Artele martiale

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de konijiro

Nu, dar ajuta. Daca ai la indemana o furca, poate il omori pe Vasile la nervi, poate nu, ca furca e cam lunga si grea, si tocmai ati baut impreuna.
Daca ai un insa un pistol, si ai mai si mers la poligon sa tragi cu el (ca loc de antrenament dedicat furcii ca arma nu exista) sansele ca Vasile sa aiba nevoie de popa si sicriu cresc exponential.

esti sigur?
http://youtu.be/yCcSPldzweU?t=45s

[antiecumenism]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

esti sigur?
http://youtu.be/yCcSPldzweU?t=45s

tare nu? arte martiale te ajuta sa tai mamaliga

[konijiro]

esti sigur?
http://youtu.be/yCcSPldzweU?t=45s

Foarte misto reclama, iti multumesc, nu stiam de ea :)

[cristirg]

Ortodoxia s™i artele mart›iale - cu preot dr. Mihai Andrei Aldea:

https://www.youtube.com/watch?v=vhjVvbQLfvs

[cristirg]

Ortodoxie si arte martiale. Interviu cu Pr. Mihai-Andrei Aldea: “Trebuie sa fim samuraii lui Hristos!”

http://foaienationala.ro/ortodoxie-s...i-hristos.html

"Nu se pot accepta in Ortodoxie yoga si alte asemenea practici, ezoterism oriental, folosirea energiilor qi si altele asemenea. Respingerea lor este fireasca.

Artele martiale sunt asociate cu violenta. Poate ca acesta este un motiv al pripelii de care au dat dovada constestatarii dumneavoastra pe acest subiect.

Este adevarat ca sunt destui care fac o legatura intre arte martiale si violenta. Chiar este o legatura intre ele. Dar oare crestinului ii este oprita folosirea violentei oricand si oricum? Sa cercetam, spune Sfantul Apostol Pavel, si sa pastram ce este bun. Intelegand prin violenta orice forma de folosire a fortei si care influentati de doua curente pagane si anti-crestine, respectiv masoneria si neoprotestantis mul, mai ales anumite ramuri ale neoprotestantis mului, precum si multe curente new-age, socotesc ca este interzisa unui om civilizat, si cu atat mai mult unui bun crestin, orice folosire a fortei, ceea ce este o ratacire, este o cadere din Ortodoxie. Pentru ca nu exista in Ortodoxie vreo opreliste ca, la vremea potrivita, sa se foloseasca forta. Insa, din pacate, sub influenta neoprotestanta si sub influenta masonica s-a raspandit aceasta idee. Pentru ca si conducerile masonice, atat ale Romaniei cat si ale altor tari, vor sa inoculeze poporului ideea unei supuneri absolute fata de stat si fata de autoritati. Si atunci interzic orice acces al omului la mijloacele care ii asigura libertatea, printre aceste mijloace fiind si folosirea armelor si a fortei in caz de nevoie. Practic, un popor poate fi astazi inrobit fara probleme. Cele mai multe tari asa zis civilizate au armate de mercenari, de soldati platiti. Si care armate odata infrante, tara respectiva este infranta. Armate care constituie un procent extrem de mic din populatie, care au o putere destul de mica de a apara tara intr-un conflict direct. Care pot fi foarte usor inlaturate si mai mult decat atat, pot fi foarte usor cumparate. In vremea in care tot poporul era armata tarii nu puteai sa cumperi tot poporul. Ca urmare, atunci cand comunistii au intrat in Romania si au ocupat-o, au fost peste 14 ani de rezistenta crancena, armata, numai de cand si-au proclamat comunistii victoria si pana cand ultimele celule de rezistenta din munti au cazut. Si inca si dupa aceea a continuat rezistenta armata izolat priun unele persoane care nu au vrut sa se supuna si au luptat, chiar si cu arma in mana, si mai departe. Deci sovieticii si comunistii au avut de infruntat la noi rezistenta unor oameni care stiau ca datoria fiecarui barbat este de a fi gata sa lupte pentru Credinta, pentru Neam si pentru Tara pana la capat. Culmea absurditatii este ca parintii care prihanesc violenta, mirenii si calugarii care prihanesc violenta, in fel si chip, au adesea mare evlavie la acesti luptatori anticomunisti, fara sa-si dea seama nicio clipa de inselare. Nu poti pe de o parte sa declari oameni care au luptat cu arma in mana impotriva bestiei bolsevice ca fiind sfinti, iar pe cealalta parte sa interzici crestinilor sa invete sa faca ceea ce au facut acesti sfinti. Este o contradictie uluitoare si care totusi nu este observata de foarte multi."

[cristirg]

“Sfintii au purtat arme, le-au folosit si au binecuvantat pe cei care le foloseau.” Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea despre dreapta intelegere crestina asupra practicarii artelor martiale: http://foaienationala.ro/sfintii-au-...-martiale.html

"Ne uităm la sfinţi. Ei au purtat arme şi le-au folosit la nevoie. Şi chiar când nu le-au folosit, au binecuvântat pe cei care le foloseau. Iar dacă Dumnezeu i-a chemat la martiriu, au răbdat şi martiriul, cu toată credinţa.

Da, însă s-a obiectat de unii că sfinţii de care aţi amintit, ca Sfinţii Dimitire şi Nestor, au fost ceva foarte rar, ba chiar o excepţie.

Păi înseamnă că avem mii şi mii de excepţii. De la Sfântul Andrei Stratilat şi de la cei două mii cinci sute nouăzeci şi trei de ostaşi ai săi, până la sfinţii noştri împăraţi, mari conducători de oşti, precum Iustinian, Teodosie cel Mare, Constantin cel întocmai cu Apostolii, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Marcian şi ceilalţi împăraţi creştini ai Romaniei împreună cu ostaşii lor. Ca să nu mai vorbim de Sfântul Dimitrie și Nestor. Cam multe excepţii.

Dacă facem totalul cred că nu sunt mii, sunt sute de mii.

Mai curând milioane. Constantin cel Mare avea peste un milion de oameni sub arme, iar aceştia nu au fost aceiaşi în tot timpul domniei lui. Şi mulţi dintre ei erau creştini chiar de la început, iar mulţi au devenit în vremea stăpânirii lui. De aici iese un număr uriaş de sfinţi, chiar dacă nu toţi s-au mântuit, din sutele de mii de creştini din fiecare contingent. Dar s-au mântuit atunci mai mulţi decât se mântuiesc astăzi, căci aveau o credinţă vie şi plină de foc, nu bălăceala călduţă de azi. Ştim că armata a fost un mediu în care Credinţa lui Hristos a avut o lucrare puternică. Avem în calendar mii şi mii de sfinţi militari. Pe lângă aceştia sunt mulţi alţii care nu sunt în calendar. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu că toţi românii ortodocşi care au murit luptând împotriva bolşevismului s-au mântuit. Desigur, dacă n-au avut pe suflet cine ştie ce păcat mare nemărturisit. Oricum, sunt sute de mii de români care au murit pe frontul din Răsărit spovediţi şi împărtăşiţi chiar şi în linia întâi. Iar acesta este doar un război, al unui neam creştin. Sunt însă mulţi sfinţi militari şi la greci, sârbi, gruzini şi alte neamuri ortodoxe. Deci vorbim de cifre care, de-a lungul secolelor şi mileniilor, însumează milioane de suflete.

....aşa este Legea Românească, din moşi strămoşi, ca tot bărbatul să fie ostaş în rezervă. Şi tot bărbatul se pregătea de luptă la români, căci nu ştia când va fi chemat sub arme. Fără „Oastea cea Mare” a Ţării, de mult am fi dispărut ca neam. Ceea ce pare că se încearcă acum. E bine să înţelegem că „civilul” este un termen masonic, nu românesc. Uitaţi-vă chiar la cuvânt, că e neologism. În limba română nu există nici un termen sinonim neaoş. Înainte, la noi la români cel puţin, orice bărbat liber era şi ostaş. Doar robii nu erau ostaşi, nu trebuia să poarte arme. Dar toţi românii, ţărani, ciobani, boieri, târgoveţi, orice ar fi fost, toţi erau oşteni. Chiar şi Constituţia lui Cuza, cât era de masonică, recunoştea miliţiile populare. Şi aşa a fost până la Carol al II-lea şi bolşevici, plăgile care au nimicit sufletul românesc în secolul XX. Totdeauna la noi bărbaţii au fost purtători de arme, au fost luptători. Altfel de mult nu mai existau români!


Aşa era în trecut. Astăzi?

Astăzi e la fel. Sau, cel puţin, s-ar cuveni să fie. Constituţia aceasta, aşa distrusă cum e, încă are unele prevederi care ţin de Legea Românească. La articolul 54 spune că apărarea ţării este o datorie sfântă pentru fiecare cetăţean. Deci, constituţional, toţi cetăţenii români sunt ostaşi în rezervă. Şi degeaba se amăgesc unii că lucrurile stau altfel. Dacă începe un război adevărat vor fi chemaţi sub arme. Toţi. Şi va fi război până la urmă, fie că cel dinainte de ivirea lui Antihrist, fie că este unul din nenumăratele războaie obişnuite istoriei. Şi când va fi război, vor fi chemaţi sub arme, conform Constituţiei, toţi bărbaţii. Chit că vor fi nepregătiţi, şi tehnic şi fizic. Dar cred că se şi doreşte să fie nepregătiţi românii, pentru ca în caz de război să fie măcelăriţi până la unul. Şi se vor văieta atunci o grămadă că nu s-au pregătit din vreme, dar este numai vina lor.

"În vreme de pace se face pregătirea de luptă, cu multă rugăciune să nu fie nevoie de ea vreodată într-un război.

Dar dacă ne rugăm să nu avem război, ce rost mai are pregătirea de luptă?

Întâi şi întâi, să ţină războiul departe. Cu un popor de luptători mai greu îndrăzneşte cineva să se ia la harţă. Dar cu unul fără pregătire, oricine are curaj să facă război. Al doilea, pregătirea de luptă ne învaţă trupeşte cum să fim ostaşi duhovniceşti. Ne învaţă să ne instruim neîncetat, să fim curajoşi, să ne stăpânim, să ne înfrângem temerile, să fim pregătiţi de luptă, să căutăm să cunoaştem tactica şi strategia războiului duhovnicesc şi altele asemenea. De aceea şi Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi dau adesea pe ostaşi ca pildă pentru creştini. Acesta este, de fapt, cel mai mare câştig al ostăşiei. Nu că poţi să lupţi mai bine în războiul lumesc, ceea ce are doar o mică însemnătate, ci că poţi să lupţi mai bine în războiul duhovnicesc. Dacă îmi îndemn fiii să înveţe să lupte, nu este pentru a lupta fizic, în viaţa de toate zilele. Le doresc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoiţi să o facă vreodată. Însă îi îndemn la aceasta pentru două pricini: întâi pentru că este datoria noastră sfântă faţă de Neam şi Biserică să le fim apărători, dar mai ales pentru a folosi tot ceea ce le dăruieşte pregătirea în războiul duhovnicesc. Iar acest război este neîntrerupt şi totdeauna trebuie să îl ducem cu vrednicie."

ştiinţa de a lupta se foloseşte numai pentru apărare. Aici este ceva destul de greu de înţeles. Desigur că nu te poţi apăra fără să faci un rău cât de mic celui cu care te lupţi. Însă ideea este că nu avem voie să învăţăm să luptăm pentru a face rău. Nu avem voie să pornim de la această idee, de a face rău, de a răni sau ucide, ci de la nevoia de a-i apăra pe alţii în primejdie. Acest lucru este fundamental. Dacă sunt atacat eu, rabd. Trebuie să rabd – sunt creştin. Dar dacă este atacat altul, am datoria de a-l apăra, chiar şi cu armele."

[cristirg]

Chiar ucigând?

Chiar ucigând. În faţa unor criminali sau violatori foloseşti ce poţi pentru a-i opri.

Dar oare Dumnezeu îngăduie aşa ceva? Îngăduie ca un creştin să ucidă?

Îngăduie şi chiar binecuvântează. Am amintit de Sfântul Dimitrie şi de Sfântul Nestor. Dar puteam aminti de Avraam, părintele nostru, al tuturor creştinilor.

Aţi amintit de Avraam, de Sfinţii mucenici Dimitrie şi Nestor. Mai sunt şi alte asemenea chipuri?

Nenumărate. De la Sfântul Teodor Stratilat sau Sfântul Andrei Stratilat până la Sfânta Teodora din Vasta, cea care s-a îmbrăcat ostăşeşte ca să fie primită să lupte cu armele împotriva tâlharilor, sau până la sfinţii români care au luptat cu arma în mână pe crestele munţilor, în bălţile Dunării sau în pădurile Ţării împotriva bestiei bolşevice.

Părinte, mulţi privesc un asemenea cuvânt ca pe un îndemn la violenţă. Îndemnaţi la violenţă?

În aceeaşi măsură în care a făcut-o şi Cuviosul Daniil Sihastrul cu Ştefan cel Mare şi Sfânt! Dacă este nevoie să apărăm pe alţii şi singura cale de a-i apăra este violenţa, trebuie s-o folosim. Dar niciodată pentru orgoliul nostru rănit, niciodată pentru poftele şi patimile noastre. Acesta este un păcat foarte mare."

Şi atunci, cum trebuie să practice creştinii arte marţiale?

Dacă le practică iresponsabil, este inadmisibil. Dacă le practică sub îndrumarea strictă a duhovnicului, în paralel cu o instruire bogată şi absolut necesară, este foarte bine.

Ce înseamnă această „instruire bogată şi absolut necesară”?

Are trei laturi fundamentale. Întâi, Istoria Neamului. Mai ales de la Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici şi ierarhi din prigoanele păgâne şi Constantin cel Mare încoace. Desigur, cu un mare accent pe eroii Rezistenţei Anticomuniste şi Sfinţii prigoanelor comuniste. Trebuie spus că, aşa cum Neamul nostru nu poate fi gândit în afara Bisericii, căci atunci nu este Neamul Românesc ci orice altceva, nici Istoria Românilor nu poate fi despărţită de Istoria Bisericii. Deci, această instruire istorică este prima latură. Apoi, ca a doua latură de instruire, sunt cărţile de strategie şi tactică militară, de la „Tactica” lui Leon Înţeleptul sau „Strategiconul” lui Kekaumenos la Sun Tzu şi Sun Bin, Clausewitz şi alte asemenea cărţi militare. De la „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab la orice altă carte mare de strategie şi tactică, un creştin conştient de răspunderile sale trebuie să studieze tot ceea ce poate.

Şi ajungem la a treia latură…

Cea fără de care celelalte două n-au nicio valoare! Instruirea duhovnicească!

Citirea, sub îndrumarea duhovnicului şi cu aplicare preactică, a Sfintelor Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, a Patericului, Pidalionului, Limonariului şi altor asemenea cărţi sfinte. De la „Omilii la Matei” a Sfântului Ioan Gură de Aur la „Războiul nevăzut” al Sfântului Nicodim Aghiorâtul. Aici teoria istorică şi militară capătă o altă înţelegere, o altă adâncime. Aici se trece de la înţelegerea lumească a istoriei şi luptei la înţelegerea teologică, duhovnicească. Aici obişnuinţa cu studiul, dragostea de strămoşi, deprinderile de muncă şi luptă şi toate celelalte câştigate în cele două laturi anterioare sunt sfinţite, sunt transfigurate şi îl ajută pe om să urce către starea în care se găseau Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Constantin cel Mare şi mulţi alţii asemenea lor.

Parcă spuneaţi că sunt două sau trei nuanţe în spusele Părintelui Iustin. Ne-aţi vorbit doar de două.

A treia este că nu trebuie să credem că prin aceste meşteşuguri ostăşeşti în sine vom putea câştiga un război. Pe de-o parte, sunt mijloace tehnice care depăşesc ceea ce poate omul realiza prin pregătire individuală. Pe de altă parte, este şi lucrarea satanei, ce nu se biruieşte omeneşte. Până la urmă noi facem tot ce putem să facem, căci asta este datoria noastră sfântă, însă nădejdea nu este în ceea ce am făcut noi, ci în mila şi ajutorul Atotputerniculu i Dumnezeu. Dacă înţelegem acest lucru, este bine şi suntem pe aceeaşi cale cu sfinţii militari ai Bisericii lui Hristos. Dacă nu, ne-am abătut şi este bine să ne întoarcem de îndată.

... artele marţiale nu sunt, în sine, de ajuns. Nici pentru războiul obişnuit şi cu atât mai mult pentru cel duhovnicesc. Şi, în primul rând, nimic nu este de ajuns dacă nu există Credinţa lui Hristos. Oricum însă, am spus şi altădată că artele marţiale sunt doar un mijloc pe lângă altele multe, atât în devenirea noastră de creştini români cât şi în apărarea Bisericii şi Neamului. Şi mărturia scrisă ori vorbită poate fi un mijloc – dacă se face după adevărul lui Hristos. Dar sunt şi alte mijloace. Să ne aducem aminte de loviturile pe care hackerii români le-au dat în ultimii ani în Italia, Ungaria, Franţa şi alte ţări celor care şi-au bătut joc de România şi români. Aceste lovituri exprimă o rezistenţă românească faţă de asuprirea Românilor. Asuprire la care conducătorii statului sunt complici, dar la care, iată există luptători români – IT, de această dată – care răspund, care ştiu să dea o replică. Deci sunt multe mijloace de luptă, foarte multe, e bine să le ştim şi să le putem folosi la nevoie, dar, din nou, totul are valoare numai şi numai în măsura în care este făcut întru Hristos, pentru Hristos, către Hristos.

"

Arte martiale: adaptarea autohtona :)

[Florinvs]

Artele martiale sunt bune- cu conditia ca sa fie folosite strict ca mijloace de autoaparare!

[cristirg]

ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE (MAI ALES LA ROMÂNI) - Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea: https://www.scribd.com/doc/243353073...rtele-Martiale

Această carte se tipăreşte cu binecuvântarea
Preasfinţitului Părinte Ambrozie
al Episcopiei Giurgiului