Dumnezeu doar un produs cultural?

[Ioan_Cezar]

Ce dialog extraordinar! Başca, atât de amuzant pe cât e de grav. Una peste alta, o frumuseţe de text! Mărturisesc că am râs cu poftă!

Şi ca să îmi iau şi eu partea, dacă-mi dai voie: ai văzut cum se foloseşte "popa" de psihologie ca să îi aducă pe necredincioşi la Teologie? Toate argumentele pe care le-a adus Părintele Cleopa sunt argumentele de la primele lecţii de psihologie. Voi la liceu nu aţi făcut psihologie? Nu aţi avut un profesor care să vă pună întrebările ridicate de Părintele Cleopa? Sunt chestiuni minimale dar extrem de importante pentru pătrunderea în alt duh decât cel materialist vulgar.
Aminteşte-le aşadar colegilor ce aţi discutat la primele ore de psihologie despre suflet, despre natura psihicului, despre însuşirile lui de a fi imaterial, imponderabil, nemăsurabil, nelocalizabil, fără însuşiri concrete (miros, gust, lungime, grosime - că doar nu poate spune nimeni câte grame are un gând sau ce înălţime are o senzaţie de acru etc.)
Aminteşte-le şi despre modul în care psihicul se manifestă în activitate, încât să devină observabil. Deşi tainic ca existenţă el devine vizibil atunci când se manifestă. Aşa şi Dumnezeu! Se manifestă, iar pentru a-L percepe nu e nevoie decât de credinţă, de un simţ al prezenţei Lui pretutindeni.
Aminteşte-le că putem cunoaşte sufletul unui om fiind atenţi la manifestările sale vizibile - ce spune, cum spune, ce mimică are, cum intonează, când se opreşte, cum merge, cum mănâncă, cum bea etc. Cum scrie, ce scrie etc. La fel şi pe Dumnezeu Îl cunoaştem din cele lucrate de El: cosmosul, legile pe care le studiaţi la şcoală în ştiinţele exacte şi nu numai, alcătuirea şi funcţionarea propriului corp etc.

Poţi începe aşadar cu evocarea unor banale ore de psihologie, cu noţiuni elementare pe care, ştiinţific, le acceptă orice ateu (că ateii pun la mare preţ psihologia - deşi din păcate se opresc în ea, idolatriceşte, în loc să o folosească pe post de scară sau cale de acces la niveluri mai profunde, ori poate mai înalte) şi astfel veţi intra în ţara tainelor unde, cine ştie, dincolo de materialismul vulgra al unor lucruri văzute, veţi aproxima, cumva şi apropierea de Nevăzut, de Cel tainic şi Sfânt.

În orice caz, însă, pe calea discuţiilor în contradictoriu nu poţi ajunge nicăieri. Deşi poate fi un bun început, e important ca apoi să rămână mereu un timp pentru meditaţie şi reflecţie personală. Fără această libertate şi pornire spre meditaţie nu veţi ajunge nicăieri, ci vă veţi învârti în cerc...
Iar dovada pe care o caută ei, poate chiar şi tu, nu e în religie. Religia e o teorie, o încropeală la marginea Adevărului.
Dovada vie este în credinţă, adică în experienţa trăită, concret, a celor bisericeşti. Dacă oamenii aceia nu voiesc să facă experienţa Duhului Sfânt, venind în primul rând la biserică, nu vor putea să cunoască ceva din Dumnezeire. Spune-le deci că modul cel mai bun de a afla cum e cu omul şi cu Dumnezeu e însăşi viaţa de credinţă. Practica ei.

Toate cele bune!

[AlbertX]

Frumos si foarte util comentariu, subscriu !

[florin.oltean75]

Pentru că eu n-am văzut mintea nimănui niciodată! si atunci, nu-i o nebunie să cred că aveti minte, dacă n-am văzut-o?

- Uite, băi, ne-a luat popa front! - adică în loc. Discutia era si frumoasă si serioasă si hazlie.

- Păi cum să cred eu că aveti minte, dacă n-am văzut minte de când sunt eu? Nici la voi, nici la mine. Cum este? Albă, neagră, rosie, verde? Ce formă are? Pătrată, dreptunghiulară, hexagonală? Cum este domnule, forma, culoarea? si-i pipăibilă, sau cum este? Dacă îmi arătati aceste însusiri la minte, atunci eu zic că aveti minte, dacă nu, n-aveti deloc! Pentru că n-am văzut-o, nici culoarea, nici forma.

Tot binele si raul atarna de minte.

Mintea participa la toate - si la rugaciune si la pacat.

Prin minte ne mandrim, prin minte ne smerim.

O minte necurata este autostrada spre iad.
O minte curata este scara spre rai.

Pentru ca reprezinta elementul central al economiei spirituale, nu este intelept sa ne uitam doar la natura cugetelor fara sa cercetam si sa intelegem mintea insasi.

Cel ce-si da seama ce este mintea gusta ce este trezvia, ce este cu adevarat curatia mintii, dincolo de intipariri fie bune, fie rele, fie neutre.

In curriculum budist mintea se realizeaza in sase etape:
1.identificarea mintii radacina
2.realizarea directa a mintii radacina
3.identificarea mintii subtile
4.realizarea directa a mintii subtile
5.identificarea mintii de lumina clara
6.realizarea directa a mintii de lumina clara

[AlbertX]

Va recomand sa cititi Boala si tămăduirea sufletului în traditia ortodoxă - Mitropolit Hierotheos Vlachos

Am extras un fragment referitor la cei care sunt tentati sa amestece filosofia si budismul cu ortodoxia:

"O idee clară despre Ortodoxie

As vrea întâi să subliniez că există o pozitie clară a Sfintilor Părinti ai Bisericii în privinta faptului că Ortodoxia se deosebeste de toate sistemele antropocentrice. Multe religii pot folosi aceleasi exprimări, aceiasi termeni, dar întelegerea lor este diferită. De pildă, filozofii stoici vorbeau si ei de nepătimire, dar o întelegeau altfel decât Ortodoxia. Acelasi lucru este valabil pentru minte, extaz etc.

Multi orientali care apartin altor religii, de exemplu budismului, vorbesc despre minte, simtul lăuntric etc, însă dau termenilor cu totul alt continut. Din această pricină, cel care a avut de-a face în trecut cu asemenea teorii - fie că este vorba de psihologie, filozofie sau chiar budism - are mari dificultăti în a reusi să dobândească o conceptie clară despre învătătura ortodoxă si poate rămâne nedumerit si încurcat.

Am întâlnit oameni care se află într-o înspăimântătoare confuzie asupra acestor lucruri: citesc teologie trezvitoare si nu găsesc nici o deosebire fată de învătătura budistă, socotind că budistii si Părintii trezvitori spun aceleasi lucruri.

Ca să nu mai spun că această cunoastere omenească, ce pune accentul pe ratiune, cuprinde o oarecare părere de sine pe care Părintii o numesc "bogătie a gândirii" (plouto tis dianoias); ca urmare, omul se umple de multumire de sine si întemeiere în sine. si oriunde se află multumire de sine si întemeiere în sine, harul lui Hristos nu mai poate lucra.

- Ce credeti că trebuie făcut în aceste cazuri ?
Altfel spus, eu am studiat psihologia si sunt familiarizat cu feluritele scoli de psihologie, pe temeiul cărora analizez oamenii. Oare nu mai pot să dobândesc o întelegere clară a Ortodoxiei ? Si dacă este asa, cum pot să scap din această stare îngrozitoare ?

- Întrebarea dumneavoastră este dificilă.
Într-adevăr, este o problemă. Însă omul poate fi tămăduit. Există două căi principale de tămăduire.

Una este părăsirea acestei "bogătii" a gândirii. Sfântul Nichita Stihatul, vorbind despre sărăcie, sustine că ea nu este doar lepădarea de bunurile materialnice, ci si dezicerea de "bogătia" gândirii. De altfel, pot adăuga că sărăcia duhovnicească este lepădarea întregii cunoasteri pe care omul a dobândit-o mai înainte, pe când trăia după trup.

Sfântul Thalassie spune că sărăcia mintală este desăvârsita nepătimire, starea în care mintea despătimită este slobozită din temnita simturilor si a celor care tin de simturi. Când cineva posedă o astfel de cunoastere filozofică sau psihologică si se apropie de Biserică, păstrând toate înlăuntrul său, în clipele de mare adâncire lăuntrică poate să ia această cunoastere drept contemplare mistică. Apoi omul crede că starea sa este descoperirea lui Dumnezeu si astfel prihăneste neprihănita si curata învătătură a lui Hristos.

A doua cale de tămăduire este trecerea omului printr-o adâncă pocăintă. Pocăinta adâncă înseamnă pătrunderea harului necreat al lui Dumnezeu în inima omului; el arde patimile si-l face pe om purtător al dumnezeiestii Descoperiri. Din această pricină, când citim scrierile patristice trebuie să ne desprindem de cunostintele si ideile trecutului, spre a dobândi o întelegere clară a Ortodoxiei. Accentuez aceste lucruri, ca să nu faceti paralele cu cunoasterea psihologică ce precumpăneste astăzi. Este o mare primejdie a vedea viata duhovnicească dinlăuntrul tâlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astăzi."

[AlbertX]

Va recomand sa cititi Boala si tămăduirea sufletului în traditia ortodoxă - Mitropolit Hierotheos Vlachos

Am extras un fragment referitor la analiza patristică a sufletului, discutiile despre minte si inimă, distinctia între ratiune si minte.

"L-am studiat pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mă preocupa subiectul dragostei. Am vrut să aflu ce anume este dragostea adevărată, deoarece se spun atâtea lucruri despre ea. Cele Patru sute de capete despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul mi-au stârnit curiozitatea.

Însă, citind Capetele Sfântului Maxim, mi-am dat seama că vorbeau mai ales despre vindecarea omului. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată ce este mintea omului, cum se îmbolnăveste, cum este tămăduită. Mai vorbeste si despre patimi si felul în care ele se vindecă; despre miscările sufletului omenesc, ce pot fi firesti, împotriva firii si mai presus de fire. El leagă dragostea de nepătimire. Am înteles si că dragostea este "vlăstarul nepătimirii"; este "foc al nepătimirii", cum spune Sfântul Ioan Sinaitul.

Pentru ca cineva să poată ajunge la dragostea dumnezeiască trebuie mai întâi să fie tămăduit. Căci, pe de o parte, este dragostea ce caută ale sale, adică egoismul, iar pe de altă parte, dragostea care "nu caută ale sale", întreaga strădanie a Bisericii stă în a-l duce pe om de la dragostea egoistă si utilitaristă la dragostea jertfelnică. Dar aceasta presupune vindecarea omului.

Mai târziu m-am ocupat în special de Filocalie. După cum se stie, Filocalia, culegerea mai multor lucrări ale Părintilor trezvitori, este o scriere a Bisericii, compilată, în forma sa finală, de Sfântul Nicodim Aghioritul si de fostul episcop al Corintului, Macarie Notaras. Ea poartă subtitlul:"în care, cu ajutorul moralicestii filozofii a făptuirii si vederii dumnezeiesti, mintea este curătită, luminată si desăvârsită". Acolo am văzut că toate textele trimit la vindecare. Ele vor besc despre felul în care mintea omului se îmbolnăveste si cum este ea tămăduită.

Ca student, am citit foarte mult si am continuat studierea Sfântului Grigorie Palama, marele isihast atonit, pe care Predania l-a numit teolog, asezându-l între cei patru mari teologi ai Bisericii, alături de Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul si Sfântul Simeon Noul Teolog. În disputa cu Varlaam am întrezărit calea care trebuie urmată pentru a teologhisi în chip mântuitor.

El vorbeste de sfânta isihie sau linistire si de mestesugul isihiei, subliniind că este singurul mestesug vindecător care duce la vederea Luminii celei necreate, urmată de cunoasterea lui Dumnezeu si de mântuirea omului. Omiliile sale, cele mai multe tinute pentru obstea credinciosilor săi din Tesalonic, sunt uimitoare. Vorbeste acolo despre odihna (Sâmbăta) lui Dumnezeu si a omului, despre tămăduirea patimilor, rugăciunea mintii, vederea Luminii celei necreate etc.

L-am studiat îndelung si pe Sfântul Grigorie Teologul. Opera sa m-a făcut să-mi dau seama că teologi ai Bisericii trebuie numiti "cei care au ajuns la vederea lui Dumnezeu" (theoria), cei care mai înainte si-au curătit inima de patimi sau, cel putin, se străduiesc să se curete de ele. Vorbind de A Doua Venire, el scrie că Dumnezeu însusi va fi "lumină pentru cei cu mintea curătită"; ba chiar mai mult, "după curătia lor".

Aceasta este ceea ce numim împărătia Cerurilor. Iar Dumnezeu însusi va fi "întuneric celor care si-au orbit puterea întelegătoare"; si chiar mai mult, "pe măsura orbirii lor". El chiar numeste întunericul acesta "înstrăinare de Dumnezeu". Deci mi-a devenit limpede că preotul nu "dă bilete" pentru ca omul să intre în Rai, ci îl tămăduieste, astfel ca Dumnezeu să se facă pentru el lumină - si aceasta este împărătia Cerurilor - iar nu întuneric, adică iad si înstrăinare.

O deosebire grăitoare între eretici si ortodocsi a fost si încă este faptul că ereticii foloseau filozofia spre a înfătisa problemele de credintă, pe când Sfintii Părinti au folosit Descoperirea dumnezeiască, aceasta fiind roadă isihiei în toată plinătatea ei. Dacă studiem cu băgare de seamă istoria bisericească, vedem limpede că, în domeniul bisericesc, cele două traditii au existat întotdeauna. O traditie era filozofică, întemeiată pe ratiune, fiind înfătisată de toti ereticii care au încercat să-L tâlcuiască pe Dumnezeu cu mintea proprie. Cealaltă traditie era isihastă, iar Sfintii Părinti se cuprind în ea."

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlbertX

Este o mare primejdie a vedea viata duhovnicească dinlăuntrul tâlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astăzi."

La această concluzie am ajuns şi eu.
Din fericire majoritatea şcolilor psihologice de azi (mă refer la psihologia academică, de ţinută, iar nu la impostori şi diletanţi) operează o distincţie clară între obiectul de studiu al psihologiei şi obiectul Teologiei, între metode de cunoaştere şi procedee practice, aplicative. Cu atât mai mult se feresc să reducă viaţa duhovnicească la chestiuni de psihologie obişnuită.

Există însă o problemă serioasă: majoritatea oamenilor nu au cunoştinţe sistematice şi experienţă nici în psihologie, nici în cele duhovniceşti. Tocmai de aceea întâlnim frecvent false dispute: unii amatori tinzînd să reducă viaţa duhovnicească la psihologie ordinară, ceilalţi năzuind să elimine viaţa omului sufletesc (de parcă ar fi posibil!) şi să o înlocuiască, hocus-pocus, cu o părută viaţă duhovnicească. Greu de spus care din cele două tabere fac un lucru mai dăunător, mai periculos.

Din fericire avem deja o bogată literatură care porneşte, cu acurateţe, de la stabilirea distincţiilor ferme între cele două domenii, apoi încearcă să surprindă corelaţii fine. Spor la studiu celor interesaţi!
Doamne ajută!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Wryetui

ei au argumentul suprem cand vad ca pierd o discutie: "No bun, arata-mi ca D-zeu exista, ca eu nu il vad". Este cumva frustrant, dar mai bine am sa ignor de acum incolo aceste conversatii.

Si asta este frustrant, acesta este argumentul lor suprem ? Prietene, pe masura ce ai sa cresti in credinta, vei deprinde si felul in care e bine sa o aperi, adica notiuni de apologetica.

Marea majoritate a lucrurilor despre care credem ca exista nu le-am vazut, nu le vedem si nici nu le vom vedea vreodata. Ai vazut vreodata Antarctica ? Nu ai vazut-o. Nici eu. Nimeni dintre colegii tai nu a vazut-o. Nimeni dintre colegii mei nu a vazut-o si e extrem de improbabil sa o vedem in viata aceasta. Si totusi, niciunul dintre noi nu se indoieste catusi de putin ca Antarctica exista si ca e ditamai continentul. De fapt, pe ce se bazeaza credinta noastra ca Antarctica exista ? Pe ce scrie in niste carti. Pe ce ne-au transmis (foarte indirect) acei foarte putini oameni care au vazut-o. Pe ceea ce ne-au transmis profesorii nostri din ce au primit de la profesorii lor, care au primit de la exploratorii care s-au apropiat de ea si au cercetat-o.
Ei bine, tot pe asta se bazeaza (mutatis mutandis) si credinta noastra ca Dumnezeu exista. Pe carti si pa marturii ajunse la noi de la cei care L-au vazut. Care s-au apropiat de El si L-au cercetat.

La fel e si cu curentul electric. Daca Antarctica a fost vazuta de cativa oameni (dintre care nu am cunoscut pe niciunul), in schimb curentul electric nu a fost vazut de niciun om, niciodata. Spre deosebire de Dumnezeu, care a fost vazut de mii si mii de oameni. Ceea ce percepem noi sunt efectele curentului electric. De exemplu, un fulger. Sau aprinderea unui bec cand inchidem un circuit. Dar curentul electric insusi, sau vantul insusi noi nu il putem vedea. Si totusi, nimeni nu se indoieste in mod rezonabil ca exista curent electric si exista vant.

Iar in legatura cu postarea de deschidere, scuze, dar nu am inteles bine teza. Spune-le prietenilor tai sa o formuleze mai limpede. Deci, crestinismul a fost fondat de cine si in ce scop ?

[iuliu46]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ai vazut vreodata Antarctica ?

Se scrie Antarctida.

[Ioan_Cezar]

Ba nu, corect e Art-tactica!

[AlbertX]

iuliu46, Ioan_Cezar, ce parere o sa-si faca Wryetui despre Dvs, ca nu ati auzit de Altantida ?
Dl Mihnea Dragomir, imi cer eu scuze in locul dansilor, de ieri au inceput sa glumeasca si nu se mai pot opri, inca o data imi cer scuze.

Ai vazut vreodata Antarctica ? Nu ai vazut-o. Nici eu.

Asa este, ati vazut vreodata ca Pamantul se invarte ? Nu l-ati vazut. Nici eu. Deci si asta e tot o credinta.