cu totul de harul Său pe păcătoșii ce nu s-au pocăit, poruncind slujitorilor Săi, îngerii, să îi taie înaintea Lui. (Lc. 19, 27) Într-un înțeles duhovnicesc, această tăiere, după tâlcuirea Sfântului Vasilie cel Mare, este despărțirea pentru totdeauna și luarea harului de la cei ce nu l-au folosit spre mântuirea lor. De aceea, pentru ca omul să nu ajungă la o astfel de moarte duhovnicească, trebuie a se păzi să nu săvârșească ceva oprit de conștiință și să nu lase ceva pe care îl încredințează ca datorie legea lui Dumnezeu. (Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a crestinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 37)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|