,Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe despre faptele bune"

[dobrin7m]

3) Cea de-a treia parte a dreptăţii desăvârşite o constituie râvna, tare ca moartea, spre
slava lui Dumnezeu, însufleţită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu şi însufleţitoare a tuturor
simţămintelor bune ale inimii şi a tuturor faptelor bune văzute.
Când avem o buna dispoziţie a inimii, se pare că am putea să ne mai liniştim în
privinţa sorţii noastre. Dar iată, fraţilor, la ce să luaţi aminte. Noi suntem creaţi de Dumnezeu,
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem creaţi ca să slăvim în tot universul
numele lui Dumnezeu, sau ca toţi să ne dăruim, cu totul lui Dumnezeu... Dar iată ce se poate
întâmpla. Unul poate fi milos şi mila sa să o arate în fapte, dar să n-aibă nici un gând îndreptat
spre Dumnezeu, cu toate faptele şi simţămintele sale milostive. Mila unuia ca acesta nu se
pomeneşte înaintea lui Dumnezeu, întrucât nu este privită ca o poruncă a Lui şi nu îi este Lui
închinată, ca slujire şi jertfă. Un altul poate fi blând şi nemânios şi această dispoziţie să o
arate în fapte, şi să nu-şi îngăduie să se lase cuprins de sentimente de vrajbă şi de răzbunare;
dar prin aceasta el urmează unui soi de instinct care-l îndeamnă spre îngăduinţă, născut din
conştiinţa neputinţei sale şi din timiditate, iar nu din porunca Domnului, Care spune: Iartă! A
mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! (Rom. 12, 19). Blândeţea unuia ca acesta nu are valoare
înaintea lui Dumnezeu. Un altul este cumpătat, chiar foarte cumpătat: doarme puţin, aproape
că nu mănâncă şi nu bea, rareori este văzut în lume, întotdeauna este acasă cu treburi; dar nu
lui Dumnezeu îşi dedică truda, ci ori interesul lui, ori slavei deşarte omeneşti. Cumpătarea şi
hărnicia unuia ca acesta nu sunt recunoscute de Domnul ca fiind vrednice de răsplată. La fel şi
în toate celelalte cazuri.
Nu este destul să ai bune sentimente şi dispoziţii (care pot fi şi naturale, înnăscute), ci
mai trebuie ca ele să fie conduse de o dispoziţie de căpătâi: râvna întru slava lui Dumnezeu,
ele trebuie să fie pătrunse de această râvnă şi să fie expresia ei. Dacă asta nu există sau dacă
nu există în măsura cuvenită, toată bunătatea noastră nu este nimic în faţa lui Dumnezeu, Care
va spune cândva: Depărtaţi-vă de Mine, nu vă cunosc! (Matei 7, 23; 25, 12). „Nu vă cunosc
pe voi, întrucât, în cursul vieţii voastre, nu Mi-aţi dat de ştire despre voi, căci nu Mi-aţi
închinat Mie sentimentele şi faptele voastre bune!”
Aşadar, tu, cel ce îţi aştepţi mântuirea de la dreptate, vino şi spune dacă întotdeauna, şi
dacă întotdeauna în măsura cuvenită, a existat în tine râvna întru slava lui Dumnezeu şi dacă
întotdeauna ea era cea care îţi însufleţea bunele sentimente şi fapte? Dacă este aşa (dar cine
poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta, iar dacă nu - caută-ţi un alt mijloc
pentru îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu şi un alt sprijin pentru mântuirea ta!
Aşadar, cine vrea, poate să-şi întemeieze nădejdea mântuirii şi pe dreptate, dar să facă
aşa încât această dreptate să fie desăvârşită, deplină şi atotcuprinzătoare... adică, toată viaţa lui
să fie un şir neîntrerupt de fapte bune, fără întreruperi şi omisiuni, iar în spatele acestor fapte
să se afle întotdeauna bune sentimente şi dispoziţii, a căror expresie văzută trebuie să fie, şi ca
toate aceste sentimente şi dispoziţii să fie însufleţite numai de râvna întru slava lui Dumnezeu,
sau să fie jertfe aduse lui Dumnezeu...
De aceea, cel care le ai pe toate acestea, vino şi stai cu îndrăzneală înaintea Domnului
şi spune-I, dacă cutezi şi de te lasă conştiinţa: „nu sunt la fel ca ceilalţi oameni!” Iar dacă îţi
lipseşte ceva, taci şi nu îndrăzni a-ţi ridica ochii la cer şi a-ţi deschide gura, strigând din
adâncul sufletului cu glasul vameşului: Doamne, milostiv fii mie, păcătosul! Nu te uita că ai
câteva fapte bune şi sentimente bune şi că uneori simţi un val de râvnă fierbinte pentru
Dumnezeu. Dumnezeu nu cere câte ceva, ci totul, dreptatea desăvârşită şi bunătatea
desăvârşită, şi când omului îi lipsesc unele părţi ale acestora, El îl respinge cu totul, ca pe un
netrebnic.
Vă veţi lua, oare, o haină de la croitor, dacă are tot ce îi trebuie şi totul este bine făcut,
dar îi lipsesc poalele sau mânecile? Sau, când tâmplarul vă aduce o masă bine lucrată, dar fără
un picior sau fără vreo altă parte, îi ziceţi: „bine, las-o aici”? La fel este şi în privinţa noastră:
Dumnezeu nu poate să-l socotească pe cineva drept, dacă îi lipsesc unele componente ale
dreptăţii. Dar dacă nimeni nu se poate lăuda că a făcut numai fapte bune, fără excepţie, şi că
toate sentimentele i-au fost bune şi că întotdeauna a fost însufleţit cu toată puterea de râvnă
faţă de Dumnezeu, atunci mai bine să nu se gândească să-şi întemeieze mântuirea pe dreptate,
pentru ca la ceasul cuvenit să nu se înşele cu această nădejde; mai bine să uite de această
dreptate şi, oricât de mult bine ar fi făcut, să-şi păstreze în inimă simţământul netrebniciei sale
înaintea lui Dumnezeu şi să caute alte mijloace de îndreptăţire, pentru care are ca model pe
vameş!
Vino, cazi şi tânguieşte-te la picioarele Domnului, Cel care Le-a zidit, plângi cu
credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spălat cu sângele Său nepreţuit, vărsat pe
Cruce, toate păcatele noastre şi cu sfinţenia Sa nemărginită a împlinit toate neajunsurile
noastre! Râvneşte la virtute, nu-ţi lăsa ochii să adoarmă, ca să nu scapi prilejul de a face o
faptă bună, ca să nu îngădui nici un simţământ rău şi să nu slăbeşti în râvnă! Dar nădejdea
mântuirii las-o toată în seama Domnului, Care pentru noi S-a făcut... de la Dumnezeu şi
dreptate, şi sfinţire, şi răscumpărare (I Cor. l, 30). Amin.

[Azzuurra]

În prealabil postat de dobrin7m

3) Cea de-a treia parte a dreptăţii desăvârşite o constituie râvna, tare ca moartea, spre
slava lui Dumnezeu, însufleţită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu şi însufleţitoare a tuturor
simţămintelor bune ale inimii şi a tuturor faptelor bune văzute.
Când avem o buna dispoziţie a inimii, se pare că am putea să ne mai liniştim în
privinţa sorţii noastre. Dar iată, fraţilor, la ce să luaţi aminte. Noi suntem creaţi de Dumnezeu,
creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem creaţi ca să slăvim în tot universul
numele lui Dumnezeu, sau ca toţi să ne dăruim, cu totul lui Dumnezeu... Dar iată ce se poate
întâmpla. Unul poate fi milos şi mila sa să o arate în fapte, dar să n-aibă nici un gând îndreptat
spre Dumnezeu, cu toate faptele şi simţămintele sale milostive. Mila unuia ca acesta nu se
pomeneşte înaintea lui Dumnezeu, întrucât nu este privită ca o poruncă a Lui şi nu îi este Lui
închinată, ca slujire şi jertfă. Un altul poate fi blând şi nemânios şi această dispoziţie să o
arate în fapte, şi să nu-şi îngăduie să se lase cuprins de sentimente de vrajbă şi de răzbunare;
dar prin aceasta el urmează unui soi de instinct care-l îndeamnă spre îngăduinţă, născut din
conştiinţa neputinţei sale şi din timiditate, iar nu din porunca Domnului, Care spune: Iartă! A
mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! (Rom. 12, 19). Blândeţea unuia ca acesta nu are valoare
înaintea lui Dumnezeu. Un altul este cumpătat, chiar foarte cumpătat: doarme puţin, aproape
că nu mănâncă şi nu bea, rareori este văzut în lume, întotdeauna este acasă cu treburi; dar nu
lui Dumnezeu îşi dedică truda, ci ori interesul lui, ori slavei deşarte omeneşti. Cumpătarea şi
hărnicia unuia ca acesta nu sunt recunoscute de Domnul ca fiind vrednice de răsplată. La fel şi
în toate celelalte cazuri.
Nu este destul să ai bune sentimente şi dispoziţii (care pot fi şi naturale, înnăscute), ci
mai trebuie ca ele să fie conduse de o dispoziţie de căpătâi: râvna întru slava lui Dumnezeu,
ele trebuie să fie pătrunse de această râvnă şi să fie expresia ei. Dacă asta nu există sau dacă
nu există în măsura cuvenită, toată bunătatea noastră nu este nimic în faţa lui Dumnezeu, Care
va spune cândva: Depărtaţi-vă de Mine, nu vă cunosc! (Matei 7, 23; 25, 12). „Nu vă cunosc
pe voi, întrucât, în cursul vieţii voastre, nu Mi-aţi dat de ştire despre voi, căci nu Mi-aţi
închinat Mie sentimentele şi faptele voastre bune!”
Aşadar, tu, cel ce îţi aştepţi mântuirea de la dreptate, vino şi spune dacă întotdeauna, şi
dacă întotdeauna în măsura cuvenită, a existat în tine râvna întru slava lui Dumnezeu şi dacă
întotdeauna ea era cea care îţi însufleţea bunele sentimente şi fapte? Dacă este aşa (dar cine
poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta, iar dacă nu - caută-ţi un alt mijloc
pentru îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu şi un alt sprijin pentru mântuirea ta!
Aşadar, cine vrea, poate să-şi întemeieze nădejdea mântuirii şi pe dreptate, dar să facă
aşa încât această dreptate să fie desăvârşită, deplină şi atotcuprinzătoare... adică, toată viaţa lui
să fie un şir neîntrerupt de fapte bune, fără întreruperi şi omisiuni, iar în spatele acestor fapte
să se afle întotdeauna bune sentimente şi dispoziţii, a căror expresie văzută trebuie să fie, şi ca
toate aceste sentimente şi dispoziţii să fie însufleţite numai de râvna întru slava lui Dumnezeu,
sau să fie jertfe aduse lui Dumnezeu...
De aceea, cel care le ai pe toate acestea, vino şi stai cu îndrăzneală înaintea Domnului
şi spune-I, dacă cutezi şi de te lasă conştiinţa: „nu sunt la fel ca ceilalţi oameni!” Iar dacă îţi
lipseşte ceva, taci şi nu îndrăzni a-ţi ridica ochii la cer şi a-ţi deschide gura, strigând din
adâncul sufletului cu glasul vameşului: Doamne, milostiv fii mie, păcătosul! Nu te uita că ai
câteva fapte bune şi sentimente bune şi că uneori simţi un val de râvnă fierbinte pentru
Dumnezeu. Dumnezeu nu cere câte ceva, ci totul, dreptatea desăvârşită şi bunătatea
desăvârşită, şi când omului îi lipsesc unele părţi ale acestora, El îl respinge cu totul, ca pe un
netrebnic.
Vă veţi lua, oare, o haină de la croitor, dacă are tot ce îi trebuie şi totul este bine făcut,
dar îi lipsesc poalele sau mânecile? Sau, când tâmplarul vă aduce o masă bine lucrată, dar fără
un picior sau fără vreo altă parte, îi ziceţi: „bine, las-o aici”? La fel este şi în privinţa noastră:
Dumnezeu nu poate să-l socotească pe cineva drept, dacă îi lipsesc unele componente ale
dreptăţii. Dar dacă nimeni nu se poate lăuda că a făcut numai fapte bune, fără excepţie, şi că
toate sentimentele i-au fost bune şi că întotdeauna a fost însufleţit cu toată puterea de râvnă
faţă de Dumnezeu, atunci mai bine să nu se gândească să-şi întemeieze mântuirea pe dreptate,
pentru ca la ceasul cuvenit să nu se înşele cu această nădejde; mai bine să uite de această
dreptate şi, oricât de mult bine ar fi făcut, să-şi păstreze în inimă simţământul netrebniciei sale
înaintea lui Dumnezeu şi să caute alte mijloace de îndreptăţire, pentru care are ca model pe
vameş!
Vino, cazi şi tânguieşte-te la picioarele Domnului, Cel care Le-a zidit, plângi cu
credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spălat cu sângele Său nepreţuit, vărsat pe
Cruce, toate păcatele noastre şi cu sfinţenia Sa nemărginită a împlinit toate neajunsurile
noastre! Râvneşte la virtute, nu-ţi lăsa ochii să adoarmă, ca să nu scapi prilejul de a face o
faptă bună, ca să nu îngădui nici un simţământ rău şi să nu slăbeşti în râvnă! Dar nădejdea
mântuirii las-o toată în seama Domnului, Care pentru noi S-a făcut... de la Dumnezeu şi
dreptate, şi sfinţire, şi răscumpărare (I Cor. l, 30). Amin.

Buna. Iti multumesc pentru citat, pentru ca l-ai postat si pentru ca mi-ai recomandat sa-l citesc.

P.S. Ma bucur cand vad ca unei persoane i-a placut o carte care mi-a placut si mie, dar si mai mult ma bucur cand citesc ceva nou si-mi recomanda cineva o carte necitita.

[tabitha]

În prealabil postat de dobrin7m

750. -Faptele bune Fata de aproapele sunt:

b) Sufletesti

1) a converti la pocainta - misiunea;
2). a invata pe nestiutor - dascalia;
3). a povatui la bine - indrumarea
4). rugaciunea pt. aproapele - preoti;
5). a mangaia descurajatii - fratietatea;
6). rabdarea in ocari - iubirea;
7). iertarea gresitilor - credinta;

Toate acestea au de scop perfectionarea sufletului omenesc. "Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru ceresc, desavarsit este", .

Desi par simple (unele), acestea sunt greu de infaptuit in mod constant.

În prealabil postat de mirela.t

Desi par simple (unele), acestea sunt greu de infaptuit in mod constant.

"Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu." (Luca 18, 27)

Doar cu nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu putem face faptele cele bune.

[lore86]

În prealabil postat de dobrin7m

750. -Faptele bune Fata de aproapele sunt:

a) Trupesti

1).a hrani pe cel flamand;
2). adapa pe cel insetat;
3). a imbraca pe cei gol;
4) a cerceta pe cei inchisi;
5). a ingriji de cei bolnavi;
6). a adaposti pe cei straini;
7). a ingropa pe cei morti;

b) Sufletesti

1) a converti la pocainta - misiunea;
2). a invata pe nestiutor - dascalia;
3). a povatui la bine - indrumarea
4). rugaciunea pt. aproapele - preoti;
5). a mangaia descurajatii - fratietatea;
6). rabdarea in ocari - iubirea;
7). iertarea gresitilor - credinta;

.

ce frumos suna, nu?
unele dintre ele nu stiu daca le-as putea face vreodata:
a cerceta pe cei inchisi, a ingropa pe cei morti.

cele trupesti se pot realiza mai usor, in varutea bunei cresterii si amilei, dar cele sufletesti sunt greu de indeplinit.
Spre exemplu, nu e suficient sa il ierti pe cel care iti face rau, ci sa ajungi sa-l si iubesti.(asta e un lucru foarte greu, nu imposibil, deoarece Hristos toate le face posibile, dar foarte greu.)
Inseamna sa te poti birui pe tine insuti, sa iti calci in picioare eul tau, ca sa se poata salaslui Hristos. Si e greu lucru, fratilor....greu...

Cand nu ai suficienta credinta si nadejde ti se par foarte grele, unele imposibil de realizat.
dar daca ar fi credinta si dragoste, toate s-ar putea face atat de usor, de parca ar fi in firescul lucrurilor(cum e rugaciunea de dimineata sau mersul la Biserica Dumnica)

[dobrin7m]

//////mesaj sters///////

[lore86]

În prealabil postat de dobrin7m

asa trebuie sa gandim: universalitatea vinovatiei dar nu numai sa o gandim ci si sa o simtim.

da, cred ca acesta ar fi un prim punct de plecare. sa vezi starea in care te gasesti si sa o recunosti, doar asa faci loc Domnului sa intre in suflet.
Scriptura invata ca inceputul intelepciunii e frica de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu, o inteleg eu, ca o constientizare a pacatului, o recunoastere a starii cazute si o dorinta de schimbarea a vietii manat de dorinat sincera de a nu-l mai supara pe Dumnezeu. Frica nu o inteleg in sensul de teama, ci in sensul de a nu-l mai supara pe Dumnezeu, de a nu-L intrista.(asa e si in relatia cu cel iubit:te temi sa nu-i gresesti ca sa nu-l intristezi).
asadar daca ne asuman aceasta vinovatie generala, ptr ca nu e doar o expresie ci o realitate, intrucat o multime de pacate a facut omul, daca nu la nivelul faptelor cel putin la nivelul gandurilor, am incepea sa Il Privim altfel pe Domnul. In adevarata lui Lumina am vedea grandorea Lui si micimea noastra.
iata o poezie ce imi place atat de mult...
In Biserica si-n scoala-Traian Dorz

In biserică şi-n şcoală

Când Te-am cunoscut de mic

Ah, mi-am zis trufaş, Iisuse

Eu sunt totul, Tu nimic.



Când iubirea Ta îmi spuse:

Uita-te la crucea mea

M-am uitat, şi-am zis în şoaptă

"Totuşi şi eu sunt ceva."



Când din nou mi-a zis iubirea-ți

Vezi mai bine chipul Meu;

Am văzut atunci Iisus

Ce eşti Tu și ce sunt eu.

Să-ngenunchi Mi-ai zis sub cruce

Şi-n sus ochii să-mi ridic

Ah, de-atunci tot plâng ... Iisuse
Tu esti totul, eu...nimic.