Sa nu judecam, caci toti suntem pacatosi!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Noesisaa

Sfat primit de la un preot: problema nu este ca judecam, oamenii fac greseli evidente si nu este bine sa stam cu capul in nisip si sa le ignoram sau sa acceptam orice in numele unei iubiri prost intelese. A corecta/indrepta pe cel care este in greseala este una dintre faptele milei sufletesti, nu?

Exact, dar vezi tu, "unii"consideră atac la persoană , îndrăzneală, obrăznicie , lipsă de înţelegere şi de iubire, bla blauri arhicunoscute ce se transformă în "reclamaţii "şi plângeri nesfârşite despre tupeul de a îndrăzni în a răspunde . Exemple avem şi pe aici de cei ce se autoconsideră buni de la cap la codă . . . !

Depinde ce sistem de referinta folosim in judecarea situatiilor.

Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (Ioan, 5, 30)
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-atrimis pe Mine. (Ioan 8, 16)

[Noesisaa]

În prealabil postat de cristiboss56

Exact, dar vezi tu, "unii"consideră atac la persoană , îndrăzneală, obrăznicie , lipsă de înţelegere şi de iubire, bla blauri arhicunoscute ce se transformă în "reclamaţii "şi plângeri nesfârşite despre tupeul de a îndrăzni în a răspunde . Exemple avem şi pe aici de cei ce se autoconsideră buni de la cap la codă . . . !

Bun, totul trebuie facut cu dragoste. Spui adevarul, dar cu dragoste.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Depinde ce sistem de referinta folosim in judecarea situatiilor.

Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. (Ioan, 5, 30)
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-atrimis pe Mine. (Ioan 8, 16)

Depinde ce sistem de referinţă folosim în judecarea situaţiilor . . . Corect !

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Să nu judeci!" nu înseamnă să nu faci judecăţi morale, ci să nu apreciezi starea sufletului cuiva. Despre această confuzie pe care o întâlnesc frecvent am scris un articol pe blogul meu religios: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...-sa-nu-judeci/

Mi-am aruncat o privire asupra articolului tau si mi-a placut. Indraznesc sa citez pe-aici cateva pasaje si eventual sa si comentez ceva, asa... ca sa ma... bag in seama!...

Noi, de fapt, nu ştim dacă sufletul cuiva este viu sau mort pentru Dumnezeu, adică nu avem acces, aşa cum numai El are, la “nucleul interior” al aproapelui nostru. Despre cutare vecin, care o viaţă a trăit în beţie şi desfrâu, noi nu ştim dacă mai este sau nu în stare harică ori, dacă deja a plecat dintre noi, nu ştim şi nici nu putem şti dacă s-a mântuit ori dacă este damnat. Tot ceea ce ştim, de fapt, este că adeseori s-a îmbătat şi adeseori şi-a înşelat nevasta. Las la o parte posibilitatea frecventă în care, de fapt, nici asta nu ştim cu adevărat. Cât de des ne bazăm pe probe parţiale, întregite prezumpţios de imaginaţia noastră, pe mărturii indirecte ori pe “gura lumii”, din cauza înclinaţiei spre judecata temerară pe care o avem la adresa aproapelui! Să presupunem că am văzut chiar cu ochii noştri şi în mod repetat faptul că vecinul este atât beţivan, cât şi fustangiu şi nu există nici un dubiu aici. Oare putem noi trage, din asta, concluzia că este în stare căzută ?
(...)
Nu putem şti, nu trebuie să judecăm. Dar chiar şi dacă a auzit Legea şi a respins-o, sfidându-L pe Dumnezeu şi Biserica Lui, poate că s-a căit în ultimul ceas al vieţii şi poate că şi lui, precum tâlharului din dreapta, Domnul i-a spus “Astăzi vei fi cum Mine în rai!”.
(...)
“A nu judeca” nu înseamnă a confunda patima cu virtutea. “A nu judeca” nu înseamnă că hoţia este alceva decât hoţie şi nu înseamnă că acela care face hoţii este altceva decât un hoţ. Nu am dreptul ca, în numele principiului “să nu judeci”, să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă ziuă… Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat “să nu îl judec”.

Poate ca articolul ar fi trebuit citat in intregime, dar am indraznit sa scot ceea ce am considerat eu esential. Nu-mi sta in obisnuinta sa aduc laude, dar aici nu ma pot abtine sa nu apreciez maiestria cu care ai punctat exact nuanta care se cere in aceasta "judecare a aproapelui". Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.
Cat despre sfaturile de bun simt pe care incerci sa le dai, tocmai in numele acelei iubiri de care vorbesti, ajungi sa-ti blestemi zilele in care ai avut proasta inspiratie de a crede ca rezolvi ceva! Si toate astea, daca s-ar intampla la oameni certati cu biserica, dar din pacate nu! Despre iertare nu poate fi vorba; esti urmarit, haituit, nici nu postezi tu bine ceva, ca el trebuie sa fie acolo cu parerea lui extrem de importanta si indispensabila. Mereu arogant, mereu malitios, cu tirul indreptat asupra ta, care esti un damnat, un ratat, un ratacit incurabil, in opinia lui de om cu mare responsabilitate asupra mantuirii celorlalti.
Iti spui mereu ca-i bine-asa, fiindca astfel reusesti sa te calesti in rabdare, dar parca ai vrea si tu sa ai parte de un pic de liniste si de intelegere. Nu conteaza ca tu il ignori: pentru el, tu esti obiectul muncii lui si nu te-ar ignora pentru nimic in lume, iar numele lui nu lipseate niciodata din lista celor care "te viziteaza". Pentru ca are inima impietrita si nu se lasa pana nu isi distruge adversarul care a ajuns sa-i fie dusman doar fiindca n-a inteles niciodata desi aude la fiecare Sf. Liturghie ce inseamna:
*Înger de pace, credincios îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem!
*Milă şi iertare de păcatele şi de greşealele noastre, la Domnul să cerem!
*Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem!
*Cealalta vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocainta a o săvârşi, la Domnul să cerem!
*Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, fără ruşinare, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşată Judecată a lui Hristos, să cerem!
...
*Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa, cu pace a o aduce!
Din pacate ni se intampla sa ne inselam datorita unor aparente si sa spunem in sufletul nostru: "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!" Eu cred ca trebuie multa bagare de seama atunci cand cineva accepta mustrarea si si-o insuseste, sau prefera doar sa mustre, dar niciodata sa ierte si sa-si ceara iertare! Iar cel ce nu-si cere iertare (decat din complezenta, incredintat fiind ca el si doar el este indreptatit sa judece) cred eu ca este departe de a-si merita numele de adevarat crestin.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Noesisaa

Bun, totul trebuie facut cu dragoste. Spui adevarul, dar cu dragoste.

Chiar ar fi culmea să urâm, să detestăm , pe cineva mai ales aici într un spaţiu virtual ! Nu cu omul , avem noi a judeca, ci cu fapta, gândul, rătăcirea în care se află . A arăta cuiva că greşeşte , nu-i judecată , nu-i răutate , ci din potrivă. Din păcate gândurile pătimaşe ale unora nu pot fi oprite, schimbate, ei văzând peste tot , răutate, răzbunare , atac la persoană , polemici şi alte cele . Linguşeala, făţărnicia nu-şi au nici un rost, chiar nici un rost ! Mai bine "detestat", criticat, decât adulat fără rost. Vorba lui zaharia de pe un alt thred upişti botişti ! De asta avem noi oare nevoie ?

În prealabil postat de OmuBun

Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.

Dar nu trebuie sa te superi, frate! Acestea nu sunt decat ispite, pe care Dumnezeu le permite ca sa ne incerce rabdarea si alte virtuti pe care credem ca le-am capatat.

Citeam aseara o carte cu interviul Pr. Proclu. Acesta a intrat de copil in manastire si toti radeau de el. Parintele lui duhovnic l-a invata sa rada el mai mult decat ceilalti de "defectele" care ii faceau pe ceilalti sa rada. Poate nici nu le avea, dar stii cum sunt oaemnii... Urmand sfatul, de atunci nu a mai ras nimeni, caci nu mai avea nici un haz!
Si cand am fost la cuviosia sa, nu a scapat ocazia sa se "injoseasca" prin tot felul de afirmatii, pe care cu totii le-am luat drept dovada a marii lui smerenii. Un om mic de statura, dar ce MARE OM!

Sa ne folosim de aceste lectii de viata, in loc sa ne suparam, ca sa ne transformam dupa placul Domnului. Daca scapam aceste ocazii, va trebui sa nadajduim ca exista un purgatoriu pentru toate urmele pacatelor noastre, pe care nu le-am luat in seama cand ne-au fost aratate de cate un deget binevoitor indreptat inspre noi.

Si iarta-ma te rog si pe mine, frate, ca si eu am suferit si sufar de aceasta boala...

[cristiboss56]

Să ne ferească Dumnezeu , să fie totul "ca la carte", fără ispite şi-ncercări ! Dacă aici nu facem faţă, în viaţa reală suntem terminaţi ! Încet, încet , cu răbdare, le vom învăţa pe toate, sau aproape pe toate . . . Ne călim fraţilor !

În prealabil postat de Miha-anca

Dar nu trebuie sa te superi, frate! Acestea nu sunt decat ispite, pe care Dumnezeu le permite ca sa ne incerce rabdarea si alte virtuti pe care credem ca le-am capatat.

Citeam aseara o carte cu interviul Pr. Proclu. Acesta a intrat de copil in manastire si toti radeau de el. Parintele lui duhovnic l-a invata sa rada el mai mult decat ceilalti de "defectele" care ii faceau pe ceilalti sa rada. Poate nici nu le avea, dar stii cum sunt oaemnii... Urmand sfatul, de atunci nu a mai ras nimeni, caci nu mai avea nici un haz!
Si cand am fost la cuviosia sa, nu a scapat ocazia sa se "injoseasca" prin tot felul de afirmatii, pe care cu totii le-am luat drept dovada a marii lui smerenii. Un om mic de statura, dar ce MARE OM!

Sa ne folosim de aceste lectii de viata, in loc sa ne suparam, ca sa ne transformam dupa placul Domnului. Daca scapam aceste ocazii, va trebui sa nadajduim ca exista un purgatoriu pentru toate urmele pacatelor noastre, pe care nu le-am luat in seama cand ne-au fost aratate de cate un deget binevoitor indreptat inspre noi.

Nu cred ca de suparare e vorba, ci de o durere, sau nemultumire care pare sa nu se mai sfarseasca. Si incerci sa-ti pui problema: oare ce-ti este mai de folos : sa renunti definitiv sa mai intri, sau sa accepti orice, cu capul plecat? Probabil renuntarea ar fi cel mai intelept lucru. Dar ne-am facut un obicei cand primim pe e-mail recomandari pentru un articol, sa mai tragem cu coada ochiului si pe forum. Iar daca mai primim si PM-uri, cu-atat mai greu putem renunta.
Exemplul cu Parintele Proclu, nu stiu cata relevanta poate avea in acest caz. Eu sunt la sute de ani lumina de smerenia sfintiei sale. Si-apoi cine-ar indrazni sa rada de mine, fara a se supune unui contraatac la care cu siguranta nu ar putea face fata? Nu ma tem nici de ironie, nici de critica. La ironie pot spune "pas" sau pot raspunde in aceeasi moneda, iar la critici am reusit de atatea ori (dupa micul incident cu tine) sa mi le asum. Dar dispretul fatis pe care il afiseaza cineva ca si cum ar fi indreptatit, si care nu are nimic comun cu pacatul, ci cu omul, imi lasa un gust foarte amar, cu atat mai amar atunci cand il vad impotriva unor persoane pe care, chiar daca nu le simpatizez prea mult, macar le respect pentru imaginea de ansamblu pe care-au reusit s-o creeze in jurul lor.
Autopersiflarea este una, iar apelativele din partea altuia este cu totul altceva. Eu am dreptul sa spun despre mine orice ; nimeni nu ma poate opri si poate astfel reusesc sa-mi mai tai din elan, dar nu stiu cine accepta cu aceeasi stare de spirit sa i se spuna de catre altcineva exact aceleasi lucruri, evident cu nuantari diferite? Daca am cazut, ajuta-ma sa ma ridic, nu ma rostogoli cu fiecare ocazie ce se iveste. Poate par un frustrat, dar eu stiu ca in viata de zi cu zi nu am complexe, iar prieteniile legare au ramas pe viata, cu oameni din toate categoriile sociale. Eu nu sunt aici sa cersesc acel dram de caldura la care vad ca va duceti toti cu gandul, ci sa lupt imotriva rautatilor gratuite, a falsei aureole de sfintenie. Nimeni nu ne da dreptul sa credem ca daca venim zilnic cu zeci de citate din sfintii parinti, (care sunt de altfel extrem de folositoare), sa facem un calvar din sufletele unor oameni care au viata lor, grijile lor, sensibilitatile lor, pacatele lor!
Eu nu vorbesc fara acoperire. Pot oricand face dovada celor spuse, dar urasc balacareala.
Dupa parerea mea, un om asezat, caruia ii pasa de mantuirea altora si de propria lui mantuire, nu poate fi peste tot. Pentru ca asta denota o totala superficialitate. Vorbim vorbe, iar pentru Dumnezeul din noi nu ne mai ramane timp decat ca o obligatie morala, nu ca o chemare launtrica.

În prealabil postat de Miha-anca

Si iarta-ma te rog si pe mine, frate, ca si eu am suferit si sufar de aceasta boala...

N-ai pentru ce sa-ti ceri iertare. Putini care scapa de boala asta, (eu in nici un caz) dar nu fac o pasiune din ea!

[cristiboss56]

Nu am intalnit in nici o scriere in care ispita , si in general mai toate incercarile sa fie puse la colt sau sa fie considerate far de folos . Intr o discutie foarte scurta cu Anca pe privat , in urma cu ceva timp , ma vaitam de oboseala si tulburarea ce imi vin din discutile in contradictoriu pe teme de credinta cu niste oameni care aveau complet alte intentii decat propovaduirea dreptei credinte . Cuvantul ei de atunci m-a intarit si mi-a deschis ceva mai mult ochii mintii , spunandu-mi sa privesc cu mai multa detasare problema in sine , si a avut mare dreptate . Ispita nu ar trbui sa il bucure pe cel ispitit ci ar trebui sa ii aduca mare bucurie . In general suferintele trebuie sa-l apropie pe om de Dumnezeu si sa ii trezeasca constiinta ca stapanirea de sine este calea prin care omul Il lasa pe Dumnezeu sa lucreze in el . De se intampla altfel , este clar ca este vorba de un scurt circuit , iar aceasta " defectiune" este datorata numai si numai noua .Oricat ar vorbi omul despre Dumnezeu , oricat ar declara si si-ar afisa credinta , momentul-cheie al dovedirii celor teoretice este momentul ispitei . Ispita nu va diminua lucrarea virtutii , ci o va amplifica , adaugand un plus de fermitate , de realism nevointelor ascetice , este acea calire a noastra de care vorbeam aseara . Sfantul Grigorie Palama avertizeaza ca fara ispite si rabdarea in ispite nu exista desavarsire si nici " aratarea credintei in Dumnezeu " . << Fericit barbatul care rabda ispita ca acela va lua cununa vietii >> . Citeam pe acest site un articol in care se spunea atat de bine ca viata omului nu este liniara , ci are multe urcusuri si coborasuri , multe greutati si bucurii .Uneori el este binecuvantat cu bucurii si bunuri materiale , ateori este privat de bunuri sau incercat in chip pedagocic prin ele . Pe langa pronie , judecata este cea de a doua metoda prin care Domnul si-L apropie pe om . Oricum , cel ce se poticneste in spusele sau in atitrudinea cuiva are el insusi o mare problema ce il va marca mult timp , de nu se inarmeaza cu multa rabdare si mai ales cu credinta reala in Bunul Dumnezeu . Un articol pe care l-am citit de curand , si cred ca este de folos , chiar daca nu dezbate in mod direct tema de fata :http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ii-122745.html