În legătură cu apropiata privatizare a OLTCHIM, facem următoarele constatări și aprecieri:
1. După 1990 industria românească a intrat într-un vast proces de DISTRUGERE. Oficial și pentru a păcăli lumea, acestui proces i s-a spus PRIVATIZARE. Termen cu totul nepotrivit, termen fals, mincinos, menit să ascundă intențiile criminale ale guvernanților de după 1990.
2. Printre țintele principale ale DISTRUGERII asistate de guvern s-a aflat petro-chimia românească. În 1990, petro-chimia românească era competitivă la nivel mondial, era printre primele din lume. După 1965, românii au rupt de la gura copiilor ca să sprijine proiectele de industrializare a României. Nu erau proiectele unui nebun, ci ale unui vizionar inspirat, în ciuda altor păcate și greșeli ale sale. Industrializarea României era o necesitate care se impunea oricărui voitor de bine pentru neamul românesc. Dezbaterile pe această temă dinainte de 1944 stau mărturie că această cale a industrializării accelerate era singura cale de urmat pentru a asigura României un statut demn printre țările lumii.
3. În 1989 poporul român a ajuns în situația de a începe să se bucure de sacrificiile făcute pentru edificarea „socialismului multilateral dezvoltat“. Aveam o economie puternică, nu aveam nicio datorie externă, dimpotrivă, alții erau datori la noi cu câteva miliarde de dolari. Erau semnele unei apropiate bunăstări meritate, îndelung așteptată.
4. Ceea ce nu a prevăzut nimeni, nici Ceaușescu și nici alți susținători ai ideii de industrializare, a fost TRĂDAREA, dimensiunile inimaginabile ale trădării celor care au organizat lovitura de stat din decembrie 1989, a celor care au guvernat România de atunci și până azi. E greu să te opui trădării înainte ca aceasta să-și vădească efectele. Mai ales când trădătorii se află în structurile și instituțiile menite să protejeze statul și avuția statului.
5. Așa-zisa privatizare a OLTCHIM-ului face parte din proiectul de DISTRUGERE a industriei, a economiei românești, face parte din proiectul de transformare a României într-o colonie, ai cărei proprietari nu mai sunt românii, ci niște străini, greu de identificat în spatele unor firme anonime, cu denumiri înșelătoare: Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional. Guvernul român a cedat în favoarea acestor instituții toate pârghiile puterii, ale guvernării. Degeaba mergem noi să votăm cine să guverneze în România. Votul nostru nu mai contează, deoarece prin angajamentele deja luate, deciziile politice și economice importante le iau Bruxelles-ul și F.M.I.-ul, indiferent cine ar veni la guvernare!
6. Cazul OLTCHIM este dureros de semnificativ. Privatizarea OLTCHIM-ului a fost decisă de guvernul Boc, la presiunile – a se citi șantajul F.M.I.-ului. Guvernul actual, cel puțin la prima vedere, nu are cum să se dezică de semnătura guvernului precedent. Mai ales că este un guvern slab, ușor de contestat, de înlăturat. Chiar dacă, așa cum pare, ar exista o predispoziție pentru anularea sau măcar amânarea privatizării, nu prea are cum s-o întoarcă! Slabe speranțe de la guvern, de la Parlament, de la clasa noastră politică…
7. Preconizata privatizare se face în beneficiul unei firme germane, cu sediul în Polonia, firmă concurentă cu OLTCHIM. Principalul interes al firmei germane este dispariția OLTCHIM-ului. Chiar dacă va semna un contract cu statul român prin care se angajează solemn că va continua producția și va continua să plătească taxe și impozite, că va continua să ofere de lucru la zeci de mii de români care sunt interesați vital ca OLTCHIM să producă în continuare, firma germană are nenumărate posibilități ca, în modul cel mai legal (dar nu și legitim!), să oprească producția! Mai ales că contractul dintre firma germană și statul român are multe clauze secrete.
8. S-a afirmat că sprijinul pe care l-a avut suspendatul președinte Băsescu de la liderii europeni și, în mod special, de la Angela Merkel are explicații economice, financiare. OLTCHIM-ul este de mult vânat de F.M.I. Guvernul Boc a semnat toate acordurile premergătoare necesare acestei schimbări de proprietar. După căderea guvernării P.D.L., Traian Băsescu este singura garanție pentru F.M.I. & comp., alde Merkel, Barroso, Gordon ș.a., că România nu-și va încetini ritmul transformării ei în colonie. Avem acum toate motivele să deducem că, într-adevăr, așa stau lucrurile. Revenirea lui Băsescu la Cotroceni era esențială pentru aceste strategii și proiecte anti-românești.
9. Statul român, ca acționar principal la OLTCHIM, reprezentat de guvernul Boc, a avut un comportament straniu pentru un proprietar. Pur și simplu a sabotat bunul mers al Combinatului, a împiedicat prin sancțiuni financiare ca OLTCHIM să reziste, să mai producă. Datele prezentate de liderii OLTCHIM denotă clar că guvernul României a acționat cu totul contrar intereselor românești elementare, fiind principalul vinovat de falimentul provocat al OLTCHIM. Băsescu și Boc, în persoană amândoi, se cuvine a fi cercetați pe acest subiect. Nu putea Boc să pună nici o semnătură a sa fără să primească acordul de la Băsescu. Răsplata trădării a venit în mai multe feluri, unul fiind, cu siguranță, manevrele disperate și incorecte la care s-au pretat liderii europeni, ca servanți ai intereselor și ai politicilor anti-românești, pentru a împiedica demiterea președintelui sperjur și trădător de țară.
București, 8 septembrie 2012
Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR
|