Citat:
În prealabil postat de antoniap
Daca ea va fi nefericita, tot pe umarul parintilor va merge sa planga. Asa ca ei isi exprima un punct de vedere matur, zic eu. Tu trebuie sa duci mai intai o lupta cu tine insuti. Trebuie sa iei decizii mature si responsabile. Trebuie sa ai curajul de a infrunta realitatea indiferent daca se inscrie sau nu in asteptarile tale.
Cauta un duhovnic bun si mai sfatuieste-te si cu el. Spovedeste-te sincer si spune-i si duhovnicului ce ne-ai spus noua. Roaga-te si Insusi Dumnezeu iti va da raspuns prin acel duhovnic. Noi pe aici ne dam cu parerea, dar altceva se intampla cand te afli sub epitrahilul duhovnicului.
|
Eu sunt convins ca ei fac asta ca sa o protejeze, insa ce se intampla atunci cand devin prea protectivi? Lupta cu mine insumi am dus-o de mult. Cand m-am dus la Bucuresti m-am asteptat la orice raspuns, chiar si sa refuze sa ma vada. Acum... Doar incerc sa-mi dau seama daca povestea s-ar repeta, fara ca distanta sa mai fie o problema, s-ar ajunge oare la acelasi lucru? In situatia de fata nu prea am ce sa fac, sunt nevoit sa trec peste. Dar presupunand ca va exista o a doua sansa, vreau sa stiu daca ar merge atunci.
Citat:
În prealabil postat de Parascheva16
Cum adica ai mai avut iubiri si au trecut? Ce fel de dragoste e asta de trece asa repede? Ah, banuiesc ca te referi la indragosteli si "iubirea" bazata pe sex, caci atunci cand iubesti, iubesti.
|
Cine a zis ca au trecut repede? Sau ca au trecut de tot? Bineinteles ca nu am avut multe experiente in care chiar am iubit o fata, am doar 18 ani. Defapt au fost doar 3, incluzand-o pe cea din cauza. Adevarul e ca asta a fost mai puternica decat celelalte doua, insa nu le-a sters. Nu se vor sterge niciodata.
Citat:
În prealabil postat de catalin2
Marea problema e faptul ca esti ateu, nu doar varsta. Teoretic nu te poti casatori la biserica, deci ea va trai necununata. Ea practic va trebui sa aleaga intre Dumnezeu si tine. Chinuie-te sa devii credincios, si eu am fost agnostic, e ca un fel de boala.
|
Nu inteleg treaba asta cu alegerea... Daca m-as fi opus credintei ei, intelegeam. Dar eu sustin religia, nu doar pentru ea, ci pentru oricine e fericit in pozitia de credincios. Suna de parca Dumnezeu m-ar respinge, ar pune X la absolut orice lucru fac eu, fie el bun sau rau, doar pentru ca sunt ateu. Daca mi-as traii viata facand lucruri bune, pentru ca asa cred eu de cuviinta, nu ar insemna nimic? Cineva care face greseli pe care eu nu le fac, insa este credincios, este mai presus de mine? Deci judecata nu se face dupa faptele savarsite, ci dupa credinta?
15.12.2013, 23:05:56
Mod linear
