Dumnezeu a trimis iubirea pe pamant - de ce atunci este pacat?

[windorin]

În prealabil postat de Jane Says

Mai Sophia, ti-a cerut tie cineva sa traiesti alb? :) Si daca nu, si daca nici nu stii ce e in sufletul alora care traiesc asa... ce ti-e sa iti bati capul cu asta si sa spui ca altii isi murdaresc astfel casatoria?

Da, asta cam asa este.
Pana acum, eu nu am intalnit vreun parinte care sa indrume spre "casatorie alba".
Am auzit insa despre unii care recomanda asta, in mare parte monahi. Sincer, ma cam indoiesc bine de duhovnicia lor.

Daca Dumnezeu este iubire, El nu are cum sa ingradeasca iubirea... ba mai mult, El poate doar sa o sporeasca, sa o incurajeze si sa o intareasca, si inca sa o intareasca vesnic. Doar diavolul poate arunca cu noroi in iubire, doar diavolul poate sa loveasca adevarata iubire si sa ii puna piedici. Este nevoie insa a vedea daca iubim corect sau nu, daca stim sa iubim cu adevarat !

Cat despre cei care se simt "ingraditi", acolo apare o serie de intrebari:
De ce se simt ingraditi?
Ce isi doresc si nu au?
Ce vor sa faca si nu pot?
Oare chiar este iubire aceea care se simte "ingradita"?

[Jane Says]

Eu o inteleg pe Sophia, eu am trait nelamuririle astea mult mai acut si dureros acum o vreme.
Mi-aduc aminte ca in urma cu vreo 3 ani si ceva am fost impreuna cu mama mea in casa parintelui nostru duhovnic si l-am ajutat sa-si puna ordine in sutele de carti pe care le avea intr-una din biblioteci. Nu eram casatorita pe atunci, traiam in pacat, nu ca acum n-as trai, dar atunci le comiteam urat de tot. Si stand eu pe jos intre mormanele de carti, cu intentia de-a le sterge de praf si de-a le organiza, tot deschideam una alta si citeam la intamplare.
Peste tot scria de curatie, de taina nuntii, de dragostea trupeasca al carei scop este nasterea pruncilor, de pacatul perversiunilor, toate lucrurile acelea mi se pareau EXASPERANTE si IREALIZABILE si am inceput sa plang cu cartea-n mana, o inchideam, luam alta si tot asa. Din fericire nu ma baga nimeni in seama, uneori si daca vezi ca omul plange, e bine sa-l lasi. Multa vreme m-am luptat cu gandul ca lucrurile astea sunt mult prea restrictive, ca pana la urma ce rau fac daca ma imperechez cum vreau eu si cand vreau eu, daca e dragoste la mijloc. Oi fi si hulit impotriva lui Dumnezeu si-a Sfintilor in sinea mea, nu mai stiu.

Nicidecum nu sugerez ca Sophia ar trece prin asa ceva!

Insa si eu mi-am pus atunci niste intrebari legate de restrictii si ma rodea faptul ca unii traiesc in "alb" si ma gandeam ca e o aberatie sadica si plictisitoare, ca moare toata pasiunea, ca e crud din partea lui Dumnezeu, ca whatever, ca un preot, chiar si sfant, e mult prea intransigent cand scrie asa ceva, ca daca ar fi dupa ei nu s-ar mai mantui nimeni, ar trebui sa murim toti virgini, cine se cred ei sa-mi puna mie lege trupului si sa vina cu canoane si pedepse (ca asa le percepeam atunci), ei care vad numai pacat si necuratie la tot pasul, paranoici ce sunt.

Nu mai stiu cum s-au rezolvat toate astea in capul meu, chiar nu mai stiu. Dar s-au linistit apele intr-un final, acum inteleg un pic altfel lucrurile astea. Daca ar fi sa spun ceva unui om care mi-ar cere sfatul sau o parere legata de cele ale credintei si practicii, i-as zice doar atat: uneori o sa fie foarte greu si o sa-ti vina sa te razvratesti si sa-ti iei campii, dar nu te lasa, zi, Doamne eu sunt prost si-ntunecat, cand o sa vrei Tu o sa inteleg si eu macar un pic chiar daca acum nu Te prea iubesc (ca sa nu zic mai rau).

Si pe urma o sa se faca un pic de lumina si-o sa fie mai bine. Adevarul e ca uneori e greu cu toate, si cel mai greu e cu incertitudinile si incalcelile din mintea noastra, mai ales ca uitam ca aceeasi solutie nu se aplica tuturor, ca Dumnezeu ne-a facut pe toti diferiti. Iar a-ti ciunti putin din orgoliu si din ego nu e echivalent cu a-ti ciunti din personalitate.

Nu stiu, Doamne, cum or fi altii, dar uite asa-s eu: descurca-ma.

[anna21]

tare frumos spui. si apreciez si sinceritatea..
dar cred ca fiecare om trebuie sa ajunga singur la anumite concluzii.
La un moment dat am avut si eu o postare similara cu a ta si mi s-a raspuns sec: "pai eu nu despre astfel de dragoste vorbeam. A mea este chiar curata, nu ca experienta ta" :)))))

[mihailt]

În prealabil postat de mihailt

Ce legatura sa aibe iubirea cu care se indeltnicesc serafimii care au comuniune nemijlocita cu Dumnezeu

Dupa unii serafimii sunt in comuniune nemijlocita cu Dumenzeu si impartasesc si celalorlalte cete ingeresti dragoste.
Asta sa nu creada careva ca in Imparatia cerurilor nu e comuniune intre Sfintii Ingeri sau ca Sfintii Ingeri se afla insingurati.

[sophia]

Pentru Alin si nu numai, ca sa lamuresc unele aspecte:

În prealabil postat de AlinB

Sofia, traiesti niste tragice confuzii care arata ca esti inca departe de numele pe care ti l-ai ales pentru forum.

Faci confuzie dintre Iubire si tot felul de iubiri sa le zicem..mai marunte si patimile care le insotesc sau chiar inlocuiesc Iubirea.

Pentru mine exista numai un singur fel de iubire si nu stiu la ce patimi te referi. Alte feluri de iubiri nu stiu daca sunt Iubire.

Iar ca sa-ti raspund punctual:

1. Casatoria alba este o exagerare, dar daca e cu buna intelegere si are un scop spiritual si nu da in mandrie sau ipocrizie, atunci poate fi ceva bun.

Nu poate fi buna intelegere cand cineva este parasit si tradat, chiar si pentru Dumnezeu. Trebuie ales intre cei doi, si mai bine nu se face casatorie.

2. Sotii pot fi si desfranati, casatoria nu sfinteste omul daca omul nu respecta casatoria.

Depinde ce intelege fiecare prin desfranare. Cum am vazut eu aici pe forum, intre soti cam totul ar fi desfranare.


3. Celibatul preotilor e la romano-catolici. Du-te si te cearta cu ei pe forumul lor.
Pai eu n-am treaba cu ei, ci cu cei ortodoxi de mir care vor sa traiasca asa.


4. Preotii de mir au timp destul sa-si "vada" sotia si in acelasi timp sa respecte canoanele. Liturghia nu se tine in fiecare zi.

Tocmai ca nu. Cineva aici pe forum (mi se pare ca Eduardd) spunea ca sunt preoti care tin 4 Liturghii pe saptamana. 1 zi ianinte si una dupa n-au voie la sotie. Fa si tu socoteala...

5. Casatoriile interconfesionale nu sunt recomandate tocmai pentru fericirea pe termen lung a celor din cadrul viitoarei familii.
Desigur, este o regula care poate fi incalcata, dar nu toti pot suporta usor consecintele.
Ca sa nu mai vorbim de dificultati "tehnice".
Casatoria unde? Aici sau dincolo? Cine renunta e ca si cand ar renunta partial la credinta lui. In ambele parti, ar fi o blasfemie (pentru amandoi).
Oficiata de doi preoti in doua casatorii? Dar dupa care din canoane? Unul mix? Impotriva canoanelor? Iarasi o aiureala.

"pana si bisericile au inteles si au gasit solutii pentru astfel de cazuri".
Ce solutii? Fiecare biserica spune ca ar fi de acord cumva daca copiii vor fi botezati in religia respectiva si nu a celuilalt.
Asta e o solutie? Nu cred.

Toate problemele astea trebuie sa fie vazute de cei in cauza. Sunt multi care sunt f.fericiti asa. Daca Dumnezeu i-a unit si i-a adus impreuna, inseamna ca stie El ce stie. Iar solutii exista pentru toate, daca exista iubire si respect si intelegere

6. "Casatoria este doua suflete intr-un singur trup".
Asa e. Dar atat timp cat nu sunt inca casatoriti, sufletele respective mai pot face anumite alegeri.

Pai eu vorbeam de oameni casatoriti.

7. "De ce nu credeti/acceptati ca se poate trai in iubire curata?"
Teoretic se poate. Practica arata ca e ceva mai dificil.

8. "De ce sa n-avem voie sa fim prieteni si frati cu preotul, duhovnicul (de mir), sa avem o relatie mai umana, cu acesta, ca sa putem vorbi si gasi caldura si intelegere si mangaiere fara teama?"

Eu cred ca se poate dar nu intotdeuna.
Daca tu poti si ai o astfel de relatie, nu cred ca este vreun canon care sa te condamne.

Exista teama de ispite. Se spune ca nu ar fi voie. Tocmai de aia ma deranjeaza.

9. "De ce preotul de mir nu poate fi om si el cu sotia lui si este obligat la casatorie alba (4 liturghii in saptamana cu post obligatoriu)?"

Chiar nu prea stiu preoti care sa tina 4 liturghii pe saptamana, decat cu ocazii speciale.

Asa spunea cineva aici pe forum. Nu stiu acum programul zilnic la biserici.

10. " Calc ca pe carbuni incinsi, ca in jurul meu nu este decat ...ispita si pacat si teama."

Ceva prudenta nu strica niciodata. Pentru ca asta este natura umana.

11. "Ma simt pacatoasa in fiece clipa cand iubesc un om...curat."

Poate pentru ca..nu iubesti curat. Cine stie..
Tu ar trebui sa stii. Daca stii sa iubesti curat..felicitari. Daca nu, probabil are si constiinta ceva de spus.

Voi aici imi faceti aceasta teama. In toate vedeti numai pacat, ispita si diavol.

Pentru (nu mai stiu cine a spus): nu nu vreau sa discutam iar, acum in prag de postul mare, despre relatiile trupesti.
Eu vorbesc despre iubire pe ansamblu si intre soti iubirea cuprinde si trupul.

[anna21]

În prealabil postat de sophia

Voi aici imi faceti aceasta teama. In toate vedeti numai pacat, ispita si diavol.

Pentru (nu mai stiu cine a spus): nu nu vreau sa discutam iar, acum in prag de postul mare, despre relatiile trupesti.
Eu vorbesc despre iubire pe ansamblu si intre soti iubirea cuprinde si trupul.

Sofia, am zis ca nu mai discut despre mine, dar hai..
Spui "iubirea intre soti include si trupul".. Inainte sa ma marit viitorul sot a fost diagnosticat cu ceva si eu mi-am pus problema: pot eu sa-l ingrijesc pe el daca diagnosticul este corect? Si chiar daca te mariti cu el sanatos.. lucrurile se mai schimba.. eu stiu un cuplu in care ea are grija de el ca de un pui, ca el este bolnav.. si este o situatie care dureaza ani intregi.
De ce sa ne gandim doar la placere? Cei doi sunt un trup, noi traim in trup.. sa consideram toate aspectele.

[sophia]

@Windorin
Tu ai dreptate, dar asta spun si eu: Nu Dumnezeu ingradeste, ca doar el le lasa in lume, ci oamenii. Oamenii isi pun singuri piedici.
Asta ma deranjeaza.

@Oh, Jane Says, si eu de cate ori plang cand citesc carti si mai ales ceea ce scriu oamenii aici pe forum si unii monahi mari. Ca sunt unii care il manie si pe Dumnezeu cu ceea ce inteleg ei (prost).
Daca ii pun unul langa altul pe par. Teofil Paraianu si pe par. Cleopa de ex., este o mare diferenta. Ce frumos si uman gandeste si simte primul...

Plang pentru ca nu pot sa inteleg unde este adevarul si pentru ca oamenii strica totul si produc spaima in noi toti.
In fine...

[Jane Says]

Problema mea e urmatoarea:

1. Casatoria (cu relatii fizice si tot restul) e mantuitoare prin nasterea de copii. Aici ma impiedic eu. Cred ce se scrie despre asta, dar recunosc ca nu vreau copii in clipa asta, ci dupa ce-mi rezolv unele aspecte legate de sanatate. Pe mine ma terorizeaza gandul ca ajungand la relatii, o sa comit un pacat pe care stiu de pe acum ca l-as comite, adica paza. Asta cam face sa-mi dispara cheful si sa ma faca si pe mine sa ma simt ca ultimul om. Ceea ce si sunt daca ma gandesc ca pun dorinta mea deasupra a ceea ce ar randui Dumnezeu pentru mine. Dar parca nici nu pot sa ma rog, Doamne-Doamne, numa' de data asta, hai sa nu concepem, ne jucam si noi.

2. Fara legatura cu 1. Am citit ca totusi curatia (fecioria, dar cred ca fecioria o poti incepe la orice varsta) e mai presus de relatiile trupesti (chiar si cand acestea sunt curate), pentru ca relatiile sunt firesti, iar fecioria este cumva suprafireasca, ingereasca. Din aceasta cauza, daca un preot este abstinent pentru a savarsi mai des Sf. Liturghie, nu cred ca necinsteste nici taina cununiei, nici pe preoteasa. Oricum am da-o, Sf. Liturghie e mai importanta decat trupul nostru efemer.

[hanico]

E greu sa definim iubirea, dar sa o si explicam e si mai greu.
Dumnezeu a lasat omului pentru mintuire trei posibilitati:
- casatoria (nu e nimic rau in relatiile dintre soti atata timp cit sunt cu gind bun - spre nastere de prunci)
-calugaria (sunt oameni si altfel decit majoritatea care aleg casatoria, acesti oameni sunt alesi de Dumnezeu pentru o viata mai aproape si mai unita cu Hristos, casatoria c-am pune piedici chiar si cind e alba, pentru ca oamenii tot in lume traiesc).
Si mai e o cale care este pentru acei oameni care sufleteste sau trupeste nu se incadreaza in nici una dintre cele doua cai, aceasta e curatia sau fecioria (celibatul alb sau calugaria alba). Acesti oameni sunt suflete singuratice in trup slab de om, care nu pot face fata rigorilor fie manastirii fie casatoriei. Dar toate acestea trei duc la mintuire (pr. Nicodim Mandita).
Omul e liber sa aleaga dupa puterile sale si mai ales dupa chemarile sale!

Excluderea din acestea rinduieli printr-o viata fara logica (orice am zice concubinajul nu are logica pentru ca nu da rost si loc vietii duhovnicesti, de care omul are nevoie ca de apa si aer) duce la pierderea identitatii de crestin pe care am primit-o la botez. Si e pacat!!!
Iubirea este frumoasa cind doi oameni se iubesc reciproc, dar implinita este numai cind ei Il cheama pe Hristos in viata lor si prin darul Duhului Sfant se nasc copii din parinti cununati.
Daca oamenii ce traiesc necununati si nasc copii in afara casatoriei ar sti ce zestre de nenorocire las copiilor lor s-ar mai gindi odata.
Citeste din scrierile parintelui Arsenie Boca, sunt sigura ca la multe intrebari vei gasi raspuns.

Doamne ajuta!

[sophia]

@ Anna21 - nu inteleg la ce te referi.

Ce legatura are ingrijitul sotului bolnav cu discutia noastra.
Da, iubirea prespune multe sacrificii si compromisuri indiferent ca e vorba de parinti, copii, sot si sotie, prieteni (adevarati).
Este f.greu sa mentii o relatie de iubire, de prietenie.
Numai cine n-a trecut prin ea nu stie.
Tocmai de aceea ma deranjeaza unele afirmatii puse aici de suprafata, fara a stii cu adevarat ce presupune faptul respectiv si ce traiesc oamenii respectivi (mai ales partenerii).
Indiferent ca este vorba de post, sau casatorie alba, sau casatorie interconfesionala, monahism, sau preotie.
Se cer niste gandiri si hotarari care nu tin seama de iubire adevarata, de partener, de familie, de situatia personala a fiecaruia. Se cere efectiv egoism.
- Eu imi las sotia, ca mi-a venit peste noapte (si nu inainte de casatorie) sa ma fac monah (in lume). Desi Dumnezeu interzice asta in general (cu anumite exceptii - vezi Sf. Petru).
- Eu postesc ca asa trebuie, partenerul ce mai conteaza.
- Eu nu trebuie sa ma casatoresc cu unul/una ca nu este ortodox, sau trebuie sa-l trec la ortodoxie, nu conteaza ce simte el/ea.
Sunt reguli scrise, dar nu tinem seama de ele. Nu este iubire, nu este fericire, sunt casnicii esuate, etc.
Dar de unde suntem asa siguri? Eu una nu sunt. Stiu cazuri de ortodoxi care s-au omorat intre ei si cazuri de casnicii mixte care traiesc in pace si armonie si iubire (si aia este credinta mare zic eu) cu copii si nepoti pana ii ia Dumnezeu.

Eu si eu. Asa spune Dumnezeu?

Si mai ales se afirma cu putere ca nu este vorba de iubire adevarata in unele cazuri.

Iubirea adevarata si mare muta si munti din loc si inseamna multe.