Un sfat intelept

În prealabil postat de AndreiM

Si totusi pacatuim, si cu gandul, si unii cu fapta. Nu trebuie sa judecam dar sa iertam asa cum si Bunul Dumnezeu ne iarta fiece pacat savarsit in fiecare zi.

Gandul e una, fapta e alta. Gandurile nu ni le putem controla, dar faptele da. Putem alege oricand sa nu dam curs poftelor, impulsurilor sau pornirilor de moment. Daca un om nu poate face alegerea corecta, e un om slab. Va suferi, dar cel mai rau e ca din cauza lui, vor suferi si altii.

Eu as putea sa iert. Dar nu as putea sa continui o relatie cu un om slab, fiindca nu l'as putea respecta si implicit, nu l'as mai putea iubi. Deci e cam asa: m'ai inselat? ok. motivul poate fi oricare (ca e mai frumoasa, mai slaba, mai blonda decat mine; ca a fost o scapare; ca avea nevoie de un altfel de sex, nu conteaza. Te iert, da, nu am sa'ti doresc niciodata raul. Vrei o noua sansa? O ai. Iti ofer sansa sa'ti refaci viata cu aia, care o fi mai buna pentru tine decat am fost eu. Punct.

[horatiu.miron]

Ca sa raspund intrebarilor, eu cred ca adulterul inseamna ruperea unei bariere. Nu pot sa inteleg, in ruptul capului, cum doi oameni se mai pot privi in ochi cu demnitate odata ce unul din ei a calcat stramb. Nu e vorba de iertat, se poate ierta, desi asta nu inseamna ca relatia poate merge inainte.

Adulterul reprezinta compromiterea totala a relatiei, nu e doar o "mica deraiere". Pentru a comite adulter e nevoie de un efort emotional puternic. Daca acest efort nu exista, ori e un pas usor de facut, inseamna ca din capul locului nu a existat nimic (sau nimic puternic, in orice caz) care sa-l retina pe "infractor". Si-atunci nu mai putem vorbi despre o relatie sentimentala, pentru ca tot ce defineste o astfel de relatie - incredere, respect, dragoste - a fost calcat in picioare, batjocorit.

Problemele in cuplu se rezolva cand cei doi sunt sinceri si nu ezita sa se instiinteze unul pe celalat cand apare vreuna. Daca s-a ajuns la violenta sau la adulter, inseamna ca groapa a fost deja sapata si nici o scuza, nici o lacrima si nici o rugaminte nu o mai poate acoperi la loc.

Edit: oarecum in aceeasi nota sunt incapabil sa ii inteleg pe cei care, dupa ce descopera ca au fost inselati, devin violenti si fac adevarate crize de gelozie / isterie. Sigur, nu e un lucru placut sa afli ca partenerul te-a inselat, dar cui foloseste violenta? Pentru mine, in momentul in care adulterul e dovedit fara dubiu, partenera inceteaza sa mai fie un obiect al adoratiei, nu o mai pot pretui. Imaginea ei este iremediabil deteriorata si asta ma face sa o resping cu toata puterea, in loc sa doresc s-o am alaturi.

Multi oameni, insa, sustin ca sunt capabili sa treaca peste asemenea treburi. Eu cred ca ei de fapt nu trec peste, ci se complac sa ramana langa acea persoana compromisa, deoarece fie sunt slabi, dependenti sau de-a dreptul prosti. In multe cazuri cei doi raman impreuna pentru ca au un copil sau pentru ca ii leaga altele (interese financiare si locative, beneficii de tot felul etc.) In acest din urma caz, cel care alege sa faca trocul este la fel de compromis moraliceste ca si cel care a comis adulterul si nu mai are, in opinia mea, nici un drept sa se planga.

Oamenii cu demnitate intrerup o relatie imediat dupa adulter, chiar si cand sunt copii la mijloc. Copiii sunt nevinovati in general in astfel de cazuri, dar sa nu ne distrugem propria viata de dragul unei ilizorii vieti mai bune, pe care pasamite copiii ar duce-o in familiile care aleg sa ramana impreuna dupa adulter.

@horatiu.miron: de acord.
Însă de dragul copiilor, există şi posibilitatea ca părinţii să nu se despartă, chiar dacă relaţia intimă este compromisă. Depinde de capacitatea de sacrificiu a lor.

În prealabil postat de horatiu.miron

Ca sa raspund intrebarilor, eu cred ca adulterul inseamna ruperea unei bariere. Nu pot sa inteleg, in ruptul capului, cum doi oameni se mai pot privi in ochi cu demnitate odata ce unul din ei a calcat stramb. Nu e vorba de iertat, se poate ierta, desi asta nu inseamna ca relatia poate merge inainte.

Adulterul reprezinta compromiterea totala a relatiei, nu e doar o "mica deraiere". Pentru a comite adulter e nevoie de un efort emotional puternic. Daca acest efort nu exista, ori e un pas usor de facut, inseamna ca din capul locului nu a existat nimic (sau nimic puternic, in orice caz) care sa-l retina pe "infractor". Si-atunci nu mai putem vorbi despre o relatie sentimentala, pentru ca tot ce defineste o astfel de relatie - incredere, respect, dragoste - a fost calcat in picioare, batjocorit.

Problemele in cuplu se rezolva cand cei doi sunt sinceri si nu ezita sa se instiinteze unul pe celalat cand apare vreuna. Daca s-a ajuns la violenta sau la adulter, inseamna ca groapa a fost deja sapata si nici o scuza, nici o lacrima si nici o rugaminte nu o mai poate acoperi la loc.

Edit: oarecum in aceeasi nota sunt incapabil sa ii inteleg pe cei care, dupa ce descopera ca au fost inselati, devin violenti si fac adevarate crize de gelozie / isterie. Sigur, nu e un lucru placut sa afli ca partenerul te-a inselat, dar cui foloseste violenta? Pentru mine, in momentul in care adulterul e dovedit fara dubiu, partenera inceteaza sa mai fie un obiect al adoratiei, nu o mai pot pretui. Imaginea ei este iremediabil deteriorata si asta ma face sa o resping cu toata puterea, in loc sa doresc s-o am alaturi.

Multi oameni, insa, sustin ca sunt capabili sa treaca peste asemenea treburi. Eu cred ca ei de fapt nu trec peste, ci se complac sa ramana langa acea persoana compromisa, deoarece fie sunt slabi, dependenti sau de-a dreptul prosti. In multe cazuri cei doi raman impreuna pentru ca au un copil sau pentru ca ii leaga altele (interese financiare si locative, beneficii de tot felul etc.) In acest din urma caz, cel care alege sa faca trocul este la fel de compromis moraliceste ca si cel care a comis adulterul si nu mai are, in opinia mea, nici un drept sa se planga.

Oamenii cu demnitate intrerup o relatie imediat dupa adulter, chiar si cand sunt copii la mijloc. Copiii sunt nevinovati in general in astfel de cazuri, dar sa nu ne distrugem propria viata de dragul unei ilizorii vieti mai bune, pe care pasamite copiii ar duce-o in familiile care aleg sa ramana impreuna dupa adulter.

Jos palaria Horatiu!! Subscriu 100 %!!

În prealabil postat de N.Priceputu

@horatiu.miron: de acord.
Însă de dragul copiilor, există şi posibilitatea ca părinţii să nu se despartă, chiar dacă relaţia intimă este compromisă. Depinde de capacitatea de sacrificiu a lor.

Daca citesti atent ce a scris Horatiu, ai sa-ti dai seama ca nu incape nici un "însă"!!

Edit: plus de asta, nimeni nu poate juca teatru perfect asa ca acceptarea unui astfel de compromis de dragul copiilor este doar o scuza, pentru ca tensiunea, frustrarea si suferinta se va rasfrange mai devreme sau mai tarziu SI asupra copiilor..

În prealabil postat de Melissa

Daca citesti atent ce a scris Horatiu, ai sa-ti dai seama ca nu incape nici un "însă"!!

Edit: plus de asta, nimeni nu poate juca teatru perfect asa ca acceptarea unui astfel de compromis de dragul copiilor este doar o scuza, pentru ca tensiunea, frustrarea si suferinta se va rasfrange mai devreme sau mai tarziu SI asupra copiilor..

Tocmai de aceea am spus că depinde de capacitatea de sacrificiu. Cunosc persoane care au reuşit asta. Au iertat şi au mutat relaţia pe un plan mai înalt, mai aproape de Dumnezeu. E vorba de o persoană cu o viaţă dăruită cu totul lui Dumnezeu şi oamenilor.
Omeneşte nu este posibil. Dumnezeieşte, însă, da.

[maria40]

Ceea ce este in sufletul unui om doar el poate sti....
Oricine ce ar spune intr-o casnicie se fac multe compromisuri atat de catre sot cat si de catre sotie.
Cand esti la inceputul unei casnicii ai impresia ca daca el/ea ar calca stramb nu l-ai putea ierta si nu ai putea sa mergi mai departe. Asta ti se pare cel mai grav lucru din lume.
Tac, pac una doua la tribunal si pa! Fiecare pe drumul lui...
Si? Ce rezolvi cu asta? Iti e sulfletul mai usor cumva? Eu zic ca nu!
Daca ai si copii situatia e si mai grea. Unii spun ca nu merita pentru copii sa-ti irosesti viata. Eu spun ca merita! Mai groaznic decat sa treci tu ca victima peste povestea asta este sa-ti vezi copilul trambalat 5 zile la mama si doua la tata sau invers. Copii aceia vor ramane marcati pe viata pentru ca ei pana incep sa priceapa ce si cum e cu tata si cu mama psihicul lor va fi afectat definitiv.
Eu va sfatuiesc sa fiti inteleapta si sa incercati sa treceti mai departe fara sa-i reprosati nimic. Rugati-va pentru el sa-i lumineze bunul Dumnezeu mintea. Daca se poarta frumos cu dvs. inseamna ca va iubeste si pana la urma isi va da seama ca dvs. sunteti cea de care are nevoie sa-i fie alaturi.
Am avut atat de multe incercari in 20 de ani de cand sunt casatorita incat daca as face o ierarhie a lor din punct de vedere al gravitatii atunci adulterul ar fi pe locul 5.

[AndreiM]

În prealabil postat de Lilith23

Gandul e una, fapta e alta. Gandurile nu ni le putem controla, dar faptele da. Putem alege oricand sa nu dam curs poftelor, impulsurilor sau pornirilor de moment. Daca un om nu poate face alegerea corecta, e un om slab. Va suferi, dar cel mai rau e ca din cauza lui, vor suferi si altii.

Eu as putea sa iert. Dar nu as putea sa continui o relatie cu un om slab, fiindca nu l'as putea respecta si implicit, nu l'as mai putea iubi. Deci e cam asa: m'ai inselat? ok. motivul poate fi oricare (ca e mai frumoasa, mai slaba, mai blonda decat mine; ca a fost o scapare; ca avea nevoie de un altfel de sex, nu conteaza. Te iert, da, nu am sa'ti doresc niciodata raul. Vrei o noua sansa? O ai. Iti ofer sansa sa'ti refaci viata cu aia, care o fi mai buna pentru tine decat am fost eu. Punct.

Si daca ai cadea tu in acest pacat, sau slabiciune cum ii spui. Daca acel om te-ar ierta, ti-ar spune ca iubirea transcede orice pacat si orice slabiciune, ca omul e pamant in trup si ca slabiciunile si patimile sale il fac josnic si demn de mila. Dar iubirea ne inalta, iubirea ne indumnezeieste si iubirea nu tine cont de nimic decat de ea insasi. Nu de slabiciuni, pacate, oameni, societate. Iar daca tu iubesti faci la fel, arzi pacatul si insanatosesti bolnavul iertand.

[Yasmina]

În prealabil postat de maria40

Ceea ce este in sufletul unui om doar el poate sti....
Oricine ce ar spune intr-o casnicie se fac multe compromisuri atat de catre sot cat si de catre sotie.
Cand esti la inceputul unei casnicii ai impresia ca daca el/ea ar calca stramb nu l-ai putea ierta si nu ai putea sa mergi mai departe. Asta ti se pare cel mai grav lucru din lume.
Tac, pac una doua la tribunal si pa! Fiecare pe drumul lui...
Si? Ce rezolvi cu asta? Iti e sulfletul mai usor cumva? Eu zic ca nu!
Daca ai si copii situatia e si mai grea. Unii spun ca nu merita pentru copii sa-ti irosesti viata. Eu spun ca merita! Mai groaznic decat sa treci tu ca victima peste povestea asta este sa-ti vezi copilul trambalat 5 zile la mama si doua la tata sau invers. Copii aceia vor ramane marcati pe viata pentru ca ei pana incep sa priceapa ce si cum e cu tata si cu mama psihicul lor va fi afectat definitiv.
Eu va sfatuiesc sa fiti inteleapta si sa incercati sa treceti mai departe fara sa-i reprosati nimic. Rugati-va pentru el sa-i lumineze bunul Dumnezeu mintea. Daca se poarta frumos cu dvs. inseamna ca va iubeste si pana la urma isi va da seama ca dvs. sunteti cea de care are
sa-i fie alaturi.
Am avut atat de multe incercari in 20 de ani de cand sunt casatorita incat daca as face o
ierarhie a lor din punct de vedere al gravitatii atunci adulterul ar fi pe locul 5.

Ar trebui sa facem si o ierarhie a copiiilor afectati emotional;cine sufera mai tare,cei ai caror parinti se despart insa ajung sa traiasca o viata demna,calma sau cei care stau in mijlocul evenimentelor,care au de asistat la certuri conjugale,batai,circ in societate,violenta fizica si psihica,frustarile mamei,alcoolismul tatalui???
De ce nu-i intrebati si pe copii ce si-ar dori daca tot afirmati ca sunteti dispusi sa faceti sacrificii numai si numai pt copii!!!???
Dupa ce ca relatia conjugala este compromisa se mai ajunge si la compromiterea vietii copiilor...Trist!!!

În prealabil postat de Yasmina

Ar trebui sa facem si o ierarhie a copiiilor afectati emotional;cine sufera mai tare,cei ai caror parinti se despart insa ajung sa traiasca o viata demna,calma sau cei care stau in mijlocul evenimentelor,care au de asistat la certuri conjugale,batai,circ in societate,violenta fizica si psihica,frustarile mamei,alcoolismul tatalui???
De ce nu-i intrebati si pe copii ce si-ar dori daca tot afirmati ca sunteti dispusi sa faceti sacrificii numai si numai pt copii!!!???

A avea puterea de a face un sacrificiu înseamnă să nu mai existe frustrări, reproşuri, certuri... bătăi. Acela e un compromis, pentru că nu ai puterea să faci altceva. Pentru cine nu poate ierta din inimă, mai bună e despărţirea.