Despre rugaciunea Tatal Nostru

[Demetrius]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

S-a vorbit mult despre aceasta parte a Rugaciunii Domnesti. Nu neaparat aici pe forum, ci acolo unde cuvantul are mai multa greutate, si cu siguranta nu lipseste harul. Totusi, nu s-a schimbat nimic si nici nu cred ca se va schimba vreodata. Nu Dumnezeu ne duce in ispita, ci El ingaduie spre folosul nostru un anume gen de ispita, niciodata mai grea decat o putem noi rabda. Iar noi cadem, nu fiindca nu avem putere sa depasim, ci fiindca suntem slabi, trufasi, vanitosi, perfizi, etc.
Rugaciunea "Tatal nostru" este totala si inca dintru inceput trebuie sa intelegem sensul. Nu voi incerca sa dau eu noi valori sau interpretari acestei rugaciuni; ele pot fi gasite la un "clic" distanta, iar cei ce ni le-au lasat au avut fara indoiala, o viata desavarsita in Hristos. Eu indraznesc sa sugerez doar atat: mare atentie la "Faca-se-n voia Ta!" (e prea putin probabil ca cineva dintre cei ce ne petrecem veacul pe-aici, sa isi inchipuie ca fac in fiece clipa, voia lui Dumnezeu) si mai ales: "Si ne iarta noua... Precum si noi iertam!" Adica... NU ALTFEL! Deci suntem constienti ca atat timp cat nu putem ierta pe cineva, Dumnezeu nu poate intra in inima noastra. Este propria noastra marturisire si compromis constient (desi probabil mecanic pentru multi care rostesc rugaciunea papagaliceste!) "Painea noastra..." nu este ceea ce obisnuim sa credem, adica hrana digestiva, ci hrana vie a Cuvantului care ne poate aduce harul si viata vesnica. Daca in Cer este iubire si ascultare, nici pe pamant nu trebuie sa fie altfel. Si din moment ce noi NU acceptam sa facem ascultare, ne asemanam... cui? Asadar, pana la "Nu ne duce pre noi in ispita" avem de trecut prin fazele initiale. Si te asigur ca daca le-ai inteles si acceptat, partea cu dusul in ispita nu mai este deloc confuza, ci foarte justa. Parintele Arsenie Papacioc obisnuia foarte des sa spuna: "Ce ne-am face fara ispita? Cine s-ar mai mantui? Cine s-ar mai putea numi crestin?"

Frumoasa "disertatie" duhovniceasca.

As dori sa adaug ca hrana vie a Cuvantului in rugaciunea Tatal Nostru este Duhul Sfant, pe care-l cerem astazi fiindca e necesar in fiecare clipa prezenta in luarea deciziilor corecte, ispirate de El.
Prin urmare evolutia duhovniceasca este asigurata(conform cererii) de influenta Duhului Sfant si-atunci se cuvine verificarea evolutiei prin ispite corespunzatoare (asa cum spui) puterii sufletesti deja acumulate.

Ispita nu vine direct de la Dumnezeu, ci de la randuiala Lui pe care El a asezat-o in toata Imparatia Sa.
De ce este necesara verificarea evolutiei prin ispite?
Pentru a putea trece la o etapa superioara de intarire a inimii si la un stadiu mai inalt de conlucrare cu Voia lui Dumnezeu, posibile doar dupa trecerea ispitei.
Fiecare etapa se incheie cu o ispita specifica ei si se repeta in diferite forme pana ce este trecuta.

Cererea de a nu ne duce pe noi in ispita, predata de Iisus, se refera(zic eu) la o formulare ce descrie inima cea mai smerita, iar Dumnezeu stie instant cat e de smerita si ii poate acorda dispensa de ispita de rigoare daca o gaseste intr-o astfel de stare, placuta Lui, si-i va permite accederea la invatatura urmatoare care va presupune o ispita probabil combinata.

Am fost si eu amagit de impresia ca nu de la Dumnezeu vine ispita si, "protestand", am modificat rugaciunea ajustand-o dupa "judecata" mea, dar, dupa mi s-au revelat cele pe care le-am descris mai sus, "m-am pocait" intrebandu-ma:
cine sunt eu sa corectez versiunea lasata noua de Mantuitorul?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de gmbh27

"...si nu ne duce pe noi in ispita,ci ne fereste de cel rau",spune de parca Dumnezeu ar duce omul in ispita...nu este cumva o greseala? oare rugaciunea nu ar trebui sa sune astfel? "si nu ne lasa pe noi dusi in ispita,ci ne fereste de cel rau"...

Acesta şi este sensul, îndeobşte acceptat.
Fiind ispitiţi, pentru lămurire (precum fierul se lămureşte sub foc), prin îngăduinţa şi sub Pronia Domnului, noi rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca să nu avansăm în cădere, să nu fim purtaţi (duşi) de talazul păcatului, să ne elibereze ("şi ne izbăveşte") de influenţa / de sub puterea celui rău care voieşte să ne abată din relaţia de iubire cu Tatăl nostru.
Cerem aşadar ajutorul lui Dumnezeu, intervenţie concretă în viaţa noastră - protecţie şi putere izbăvitoare, noi fiind prea slabi şi neputincioşi de a face faţă singuri lucrării răului asupra noastră.

Rugăciunea aceasta are şi un evident caracter colectiv, este o rugă a comuniunii, iar ispita aici este tocmai cea care vine din partea duhului dezbinării, a schismei, a neiertării aproapelui. Este o rugăciune pentru unitatea vieţii creştine, a comuniunii în Duh şi Adevăr, a comuniunii euharistice. Este cu adevărat o rugăciune a Bisericii Una şi Nedespărţite.