Detalii despre cum sa te rogi

[iustin_dumitru]

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

[Andrew]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

Foarte frumoasa analiza. Apreciez mult ^-).

As face o mica adăugire si anume Si intru deznădăjduire zăcând eu m-ai ridicat, ca sa manec si sa slăvesc Puterea Ta:

Acest lucru reflecta iubirea lui Dumnezeu ca cel ce odinioară zăcea intru deznadajduire, sa lase sufletul sau sa fie insuflat de Duhul Sfant, ca sa se întoarca omul la Dumnezeu, la începutul zilei si sa nu mai deznadajduiasca. Căci asa cum ziua începe cu un răsărit, sa răsară si in mintea celuia ce odinioară a deznădăjduit sau pentru moment a "zăcut în deznadajduire", încrederea în Bunul Dumnezeu, si in Sfintii Apostoli si Sfintii Ingeri.

[iustin_dumitru]

Ce am mai experimentat ultima vreme refertor la rugaciune:

-Am citit ca rugaciunea rostita fara sa intelegi cu mintea ce citesti ,sa aiba ecou in tine cuvintele , e doar respiratie in aer

-De asemenea ca asta ar fi doar faza a 2 a intelegerea, inainte de faza 3,rugaciunea continua sau rugaciunea coborata in inima,(care nu se limiteaza doar la rugaciunea inimii,).
E un fel de faza cand ceri ce se zice in rugaciune cu adevarat lui Dumnezeu , nu doar reciti, cand cuviintele citite ale rugaciunii devin ale tale, si sentiimentele iau locul

Dar deocamdata as fi mutumit si cu faza 2,intelegerea,ca eu oricum nu pot doar sa rostesc.

-Iar cand se zice ca rugaciunea tre sa fie scurta ,cred ca atunci se refera la rugaciunea personala ,adica cu cuvintele tale,nu citita

"Cand va rugati sa nu spuneti multe cuvintte ca paganii,care cred ca daca vor spune multe vor fi ascultati"

Deci e buna si rugaciunea cu cuvintele tale (foarte greu am gasit informatia asta ,desi era de asteptat) .

Dar rugaciiunea personala ar fi ideal sa semene cu ce se cere in rugaciunile citite,adica sa ai acelasi tip de cereri.

Adica cereri generale, nu cele prea particuare si de folos imediat.
Cereri catre bunuri si foloase duhvnicesti ,nu neaprat catre solutii care crezi in mintea ta ca ar rezolva

Nu cer liniste pentru framantarile mele de exemplu, ci cer harul, recunoscandu-mi neputinta, si atunci va veni ca efect secundar si linistea

Am selectat ce m-a marcat in vreun fel ,dar asta nu inseamna ca am reusit sa si aplic de acum, doar m-am gandit ca ar fi util si pentru altii, si ca pare o cale care tine cont de vocea ta interioara.

[cozia]

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

Femeile în mod special au această veleitate de a vorbi deschis despre problemele lor chiar și străinilor ocazionali întâlniți oriunde..au un dar SPECIAL de a scăpa de apăsarea care o produc greșelile facute( păcatele)

Ca urmare…și spovedirea trebuie să fie un proces continuu chiar și după necesară spovedire la duhovnic.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

.

Gand la gand, si eu sunt tot mai convins de asta.

Am avut o perioada in care m-am concentrat pe un pacat mai mare,si eliberat orecum de el nu reuseamm sa imi mai vad pacatele , spre groaza mea. ma simteam oarecum ca si cum nuu mai am si m-am speriat.

Caci daca ceva m-a ajutat in lungul drum al pacatului,singur constinta pacatoseniei si neiubirii mele de oameni m-a ajutat.

Si daca tot vorbim de descooperiri , am incercat sa imi analizez ganduri si fapte marunte, sa imi aduc aminte de momentele dese din zi in care sunt constient pana la frica de pacatul meu , si sa capat cu adevarat convingerea ca pacatul e aproape in tot ce faci , daca iti tine gandul departe de Dumnezeu.

Pocainta si neputiinta sunt cele 2 imboldurii alle rugaciunii , si noi trebuie sa ne rugam chiar si pentru ele ca sa le avem.

Ma rog Doamne sa imi aduci aminte de pacatele mele, si sa ma faci sa le inteleg pe cele pe care nu le stiu.

Si ca un bonus, pana si a nu fi suficieent de placut si proactiv catre cei din jur e un pacat. Deci chiar si numai absenta faptelor bune e un pacat.

Pentru ca celalalt nu asteapta sa ii livrezi starea ta de carcoteala si auto-frustrare, ci asteapta mereu sa fii la cote maxime de corectitudine si daruire, sa fii entuziast cum s-ar spune.

[iustin_dumitru]

In general e recomandata rugaciunea citita ,compusa de altii.
Si explicatia e si simpla, lipsa harului, nu stim ce sa cerem. Incearca sa spui una cu cuvintele proprii ,si vei constata ca ceri lucruri neimportante, sau ca nu iti vin cuvintele mai deloc , sau ca nu ai curaj sa ceri lucruri directe care sa te ajute la mantuire.

De exemplu mie mi se pare ceva fabulos sa cer asa , cu cuvintele mele ,iertare pentru pacate sau sa cer har, deoarece mi se pare ca sunt lucruri asa inalte , incat nu as sti daca sunt in masura sa le cer, si daca eu ma facut vreun efort pentru a le obtine.

Si atunci cand vad ca sfintii in rugaciunile lor cer direct acestea , dar intr-o forma care sa nu para obraznica, ci mai degraba plecand de la neputinta noastra , atunci intradevar recunosc ca rugaciunile scrise sunt o calauza.


Dar ,ca orice om , am intalnit ultima vreme ,stari apasatoare,dileme,si tinand cont si de problemele care le am in a citi rugaciuni (nu detaliez aici) , cumva tot trebuia sa ma rog, si am vazut astfel si folosul rugaciunii personale ,cu cuvintele tale sa zicem.

Este aceiasi rugaciune care o face mama cand stie ca viata e nedreapta si copilul nu are ce manca a 2 a zi , cu putine cuvinte dar cu multa diperare si suferinta.

Si nu e o rugaciune doar in cuvinte , este un fel de tipat interior, un sentiment de cerere, de ajutor, care sparge granitele cuvantului . Si culmea , ca negasind cuvintele citite potrivite , isi creeaza totusi propriile cuvinte, deci nu e chiar muta, caci orice cuvant insotit de un sentiment puternic, chiar simplu , devine un cuvant cu har.

Cred ca aceste stari sunt o scoala care ne-o da Dumnezeu pentru a ne arata ca si rugaciunea citita, in momentele cand nu suntem intr-o situatie limita, trebuie cumva luata ca o cerere proprie. Nu numai inteleasa. dar si inteleasa pana la limita disperarii (si ma refer aici mai mult la rugaciunea de iertare a pacatelor)

Adica citesc seara si marturisesc ca am facut pacate, e chiar si o enumerare de pacate in rugaciunea de seara , (si incep sa fiu carcotas sa zic, :dar pe asta nu l-am facut azi") , dar nu le simt intreaga lor importanta.

Numai daca meditezi mai mult la pacatele tale , incewpi sa le simti ,macar asa in masura rationala .(eu de exemplu asociez orice departare de Dumnezeu, chiar inofensiva, chiar daca m-am uitat la stiri ca un refugiu de cele spirituale , cu pacatul)

Si poate ca e apanajul celor care au facut-o rau de oaie, care au cazut rau, sa simta mai puternic pocainta, Dumnezeu ofera o compensatie in toate, ofera mai mult regret la un pacat evident, ca sa fie mai usoara rugaciunea , si sa se indure de acela.

Dar cei care considera ca au pacatuit mai putin , si nu prea isi gasesc pacatele, aceea ar trebui nu sa le faca,Doamne fereste , ci sa mediteze ca orice poate fi considerat pacat daca gandul tau nu e la Dumnezeu, adica sa fie mai aspri cu faptele lor.

Concluzia ar fi ca rugaciunea in vorbele altora e buna negresit, dar trebuie sa devina rugaciune proprie, ca si cum te ai ruga noaptea in padure, nu sa ramai in confortul camerei tale de unde sa o citesti detasat.

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

In general e recomandata rugaciunea citita ,compusa de altii.
Si explicatia e si simpla, lipsa harului, nu stim ce sa cerem.

Draga Dumitru, in primul rand La Multi Ani, in cazul in care asta-i numele tau adevarat:

Cand avem dileme de genul asta cel mai la indemana este sa revizitam ce este scris:
Hristos cand ne povatuieste sa ne rugam asa cum stim mai bine nu ne avertizeaza ca este musai necesar sa avem harul asupra noastra.

Dumnezeu cu Sfintii Sai stie dinainte de ce avem nevoie. Este necesar si suficient, zic eu din ce am observat sa ai doar avantul sincer cu durere in suflet și amărăciune spre Dumnezeu, sa intinzi mainile spre El, sa ceri ajutor.

Nu ni se spune: Cere-ti intr-un anumit fel, după o FORMULA MAGICA, si vi se va da, ci doar cereti cu sinceritate si manati de nevoie, iar nevoia in timpul vietii noastre in aceasta imparatie pamanteana nu inceteaza sa se manifeste...Asta o stim cu toții.
În caz contrar zic eu, dam in idiotisme gen Harry Poterisme, cu descântece și baghete magice.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Cand avem dileme de genul asta cel mai la indemana este sa revizitam ce este scris:
Hristos cand ne povatuieste sa ne rugam asa cum stim mai bine nu ne avertizeaza ca este musai necesar sa avem harul asupra noastra.

Dumnezeu cu Sfintii Sai stie dinainte de ce avem nevoie. Este necesar si suficient, zic eu din ce am observat sa ai doar avantul sincer cu durere in suflet și amărăciune spre Dumnezeu, sa intinzi mainile spre El, sa ceri ajutor.

.

La ce anume te referi ca trebuie sa ne intoarcem la ce este scris.
Sunt de acord cu tine ca nu e musai sa avem har, dar fara har ce mai ramane? Doar vointa oarba ? Mintea insusi nu stie cum sa se roage, si nici macar de ar citit toata ziua, nu poti zice ca intra cu adevarat rugaciunea in ea.

Compunerea unei rugaciuni proprii ne lasa neputinciosi, caci aceea implica har, caci nimeni nu se poate ruga fara prezenta Duhului in el.

Si iar sunt de acord cu tine ca durerea si nevoia sunt cele mai curate rugaciuni , caci atunci iesim din speculatie din vointa , din 'trebuiie', si intram in domeniul lui 'am nevoie'

Dar si cuvintele rugaciunii scrise sunt o calauza catre ce ar trebui sa se indrepte in cele din urma gandirea noastra si la ce fel de cereri ar trebui sa ajungem.