Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #141  
Vechi 14.08.2012, 21:33:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit




'Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei', mărturisește cel mai mare imnograf al Bisericii Răsăritului, Sfântul Ioan Damaschinul, la începutul predicii sale rostite la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. 'Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine viața dumnezeiască a Fecioarei Maria', adaugă același autor, mărturisindu-și cumva chiar propria neputință de a zugrăvi lucrarea Născătoarei de Dumnezeu în istoria omenirii. Doar limbajul poetic al cântării liturgice poate cuprinde deplin măreția Fecioarei.

Prin adormirea sa, nu a plecat, părăsind lumea, ci 's-a mutat la cele mai bune' pentru a ajuta pe toți cei care se roagă ei.

Sfântul Ioan Damaschinul: 'Pentru tine, Maică, începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor bunătăților, adevărata încredințare și certitudine s-au făcut zămislirea cea fără de sămânță bărbătească, dumnezeiasca sălășluire și nașterea în feciorie'.
Tot Sfântul Ioan Damaschinul :'nu moartea te-a fericit, ci tu însăți ai dat strălucire morții, dezlegând întristarea acesteia și moartea arătând-o bucurie. De aceea, nu putem numi moarte sfânta ta mutare, ci este mai propriu să o numim adormire sau plecare sau mutare la viață'.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #142  
Vechi 14.08.2012, 22:03:58
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Cu adevarat Maica Domnului a fost mijlocitoarea pocaintei mele, mai cu seama astazi.
In postul acesta am lasat spovedania pe ultima suta de metri. De saptamana trecuta si pana ieri parintele la care ma spovedesc eu nu era de gasit. Probabil ca era plecat in concediu. Deja de duminica intrasem in panica. Nici sa raman nespovedita, dar nici sa ma duc la altul nu imi era. Ieri am fost destul de tulburata din cauza aceasta, cand am vazut iarasi ca nu venise, asa ca am rugat-o aseara pe Maica Domnului sa ma ajute, sa nu ma lase cu pacatele pe suflet, sa vina parintele... De dimineata se impartasise bunicul si imi spusese ca nu este dansul acolo. In fine, ma hotarasem sa merg astazi la spovedit, in timpul programului, si sa fie ce o fi. Cum intru in biserica, ce credeti? Parintele era acolo, tocmai incepuse sa citeasca molitva catorva oameni. Cand m-a vazut, mi-a facut semn sa ma apropii si eu acolo. Tare mult m-am bucurat. M-a ajutat Maica Domnului, in ciuda nevredniciei mele, sa ma pot spovedi si sa ma intaresc cu credinta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #143  
Vechi 18.08.2012, 23:48:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Cu adevarat Maica Domnului a fost mijlocitoarea pocaintei mele, mai cu seama astazi.
In postul acesta am lasat spovedania pe ultima suta de metri. De saptamana trecuta si pana ieri parintele la care ma spovedesc eu nu era de gasit. Probabil ca era plecat in concediu. Deja de duminica intrasem in panica. Nici sa raman nespovedita, dar nici sa ma duc la altul nu imi era. Ieri am fost destul de tulburata din cauza aceasta, cand am vazut iarasi ca nu venise, asa ca am rugat-o aseara pe Maica Domnului sa ma ajute, sa nu ma lase cu pacatele pe suflet, sa vina parintele... De dimineata se impartasise bunicul si imi spusese ca nu este dansul acolo. In fine, ma hotarasem sa merg astazi la spovedit, in timpul programului, si sa fie ce o fi. Cum intru in biserica, ce credeti? Parintele era acolo, tocmai incepuse sa citeasca molitva catorva oameni. Cand m-a vazut, mi-a facut semn sa ma apropii si eu acolo. Tare mult m-am bucurat. M-a ajutat Maica Domnului, in ciuda nevredniciei mele, sa ma pot spovedi si sa ma intaresc cu credinta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!
Frumoasa marturia ta !
Preasfanta Fecioara mi-a fost de multe ori de ajutor la Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie si sper din tot sufletul sa-mi fie de folos si de acum incolo , caci am mare nevoie de ea , de puterea si rugaciunile ei in fata Bunului Dumnezeu . Este cu adevarat o mijlocitoare de neanlocuit , fara de asemanare !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #144  
Vechi 31.08.2012, 20:54:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Bucurie pentru toti credinciosii

Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu – Pantanassa în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea Puteti citi mai multe informatii si cateva din minunile savarsite de aceasta icoana , aici :
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post467943
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #145  
Vechi 03.09.2012, 19:52:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 1 )

Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion
Arhimandritul Cleopa Ilie, ne povestește cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din mănăstirea Sihăstria și cum i-a vestit sfârșitul cu un an înainte.
În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obște. Acolo a fost lovit la un picior și rana s-a cangrenat, încât suferea mult și era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
Într-o noapte plângea de durere în patul său și se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluiește-mă și-mi ușurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului !“. După puțin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctorițe din Târgu Neamț și îl întreabă:
- De ce plângi, părinte Ilarion?
- Doamnă doctoriță, mi-am rupt piciorul și mă doare greu. Simt că voi muri curând și plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:
- Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie și bătrânul a adormit liniștit. Era Maica Domnului. Dimineață, bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică și a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai“, părintele Ilarion și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost petrecut de obștea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir .



Izbăvirea unui prunc aflat în primejdie de moarte
Minunea s-a petrecut la aducerea sfintei icoane a Maicii Domnului Portărița, așa cum a povestit prea cucernicul părinte Gheorghios Mamangakis, cel ce păstorește comunitatea ortodoxă greacă Sfinții Constantin și Elena din Orange, statul New York. Pruncul de șapte luni Miltiadis Stathis, fiul domnului Miltiadis Stathis și al soției sale din Orange a fost adus în stare foarte gravă la spital, unde părea că-și trăiește ultimele clipe. Medicii specialiști nu-i dădeau nici o speranță. Deși fusese dus la reanimare, dădea din ce în ce mai puține semne de viață și toți îi așteptau din clipă în clipă sfârșitul. La rugămintea tatălui, prea cucernicul părinte Mamangakis împreună cu prea cucernicul părinte Hristos Kontoleon au adus la spital icoana cea sfântă a Maicii Domnului Portărița, care lăcrimează, și au așezat-o lângă patul micuțului. Acolo au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului. În timp ce cântau, pruncul își revenea încet-încet, sângele care-i curgea din tubul digestiv și care-i ieșea pe gură se oprise, iar pruncul începuse să se miște și, curând după aceea, a putut fi hrănit. Medicii care mai înainte își văzuseră zădărnicite toate eforturile disperate de a-l salva, acum, împreună cu toți cei care erau de față, mărturiseau că minunea o săvârșise icoana care lăcrima a Preacuratei – Portărița. Minunea a confirmat-o și unul din medicii de serviciu, domnul doctor Gheorghios Hristidis, care întocmise fișa cu simptomele bolii și care constatase înrăutățirea treptată a stării copilului precum și faptul că nu mai era nici o speranță să fie salvat. Dânsul a recunoscut că, în timp ce i se citea Paraclisul, pruncul și-a revenit complet și că însănătoșirea lui miraculoasă se datorează sfintei icoane care plânge a Maicii Domnului



Leac pentru cancer
Nu trecuse nici un an de la căsătoria Erminei, când s-a îmbolnăvit foarte grav. Ea însăși medic, licențiată și cu carieră, știa foarte bine ce înseamnă cancerul.
Durerea, mică la început, creștea cu timpul, până când a doborât-o.
Eric, soțul ei, în loc să o consoleze, o dojenea mereu:
- Să te ia naiba! Rău că m-ai găsit!
- Ai răbdare și speranță, fiul meu, îl sfătuia bunica Erminei. Dumnezeu este mare.
- Dacă este mare, de ce găsește de cuviință să se măsoare cu noi, cei mici, protesta acela.
Boala se întindea pe o perioadă lungă de timp. Eric nu suporta să o vadă pe soția lui în acea stare, dar nici nu o încuraja.
Ermina era foarte palidă. Singurul ei sprijin era bunica ei. Datorită acesteia devenise și Ermina cuviincioasă, serioasă și smerită.
- Bunico, te obosești așa de mult acum când, de fapt, eu ar trebui să te ajut!
- Nu te necăji, fetița mea! Prea Sfânta noastră Fecioară face minuni. Seara și dimineața o rog cu lacrimi să-ți dea sănătate. Roag-o și tu!
La spitalul unde a fost internată, starea ei s-a înrăutățit.
- În starea în care se află, boala nu ne dă prea multe speranțe, erau de părere medicii și plecau tăcuți de la patul bolnavei.
- Bunico, a rugat-o într-o zi Ermina. Mergi la preotul spitalului și spune-i să se roage pentru mine. După aceea vreau să vină să mă spovedească și să-mi dea Sfânta Împărtășanie.
Bunica i-a îndeplinit dorința. I-a adus și o icoană a Celei Milostive și i-a spus:
- Întoarce-te, fata mea, să o privești, să-i vorbești și să prinzi curaj.
Într-o seară, bunica mergea pe holul spitalului.
Deodată îi apare înainte o femeie plăcută, îmbrăcată cu o uniformă albă, de asistentă șefă.
I s-a părut ciudat. Nu era dintre cele pe care le cunoștea deja.
- Vă văd pentru prima dată, doamnă asistentă, a spus bătrâna.
- Eu sunt Maica Domnului, i-a răspuns necunoscuta. V-am auzit rugăciunile și am sosit să vă ajut. Mâine dimineață Ermina se va face bine. Numai să slujească mai mult Fiului și Dumnezeului meu.
Astea a spus și s-a făcut nevăzută.
Femeia vârstnică a rămas înmărmurită. Toate se roteau în jurul ei. A plecat la nepoata ei, pe care a găsit-o foarte bucuroasă și căreia i-a povestit ceea ce i se întâmplase.
- Da, bunico. Și pe mine m-a vizitat Maica Domnului. M-a mângâiat pe creștet și mi-a dat curaj. Nu mă mai doare nimic. Mă simt ușoară.
La ultima lor vizită, medicii au fost surprinși: bolnava stătea pe scaun, îmbrăcată. Îndată ce i-a văzut, s-a ridicat bucuroasă să-i întâmpine.
- Ciudat!, vorbeau între ei. Cu siguranță este vorba de vindecare prin autosugestie. Se pare că s-a activat energia psihologică și parapsihologică.
- Dragi colegi, a spus atunci Ermina, vă aduc la cunoștință că nu s-a întâmplat nimic din cele ce afirmați. Vindecarea mea o datorez în întregime Maicii Domnului.
Eric află și el vestea. Avea însă unele îndoieli.
- Cu siguranță este vorba de o îmbunătățire trecătoare, a spus. Bolile de acest gen revin. Nu am încredere.
- Dar aici nu s-a întâmplat ceva obișnuit: a fost o minune!, i-a explicat cea vindecată.
- Eu nu cred în minuni!
- Și atunci ce se va întâmpla?
- Asumă-ți singură responsabilitatea pentru viața ta! Așa a spus, și a plecat.
Pe Ermina a luat-o însă amețeala. Era ceva fără răspuns. Însă imediat și-a amintit de recomandarea Maicii Domnului: să se pună în slujba Fiului și Dumnezeului ei!
- A, Doamne, Prea Sfântă Fecioară!, a strigat. Numai dragostea Ta este statornică. De asta am nevoie. Acest fel de dragoste îmi va umple sufletul.
A plecat departe de Patra, la o mănăstire cunoscută, și acolo călugărindu-se sub numele Ermiona, s-a dăruit, și cu tot sufletul s-a pus în slujba lui Hristos [24; 87-89].
Cum a vindecat Maica Domnului o femeie grav bolnavă
În orașul Vaslui mai este încă în viață profesorul Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Și, după cum singur mărturisește, era un ateu convins. Soția era însă credincioasă. Dar nu avea copii.
Iată, însă, că soția i se îmbolnăvește grav și este internată pentru operație la un spital din București. După operație, ajunsese aproape în stare de inconștiență.
„- Domnule doctor, mai este vreo speranță cu soția mea?”, întrebă profesorul Cotoran.
„- Numai Dumnezeu, dacă mai face vreo minune! Altfel...”
Cum a auzit cuvintele acestea, a ieșit foarte zdrobit la inimă din spital, și, fără să știe unde merge, căută o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlnește prima biserică a Sfinților Ioachim și Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru și, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:
„- Maica Domnului, dacă exiști, salvează-mi soția!”
Apoi s-a întors la spital, unde soția lui se zbătea între viață și moarte. Parcă dormea. Se așeză lângă patul ei. Se rugă în gând pentru ea Maicii Domnului.
Deodată femeia deschise ochii și întrebă:
„- Dumitre, tu ești?”
„- Da, eu sunt, vrei ceva?”
„- Ajută-mă să mă ridic puțin... Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, și mi-a spus: «Iată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soțului tău, te scot deasupra...». Apoi m-a apucat de mână și m-a urcat pe un loc ridicat și luminat.”
Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.
„- Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?”, o întrebă soțul.
„Vreau, că nu mă mai doare nimic!”
Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soția, după o operație așa de grea, s-au mâniat pe profesor și i-au zis:
„- Ce faci, domnule, ai înnebunit?”
„- Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!”
În câteva zile, soția s-a făcut complet sănătoasă și s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran și-a schimbat cu totul viața, devenind un bun creștin. Era nelipsit de la biserică, unde în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament, și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #146  
Vechi 04.09.2012, 21:02:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 2 )

Bătrânul bolnav, însănătoșit de Maica Domnului, era ca un tânăr
Pe vremea când Britania era dreptcredincioasă, se afla în chinovie un preacuvios monah care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Așa de mult o cinstea el, că dacă s-ar fi întâmplat să audă de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva „Maria”, ori „Născătoare de Dumnezeu”, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, își pleca genunchii și făcea închinăciune până la pământ. Așa a făcut și făcea acel credincios și îmbunătățit monah, prieten al Preasfintei Fecioare, Maicii lui Dumnezeu, în toată viața lui.
Ajungând la adânci bătrânețe, s-a îmbolnăvit. El slăbise așa de mult că nu putea să se mai ridice din așternutul său. Egumenul, văzându-l așa, i-a dat de ascultare un ucenic, ca să-i gătească cele spre trebuință. Odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acasă; iar bătrânul avea nevoie să se scoale din pat. Deci făcându-și obișnuita lui rugăciune, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci, îndreptându-și ochii către icoana Preasfintei, a lăcrămat și a zis către dânsa cu credință: „Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!” Și îndată (o, grabnică auzire!) s-a aflat în fața lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: „Pentru multa ta evlavie și pentru dragostea pe care o ai către mine, iată, îți adaog încă treizeci de ani de viață în această lume și-ți dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai tânăr, de treizeci de ani. Aceasta o fac pentru că-mi place viețuirea ta și pentru că cinstești așa de mult numele meu”.
Acestea zicând Preasfânta, s-a înălțat la ceruri. Din acel ceas, monahul s-a făcut sănătos și puternic cu trupul. Toți frații văzându-l mergând cu veselie și auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au spăimântat și au prins multă evlavie către el. Iar el, monahul cel smerit și înțelept, aducându-și totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necontenit și o slăvea cu posturi, rugăciuni, privegheri și alte faceri de bine, până când s-a odihnit întru Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia i Se cuvine slava în veci. Amin.



Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin sfânta sa icoană, a risipit boala ciumei
În anul 510 după Nașterea lui Hristos, a fost o mare boală de ciumă, lingoare (tifos), în Roma. Din această cauză mureau în fiecare zi câte două mii de oameni. În acea vreme, fiind papă al Romei marele Grigorie Dialogul, a poruncit să se scoată prin oraș icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, cea zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, să se facă Litanie și rugăciune către Domnul ca să înceteze moartea.
Deci, după ce s-a dus arhiereul însoțit de popor cu sfânta icoană, rugându-se Maicii Multmilostive și preaîndurate ca să îmblânzească pe Stăpânul să înceteze urgia și dreapta Lui mânie, priveau toți că pe unde trecea, pierea mirosul greu al văzduhului și se pierdea ca un nor liniștit, curat și strălucitor.
După ce au înconjurat toată cetatea și au săvârșit rugăciunile, Sfântul Grigorie a văzut pe un Înger stând sus pe turnul care se zice al lui Adrian și al lui Crischentie că ștergea o sabie însângerată, după care a pus-o în teacă. Deci au înțeles că pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a încetat mânia Stăpânului și urgia .



Maica Precista a depărtat ciuma dintre călugării credincioși
Într-o mănăstire din ținutul Halițului, din țara rusească, s-a ivit o ciumă mare, foarte groaznică, de care au murit foarte mulți călugări. În acea vreme, ieromonahul Filaret, care mai pe urmă a fost egumen în mănăstire, a văzut pe Maica Precista în ajunul praznicului Nașterii lui Hristos îmbrăcată într-un veșmânt prețios și a mers la biserica ce avea hramul Buneivestiri. Maica Preacurată, luând înfățișarea egumenului, a zis către Filaret: „De acum înainte nu va mai fi ciumă între voi. Numai socotiți bine aceasta; să vă îndreptați viața călugărească”. Aceste cuvinte grăind Maica Precista, s-a dus prin Ușile Împărătești.
Ieromonahul Filaret a spus despre ceea ce a văzut. Ciuma a contenit atunci îndată. În mănăstire n-a mai fost boala ciumei după aceea, căci a dispărut cu totul .



Prăznuindu-se „Adormirea Maicii Domnului”, a încetat boala ciumei în Țarigrad
Odinioară, în zilele domniei lui Iustinian - împăratul grecesc, a fost în Țarigrad o mare molimă de ciumă. În primele trei luni mureau câte 6000, după aceea ajungând chiar la 10 000 de oameni pe zi. În acea vreme au murit oameni de toate stările: parte bărbătească și femeiască, bătrâni și tineri, precum și bogați și de cinste, cât și scăpătați și săraci. Moartea nu a cruțat și nu a ocolit pe nimeni. Și atât de numeroși erau morții, încât nu aveau nici cine să-i îngroape. În acea vreme s-a descoperit de la Dumnezeu unui om evlavios ca să țină de acum înainte praznicul „Adormirii Maicii Domnului” și vor scăpa de ciumă. Făcând ei după porunca aceasta, a contenit boala ciumei .



Maica Domnului – izgonitoarea diavolilor
Cuviosul Lavrentie, închizându-se de bună voie, se nevoia astfel monahicește. El avea mare sârguință pentru mântuirea sa, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-și patimile cu înfrânarea și tăindu-le cu sabia duhovnicească, adică prin rugăciune. Apoi toate săgețile vicleanului cele aprinse, stingându-le cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minune felurite răni și neputințe între oameni, cum și a izgoni diavolii.
Odată, între alții, a fost adus din Kiev pentru tămăduire un om cuprins de un diavol foarte cumplit, care era purtat de zece oameni. Iar fericitul, dorind să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci, îndrăcitul a început a striga: „La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peșteră pentru sfinții ce sunt într-însa; iar în mănăstire sunt treizeci de monahi viețuitori de care mă tem, și cu ceilalți am război”. Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul pe care îl avea sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit iarăși fericitul ca să-l ducă acolo cu sila, încredințându-se și mai mult de cele grăite de însuși diavolul prin cel îndrăcit. Cei ce-l duceau pe el, știind că îndrăcitul nu fusese niciodată în mănăstire și că nu cunoștea pe nimeni din cei ce viețuiau aici, îl întrebară: „Care sunt aceia de care tu te temi?” În vremea aceea viețuiau în mănăstirea Pecerska 118 frați, iar îndrăcitul numărând pe nume treizeci dintre ei a zis: „Aceștia toți, numai cu un singur cuvânt pot să mă izgonească”. Și iarăși i-au zis cei ce-l duceau: „Noi voim ca în peșteră să te închidem”. Iar el le-a răspuns: „Ce folos îmi este mie ca să mă lupt cu morții? Pentru că aceia acum au multă îndrăzneală către Dumnezeu a se ruga pentru monahii lor și pentru cei ce merg la dânșii. Dar de voiți să vedeți războiul meu, duceți-mă în mănăstire; căci afară de cei treizeci, precum v-am spus, cu toți ceilalți pot să mă lupt”. Și a început a-și arăta puterea sa grăind evreiește, după aceea latinește și apoi grecește, și cu un cuvânt, în toate limbile pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau pe el, mirându-se de schimbarea limbii și de felul vorbei lui. Apoi, mai înainte de a intra în mănăstire, a fugit duhul cel necurat din om și a început cel tămăduit a avea înțelegere. Cei ce erau cu el s-au bucurat foarte mult, și intrând în biserica cea făcătoare de minuni a Pecerskăi, au dat slavă lui Dumnezeu. Înștiințându-se de acest lucru și egumenul, s-a adunat cu toți frații în biserică. Cel tămăduit nu îl știa pe egumen, nici pe cei treizeci de părinți care îi numise. Atunci egumenul l-a întrebat: „Cine te-a tămăduit?” Iar el, arătând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a zis: „Cu aceasta ne-au întâmpinat cei treizeci de sfinți părinți și astfel m-am tămăduit”. Numele tuturor acelora el le pomenea, deși în persoană nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți au dat slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, și astfel s-a preamărit acel loc sfânt prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită prin fericitul Lavrentie, cel ce s-a închis de bunăvoie pentru Dumnezeu .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #147  
Vechi 05.09.2012, 21:00:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Din minunile si vindecarile Maicii Domnului ( 3 )

Un tânăr bolnav și-a pierdut un picior și strigând către icoana Maicii Domnului i-a crescut la loc


În anul 1684, în satul Camenița, ce aparținea localității Aliches, și care se afla aproape de Ahaia, vechea Episcopie de odinioară, se afla un tânăr bolnav, cu numele Ioanichie. Aceluia, zăcând în boală trei ani, i s-a îmbolnăvit un picior, care rănindu-se câte puțin s-a cangrenat și a putrezit. El a încercat să se trateze cu tot felul de buruieni vindecătoare, dar nu s-a folosit cu nimic. Și la atâta stricăciune a ajuns, încât i-a căzut piciorul de la genunchi cu tot cu os. În tot timpul acesta, el nu a încetat a chema în ajutor numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, însă ea nu l-a ajutat îndată, ci i-a pus la încercare răbdarea. Însă el nu s-a împuținat sufletește și nici nu s-a deznădăjduit precum fac unii dintre cei de astăzi, care atunci când sunt în necazuri și nu sunt ascultați îndată de Dumnezeu și de Sfinți, unii aleargă la diavolul prin descântece și vrăji, iar alții cârtesc și hulesc împotriva lui Dumnezeu, că s-au rugat și n-au fost ascultați. Deci tânărul acesta nu a alergat la descântători, ci răbda lămurindu-se ca aurul în topitoare. Și cu toate că piciorul era căzut din genunchi, el nu înceta a chema în ajutor pe Preamilostiva Doamnă Născătoare de Dumnezeu. În această stare aflându-se, cu vremea și-a adus aminte de sfânta icoană a Preacuratei ce se afla la Peștera cea mare și de minunile ei cele mari, și suspinând cu umilință, a strigat: „O, preasfântă icoană! De ce m-ai lăsat și nu mă miluiești? Te rog, grăbește și mă mântuiește!” Zicând aceste cuvinte, vede cu ochii cum a început a crește piciorul, puțin câte puțin, până s-a făcut întreg și desăvârșit. De când a început a crește, rudele lui au făcut un picior de argint pe care l-au dus la sfânta icoană spre pomenirea minunii. După ce s-a făcut sănătos, tânărul a venit și s-a închinat cu mare dragoste la acea sfântă icoană, și drept recunoștință a rămas pentru totdeauna în această mănăstire, făcându-se monah. Părinții din acea mănăstire au scris pe acel picior de argint minunea ce s-a făcut, pentru a se cunoaște și de generațiile viitoare .

Maica Domnului vindecă un preot paralizat


Atunci când lăcustele invadaseră satul Gomati din Peninsula Halkidiki, preot paroh era părintele Hristodul. Într-o zi i s-a făcut rău în vie și a paralizat, astfel că rudele l-au dus în casă pe brațe. Când l-a văzut preoteasa în starea aceea de plâns, s-a repezit până la părintele duhovnic, venit de la Dochiariu să aducă Sfânta Cruce și o icoană pictată după icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea și să stârpească cu ele lăcustele. Preoteasa i-a povestit ce pățise. Duhovnicul a luat Sfânta Cruce și icoana ce o adusese cu dânsul de la mănăstire și a alergat la casa preotului. Și numai ce i-a citit rugăciunile de dezlegare și Paraclisul Maicii Domnului și doar după ce bolnavul a sărutat cu credință sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, acesta s-a ridicat din pat ca și cum s-ar fi sculat din somn, teafăr și sănătos. I-a mulțumit părintele Hristodul Fecioarei și i-a preamărit minunile. Drept mulțumire pentru grabnica sa vindecare i-a dăruit icoanei de la Dochiariu un florin .


O apariție minunată


Printre numeroasele și feluritele minuni care evidențiază nemărginita bunătate a Maicii Domnului, trebuie menționată și vindecarea sorei Veronica din mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, din suburbia Papagos.
Veronica suferea de cancer. Fusese internată de multe ori la spitalul din Vula. În cele din urmă, s-a întors la mănăstire ca să moară acolo, mâinile și picioarele fiindu-i paralizate.
Călugărițele au hotărât ca pe 8 martie 1970 să o tundă în monahism, ca să „plece” călugăriță. Medicii nu-i dăduseră multe șanse de supraviețuire, de aceea călugărițele au hotărât să o tundă în monahism înaintea zilei hotărâte, adică pe 5 martie, în timpul vecerniei.
O vor aduce în biserică pe brațe, în fotoliu. O doamnă i-a pregătit veșmântul de călugăriță și i-a adus un pachețel care conținea și bumbac înmuiat în sfântul mir din Malevi.
Joi, vineri și sâmbătă bolnava nu a mai putut vorbi. Sâmbătă a suferit întreaga zi din cauza durerilor îngrozitoare. După-amiază a reușit să ceară să i se facă o injecție pentru calmarea durerilor, care să-i producă și somn. În timp ce dormea, aude o bătaie discretă în ușă.
- Cine este? a șoptit cu o ușoară tristețe. Cine nu mă lasă să mă odihnesc?
Și atunci vede cum se deschide ușa și cum intră în chilie trei persoane. O femeie frumoasă și maiestuoasă, un episcop și încă o persoană, care purta o tunică lungă.
Pe când bolnava îi privea surprinsă, Doamna i-a spus:
- Te întrebi, desigur, cine suntem și de unde venim la această oră. Eu sunt de la mănăstirea din Malevi și de acolo vin. Înalt Prea Sfințitul de aici locuiește în Eghina (posibil să fi fost Sfântul Nectarie). Aici este îndrăgitul apostol al Domnului nostru, care este protectorul vostru și locuiește aici (posibil să fi fost Sfântul Ioan Teologul).
Aveam de gând să sosesc să te vizitez peste câteva zile. M-am gândit însă că ar fi mai bine să sosesc în seara asta, deoarece mâine vei deveni călugăriță, să te ajut să te ridici, să te fac bine, încât să-ți poți îndeplini toate sarcinile.
- Eu, Doamna mea, a răspuns Veronica, nu pot sta pe picioarele mele, nu mă pot mișca. Vin două-trei surori ca să mă ridice și nu mă pot vindeca.
- Crezi în puterea Domnului?, a întrebat-o Doamna.
- Cred.
După aceea a luat o icoană care se afla în chilie (icoana Maicii Domnului din Malevi), i-a dat-o ucenicei și i-a spus:
- Ia această icoană, ca să înțelegi cine sunt.
Atunci bolnava și-a dat seama și a strigat:
- Prea Sfânta mea Fecioară, tu ești?
Maica Domnului, după ce i-a zâmbit, a dispărut împreună cu cei care o însoțeau, lăsând-o pe călugăriță vindecată.
Prima care a văzut minunea a fost călugărița Nectaria, care o îngrijea pe bolnavă și care a alergat să anunțe în biserică, deoarece era ora vecerniei. Bucuria i-a cuprins pe toți.
Au urmat sunetele continue ale clopotelor, lacrimi de bucurie, cântările bisericești în cinstea Maicii Domnului, binecuvântarea și împărțirea anaforei.
A doua zi după-amiază, printre mulțimea de lume și manifestări emoționante, s-a făcut și tunderea ucenicei. Numai că Veronica, al cărei nume a fost schimbat în Magdalena, nu stătea paralizată în scaun, ci dreaptă și sănătoasă .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #148  
Vechi 07.09.2012, 19:23:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu si nu numai !

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #149  
Vechi 07.09.2012, 19:28:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, , o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #150  
Vechi 07.09.2012, 22:55:54
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Cuvantul Sfantului Ioan Damaschin la Nasterea Maicii Domnului
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-71687.html
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
cu ajutorul nostru, un copil ar putea sa-si implineasca un vis N.Priceputu Umanitare 60 29.10.2016 00:53:16
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. alexmatei Spiritualitatea ortodoxa 0 16.03.2012 20:22:04
Si ei au nevoie de ajutorul nostru.... silvia55 Umanitare 0 08.09.2011 00:30:10
Un copil curajos are nevoie de ajutorul nostru E_my Umanitare 27 05.01.2011 20:54:54
un preot are nevoie de ajutorul nostru cristy Umanitare 3 15.10.2009 11:36:32