Despre natură divină a evreului răstignit.

[Nietzsche]

Observ că te chinui sa-mi explici de ce Dumnezeu are "nevoie" de duhovnic intr-o relație intimă cu un credincios. Dacă e adevărat atunci e un zeu impotent. Atât, nu are rost să mai bat tastatura de pomană.

În prealabil postat de CristianR

Ai pornit de la premisa că traducerea în engleză (foarte dificil de citit în postarea ta) ar fi cea corectă, fără să te gândești că un termen original (în greacă) are multe valențe, între care traducătorii oscilează în funcție de context, alegândul-l pe cel care li se pare mai corect. Cuvântul "pais" în greacă înseamnă atât copil, cât și rob (slugă) sau asistent (vezi aici). Traducătorul român al Didahiei a considerat că este mai potrivit să spună "Fiul", în timp ce cel englez a ales "Servant".

Însă chiar de ar fi fost "rob", nu ar fi fost deloc nepotrivit pentru Hristos, care, așa cum a spus Sf. Pavel la Filipeni 2:6-11, "a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor" (iată și aici o susținere clară a dumnezeirii Sale, căci dacă ar fi fost doar om, nu Se putea face "asemenea oamenilor"). Iar faptul că apostolii care au scris Didahia nu Îl considerau doar om reiese din capitolul 7, referitor la botez, care trebuie făcut "în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt" – o referire clară la Sfânta Treime, unde Fiul – pus pe același plan cu Tatăl și cu Duhul Sfânt – nu poate fi decât Iisus Hristos.

Referitor la diletantismul de care ai pomenit, te asigur ca nu am adus în discuție acest subiect dacă nu eram în cunoștință de cauză. Este corect, cuvântul παῖς(pais) înseamnă persoană tânără/ copil sau sclav/servitor. Având în vedere că Isus era o persoană matură, atunci interpretarea corectă este de servitor/sclav. Dacă autorul voia sa transmită în mod expres noțiunea de fiu trebuia sa folosească cuvântul υἱός(huios). Și da sunt tendențioase traducerile creștine, e un obicei mai vechi, datina sau tradiție cum vrei sa-i zici. O mică escamotare din partea cărturarilor.



În ceea ce privește capitolul 7 privind botezul, expresia se găsește în Evanghelie. Matei 28:19. Asta nu înseamnă că ei credeau în trinitate. :)))
Aceste "persoane" sunt explicate destul de clar tot în Evanghelie.

Ioan 17:3
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Matei 10:20
Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.

Singurul Dumnezeu e Tatăl iar Duhul Sfânt este spiritul Tatălui, este prezenta Tatălui spirituală. Este numit Sfânt pentru ca Tatăl este Sfânt. Separat este și omul Isus numit hristosul, fiul său. Asta nu e trinitate. :)



Iar în ceea ce privește afirmația mea cum ca ideologia bisericii din secolul 2 este diferita de cea din secolul 4, este fundamentata pe studiu dar de data asta nu mai argumentez prin eseu pentru ca nu sunteți onești, și doar căutați să mă prindeți cu vreo greșeală să vă validați propria credința plus ca tăiați, decupați ce va convine ca să va dea bine la ecuație. Asa ca o sa pun citate din engleză și sursa. :)

"Justin Martyr, who died about 165 C.E., called the prehuman Jesus a created angel who is “other than the God who made all things.” He said that*Jesus was inferior to God and “never did anything except what the Creator . . . willed him to do and say.”

Irenaeus, who died about 200 C.E., said that*the prehuman Jesus had a separate existence from God and was inferior to him.*He showed that Jesus is not equal to the “One true and only God,” who is “supreme over all, and besides whom there is no other.”

Clement of Alexandria, who died about 215 C.E., called God “the uncreated and imperishable and only true God.” He said that the Son “is next to the only omnipotent Father” but not equal to him.

Tertullian, who died about 230 C.E., taught the supremacy of God. He observed: “The Father is different from the Son (another), as he is greater; as he who begets is different from him who is begotten; he who sends, different from him who is sent.” He also said: “There was a time when the Son was not. . . . Before all things, God was alone.”

Hippolytus, who died about 235 C.E., said that God is “the one God, the first and the only One, the Maker and Lord of all,” who “had nothing co-eval [of equal age] with him . . . But he was One, alone by himself; who, willing it, called into being what had no being before,” such as the created prehuman Jesus.

Origen, who died about 250 C.E., said that “the Father and Son are two substances . . . two things as to their essence,” and that “compared with the Father, [the Son] is a very small light.”

Summing up the historical evidence, Alvan Lamson says in*The Church of the First Three Centuries:*“The modern popular doctrine of the Trinity . . . derives no support from the language of Justin [Martyr]: and this observation may be extended to all the ante-Nicene Fathers;*that is, to all Christian writers for three centuries after the birth of Christ. It is true, they speak of the Father, Son, and . . . holy Spirit, but not as co-equal, not as one numerical essence, not as Three in One, in any sense now admitted by Trinitarians. The very reverse is the fact.” sursa : The Church of the First Three Centuries - Alvan Lamson