Experiente sublime prin care l-am simtit pe Dumnezeu

Dupa un an, tot primavara, tata ma ia cu el sa cumparam un purcel dintr-un sat vecin. Mergem cu o caruta, imprumutata de la un cioban, de acasa din sat, urmind ca seara sa ii ducem caruta la stana, langa sat, la grajdurile C.A.P.
Noaptea, la intoarecere, cand ne apropiem de stana, la intrarea in vale (de-o parte si alta a soselei lacul a carui fata intunecata e mangaiata ici-colo, valurit de vantul firav al primaverii, de razele lunii) se repede la noi o haita de caini.
Caii se sperie si pornesc in fuga. Tata se ridica in picioare, trage tare de haturi, dar caii nu mai asculta, speriati de larma cainilor fug de rup pamantul, puterea lor copleseste forta bratelor tatii, hamurile risca sa se rupa.
Caruta zboara in noapte, caii se reped in valea adinca, rotile uruie inspaimantator, cainii sunt acum aproape, fapturi infioratoare, caini mari ciobanesti, dulai negri in haita, vreo 10, gata sa sfasie.
Caii nu mai pot fi stapaniti, eu sunt ingrozit, nu stiu ce sa fac. Tata imi striga: "asaza-te pe burta, stai pe burta in caruta, tine-te bine de scanduri!" Cu biciul in mana, tata loveste cainii in stanga si in dreapta, cainii sar pe caruta, dau sa urce, se agata cu labele, aud zgarieturile ghiarelor lor pe lemnul carutei, sunt fiare salbatice, neimblinzite. Caruta scartiie, oistea se ridica amenintator in sus, caii necheaza salbatic, galopul e nebun. "Se rupe oistea! striga tata, sar rotile, tine-te bine, stai pe burta, tine-te de lemne!" il mai aud pe tata strigind. Iau purcelul in brate... tace malc... un grohait scurt, usor, ca un salut... e cald si moale... e bland...
Tata se urca pe marginea carutei, se inalta si sare. A prins calul din stanga de coama, striga tare hoooo-hooooo-hooooo, trage cu putere de cal. E o iapa solida, inalta, tanara, ea conduce pe masculul tanar din dreapta ei.
Caii se opresc, domoliti acum. Tata sare in caruta si imparte lovituri in stanga si in dreapta. Cainii sunt mai rapizi, ataca din toate partile dar tata face inca fata. Caii se rotesc in cerc, nervosi. Se ridica in doua picioare, fornaie, se agita intruna. Tata racneste la caini, loveste. Doamne! Cand se termina odata?
Deodata vad norii albastri... O lumina calda mangaie bolta cerului... Noaptea dispare o clipa, ori mie asa-mi pare. Nu mai e noapte cu bezna, e o noapte cu lumina care invaluie toata bolta. Albastru de neuitat... Albastrul noptii aceleia, bolta cerului luminata parca zambeste, rade... Purcelul nu mai misca. Tata continua sa loveasca, asa ca prin vis... tot mai rar... Cainii se mai reped, vreo doi-trei, apoi pleaca, fug, se risipesc ...
tata ramane in picioare... gafaie ... sopteste ceva ce nu inteleg... nu aud ce spune, privesc cerul...
Se lasa noaptea, din nou. Deoadata se aude un scartait de usa masiva. O voce groasa, de barbat masiv, musai nebarbierit, zguduie linistea: "Care esti, ba?"
Gata. S-a terminat.

Purcelul a crescut frumos. Stirul i l-am cules eu toata vara. In aprilie, cand a venit viscolul de ne jucam cu saniile pe casa, l-am luat in casa pe purcel, noi copiii frumos ne-am jucat cu el, cu mult drag.
Am plans cand l-au taiat, de Craciun. Tata a vrut sa stau aproape, sa vad totul, tot...
Imi amintesc si acum caltabosii, vecinele gurese care o ajutau pe mama la bucatarie, paharul cu vin rosu, carnatii si gogosarii. tata povesteste amuzat, nu stiu ce nazdravanie a unui prieten din facultate, mama e toata o floare, un chip de lumina, eu cant usurel un colind...

Doamne, neasemuita Lumina Ta care se veselea atunci, razind peste cerul noptii aceleia, peste urletul cainilor, peste copilul care tinea strans in brate un purcel!...
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!...

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Dupa un an, tot primavara, tata ma ia cu el sa cumparam un purcel dintr-un sat vecin. Mergem cu o caruta, imprumutata de la un cioban, de acasa din sat, urmind ca seara sa ii ducem caruta la stana, langa sat, la grajdurile C.A.P.
Noaptea, la intoarecere, cand ne apropiem de stana, la intrarea in vale (de-o parte si alta a soselei lacul a carui fata intunecata e mangaiata ici-colo, valurit de vantul firav al primaverii, de razele lunii) se repede la noi o haita de caini.
Caii se sperie si pornesc in fuga. Tata se ridica in picioare, trage tare de haturi, dar caii nu mai asculta, speriati de larma cainilor fug de rup pamantul, puterea lor copleseste forta bratelor tatii, hamurile risca sa se rupa.
Caruta zboara in noapte, caii se reped in valea adinca, rotile uruie inspaimantator, cainii sunt acum aproape, fapturi infioratoare, caini mari ciobanesti, dulai negri in haita, vreo 10, gata sa sfasie.
Caii nu mai pot fi stapaniti, eu sunt ingrozit, nu stiu ce sa fac. Tata imi striga: "asaza-te pe burta, stai pe burta in caruta, tine-te bine de scanduri!" Cu biciul in mana, tata loveste cainii in stanga si in dreapta, cainii sar pe caruta, dau sa urce, se agata cu labele, aud zgarieturile ghiarelor lor pe lemnul carutei, sunt fiare salbatice, neimblinzite. Caruta scartiie, oistea se ridica amenintator in sus, caii necheaza salbatic, galopul e nebun. "Se rupe oistea! striga tata, sar rotile, tine-te bine, stai pe burta, tine-te de lemne!" il mai aud pe tata strigind. Iau purcelul in brate... tace malc... un grohait scurt, usor, ca un salut... e cald si moale... e bland...
Tata se urca pe marginea carutei, se inalta si sare. A prins calul din stanga de coama, striga tare hoooo-hooooo-hooooo, trage cu putere de cal. E o iapa solida, inalta, tanara, ea conduce pe masculul tanar din dreapta ei.
Caii se opresc, domoliti acum. Tata sare in caruta si imparte lovituri in stanga si in dreapta. Cainii sunt mai rapizi, ataca din toate partile dar tata face inca fata. Caii se rotesc in cerc, nervosi. Se ridica in doua picioare, fornaie, se agita intruna. Tata racneste la caini, loveste. Doamne! Cand se termina odata?
Deodata vad norii albastri... O lumina calda mangaie bolta cerului... Noaptea dispare o clipa, ori mie asa-mi pare. Nu mai e noapte cu bezna, e o noapte cu lumina care invaluie toata bolta. Albastru de neuitat... Albastrul noptii aceleia, bolta cerului luminata parca zambeste, rade... Purcelul nu mai misca. Tata continua sa loveasca, asa ca prin vis... tot mai rar... Cainii se mai reped, vreo doi-trei, apoi pleaca, fug, se risipesc ...
tata ramane in picioare... gafaie ... sopteste ceva ce nu inteleg... nu aud ce spune, privesc cerul...
Se lasa noaptea, din nou. Deoadata se aude un scartait de usa masiva. O voce groasa, de barbat masiv, musai nebarbierit, zguduie linistea: "Care esti, ba?"
Gata. S-a terminat.

Purcelul a crescut frumos. Stirul i l-am cules eu toata vara. In aprilie, cand a venit viscolul de ne jucam cu saniile pe casa, l-am luat in casa pe purcel, noi copiii frumos ne-am jucat cu el, cu mult drag.
Am plans cand l-au taiat, de Craciun. Tata a vrut sa stau aproape, sa vad totul, tot...
Imi amintesc si acum caltabosii, vecinele gurese care o ajutau pe mama la bucatarie, paharul cu vin rosu, carnatii si gogosarii. tata povesteste amuzat, nu stiu ce nazdravanie a unui prieten din facultate, mama e toata o floare, un chip de lumina, eu cant usurel un colind...

Doamne, neasemuita Lumina Ta care se veselea atunci, razind peste cerul noptii aceleia, peste urletul cainilor, peste copilul care tinea strans in brate un purcel!...
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!...

Sa le aduni intr-o carte, frate Cezar. Merita. Plus talentul cu care le povestesti. Ai avut o viata plina si ai de unde povesti. Domnul sa-ti lumineze si "pana" cu care scrii!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioan cezar

Dupa un an, tot primavara, tata ma ia cu el sa cumparam un purcel dintr-un sat vecin. Mergem cu o caruta, imprumutata de la un cioban, de acasa din sat, urmind ca seara sa ii ducem caruta la stana, langa sat, la grajdurile C.A.P.
Noaptea, la intoarecere, cand ne apropiem de stana, la intrarea in vale (de-o parte si alta a soselei lacul a carui fata intunecata e mangaiata ici-colo, valurit de vantul firav al primaverii, de razele lunii) se repede la noi o haita de caini.
Caii se sperie si pornesc in fuga. Tata se ridica in picioare, trage tare de haturi, dar caii nu mai asculta, speriati de larma cainilor fug de rup pamantul, puterea lor copleseste forta bratelor tatii, hamurile risca sa se rupa.
Caruta zboara in noapte, caii se reped in valea adinca, rotile uruie inspaimantator, cainii sunt acum aproape, fapturi infioratoare, caini mari ciobanesti, dulai negri in haita, vreo 10, gata sa sfasie.
Caii nu mai pot fi stapaniti, eu sunt ingrozit, nu stiu ce sa fac. Tata imi striga: "asaza-te pe burta, stai pe burta in caruta, tine-te bine de scanduri!" Cu biciul in mana, tata loveste cainii in stanga si in dreapta, cainii sar pe caruta, dau sa urce, se agata cu labele, aud zgarieturile ghiarelor lor pe lemnul carutei, sunt fiare salbatice, neimblinzite. Caruta scartiie, oistea se ridica amenintator in sus, caii necheaza salbatic, galopul e nebun. "Se rupe oistea! striga tata, sar rotile, tine-te bine, stai pe burta, tine-te de lemne!" il mai aud pe tata strigind. Iau purcelul in brate... tace malc... un grohait scurt, usor, ca un salut... e cald si moale... e bland...
Tata se urca pe marginea carutei, se inalta si sare. A prins calul din stanga de coama, striga tare hoooo-hooooo-hooooo, trage cu putere de cal. E o iapa solida, inalta, tanara, ea conduce pe masculul tanar din dreapta ei.
Caii se opresc, domoliti acum. Tata sare in caruta si imparte lovituri in stanga si in dreapta. Cainii sunt mai rapizi, ataca din toate partile dar tata face inca fata. Caii se rotesc in cerc, nervosi. Se ridica in doua picioare, fornaie, se agita intruna. Tata racneste la caini, loveste. Doamne! Cand se termina odata?
Deodata vad norii albastri... O lumina calda mangaie bolta cerului... Noaptea dispare o clipa, ori mie asa-mi pare. Nu mai e noapte cu bezna, e o noapte cu lumina care invaluie toata bolta. Albastru de neuitat... Albastrul noptii aceleia, bolta cerului luminata parca zambeste, rade... Purcelul nu mai misca. Tata continua sa loveasca, asa ca prin vis... tot mai rar... Cainii se mai reped, vreo doi-trei, apoi pleaca, fug, se risipesc ...
tata ramane in picioare... gafaie ... sopteste ceva ce nu inteleg... nu aud ce spune, privesc cerul...
Se lasa noaptea, din nou. Deoadata se aude un scartait de usa masiva. O voce groasa, de barbat masiv, musai nebarbierit, zguduie linistea: "Care esti, ba?"
Gata. S-a terminat.

Purcelul a crescut frumos. Stirul i l-am cules eu toata vara. In aprilie, cand a venit viscolul de ne jucam cu saniile pe casa, l-am luat in casa pe purcel, noi copiii frumos ne-am jucat cu el, cu mult drag.
Am plans cand l-au taiat, de Craciun. Tata a vrut sa stau aproape, sa vad totul, tot...
Imi amintesc si acum caltabosii, vecinele gurese care o ajutau pe mama la bucatarie, paharul cu vin rosu, carnatii si gogosarii. tata povesteste amuzat, nu stiu ce nazdravanie a unui prieten din facultate, mama e toata o floare, un chip de lumina, eu cant usurel un colind...

Doamne, neasemuita Lumina Ta care se veselea atunci, razind peste cerul noptii aceleia, peste urletul cainilor, peste copilul care tinea strans in brate un purcel!...
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!...

Foarte frumoase povestiri...si deosebit e si faptul ca parca le-ar asterne pe hartie, copilul Ioan cezar, cu suflet curat. Cat de frumoasa e copilaria, si de curata!

O carte,un blog...sunt chiar idei minunate!

[DragosP]

În prealabil postat de ioan cezar

O experienta sublima din copilarie.
Era noapte, in 1997 martie. Bunicul imi spunea o poveste, dormeam in seara aceea cu el.

1977, dar am înţeles. Am făcut corectura doar pentru cei mai tinerei care n-au simţit grozăvia aia.

[lore86]

Mie mi se intampla un lucru ciudat.
Domnul, in bunatatea lui mi-a dat diferite semne prin care ii arata necredinciosei ca e alaturi si nu o va parasi niciodata, prin care o incredinta de intreaga purtare a Sa de grija. Minuni prin care S-a proslavit Domnul, sfintii Lui, lucrurile mainilor Lui.
Am fost tentata sa povestesc si altora aceste situatii, dar de fiecare data cand deschideam gura sfinteam ca saracesc. Ceva se departeaza de la mine. Discutam odata cu cineva pe margina sentimentelor acestora si acela mi-a spus"O taina e taina".
Din asta am inteles ca anumite intamplari personale au caracter de taina, adica cunoscatorii ei trebuie sa fie doi : Domnul si tu.Uneori le impartasesc si duhovnicului. Dar oamenilor nu trebuie impartasite. De ce? Nici eu nu stiu. Poate trebuie impartasite doar anumitor oameni, sau in anumite situatii sau dupa anumita perioada de timp. Sau poate nimanui, niciodata.
Intamplari minunate am avut destule(astea sunt diferite de trairi).
Am mai povestit cea cu porumbeii din centru care se inchinau in fata icoanei Maicii Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=pasarile,
sau cea cu accidentul de masina, din care am scapat teferi ptr rugaciunile Sfintilor inchisorilor.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ht=aiud&page=4.

Cine-i Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?

Ar fi de folos ca initiatorul topicului sa ne impartaseasca din experienta sa.
Daca este un lucru rau acesta, cum putem sa atragem si alte persoane spre credinta, daca nu vrem sa impartasim celorlalti cum a lucrat D-zeu in viata noastra?

[florintoro]

În prealabil postat de TunsDiana

Ar fi de folos ca initiatorul topicului sa ne impartaseasca din experienta sa.
Daca este un lucru rau acesta, cum putem sa atragem si alte persoane spre credinta, daca nu vrem sa impartasim celorlalti cum a lucrat D-zeu in viata noastra?

dupa ce m-a descoperit Sfantul Protector si anume Sfantul Antonie Cel Mare am simtit pentru cateva momente ca trebuie sa fac ceva si anume sa scriu o carte despre minunile din zilele noastre,pentru ca fiecare dintre noi le traim odata si-o data.de aceea as vrea sa deschid un topic pentru ca fiecare sa impartaseasca trairile cu Dumnezeu si cu Sfintii,sa adunam cat mai multe si sa o publicam(sau sa o public).Poate in acest fel mai adunam si noi oile ratacite,poate ca le trebuie ceva de genul asta,trairi,povestiri reale din zilele noastre.De la rodul rugaciunii pana la intalnirea cu Sfintii in vis sau in realitate.Credeti ca e ok sa fac un asfel de topic si sa incerc sa scriu o astfel de carte.astept raspuns.multumesc

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Lucian008

Nu stiu cum sa descriu mai bine ceea ce vreau sa reprezinte topicul de fata. Asa ca ma voi folosi (abuziv) de postarea unui coleg.


La asta ma refer. La momente cand l-am simtit pe Dumnezeu. De obicei aceste experiente sunt insotite de plans si nu se senzualitate asa cum ne-am astepta.

Frumoasa ideea topicului, si chiar citind putinele marturii...te fac sa meditezi poate si mai mult la cat de bun e Dumnezeu, si la cat de mult si frumos ne iubeste.

Legat de scopul acestui topic, chiar cunosc pe cineva care auzind cele spuse de cineva care il cunoscuse pe Dumnezeu intr-un mod special, intr-o anumita perioada a vietii....a ales sa se retraga la manastire, pentru a simti si el macar ceva din ce a auzit, pentru a isi dedica viata lui Dumnezeu.

Doamne ajuta!

Imi istoriseste un amic o discutie intre doi cersetori, la care a asistat involuntar.

- Ma, L-am vazut pe Dumnezeu!
- ?...
- Da, ma ... ce, nu crezi?
- Cand ba?
- Azi.
- Unde?
- In parc.
- Aoleu!... In parc, zici? te cred ma, daca zici ca era in parc, te cred, ca mi-a mai povestit unu ca L-a vazut tot in parc. Si ... cum era, ma?
Fericitul a tacut cateva clipe, s-a imbujorat si a zis:
- Ma, era ... frumooos ma, frumooos tare de tot!...
- Cum ma? Cum era, ma?
- Uite-asa, spuse fericitul, aratind cu mainile amandoua, cu degetele raschirate si fata luminata de un suras mare.
- Cum ma? ce arati cu mainile, asa? Ce, era ca un ... peste?
- Niet! ce prostie... Era... Era frumos ca o paine mare, ma! Ca o paine de aur ma, uite-asa de frumos era!... si reia gestul, fericit, de parca tinea chiar atunci o paine mare, aurie, in maini...

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!

[Yasmina]

În prealabil postat de ioan cezar

Imi istoriseste un amic o discutie intre doi cersetori, la care a asistat involuntar.

- Ma, L-am vazut pe Dumnezeu!
- ?...
- Da, ma ... ce, nu crezi?
- Cand ba?
- Azi.
- Unde?
- In parc.
- Aoleu!... In parc, zici? te cred ma, daca zici ca era in parc, te cred, ca mi-a mai povestit unu ca L-a vazut tot in parc. Si ... cum era, ma?
Fericitul a tacut cateva clipe, s-a imbujorat si a zis:
- Ma, era ... frumooos ma, frumooos tare de tot!...
- Cum ma? Cum era, ma?
- Uite-asa, spuse fericitul, aratind cu mainile amandoua, cu degetele raschirate si fata luminata de un suras mare.
- Cum ma? ce arati cu mainile, asa? Ce, era ca un ... peste?
- Niet! ce prostie... Era... Era frumos ca o paine mare, ma! Ca o paine de aur ma, uite-asa de frumos era!... si reia gestul, fericit, de parca tinea chiar atunci o paine mare, aurie, in maini...

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!

suberba povestire :)