In cautarea gandului cel bun

[Iorest]

În prealabil postat de iustin_dumitru

De fapt identifici 3 situatii: 1) cartile care sunt pasiv reflexive,2) ceremonialul 3) actiune sa ii zicem asa

Parerea mea e ca toate 3 sunt bune. Desi e real ce spui ca datorita netului , tot ce inseamna iesit din casa si actiune concreta s-a diminuat mult.

Există oameni care-și îngroapă timpul și viața în literatură și nu fac mare lucru.

În prealabil postat de iustin_dumitru

De asemenea in opinia mea abundenta de citate si reguli tabu ale 'ortodoxiei' propagate pe net ,limiteaza credinta la aspectele superficiale, ignorand efortul personal de intelegere si lupta interioara.

Eu nu cred că fac mult trafic site-uri de genul ortodox, la început erau 2-3 site-uri care aveau monopol că erau singurele după totul s-a dispersat.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Oamenii isi dau seama ca nu sunt reale si nu isi pun prea multe iluzii in credinta de net, atata doar ca intervine lenevirea fiecaruia, data de impresia ca le-am putea stapani pe toate daca chiar am vrea, dar mai amanam putin momentul.

Nu cred că e vorba numai de credința de internet, văd că raportat la toate e așa, oamenii simt că mor când pică curentul și internetul implicit, despre ce vorbim.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Degeaba ai convorbiri mergi la spovedit, faci fapte destul de generoase, fara intoarcerea la adevarul din interior, care acum e amortit, nu esti o fiinta intreaga, si vei repeta mecanic aceleasi jumatati de fapte si jumatati de renuntari la pacate.

Păi văd că e greu și să stai la consultări, nu mai vorbim de altceva, unele mănăstiri fac un fel de circuit turistic și atât, e drept că dacă ai fi monah te-ai duce pentru liniștire la mănăstire și n-ai vrea ca spațiul obștii să devină gară sau aeroport.

Dar e greu să mai dai de oameni care să stea de vorbă, sau la spovedit, erau liste la unii duhovnici de 10-14 ore frățioare și după nu au mai primit, păi nu se poate în condițiile astea greu și ajungi la un duhovnic despre care află lumea că are harisme, înainte-vedere, discernământ duhovnicesc aplicat.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Actiunile le poti face dintr-un fel de automatism,obisnuinta

Nu cred, oamenii se plictisesc atât de repede azi, încât nu mai poate fi vorba de automatism, nu au când să-l mai dezvolte.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Abordare, maniera, atitudine, gestionare a fricii, a singuratatii pustnicilor romani de exemplu care locuiau in pesteri din multi, este adevarat ca in apropierea manastirilor dar NOAPTEA tot singuri erau. Voi realizati ce lupte duhovnicesti mai ales cu ei insisi se duceau acolo?
.

Frica de intuneric,de animale , de atacuri ,de diavoli?
Dar ce reprezinta acestea fata de puterea ce ti-o da convietuirea cu Dumnezeu prin mijlocitorul ales, care e Hristos. Nu Dumnezeu le indruma pe toate? Nu apara el puiul de cerb in fata lupilor sa treaca si peste noaptea aceea si cerbul asa fragil sa atinga varste inaintate?

Si daca astfel guverneaza El natura, cum nu va avea grija de cei care au renuntat la toate pentru El? Hai ca poate lumea o mai lasa in cate un razbboi sau o nenorocire, pentru indreptarea ei, dar cum ar putea sa il lase pe cel care isi primejduieste voiata doar din prea multa incredere ce o are in chemartea Fiului , si care lasa placerile lumii.

Mai mare frica este in palatele celor puternici si inconjurati de placeri, caci frica de Judecata, de intalnirea cu Cel Puternic, deapsarea erelelor facute si de chinurile vesnice , de vesnica despartire de lauda si iubire care pe pamant le a obtinut cu banii sau forta.

Pentru ca cine nu il are pe Dumnezeu in suflet este cel mai in pericol si cel mai de plans om din lumea asta.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Iorest

1) Eu nu cred că fac mult trafic site-uri de genul ortodox, la început erau 2-3 site-uri care aveau monopol că erau singurele după totul s-a dispersat.


2) Păi văd că e greu și să stai la consultări, nu mai vorbim de altceva, unele mănăstiri fac un fel de circuit turistic și atât, e drept că dacă ai fi monah te-ai duce pentru liniștire la mănăstire și n-ai vrea ca spațiul obștii să devină gară sau aeroport.
Dar e greu să mai dai de oameni care să stea de vorbă, sau la spovedit, .

1) Eu cred ca e un lucru minunat ca noi reusim sa vorbim aici,astia o mana de oameni cati suntem.
Pe locul 2 as pune conferintele de pe net care te pot aduce la ce gandeste clerul in ziua de azi , si poti prinde niste cuvinte de har, sau niste orientari cu privire la traditie ,patristica si cult. Am zis eu ca nu le ascult, dar daca as avea putin mai mult timp sigur as asculta.
Referitor la citate , din diferiti sfinti de care abunda netul , doar selectia mi se pare valoroasa, faptul; ca cineva face higlight pe un anumit citat.
Dar in rest este doar ca un fel de deschidere a cartii, fara sa il implice pe cel ce a selectat acel citat, farta sa fie cunoscut macar,decat prin intuitia sa de a alege ceva frumos.

2) Monahii provin dintre noi, au aceiasi parinti si frati ca si noi, acelasi net care poate i-a captat odata pe cei mai tineri,deci daca noi nu stim sa stam de vorba,cu vremea nu vor mai stii nici ei. Daca in lumea de azi credinta devine formala, atunci si monahii vor incerca ca o autoaparare a credintei sa se tina de reguli mai strict si sa fuga si mai mult de lumea care ei o considera superficiala. Sau si mai rau ,vor ramane cu duhul lumesc chiar si in manastire.

Dar e o ocazie peirduta de ambele parti . Mai mare nevoie ar avea un monah din ziua de azi sa imprastie putina lumina care mai e ,atator de multi care tanjesc dupa ea, decat sa fuga in pustie ca in trecut.

Pustia s-a mutat in lume acum ,ca nicaieri nu este mai multa lipsa de iubire si arsita si inghet decat in mijlocul oamenilor ,acum. Asa ca daca vrei sa invingi pustia ca monah, aceasta este imensa si e la dispozitia ta ,nu ii intoarce spatele ci combina singuratatea chiliei, cu setea de har a celor lipsiti orbecaind la usi inchise.

Nu ma refer la extrema cealalta sa fii palavragiiu si sa vorbesti intruna ca sa fii auzit, ci ma refer la a cauta sa umblii in pustia sufletului unei lumi inrobite, ca si cum ai fi intr-un loc ostil , care te ajuta sa gasesti adevarata lumina a iubirii lui Dumnezeu.

[Iorest]

În prealabil postat de iustin_dumitru

1) Eu cred ca e un lucru minunat ca noi reusim sa vorbim aici,astia o mana de oameni cati suntem.

Nu mi se pare mare lucru să vorbim, ce e mare lucru să dai din taste ? Mai ales dacă scrii repede, dacă o luăm așa anii de glorie ai forumului au fost din 2007 până prin 2012, au fost și mulți blocați din orice, sau dacă supărau, chiar dacă după s-ar fi corectat și poate ar fi avut threaduri și postări de substanță, miezoase.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Pe locul 2 as pune conferintele de pe net care te pot aduce la ce gandeste clerul in ziua de azi , si poti prinde niste cuvinte de har, sau niste orientari cu privire la traditie ,patristica si cult.

Nu mi se pare mare lucru, din contră mai mare lucru e să participi la toate conferințele, lansările de carte, și alte evenimente în măsura timpului sau să-ți organizezi liberele în așa măsură încât să ajungi.

De exemplu efortul de a merge la o conferință duhovnicească, într-o zi ploioasă când e frig, oboseală de la lucru, mi se pare mai tare, decât a sta pe acasă că ai biruit și frigul și lehamitea, plus că de obicei la o conferință mai vezi și o carte bună sau mai auzi niște lucruri noi la care nu te-ai fi gândit care nu apar pe net, mai stai după la discuții cu preoții, mai iei un autograf, mai o binecuvântare, mai o poză, mai cunoști oameni noi.

Acum când e sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului nu concep să nu fii acolo când se dă voie, chiar în fiecare zi dacă poți să treci prin altar, asta înseamnă performanță duhovnicească, fructificarea utilă a timpului.

Mergi și la moaștele Sfântului Dumitru, și chiar și la Cuvioasa Parascheva, mai ales că e mai aproape Iașiul de București, decât de Arad sau Oradea.

Plus lansări de carte la librăria Sophia, păi alții dacă ar avea librăria sophia poate ar merg măcar la o lansare la 2-3 luni.

[iustin_dumitru]

Sunt o gramada de feluri in care oamenii se raporteaza la credinta. Si cand zici credinta te gandesti imediat si la obiectul credintei.
Dar si numai cuvantul credinta luat in el insusi ar fi fascinant , caci e greu sa definesti opusul sau. Rationalitate? Dar si cea mai riguroasa ratiune tot apeleaza la credinta , sunt axiome in geometrie, sunt perceptiile senzoriale ,vederea, care ne dau multora temeiul de a crede ceva.
Dar daca ne intoarcem la obiectul credintei,adica in ce anume sa crezi, avem o diversitate foarte mare: unii nu cred in nimic (mai ales dupa moarte) , altii cred in neant ca un fel de existenta, altii cred in ei insisi, altii cred in ceva dincolo de cunoastere care ne scapa printre degete, dar care coordoneaza intr-un fel lumea.Sunt apoi cei care merg pe mana stiintei, a ratiunii pana la cele mai detaliate explicatii. Sunt si cei anti , satanisti, care cred int-o forta a raului.
Sunt inca triburi primitive care cred in legende.
Dar daca venim la ideea unei forte unice ,avem din cei care cred in univers, sau intr-un Dumnezeu generic, care se manifesta la popoare prin diferite forme. Sunt cei care incurajeaza dialogul intre religii
Avem apoi din cei care cred intr-un anume Dumnezeu istoric aratat din curentele clasice Dumnezeul lui Israel, Allah, Budha .
Daca mergem mai departe pe una din ramuri sunt evreii , sau unele din sectele de azi care cred doar in Dumnezeu fara a crede si in Fiul sau.
Mai departe adancind sunt cei care cred in Fiul lui Dumnezeu dar nu si in Biserica ca Trup al Sau dat prin intermediul apostolilor , si care imagineaza ei propria biserica.
Si chiar si in Biserica legitima avem diferente ,sunt care cred ad literam in primatul unei episcopii lumesti(catolicii) .
Si daca ii lasam si pe acestia deoparte ,nu m-as referi la ramuri ale Bisericii Ortodoxe ci as evidentia doar pe cei care cred in Biserica ca ceva de sine statator si cu anumite reguli.
Si as ajunge la ultima categorie, cei care cred in Biserica , dar doar ca si prelungire a lui Hristos, si daruita cu Duhului Sau.
Aceasta mi se pare ca este treapta adevarata a credintei pentru ca face legatura intre toate componentele ei. Nu avem o Biserica fara Hristos, dar nici o continuare a trairii Cuvantului in lume fara Biserica.
Nu avem nici exacerbat rolul oamenilor in Biserica , pentru ca toata indrumarea cea buna este data prin Duhul.
Nu este nici vreo silire , pentru ca tot harul se revarsa doar prin intermediul acceptarii oamenilor si al conlucrarii lor cu Duhul in Hristos.
Pacatul nu este o limita ,o fatalitate, ci un mijloc de crestere prin iertare in urma pocaintei.
Rugaciunea nu este o formula externa, ci indreptarea fireasca a fiilor Bisericii catre Tatal ceresc prin Hristos.

Toate isi capata sensul lor firesc in toata complexitatea lui al relatiei cu gandurile tale,cu ceilalti si cu Dumnezeu.
Hristos este toate in toti, asa cum a sunat si prorocia.

Si acum putem face drumul invers:
Hristos este totul in toti pentru cei care vad Biserica ca pe o prelungire a Trupului Sau , inchegata prin harul Duhului.
Dar tot El este si in cei care se limiteaza la regulile Bisericii ,care se roaga constiincios, merg la slujbe si incearca sa nu pacatuiasca, fara sa vada perpetuu aceasta legatura cu Capul.
El este si la catolici, nu exista un Altul, chiar daca ei vad un rol mai mare al unui conducator, doar ca lipseste o anumita parte, legatura cu Capul Bisericii e trecuta prin om.
Tot El este si la protestanti , chiar rupti de Biserica adevarata si de har, dar care incearca sa patrunda Cuvantul si sa il patrunde cu puterile umane.
Indraznesc sa zic ca tot El este si la mahomedani si budhisti, caci si acestora le-a lasat o portita , si care e general valabila , si anume Judecata Sa va fi dupa faptele fiecaruia nu dupa "cine imi zice Doamne,Doamne ci dupa cel ce face poruncile mele". Iar porunca sa la fel de mare ca a iubi pe Dumnezeu ,este sa iubesti pe aproapele tau. Deci nu ne va ajuta la nimic apartenenta la Biserica cea Dreapta a sa, daca noi nu ajungem la fapte,untdelemnul cel bun care lipsea fecioarelor celor neintelepte.
Si prin acelasi rationament este si la cei ce cred in Dumnezeul cel universal si intuit ca ar exista intre multitudinea de dumnezei, pentru ca doar Fiul Omului este singura certitudine
Dar El este si izbavirea celor ce cred in ceva necunoscut care coordoneaza lumea, in genul fiolozofilor, pentru ca prin revelatia Sa , a aratat ca Dumnezeu nu e indiferent fata de lume si se arata ei.
Si daca ii luam si pe cei care nu cred in nimic, pe atei, pe cei credinciosi doar stiintei si perceptiei , Hristos este si acolo, pentru ca cati din noi nu am fost atei pana sa vedem intr-un fel oarecare lumina credintei. Si acestia chiar ajung prin pedagogia Sa sa creada intai in conceptul de credinta , apoi poate in fapte bune , in misterul inexplicabil al dragostei, si de aici pana la revelatie e doar un pas.
Cat despre anti-hristi ce sa mai vorbim, ei insisi prin definita lor, sunt impotriva a ceva ,nu pentru ceva, deci e clar ca ei nu au ceva de propus, ci doar fug de Cineva,unicul existent.

Deci in concluzie Dumnezeu prin Hristos "a daramat zidul din mijloc facand din cei doi una" atat pe planul exterior al necunoasterii Sale de catre lume, cat si pe plan interior al cautarii adevarului.

[iustin_dumitru]

Dupa ce spiritul uman a primit inaltarea la Cuvantul lui Dumnezeu prin intruparea lui Iisus Hristos si prin predica si activitatea Sa, ii este foarte greu sa se mai multumeasca cu un discurs uman.
Odata gustand din dulceata dumnezeirii, nimeni nu ar mai vrea sa plece de acolo sa se intoarca iar la discursul limitat si neputicios al oamenilor.

Totusi, Dumnezeu in intelepciunea planului Sau , a stiut ca suntem neputiciosi sa pastram desavarsirea in sufletul nostru, chiar daca am auzi-o si ar fi si scrisa, si de aceea a implinit o a 2 a fagduinta imediat dupa venirea Mantuitorului, si aceasta venita din veacuri , si anume : "In zilele acelea, voi varsa din Duhul Meu peste orice faptura...."

Dupa primirea Duhului la cinczecime apostolul Petru in discursul sau ofera prima explicare teologica a persoanei divino umane a lui Iisus Hristos, care desi moare, este inaltat apoi la dreapta Tatalui.

Sarcina integrarii Cuvantului divin in umanitate si continuarii vietii dupa cutremurul vederii lui Dumnezeu intrupat, ii revine apostolului Pavel, care nu reia invataturile lui Hristos, aproape nici nu le pomeneste. Greu gasim in epistolele sale referiri la discursul lui Hristos, le numeri pe degete. Si atunci ce Evanghelie propaga el, daca nu face referire la cuvintele Mantuitorului , decat eventual sub forma de indemnuri de viata ?

Evanghelia sa este a continuarii povestii,nu a reluarii ei, si anume ideea principala din epistola catre Romani, este a mortii spiritului cel vechi uman impreuna cu Hristos cel rastignit, si a inveirii unui spirit uman nou , care nu mai traieste pentru sine insusi ci pentru Hristos.

De asemenea moartea sugereaza nu doar omorarea ideilor vechi ci si omorarea pacatului din viata noastra , deoarece toata viata Mantuitorului a avut acest ultim scop : iertarea pacatelor.

E ca si cum te uiti la un film foarte bun, se termina , si ramai trist ca s-a terminat , si ca trebuie sa te intorci la problemele tale acum. Dar cum filmul acela trebuia sa fie desavarsit , la sfarsit nu iti cere simpla contemplare , ci implicarea totala, iti cere chiar moartea ta , e drept nu a trupului ci a vietii de pana atunci , si renasterea ta in cadrul acelui film.

Deci cumva te muta din sala in ecran, fiind parte a acelui film, nu iti mai lasa ocazia sa te reintorci la propria ta viata.

Ce inseamna aceasta? Ca discursul uman nu mai e niciodata la fel dupa Hristos.
Ca a capatat si el stralucirile dumnezeirii prin harul Duhul Sfant.
Ca pretul platit de Hristos a fost pentru schimbarea din temelii a fiintei umane, prin moartea ei completa si invierea impreuna cu El la o viata complet noua.

Desigur ,omul e tot in trup,tot supus slabiciunii. Dar interiorul lui nu mai e la fel. El nu mai trieste siesi, ci toata viata lui este Hristos , asa cum bine ne invata apostolul Pavel.

De aceea si Biserica Sa este o biserica a duhului, nu a vechilor reguli "nu lua,nu atinge".
Pentru ca robii au devenit fii ai Tatalui ceresc, asemenea si impreuna cu Hristos, si nu le mai sunt ascunse intelesurile desavarsirii.

Si nici calea personala a lupului singuratic nu a fost biruitoare, ci in intelepciunea Sa Dumnezeu a mantuit oamenii in colectivitate , caci harul se primeste doar prin Biserica , nimeni nu si-l poate da de unul singur.

[iustin_dumitru]

Daca te uiti cu atentie la rugaciunile zilnice constati ca o importanta parte se refera la lucrari atribuite in general Duhului decat la a se inspira din unele pasaje din Scriptura.

De exemplu recunoasterea neputintei noastre,a lipsei macar a unui inceput bun, la ajutorul cerut pentru aproape pentru orice , la iluminarea care nu poate veni decat prin dar, toate acestea reflecta participarea Duhului Sfant prin rolul sau de desavarsitor si implinitor, prin daruirea diferitelor haruri sufletesti dar si a puterii de a actiona , fara de care credinta noastra nu s-ar putea ridica deloc la inaltimea chemarii noastre de catre Hristos.

Practic minunea Cuvantului lui Dumnezeu rostit de acesta de-a lungul vietii Sale pamantesti si reprodus parital de evanghelisti, se continua de atunci printre-o alta minune, mai tacuta, nu asa de vizibil spectaculoasa ca si activitatea Mantuitorului, dar care de data asta nu mai moare dupa 3 ani de predicare, ci este permanent de-a lungul veacurilor cu noi, si poate fi vazuta printru-un fel de privire duhovniceasca , chiar si de catre noi cei in viata.

Si anume aceasta minune este ajutorul permanent care il primim, purtarea noastra ca pe aripi, dar care dispare treptat, daca nu este insotita si de efort personal si de fapte.

Orice fel de fapte sunt luate in seama : fie ca sunt ganduri, fie chiar rugaciunea insusi, fie ca sunt fapte catre aproapele, fie iubire de Dumnezeu, Duhul are nevoie de toate si ni le da pe toate. De aici si multimea harurilor sesizata de apostolul Pavel.

Dar Duhul acesta nu e ceva separat de Hristos, si nici nu vrea sa inlocuiasca cumva credinta in Hristos, ca singura legatura a noastra catre Tatal.

Importanta Cuvantului scripturii ,mai ales a Cuvantului evanghelic al lui Iisus, ramane la fel de mare , caci El este Cuvantul Tatalui, Chipul Sau prin care s-a aratat lumii.

Totusi, am fi neputinciosi si fata de acest Cuvant atat de minunat, daca nu ne-ar fi dat si fagaduinta Duhului , si de fpat insusi credinta in acest Cuvant vine tot prin Duhul.