post/ copii

[blueyesa82]

Va multumesc pentru mesajele si mai ales povestile voastre de viata....datorita voua incep sa prind curaj , stiu foarte bine ca aveti dreptate, sotul imi spunea adesea pana sa ma hotarasc si eu la un copilas, ca-l suparam pe Dumnezeu si ca El ne va pedepsi daca tot sustin sus si tare ca nu vreau copii, ca n-am cu ce-i creste, ca nu ma simt capabila (ca habar n-am cum se creste un copil, de asta mi se pare si atat de greu), pentru ca multumim Lui Dumnezeu nu murim de foame, suntem pe un nivel mediu.

Si la noi sotul e singurul salariat, eu in ianuarie termin studiile la master, dar din pacate slabe sanse sa-mi gasesc ceva de lucru, mai ales in domeniu, ca tot caut de 1 an si mai nimic...avatanjul meu e ca sotul ma intelege si prefera sa ma stie acasa bine, sanatoasa, ca destul umbla el toata ziua pe drumuri si vine acasa frant si are nevoie de liniste si binedispunere in casa...(zice el ca daca as lucra si eu pe oriunde amandoi am fi nervosi, stresati si unde am ajunge), pt el dar si pentru mine, bineinteles, familia e pe primul plan, am trecut prin multe impreuna si simtim ca unul fara altul (si fara dragostea lui Dumnezeu , pe care am simtit-o din plin)n-am putea realiza nimic...(ma incurajeaza adesea cand ma ingrijorez de lipsa unui servici ca nici nu e nevoie acuma pentru ca mai bine ma pregatesc pentru cariera de mamica :))....glumeste adesea pe tema asta)

Stiu 11111111 ca Dumnezeu va avea grija de copil asa cum a avut si de noi si stiu ca n-ar trebui sa-mi fie frica decat de Dumnezeu, dar nu stiu ce se intampla de gandesc asa, probabil ca si parintii mei ma descurajeaza de cate ori aduc vorba de copii, ca nu stiu cat de greu e si ce ma asteapta....si intotdeauna parerea parintilor a contat pt mine

....si adevarat ca pot fi bani cu carul si functii ca degeaba daca nu ai pe cei dragi langa tine.....grijile mele cele mai mari au inceput cu sotul....el face sute de km zilnic si frica sa nu-l pierd m-a facut sa fiu atat de negativista, dar ma rog zi de zi de cand pleaca dimineata de acasa pana seara cand ajunge sa fie bine si sa il aiba Dumnezeu in paza, si seara cand il vad acasa nu stiu cum sa-i multumesc Domnului ca a ajuns bine, sanatos....

lore86 te admir din toata inima pentru curajul si mai ales credinta ta , tare as vrea sa am si eu macar jumatate din puterea ta :) sa fii sanatoasa, si Dumnezeu sa aiba grija de tine si de familia ta....povestea ta iar imi confirma ca sotul are dreptate :), desi nu prea recunosc :) el imi spune adesea ca dupa ce apare copilul Dumnezeu protejeaza si mai mult familia si o ajuta....

offfffff iar m-am intins la vorbe....as putea scrie romane la cate as avea de povestit:) , mai ales ca am dat peste niste persoane (voi) atat de intelegatoare, saritoare, prietenoase , cu care simt ca pot discuta problemele mele, dar , totusi, nu vreau sa va innebunesc :)

va multumesc mult pentru raspunsuri si pentru atentia acordata :), de cand am primit primul raspuns ai pana acum ma simt mult mai linistita, mai putin panicoasa, mai optimista....(n-as fi crezut ca se poate ) si va multumesc pentru asta, experienta voastra de viata ma ajuta foarte mult ...