Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]




'Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei', mărturiseşte cel mai mare imnograf al Bisericii Răsăritului, Sfântul Ioan Damaschinul, la începutul predicii sale rostite la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. 'Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine viaţa dumnezeiască a Fecioarei Maria', adaugă acelaşi autor, mărturisindu-şi cumva chiar propria neputinţă de a zugrăvi lucrarea Născătoarei de Dumnezeu în istoria omenirii. Doar limbajul poetic al cântării liturgice poate cuprinde deplin măreţia Fecioarei.

Prin adormirea sa, nu a plecat, părăsind lumea, ci 's-a mutat la cele mai bune' pentru a ajuta pe toţi cei care se roagă ei.

Sfântul Ioan Damaschinul: 'Pentru tine, Maică, începutul, mijlocul şi sfârşitul tuturor bunătăţilor, adevărata încredinţare şi certitudine s-au făcut zămislirea cea fără de sămânţă bărbătească, dumnezeiasca sălăşluire şi naşterea în feciorie'.
Tot Sfântul Ioan Damaschinul :'nu moartea te-a fericit, ci tu însăţi ai dat strălucire morţii, dezlegând întristarea acesteia şi moartea arătând-o bucurie. De aceea, nu putem numi moarte sfânta ta mutare, ci este mai propriu să o numim adormire sau plecare sau mutare la viaţă'.

[glykys]

Cu adevarat Maica Domnului a fost mijlocitoarea pocaintei mele, mai cu seama astazi.
In postul acesta am lasat spovedania pe ultima suta de metri. De saptamana trecuta si pana ieri parintele la care ma spovedesc eu nu era de gasit. Probabil ca era plecat in concediu. Deja de duminica intrasem in panica. Nici sa raman nespovedita, dar nici sa ma duc la altul nu imi era. Ieri am fost destul de tulburata din cauza aceasta, cand am vazut iarasi ca nu venise, asa ca am rugat-o aseara pe Maica Domnului sa ma ajute, sa nu ma lase cu pacatele pe suflet, sa vina parintele... De dimineata se impartasise bunicul si imi spusese ca nu este dansul acolo. In fine, ma hotarasem sa merg astazi la spovedit, in timpul programului, si sa fie ce o fi. Cum intru in biserica, ce credeti? Parintele era acolo, tocmai incepuse sa citeasca molitva catorva oameni. Cand m-a vazut, mi-a facut semn sa ma apropii si eu acolo. Tare mult m-am bucurat. M-a ajutat Maica Domnului, in ciuda nevredniciei mele, sa ma pot spovedi si sa ma intaresc cu credinta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Cu adevarat Maica Domnului a fost mijlocitoarea pocaintei mele, mai cu seama astazi.
In postul acesta am lasat spovedania pe ultima suta de metri. De saptamana trecuta si pana ieri parintele la care ma spovedesc eu nu era de gasit. Probabil ca era plecat in concediu. Deja de duminica intrasem in panica. Nici sa raman nespovedita, dar nici sa ma duc la altul nu imi era. Ieri am fost destul de tulburata din cauza aceasta, cand am vazut iarasi ca nu venise, asa ca am rugat-o aseara pe Maica Domnului sa ma ajute, sa nu ma lase cu pacatele pe suflet, sa vina parintele... De dimineata se impartasise bunicul si imi spusese ca nu este dansul acolo. In fine, ma hotarasem sa merg astazi la spovedit, in timpul programului, si sa fie ce o fi. Cum intru in biserica, ce credeti? Parintele era acolo, tocmai incepuse sa citeasca molitva catorva oameni. Cand m-a vazut, mi-a facut semn sa ma apropii si eu acolo. Tare mult m-am bucurat. M-a ajutat Maica Domnului, in ciuda nevredniciei mele, sa ma pot spovedi si sa ma intaresc cu credinta.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

Frumoasa marturia ta !
Preasfanta Fecioara mi-a fost de multe ori de ajutor la Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie si sper din tot sufletul sa-mi fie de folos si de acum incolo , caci am mare nevoie de ea , de puterea si rugaciunile ei in fata Bunului Dumnezeu . Este cu adevarat o mijlocitoare de neanlocuit , fara de asemanare !

[cristiboss56]

Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu – Pantanassa în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea Puteti citi mai multe informatii si cateva din minunile savarsite de aceasta icoana , aici :
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post467943

[cristiboss56]

Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion
Arhimandritul Cleopa Ilie, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte.
În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluieşte-mă şi-mi uşurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului !“. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgu Neamţ şi îl întreabă:
- De ce plângi, părinte Ilarion?
- Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:
- Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţă, bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai“, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir .

Izbăvirea unui prunc aflat în primejdie de moarte

Minunea s-a petrecut la aducerea sfintei icoane a Maicii Domnului Portăriţa, aşa cum a povestit prea cucernicul părinte Gheorghios Mamangakis, cel ce păstoreşte comunitatea ortodoxă greacă Sfinţii Constantin şi Elena din Orange, statul New York. Pruncul de şapte luni Miltiadis Stathis, fiul domnului Miltiadis Stathis şi al soţiei sale din Orange a fost adus în stare foarte gravă la spital, unde părea că-şi trăieşte ultimele clipe. Medicii specialişti nu-i dădeau nici o speranţă. Deşi fusese dus la reanimare, dădea din ce în ce mai puţine semne de viaţă şi toţi îi aşteptau din clipă în clipă sfârşitul. La rugămintea tatălui, prea cucernicul părinte Mamangakis împreună cu prea cucernicul părinte Hristos Kontoleon au adus la spital icoana cea sfântă a Maicii Domnului Portăriţa, care lăcrimează, şi au aşezat-o lângă patul micuţului. Acolo au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului. În timp ce cântau, pruncul îşi revenea încet-încet, sângele care-i curgea din tubul digestiv şi care-i ieşea pe gură se oprise, iar pruncul începuse să se mişte şi, curând după aceea, a putut fi hrănit. Medicii care mai înainte îşi văzuseră zădărnicite toate eforturile disperate de a-l salva, acum, împreună cu toţi cei care erau de faţă, mărturiseau că minunea o săvârşise icoana care lăcrima a Preacuratei – Portăriţa. Minunea a confirmat-o şi unul din medicii de serviciu, domnul doctor Gheorghios Hristidis, care întocmise fişa cu simptomele bolii şi care constatase înrăutăţirea treptată a stării copilului precum şi faptul că nu mai era nici o speranţă să fie salvat. Dânsul a recunoscut că, în timp ce i se citea Paraclisul, pruncul şi-a revenit complet şi că însănătoşirea lui miraculoasă se datorează sfintei icoane care plânge a Maicii Domnului

Leac pentru cancer

Nu trecuse nici un an de la căsătoria Erminei, când s-a îmbolnăvit foarte grav. Ea însăşi medic, licenţiată şi cu carieră, ştia foarte bine ce înseamnă cancerul.
Durerea, mică la început, creştea cu timpul, până când a doborât-o.
Eric, soţul ei, în loc să o consoleze, o dojenea mereu:
- Să te ia naiba! Rău că m-ai găsit!
- Ai răbdare şi speranţă, fiul meu, îl sfătuia bunica Erminei. Dumnezeu este mare.
- Dacă este mare, de ce găseşte de cuviinţă să se măsoare cu noi, cei mici, protesta acela.
Boala se întindea pe o perioadă lungă de timp. Eric nu suporta să o vadă pe soţia lui în acea stare, dar nici nu o încuraja.
Ermina era foarte palidă. Singurul ei sprijin era bunica ei. Datorită acesteia devenise şi Ermina cuviincioasă, serioasă şi smerită.
- Bunico, te oboseşti aşa de mult acum când, de fapt, eu ar trebui să te ajut!
- Nu te necăji, fetiţa mea! Prea Sfânta noastră Fecioară face minuni. Seara şi dimineaţa o rog cu lacrimi să-ţi dea sănătate. Roag-o şi tu!
La spitalul unde a fost internată, starea ei s-a înrăutăţit.
- În starea în care se află, boala nu ne dă prea multe speranţe, erau de părere medicii şi plecau tăcuţi de la patul bolnavei.
- Bunico, a rugat-o într-o zi Ermina. Mergi la preotul spitalului şi spune-i să se roage pentru mine. După aceea vreau să vină să mă spovedească şi să-mi dea Sfânta Împărtăşanie.
Bunica i-a îndeplinit dorinţa. I-a adus şi o icoană a Celei Milostive şi i-a spus:
- Întoarce-te, fata mea, să o priveşti, să-i vorbeşti şi să prinzi curaj.
Într-o seară, bunica mergea pe holul spitalului.
Deodată îi apare înainte o femeie plăcută, îmbrăcată cu o uniformă albă, de asistentă şefă.
I s-a părut ciudat. Nu era dintre cele pe care le cunoştea deja.
- Vă văd pentru prima dată, doamnă asistentă, a spus bătrâna.
- Eu sunt Maica Domnului, i-a răspuns necunoscuta. V-am auzit rugăciunile şi am sosit să vă ajut. Mâine dimineaţă Ermina se va face bine. Numai să slujească mai mult Fiului şi Dumnezeului meu.
Astea a spus şi s-a făcut nevăzută.
Femeia vârstnică a rămas înmărmurită. Toate se roteau în jurul ei. A plecat la nepoata ei, pe care a găsit-o foarte bucuroasă şi căreia i-a povestit ceea ce i se întâmplase.
- Da, bunico. Şi pe mine m-a vizitat Maica Domnului. M-a mângâiat pe creştet şi mi-a dat curaj. Nu mă mai doare nimic. Mă simt uşoară.
La ultima lor vizită, medicii au fost surprinşi: bolnava stătea pe scaun, îmbrăcată. Îndată ce i-a văzut, s-a ridicat bucuroasă să-i întâmpine.
- Ciudat!, vorbeau între ei. Cu siguranţă este vorba de vindecare prin autosugestie. Se pare că s-a activat energia psihologică şi parapsihologică.
- Dragi colegi, a spus atunci Ermina, vă aduc la cunoştinţă că nu s-a întâmplat nimic din cele ce afirmaţi. Vindecarea mea o datorez în întregime Maicii Domnului.
Eric află şi el vestea. Avea însă unele îndoieli.
- Cu siguranţă este vorba de o îmbunătăţire trecătoare, a spus. Bolile de acest gen revin. Nu am încredere.
- Dar aici nu s-a întâmplat ceva obişnuit: a fost o minune!, i-a explicat cea vindecată.
- Eu nu cred în minuni!
- Şi atunci ce se va întâmpla?
- Asumă-ţi singură responsabilitatea pentru viaţa ta! Aşa a spus, şi a plecat.
Pe Ermina a luat-o însă ameţeala. Era ceva fără răspuns. Însă imediat şi-a amintit de recomandarea Maicii Domnului: să se pună în slujba Fiului şi Dumnezeului ei!
- A, Doamne, Prea Sfântă Fecioară!, a strigat. Numai dragostea Ta este statornică. De asta am nevoie. Acest fel de dragoste îmi va umple sufletul.
A plecat departe de Patra, la o mănăstire cunoscută, şi acolo călugărindu-se sub numele Ermiona, s-a dăruit, şi cu tot sufletul s-a pus în slujba lui Hristos [24; 87-89].

Cum a vindecat Maica Domnului o femeie grav bolnavă

În oraşul Vaslui mai este încă în viaţă profesorul Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu avea copii.
Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie, ajunsese aproape în stare de inconştienţă.
„- Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea?”, întrebă profesorul Cotoran.
„- Numai Dumnezeu, dacă mai face vreo minune! Altfel...”
Cum a auzit cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital, şi, fără să ştie unde merge, căută o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneşte prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru şi, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:
„- Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!”
Apoi s-a întors la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. Se aşeză lângă patul ei. Se rugă în gând pentru ea Maicii Domnului.
Deodată femeia deschise ochii şi întrebă:
„- Dumitre, tu eşti?”
„- Da, eu sunt, vrei ceva?”
„- Ajută-mă să mă ridic puţin... Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, şi mi-a spus: ŤIată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra...ť. Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.”
Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.
„- Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?”, o întrebă soţul.
„Vreau, că nu mă mai doare nimic!”
Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:
„- Ce faci, domnule, ai înnebunit?”
„- Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!”
În câteva zile, soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, unde în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament, şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi .

[cristiboss56]

Bătrânul bolnav, însănătoşit de Maica Domnului, era ca un tânăr

Pe vremea când Britania era dreptcredincioasă, se afla în chinovie un preacuvios monah care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Aşa de mult o cinstea el, că dacă s-ar fi întâmplat să audă de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva „Maria”, ori „Născătoare de Dumnezeu”, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, îşi pleca genunchii şi făcea închinăciune până la pământ. Aşa a făcut şi făcea acel credincios şi îmbunătăţit monah, prieten al Preasfintei Fecioare, Maicii lui Dumnezeu, în toată viaţa lui.
Ajungând la adânci bătrâneţe, s-a îmbolnăvit. El slăbise aşa de mult că nu putea să se mai ridice din aşternutul său. Egumenul, văzându-l aşa, i-a dat de ascultare un ucenic, ca să-i gătească cele spre trebuinţă. Odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acasă; iar bătrânul avea nevoie să se scoale din pat. Deci făcându-şi obişnuita lui rugăciune, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci, îndreptându-şi ochii către icoana Preasfintei, a lăcrămat şi a zis către dânsa cu credinţă: „Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!” Şi îndată (o, grabnică auzire!) s-a aflat în faţa lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: „Pentru multa ta evlavie şi pentru dragostea pe care o ai către mine, iată, îţi adaog încă treizeci de ani de viaţă în această lume şi-ţi dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai tânăr, de treizeci de ani. Aceasta o fac pentru că-mi place vieţuirea ta şi pentru că cinsteşti aşa de mult numele meu”.
Acestea zicând Preasfânta, s-a înălţat la ceruri. Din acel ceas, monahul s-a făcut sănătos şi puternic cu trupul. Toţi fraţii văzându-l mergând cu veselie şi auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au spăimântat şi au prins multă evlavie către el. Iar el, monahul cel smerit şi înţelept, aducându-şi totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necontenit şi o slăvea cu posturi, rugăciuni, privegheri şi alte faceri de bine, până când s-a odihnit întru Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia i Se cuvine slava în veci. Amin.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin sfânta sa icoană, a risipit boala ciumei

În anul 510 după Naşterea lui Hristos, a fost o mare boală de ciumă, lingoare (tifos), în Roma. Din această cauză mureau în fiecare zi câte două mii de oameni. În acea vreme, fiind papă al Romei marele Grigorie Dialogul, a poruncit să se scoată prin oraş icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, cea zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, să se facă Litanie şi rugăciune către Domnul ca să înceteze moartea.
Deci, după ce s-a dus arhiereul însoţit de popor cu sfânta icoană, rugându-se Maicii Multmilostive şi preaîndurate ca să îmblânzească pe Stăpânul să înceteze urgia şi dreapta Lui mânie, priveau toţi că pe unde trecea, pierea mirosul greu al văzduhului şi se pierdea ca un nor liniştit, curat şi strălucitor.
După ce au înconjurat toată cetatea şi au săvârşit rugăciunile, Sfântul Grigorie a văzut pe un Înger stând sus pe turnul care se zice al lui Adrian şi al lui Crischentie că ştergea o sabie însângerată, după care a pus-o în teacă. Deci au înţeles că pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a încetat mânia Stăpânului şi urgia .

Maica Precista a depărtat ciuma dintre călugării credincioşi

Într-o mănăstire din ţinutul Haliţului, din ţara rusească, s-a ivit o ciumă mare, foarte groaznică, de care au murit foarte mulţi călugări. În acea vreme, ieromonahul Filaret, care mai pe urmă a fost egumen în mănăstire, a văzut pe Maica Precista în ajunul praznicului Naşterii lui Hristos îmbrăcată într-un veşmânt preţios şi a mers la biserica ce avea hramul Buneivestiri. Maica Preacurată, luând înfăţişarea egumenului, a zis către Filaret: „De acum înainte nu va mai fi ciumă între voi. Numai socotiţi bine aceasta; să vă îndreptaţi viaţa călugărească”. Aceste cuvinte grăind Maica Precista, s-a dus prin Uşile Împărăteşti.
Ieromonahul Filaret a spus despre ceea ce a văzut. Ciuma a contenit atunci îndată. În mănăstire n-a mai fost boala ciumei după aceea, căci a dispărut cu totul .

Prăznuindu-se „Adormirea Maicii Domnului”, a încetat boala ciumei în Ţarigrad

Odinioară, în zilele domniei lui Iustinian - împăratul grecesc, a fost în Ţarigrad o mare molimă de ciumă. În primele trei luni mureau câte 6000, după aceea ajungând chiar la 10 000 de oameni pe zi. În acea vreme au murit oameni de toate stările: parte bărbătească şi femeiască, bătrâni şi tineri, precum şi bogaţi şi de cinste, cât şi scăpătaţi şi săraci. Moartea nu a cruţat şi nu a ocolit pe nimeni. Şi atât de numeroşi erau morţii, încât nu aveau nici cine să-i îngroape. În acea vreme s-a descoperit de la Dumnezeu unui om evlavios ca să ţină de acum înainte praznicul „Adormirii Maicii Domnului” şi vor scăpa de ciumă. Făcând ei după porunca aceasta, a contenit boala ciumei .

Maica Domnului – izgonitoarea diavolilor

Cuviosul Lavrentie, închizându-se de bună voie, se nevoia astfel monahiceşte. El avea mare sârguinţă pentru mântuirea sa, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-şi patimile cu înfrânarea şi tăindu-le cu sabia duhovnicească, adică prin rugăciune. Apoi toate săgeţile vicleanului cele aprinse, stingându-le cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minune felurite răni şi neputinţe între oameni, cum şi a izgoni diavolii.
Odată, între alţii, a fost adus din Kiev pentru tămăduire un om cuprins de un diavol foarte cumplit, care era purtat de zece oameni. Iar fericitul, dorind să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci, îndrăcitul a început a striga: „La cine mă trimiţi? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peşteră pentru sfinţii ce sunt într-însa; iar în mănăstire sunt treizeci de monahi vieţuitori de care mă tem, şi cu ceilalţi am război”. Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul pe care îl avea sfânta mănăstire Pecerska, a poruncit iarăşi fericitul ca să-l ducă acolo cu sila, încredinţându-se şi mai mult de cele grăite de însuşi diavolul prin cel îndrăcit. Cei ce-l duceau pe el, ştiind că îndrăcitul nu fusese niciodată în mănăstire şi că nu cunoştea pe nimeni din cei ce vieţuiau aici, îl întrebară: „Care sunt aceia de care tu te temi?” În vremea aceea vieţuiau în mănăstirea Pecerska 118 fraţi, iar îndrăcitul numărând pe nume treizeci dintre ei a zis: „Aceştia toţi, numai cu un singur cuvânt pot să mă izgonească”. Şi iarăşi i-au zis cei ce-l duceau: „Noi voim ca în peşteră să te închidem”. Iar el le-a răspuns: „Ce folos îmi este mie ca să mă lupt cu morţii? Pentru că aceia acum au multă îndrăzneală către Dumnezeu a se ruga pentru monahii lor şi pentru cei ce merg la dânşii. Dar de voiţi să vedeţi războiul meu, duceţi-mă în mănăstire; căci afară de cei treizeci, precum v-am spus, cu toţi ceilalţi pot să mă lupt”. Şi a început a-şi arăta puterea sa grăind evreieşte, după aceea latineşte şi apoi greceşte, şi cu un cuvânt, în toate limbile pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau pe el, mirându-se de schimbarea limbii şi de felul vorbei lui. Apoi, mai înainte de a intra în mănăstire, a fugit duhul cel necurat din om şi a început cel tămăduit a avea înţelegere. Cei ce erau cu el s-au bucurat foarte mult, şi intrând în biserica cea făcătoare de minuni a Pecerskăi, au dat slavă lui Dumnezeu. Înştiinţându-se de acest lucru şi egumenul, s-a adunat cu toţi fraţii în biserică. Cel tămăduit nu îl ştia pe egumen, nici pe cei treizeci de părinţi care îi numise. Atunci egumenul l-a întrebat: „Cine te-a tămăduit?” Iar el, arătând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a zis: „Cu aceasta ne-au întâmpinat cei treizeci de sfinţi părinţi şi astfel m-am tămăduit”. Numele tuturor acelora el le pomenea, deşi în persoană nu cunoştea pe nici unul. Atunci toţi au dat slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, şi astfel s-a preamărit acel loc sfânt prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită prin fericitul Lavrentie, cel ce s-a închis de bunăvoie pentru Dumnezeu .

[cristiboss56]

Un tânăr bolnav şi-a pierdut un picior şi strigând către icoana Maicii Domnului i-a crescut la loc

În anul 1684, în satul Cameniţa, ce aparţinea localităţii Aliches, şi care se afla aproape de Ahaia, vechea Episcopie de odinioară, se afla un tânăr bolnav, cu numele Ioanichie. Aceluia, zăcând în boală trei ani, i s-a îmbolnăvit un picior, care rănindu-se câte puţin s-a cangrenat şi a putrezit. El a încercat să se trateze cu tot felul de buruieni vindecătoare, dar nu s-a folosit cu nimic. Şi la atâta stricăciune a ajuns, încât i-a căzut piciorul de la genunchi cu tot cu os. În tot timpul acesta, el nu a încetat a chema în ajutor numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, însă ea nu l-a ajutat îndată, ci i-a pus la încercare răbdarea. Însă el nu s-a împuţinat sufleteşte şi nici nu s-a deznădăjduit precum fac unii dintre cei de astăzi, care atunci când sunt în necazuri şi nu sunt ascultaţi îndată de Dumnezeu şi de Sfinţi, unii aleargă la diavolul prin descântece şi vrăji, iar alţii cârtesc şi hulesc împotriva lui Dumnezeu, că s-au rugat şi n-au fost ascultaţi. Deci tânărul acesta nu a alergat la descântători, ci răbda lămurindu-se ca aurul în topitoare. Şi cu toate că piciorul era căzut din genunchi, el nu înceta a chema în ajutor pe Preamilostiva Doamnă Născătoare de Dumnezeu. În această stare aflându-se, cu vremea şi-a adus aminte de sfânta icoană a Preacuratei ce se afla la Peştera cea mare şi de minunile ei cele mari, şi suspinând cu umilinţă, a strigat: „O, preasfântă icoană! De ce m-ai lăsat şi nu mă miluieşti? Te rog, grăbeşte şi mă mântuieşte!” Zicând aceste cuvinte, vede cu ochii cum a început a creşte piciorul, puţin câte puţin, până s-a făcut întreg şi desăvârşit. De când a început a creşte, rudele lui au făcut un picior de argint pe care l-au dus la sfânta icoană spre pomenirea minunii. După ce s-a făcut sănătos, tânărul a venit şi s-a închinat cu mare dragoste la acea sfântă icoană, şi drept recunoştinţă a rămas pentru totdeauna în această mănăstire, făcându-se monah. Părinţii din acea mănăstire au scris pe acel picior de argint minunea ce s-a făcut, pentru a se cunoaşte şi de generaţiile viitoare .

Maica Domnului vindecă un preot paralizat

Atunci când lăcustele invadaseră satul Gomati din Peninsula Halkidiki, preot paroh era părintele Hristodul. Într-o zi i s-a făcut rău în vie şi a paralizat, astfel că rudele l-au dus în casă pe braţe. Când l-a văzut preoteasa în starea aceea de plâns, s-a repezit până la părintele duhovnic, venit de la Dochiariu să aducă Sfânta Cruce şi o icoană pictată după icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea şi să stârpească cu ele lăcustele. Preoteasa i-a povestit ce păţise. Duhovnicul a luat Sfânta Cruce şi icoana ce o adusese cu dânsul de la mănăstire şi a alergat la casa preotului. Şi numai ce i-a citit rugăciunile de dezlegare şi Paraclisul Maicii Domnului şi doar după ce bolnavul a sărutat cu credinţă sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, acesta s-a ridicat din pat ca şi cum s-ar fi sculat din somn, teafăr şi sănătos. I-a mulţumit părintele Hristodul Fecioarei şi i-a preamărit minunile. Drept mulţumire pentru grabnica sa vindecare i-a dăruit icoanei de la Dochiariu un florin .

O apariţie minunată

Printre numeroasele şi feluritele minuni care evidenţiază nemărginita bunătate a Maicii Domnului, trebuie menţionată şi vindecarea sorei Veronica din mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, din suburbia Papagos.
Veronica suferea de cancer. Fusese internată de multe ori la spitalul din Vula. În cele din urmă, s-a întors la mănăstire ca să moară acolo, mâinile şi picioarele fiindu-i paralizate.
Călugăriţele au hotărât ca pe 8 martie 1970 să o tundă în monahism, ca să „plece” călugăriţă. Medicii nu-i dăduseră multe şanse de supravieţuire, de aceea călugăriţele au hotărât să o tundă în monahism înaintea zilei hotărâte, adică pe 5 martie, în timpul vecerniei.
O vor aduce în biserică pe braţe, în fotoliu. O doamnă i-a pregătit veşmântul de călugăriţă şi i-a adus un pacheţel care conţinea şi bumbac înmuiat în sfântul mir din Malevi.
Joi, vineri şi sâmbătă bolnava nu a mai putut vorbi. Sâmbătă a suferit întreaga zi din cauza durerilor îngrozitoare. După-amiază a reuşit să ceară să i se facă o injecţie pentru calmarea durerilor, care să-i producă şi somn. În timp ce dormea, aude o bătaie discretă în uşă.
- Cine este? a şoptit cu o uşoară tristeţe. Cine nu mă lasă să mă odihnesc?
Şi atunci vede cum se deschide uşa şi cum intră în chilie trei persoane. O femeie frumoasă şi maiestuoasă, un episcop şi încă o persoană, care purta o tunică lungă.
Pe când bolnava îi privea surprinsă, Doamna i-a spus:
- Te întrebi, desigur, cine suntem şi de unde venim la această oră. Eu sunt de la mănăstirea din Malevi şi de acolo vin. Înalt Prea Sfinţitul de aici locuieşte în Eghina (posibil să fi fost Sfântul Nectarie). Aici este îndrăgitul apostol al Domnului nostru, care este protectorul vostru şi locuieşte aici (posibil să fi fost Sfântul Ioan Teologul).
Aveam de gând să sosesc să te vizitez peste câteva zile. M-am gândit însă că ar fi mai bine să sosesc în seara asta, deoarece mâine vei deveni călugăriţă, să te ajut să te ridici, să te fac bine, încât să-ţi poţi îndeplini toate sarcinile.
- Eu, Doamna mea, a răspuns Veronica, nu pot sta pe picioarele mele, nu mă pot mişca. Vin două-trei surori ca să mă ridice şi nu mă pot vindeca.
- Crezi în puterea Domnului?, a întrebat-o Doamna.
- Cred.
După aceea a luat o icoană care se afla în chilie (icoana Maicii Domnului din Malevi), i-a dat-o ucenicei şi i-a spus:
- Ia această icoană, ca să înţelegi cine sunt.
Atunci bolnava şi-a dat seama şi a strigat:
- Prea Sfânta mea Fecioară, tu eşti?
Maica Domnului, după ce i-a zâmbit, a dispărut împreună cu cei care o însoţeau, lăsând-o pe călugăriţă vindecată.
Prima care a văzut minunea a fost călugăriţa Nectaria, care o îngrijea pe bolnavă şi care a alergat să anunţe în biserică, deoarece era ora vecerniei. Bucuria i-a cuprins pe toţi.
Au urmat sunetele continue ale clopotelor, lacrimi de bucurie, cântările bisericeşti în cinstea Maicii Domnului, binecuvântarea şi împărţirea anaforei.
A doua zi după-amiază, printre mulţimea de lume şi manifestări emoţionante, s-a făcut şi tunderea ucenicei. Numai că Veronica, al cărei nume a fost schimbat în Magdalena, nu stătea paralizată în scaun, ci dreaptă şi sănătoasă .

[cristiboss56]

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.

[cristiboss56]

O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, , o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni.

[glykys]

Cuvantul Sfantului Ioan Damaschin la Nasterea Maicii Domnului
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-71687.html