filioque

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

Daca a spus ca purcede de la Tatal, bine a spus. Insa nu reiese ca ar fi spus ca Duhul ar purcede NUMAI de la Tatal. Cred ca asupra acestei idei, sub aspectul biblic, nu avem neclaritati.

Nu reiese pentru tine şi pentru alţii că ar purcede numai de la Tatăl, însă pentru Biserica Ortodoxă a reieşit, acesata fiind implicit exprimată în cuvintele lui Hristos. Ba mai mult, este o certitudine că Hristos nu a afirmat în vreo evanghelie că Duhul ar purcede şi de la Fiul; asupra acestui lucru cu siguranţă nu avem neclarităţi.

Acum sa nu lasam impresia ca daca respectam Scriptura, si, desigur, o respectam, inafara de Scriptura nu ar mai fi nimic de zis asupra acestui aspect.

Într-adevăr Scriptura este baza şi Scriptura spune că Duhul purcede de la Tatăl.

Parintii din vechime au incercat sa ne lumineze, si prin scrierile lor putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa patrundem mai mult in taina lui Dumnezeu, caci, dealtfel, Dumnezeu doreste sa ne folosim si mintea, si sa incercam sa le vorbim si altora despre cele revelate.

Aşa este, Dumnezeu doreşte să ne folosim şi mintea, este evident, dar luminată de Duhul Sfânt şi de revelaţia dumnezeiască.

Purcederea Duhului prin Fiul, sau si de la Fiul, sunt expresii cunoscute in perioada patristica, si in rasarit, si in apus.

Într-adevăr, deşi nu sunt nişte lucruri generale, universale, întâlnite la toţi Părinţii, expresiile sunt cunoscute, însă interpretarea sensului acestor expresii rămâne de discutat.

Polemica a aparut asupra acordului sau dezacordului ca expresia Filioque sa fie inclusa in Crezul Niceeno-constantinopolitan. Astazi apusul nu pretinde ca rasaritul bizantin sa introduca expresia in crez.

Problema nu este atât cu modificarea simbolului de credinţă, ci cu modificarea credinţei exprimată în simbol. Şi nu vedem de ce am schimba-o devreme ce este susţinută de Sfânta Scriptură şi de Sinodul ecumenic de la Constantinopol (381).

Pe urma...s-a trecut la nivelul contestarii intelesului expresiei, si, din pacate a aparut teza, nelegitimata nici biblic nici patristic, cum ca Duhul ar purcede NUMAI de la Tatal. Dar, asa cum am mai spus, pana cand un conciliu ecumenic nu va expune problematica in mod clar si explicit, atat cat putem cuprinde, parerile asupra temei acesteia, nu depasesc nivelul de autoritate al unor pareri private. Aceasta ar fi problematica vazuta de un rasaritean cu bunavointa.

Este părerea ta că această "teză" nu ar fi legitimată biblic şi patristic. Tocmai pentru că este foarte legitimată atât biblic cât şi patristic este susţinută de Bisericile Ortodoxe. Dacă cumva vrei să ne abureşti cu faptul că nu s-ar fi pronunţat vreun sinod ecumenic în această materie, ţin să îţi readuc aminte că această problemă a fost expusă la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol (381). Probabil că tu nu ştii credinţa acelui Sfânt Sinod, că a fost unul ecumenic, şi că a susţinut că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Deci vezi bine că în această materie deja s-a pronunţat un Sinod Ecumenic.

Pentru Biserica Catolica, problema este lamurita. Au fost doua sinoade, considerate in vremea lor ecumenice, si in rasarit si in apus (apoi, rasaritul...si-a retras acordul), in care s-a discutat si clarificat invatatura aceasta, deci, este invatatura de credinta asemenea celorlalte invataturi stabilite in sinoadele ecumenice.

Pentru aşa-zisa Biserică Catolică problema pare a fi lămurită, şi asta pentru că s-ar fi exprimat la două sinoade girate de papi. Dar în realitate nu este chiar aşa de lămurită precum pare a fi. Iar acele două sinoade ei pot să le tot considere ecumenice; adevărul este că ele nu sunt ecumenice, ci nişte simple sinoade locale latineşti, care susţineau erezia filioque.

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

In 15, 26: "Iara cand va veni Mangaietorul, pe care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre mine."

Ce reiese de aici?

Ca IISUS TRIMITE de la Tatal pe Duhul Adevarului

si

Ca Duhul Adevarului PURCEDE de la Tatal.


Ramane cert faptul ca Iisus contribuie la trimiterea Duhului, in timp.

Dar noi cum cunoastem relatiile intra-trinitare?

Raspunsul clasic este: dupa revelatia facuta in timp, in istorie.

Exemplu: Tatal il trimite pe Fiul in lume -> Tatal l-a nascut pe Fiul din vesnicie.

Asadar...in aceiasi ordine de idei, Fiul trimite Duhul in lume -> Fiul contribuie la purcederea Duhului din vesnicie.

Asta este o simplă părere că relaţiile intratrinitare se recunosc după revelaţia făcută în timp. Într-o oarecare măsură ai dreptate, în sensul că revelaţia Fiului în istorie, precum şi revelaţia Acestuia că Duhul purcede din Tatăl s-au făcut în timp. Dar după logica ta care se abate de la Biblie prin concluziile ei, faptul că Fiul (Iisus Hristos) Se naşte de la Duhul Sfânt şi din fecioara Maria ar implica şi faptul că Duhul contribuie la naşterea Fiului din veşnicie din Tatăl, sau mai exact că Fiul S-ar naşte din Tatăl şi din Duhul. Unde ai mai văzut o asemenea enormitate ? Prin urmare ipoteza ta este o simplă pretenţie lipsită de temei.

Aceasta contributie a Fiului la procesiunea vesnica a Duhului, a fost exprimata de Sfintii parinti prin expresia "Duhul purcede PRIN Fiul". Dar au fost si expresii patristice care expuneau lamurit ca "Duhul purcede de la Tatal SI de la Fiul". A se vedea, Sfantul Damaschin (necitat de partea rasariteana in aceasta problematica, iar pozitia lui, daca totusi apare, este redusa la gradul de "parere personala"). A ramas parere personala pana cand a fost expusa intr-un sinod ecumenic: Lion 1274, si confirmata intr-un alt sinod ecumenic, la Florenta 1439, sinod care la vremea respectiva a avut participarea patriarhului de la Constantinopol si a reprezentantilor celorlalte patriarhii din rasarit, deci (cel putin in perspectiva apuseana) ramane un sinod ecumenic, care a analizat si expus invatatura referitoare la relatia din timp si din vesnicie a Duhului Sfant.

Această pretinsă contribuţie nu este decât o simplă pretenţie nesusţinută de nimic altceva decât de intrepretarea voastră greşită. După cum ţi-am arătat metoda ta duce la multe enormităţi, cum ar fi aceea că Fiul S-ar naşte în veşnicie din Tatăl şi din Duhul.

Sfinţii Părinţi nu sunt în nici un caz la unison cu aşa-zisa purcedere prin Fiul. În primul rând că această formulă nu are susţinere biblică. Apoi mulţi înţelegeau aici trimiterea prin Fiul şi nicidecum purcederea prin Fiul. Apoi această expresie apare doar la unii Părinţi, şi nu apare spre exemplu la Părinţi ca Grigorie de Nazianz, Vasile al Cezareii, şi alţii.

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

Acum, daca e sa ramanem in coordonatele faptice, doar apusul (mai) recunoaste astazi ecumenicitatea acestor doua sinoade amintite. Am afirmat acest lucru. Insa inafara unui conciliu ecumenic care sa se pronunte asupra acestei problematici cu autoritate suprema, nici nu cred ca este cineva indreptat sa se arunce acuze de erezie in stanga si in dreapta.

Asta este pur şi simplu o eroare flagrantă că nu s-ar fi pronunţat în această materie un Sinod Ecumenic. Ba da s-a pronunţat, şi anume Sinodul Ecumenic de la Constantinopol (381) care a mărturisit cu privire la purcederea Duhului Sfânt revelaţia dumnezeiască a purcederii Lui din Tatăl. Deci vezi că pe lângă autoritatea supremă a cuvântului Mântuitorului Hristos, mai există şi mărturisirea Sinodului Ecumenic II (381). Nu ţi se pare că în spatele acestei dogme este suficientă autoritate ? Mie mi se pare că da, că este suficientă autoritate, şi în primul rând în Evanghelia după Ioan. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe au destulă îndreptăţire să se pronunţe ce este şi ce nu este erezie în această materie, iar pronunţarea lor a fost aceea că filioque este erezie, iar aceia care susţin filioque sunt eretici (ereticii filiocvişti).

Ar ramane insa de afirmat ca in epoca sinoadelor ecumenice acceptate si in rasarit si in apus, nu exista nici un parinte care sa fi afirmat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal. Daca s-ar fi cunoscut faptul ca ar fi existat de vre-un parinte care sa fi afirmat, in periada de pana la cel de-al saptelea sinod ecumenic, ca duhul ar purcede NUMAI de la Tatal...sunt sigur ca o asemenea mentiune s-ar fi facut in sinoadele amitite mai sus, Lion si Florenta.

Tot ce-i posibil însă probabil pentru că nu era suficient de explicită erezia filiocvistă. Însă după ce această erezie şi-a făcut apariţia au fost destui care s-au pronunţat şi inclusiv Sinoade din Răsărit care au condamnat în mod explicit filioque.

In schimb au fost multi care au spus ca purcede de la Tatal PRIN Fiul, iar in apus au fost multi care au spus ca purcede de la Tatal SI de la Fiul. Alaturi de acesti parinti din apus, se afla si Sfantul Damaschin, rasaritean, celebru prin scrierile si viata sa.

Faptul că au fost mulţi care, chipurile, ar fi spus aceste lucruri nu înseamnă chiar aşa de mult. Posibil să îşi fi exprimat nişte păreri personale. Nu văd de unde ai dedus că aceea ar fi fost în mod necesar credinţa apostolică a Bisericii. Mai este şi problema interpretării sensului acestor expresii, pentru că de multe ori unii au făcut confuzie între purcederea Duhului Sfânt din Tatăl şi trimiterea Acestuia de către Tatăl şi Fiul. Cât priveşte pe Ioan Damaschinul, acesta a afirmat explicit în expunerea credinţei ortodoxe că Tatăl este singura cauză (în sensul purcederii) a Duhului Sfânt.

Rasaritul a afirmat in Crezul niceno-constantinopolitan ca Duhul Sfant purcede de la Tatal. Apusul a fost de acord cu acesta expresie.

Nu răsăritul a afirmat această dogmă, ci în primul rând această dogmă revelată este afirmată, descoperită de Fiul lui Dumnezeu în evanghelia după Ioan. Răsăritul, ca şi apusul la acea vreme, nu a făcut decât să meargă pe drumul revelaţiei dumnezeieşti. Că apusenii s-au abătut după aceea este altă problemă. Şi normal că apusul a fost de acord cu formula de la Constantinopol, doar era vorba despre revelaţia dumnezeiască a Sfintei Scripturi. Te aşteptai cumva la altceva ?

Deci acesta ar fi cadrul minimal in hotarele caruia cineva poate fi declarat eretic sau ortodox, asupra invataturii despre Duhul Sfant, asa cum a fost declarata solemn in concilii ecumenice.

Restul, sunt pareri individuale nesustinute patristic, sau, ce e mai important, sinodal-ecumenic.

Într-adevăr, acesta este cadrul în hotarele căruia cineva poate fi declarat eretic sau ortodox asupra îănvăţăturii despre Duhul Sfânt:

• revelaţia dumnezeiască a Sfintei Scripturi
• sinodul ecumenic de la Constantinopol (381)
• unii adaugă şi sinodul de la 879-880
• sinodul de la Vlaherne de la 1285
• sinodul de la 1583
• sinodul de la 1848

Restul, într-adevăr, sunt păreri care nu au susţinere nici biblică, nici patristică suficient de concludentă şi nici sinodală (şi în primul rând nu ecumenică).

Nu cred ca ni se cade noua, ca persoane private, sa dam sentinte categorice asupra parerilor private ale altor persoane. Putem sa fim sau nu de acord cu ele, caci sunt pareri private, asupra carora Biserica nu s-a afirmat solemn si categoric in cadrul sinodal si ecumenic.

Într-adevăr nu ni se cade nouă să dăm sentinţe categorice (sau cel puţin aşa ţi se pare ţie, mai exact) pentru că deja s-au dat sentinţe categorice în Biblie, la Sinodul II Ecumenic, în operele multor părinţi ai Bisericii, la sinoadele locale sau pan-ortodoxe mai sus menţionate.

Ramane autoritatea sinodului ecumenic. Doar un sinod ecumenic poate sa amplifice sau clarifice o formula dogmatica / un Crez, care a fost prezentat si aprobat intr-un sinod ecumenic.

Aşa este, rămâne autoritatea dumnezeiască a Sfintei Scripturi şi, pe urma ei, autoritatea Sinodului Ecumenic de la Constantinopol (381).

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ca acestea ?

Maxim Confesorul, în anul 254: Prin natură, Sfântul Spirit în fiinţa Sa îşi ia în mod substanţial originea din Tatăl prin Fiul (Chestiuni lui Thalassium, 63).

Hilarius din Poitiers, în anul 357:
În privinţa Sfântului Spirit (....) este din Tatăl şi din Fiul, izvoarele Lui (Trinitatea, 2:29)

Didim cel Orb, în anul 362:
"Sf. Spirit primeşte de la Fiul ceea ce este natura Lui (...) Aşa cum nu are Fiul nimic altceva decât ceea ce primeşte de la Tatăl, nici Sf Spirit nu are altă substanţă decât cea primită de El de la Fiul (Sf Spirit, 37)

Epifanie al Salaminei, în anul 374:
"Tatăl mereu a existat şi Fiul mereu a existat şi Sf Spirit respiră de la Tatăl şi de la Fiul (Omul bine ancorat, 75)

Vasile cel Mare, în anul 375:
"Prin Fiul, care este unul, El (Sf Spirit) este legat de Tatăl, care este unul, şi prin El însuşi completează fericita Treime" (Sf Spirit, 18:45)

"Bunătatea naturii (divine), sfinţenia (acestei)naturi şi demnitatea regală ajunge de la Tatăl prin singurul Său Fiu la Sf Spirit. Din moment ce mărturisim cele trei Persoane în acest fel, nu este o încălcare a sfintei dogme a monarhiei (ibid 18:47).

Ambrozie al Milanului, în anul 381:
"Sf Spirit, când purcede de la Tatăl şi de la Fiul, nu se separă pe El de Tatăl şi nu se separă pe El de Fiul. (Sf Spirit, 1 :2 :120)

Grigore din Nysa, în anul 382:
"Tatăl are noţiunea (atributul) de neoriginat, nenăscut şi Tată întotdeauna: unicul Fiu este înţeles împreună cu Tatăl, venind de la El şi inseparabil legat de El. Prin Fiul şi împreună cu Tatăl, imediat şi înainte ca cel mai vag concept să se interpună între ei, Sf Spirit este şi El perceput conjunct" (Contra lui Eunomie, 1)

Chiril al Alexandriei, în anul 424:
"Din moment ce Sf Spirit când este în noi transformă fiinţa noastră făcând-o conformă lui Dumnezeu şi El purcede le la Tatăl şi de la Fiul, este foarte limpede că este de esenţă dumnezeiască" (Comorile Sfintei Treimi, teza 34)

Şi ca acestea, de la pagina: http://www.forum-catolic.cnet.ro/vie...p=78161#p78161

Sau un alt exemplu de la Maxim Mărturisitorul: "ei au arătat că nu l-au făcut pe Fiul cauza Duhului - ei ştiu de fapt că Tatăl este singura cauză [aitia] a Fiului şi a Duhului, a unuia prin naştere şi a celuilalt prin purcedere [ekporeusis]" (Scrisoare către Marinus, PG (Patrologia Greacă) 91, 136, col. 7)

Oricum este clar că destui părinţi au făcut confuzia între purcederea Duhului Sfânt şi trimiterea Lui şi de aceea unele formulări neortodoxe sunt explicabile nefiind însă doctrină canonică de credinţă.

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

Cred ca acestia sunt greu de contestat, desi...in problematica noastra (din perspectiva ne catolica) sunt prezentati a avea doar opinii personale, in discordanta cu invatatura lui Fotius, care, chipurile, ar avea o autoritate mai mare in domeniu.

Asta este părerea ta că sunt greu de contestat. Există destui părinţi ai Bisericii care spun altceva, după cum mai există evanghelia după Ioan şi Sinodul II Ecumenic.

Dupa nivelul de autoritate al Scripturii, care in tema noastra e destul de interpretabil (fiecare "tabara" pro sau contra argumentului nostru isi gaseste minima sustinere biblica, dar care ramane, totusi minima sustinere, nu exhaustiva, nu suficienta), este nivelul de autoritate a sinoadelor ecumenice, ca expuneri solemne a invataturii Sfintei Traditii, deasupara opiniilor personale ale unora sau altora.

Ţi se pare ţie că ar fi aşa de "interpretabil". Nu am auzit până acum nici un argument biblic pro filioque, însă am auzit argumente tari pentru purcederea din Tatăl a Duhului Sfânt. Abia aştept să ne împărtăşească cineva argumente biblice care ar părea să susţină filioque. Până acum nu am auzit nici unul. Prin urmare, lucrurile nu sunt chiar aşa de "interpretabile" cum încerci să insinuezi.

Rasaritul ne mai avand un sinod ecumenic dupa 1054 (sugerand ca nici apusul nu a mai putut avea ecumenicitatea necesara in lipsa reprezentantilor patriarhiilor rasaritene), intreaga problema este lasata inca in discutie (deci la nivel de pareri personale).

Asadar suntem de acord ca un sinod ecumenic are mai mare autoritate decat parerile personale (uneori diferite) chiar ale unor mari sfinti?

Atunci sa asteptam un asemenea sinod ecumenic.

Din nou, te înşeli în mod grav. Creştinii au avut înainte de 1054 un sinod ecumenic în această problemă. Este vorba despre Sinodul II ecumenic de la 381; văd că nu îi recunoşti autoritatea. Nu-i nici o problemă, pentru că nici ereticii pneumatomahi nu au făcut-o, prin urmare nu ai fi singurul.

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Expresia "de la Tatăl prin Fiul", folosită de Chiril al Alexandriei şi de mulţi alţi Sfinţi Părinţi corespunde învăţăturii catolice dintotdeauna. Afară de cazul în care ne imaginăm că Spiritul Sfânt trece "prin Fiul" ca printr-o ţeavă, încât Fiul nu ar avea, de fapt, nici un rol în generarea Sf Duh, după cum îmi pare a crede ortodocşii.

În cazul acestei expresii, care nu are fundament în revelaţia sfintei scripturi, mulţi părinţi nu făceau suficient de bine distincţia între purcederea Duhului şi trimiterea Lui. De aici anumite confuzii care au luat naştere. Expresia în sine rămâne la nivelul de părere personală a unor teologi, neavând girul sfintei scripturi, a sinodului II ecumenic, precum nici a altor sinoade locale. Ba mai mult expresia a fost condamnată explicit la Sinodul de la Vlaherne de la 1285, după pseudo sinodul unionist de la Lyon de la 1274.

Dacă Fiul este generat numai de Tatăl şi Sf Duh ar fi generat tot numai de Tatăl, atunci nu ar mai fi nici o deosebire între Fiul şi Sf Duh, nici între naştere şi purcedere. Dar deosebirea aceasta e: Tatăl şi Fiul îşi dau mâna şi Sf Duh este mereu între ei. Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza). Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

Că Duhul este generat de Tatăl prin purcedere o afirmă revelaţia dumnezeiască a sfintei scripturi. Deosebirea dintre naştere şi purcedere este dumnezeiască, însă de vreme ce este afirmată de Fiul lui Dumnezeu în evanghelia după Ioan înseamnă că între acestea două există deosebire. De vreme ce Duhul îşi ia fiinţa prin purcedere de la Tatăl, nu văd care ar fi argumentele pentru care ar trebui să îşi mai ia fiinţa şi de la Fiul. Prin purcederea din Tatăl Duhul îşi ia sau îşi primeşte astfel fiinţa consubstanţială cu a Tatălui şi cu a Fiului. De ce ar trebui să o facă prin Fiul, de vreme ce Scriptura dumnezeiască nu afirmă aşa ceva ? Cumva pentru a avea şi un "Nepot" în Sfânta Treime după Tatăl şi Fiul :)) ? Sau poate un "Copil" al Tatălui şi al Fiului deopotrivă, de vreme ce latinii Îl "văd" purcezând din ambii deodată :))) ? Să înţelegem că Fiul ar fi cumva "mama" celui "de-al doilea fiu" al Sfintei Treimi :))) ?

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

In sinod, cel mai aprig s-a discutat daca sa fie permis sau nu "adausul" la Crez. Initial rasaritenii au afirmat ca nu sunt de acord sa se adauge nimic la crez, pentru ca nici nu prea stiau temeiurile latinilor. Cand au aflat expunerile apusenilor, au fost de acord cu invatatura despre Duhul Sfant, dar au insistat sa nu li se impuna o asemenea expresie in crezul din limba greaca. Si asa s-a hotarat. Invatatura despre Duhul Sfant, asa cum a fost expusa de latini, pe baza marturiilor biblice si patristice (preponderent apusene) din perioada anterioara sinodului Nicea II (787), pentru care nu existau dubii privind ortodoxia lor, nu este potrivnica invataturuii patristice rasaritene, nici invataturii biblice, deci este buna. Latinii pot sa isi mentina expresia in crez. Grecii, desi au fost de acord cu invatatura, nu trebuiau sa copieze crezul latin si il pastrau asa cum era.

Bine că ne-ai spus-o; nu că n-am fi ştiut sau nu ne-am fi dat seama, dar este bine că ai spus-o cu gura ta. Prin urmare despre asta era vorba în toată tărăşenia, despre impunerea unor opinii teologice preponderent apusene Bisericilor Creştine Ortodoxe răsăritene. Cât despre mărturiile biblice, sincer, nu ştiu despre care mărturii biblice vorbeşti; eu personal nu am văzut nici una până acum, poate ne arăţi tu vreuna.

[Savonarola]

În prealabil postat de Ducutu

Pentru ca motivul (actual) al refuzului invataturii apusene, ca Duhul Sfant purcede DE LA TATAL SI DE LA FIUL (deci Filioque), este tocmai acea parere (ortodoxa) cum ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal (idee care nu pare sa aiba serioasa sustinere patristica)...

Părerea ortodoxă cum că Duhul Sfânt ar purcede (numai) de la Tatăl are o foarte serioasă susţinere atât biblică, atât sinodală ecumenică, precum şi patristică, şi sinodală locală şi pan-ortodoxă răsăriteană. Dacă tu nu vrei să vezi această foarte serioasă susţinere este problema ta, dar nu încerca să ne amăgeşti cu astfel de false opinii. Ba dimpotrivă opinia "filioque" este aceea căreia îi lipseşte acut o serioasă susţinere atât din partea bibliei, atât din partea unui sinod ecumenic, precum şi din partea patristicii. Aşa-zisele argumente pentru filioque au fost demult demontate de teologii ortodocşi, şi singurul "argument" pe care latinii şi latinofronii îl mai au este aşa-zisa autoritate papală romană de a impune ceea ce el crede că ar fi adevărul. În rest, apă de ploaie.

Parintele Rafail Noica raspunde in acest videoclip, la minutul 27: 50, la una din intrebarile venite din public, pusa de cineva care vroia sa stie cum e posibil ca o problema asa „subtila”(a se citi „neinsemnata”) ca filioque, sa desparta radical doua spiritualitati.

p.s.: initial pare ca deviaza, dar ulterior se observa ca nu a fost asa.

[catalin2]

În prealabil postat de VladCat

Parintele Rafail Noica raspunde in acest videoclip, la minutul 27: 50, la una din intrebarile venite din public, pusa de cineva care vroia sa stie cum e posibil ca o problema asa „subtila”(a se citi „neinsemnata”) ca filioque, sa desparta radical doua spiritualitati.

p.s.: initial pare ca deviaza, dar ulterior se observa ca nu a fost asa.

Am dat si eu intr-un mesaj conferinta, e si transcrisa: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=224