Universul

[Andrew]

Universul în sine este un mare mister. Putem înțelege acest lucru chiar în Mitologia Grecească si variatele culturi si mitologii ale lumii.

Personal eu merg pe teoria Universului care a fost creat, rămâne în existenta si de ce nu, se extinde intr-un mod perpetuu, intr-un mod aparte si greu de cuprins. Cel mai bun exemplu este teoria care la un moment dat a fost chiar dovedita, cea a universurilor multiple. Nu suntem singuri în aceasta plaja infinita de descoperiri numita universul.

Plus, în Kabbalah, exista si partea Ain-AinSof *neexistenta (ce nu a fost creat, dar o sa fie), si Yesh (existenta, ce este creat si viata curge, Lumina Luminilor).

Practic într-un cuvânt, eu cred ca Universul este la fel ca si Creatorul sau... si anume... fără de moarte

[iustin_dumitru]

Și ar mai fi o problemă. Dacă universul e atât de mare și pe deasupra e și populat, înseamnă că noi suntem niște gâze insignifiante, așadar de ce Hristos a înviat la noi și nu în altă parte? Ăia nu meritau și ei o înviere?

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

Da, dar in timpul vietii lumesti inainte sa plece la Tatal mai avem urmatoarea afirmatie daramatoare :

frază este cea mai cunoscută din Marcu 1:15, unde Iisus spune: "S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie".

Adica Imparatia este practic la varful degetelor voastre aici pe PAMANT nu pe lumea de Apoi, cealalta, cum ar veni.

Ca urmare, cu conceptul asta cum ramane...

In mod direct ni se spune in fata ca acum s-a incheiat o etapa a dezvotarii umane, cea a cunoasterii lumii materiale. Etapa asta s-a incheiat, si urmam sa intram in alta etapa pregatita de Tatal tot prin actul Creatiei.

Faptul ca lumea a fost Creata, inseamna ca noi care am fost creati cu aceasta lume trecem la o alta etapa din marele Act al Creatiei.

Creatia nefiind un simplu dosar incheiat si pus la Inventar.

Fii atent ca urmeaza sa experimentam alte perceptii, senzatii tari si alte lumi, ghici unde, AICI pe Pamant!

[CristianR]

În prealabil postat de cozia

fraza este cea mai cunoscută din Marcu 1:15, unde Iisus spune: "S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie".

Adica Imparatia este practic la varful degetelor voastre aici pe PAMANT nu pe lumea de Apoi, cealalta, cum ar veni.

Hristos spune că împărăția este aproape. Și să ne pocăim. Tu deduci: "aici pe pământ". Este adevărat că nu se referă la lumea de apoi, de la sfârșitul vremurilor, la care se va referi în altă parte. Dar despre cum și unde poate fi aflată împărăția lui Dumnezeu ne vorbește în cele șapte parabole de la Matei 13.

Din ce spune Domnul în citatul ales de tine, eu înțeleg că Împărăția este aproape, iar poarta de intrare în ea este pocăința. Nu este vorba despre o altă etapă a Creației (despre care El spunea acum 2000 de ani că este aproape, iar tu o identifici abia în timpul nostru), ci de deschiderea, pentru toți cei ce cred și se pocăiesc, a Cerului pe Pământ. Vestea aceasta s-a împlinit la Pogărârea Duhului Sfânt, momentul întemeierii Bisericii, care nu este altceva decât mediul spațio-temporal al Împărăției vestite de Iisus. Ea este în același timp în lume și în veșnicie, este materie și duh.

Din păcate, obișnuim adesea să luăm din Biblie anumite versete care printr-o interpretare forțată par a ne susține propriile teorii, în loc să facem procesul invers, al pocăinței (metanoia) de a ne despărți de mintea noastră plină de prejudecăți, deschizându-ne atât mintea, cât și inima, către ce are Dumnezeu de spus.

În esență pocăința asta înseamnă: Să renunțăm (deci jertfă) la a fi centrul – mort – al propriei noastre vieți și să începem să gravităm în jurul lui Hristos cel Viu, ca să ne "molipsim" și noi de viața Lui. Să ajungem să avem "mintea lui Hristos", cum spunea Sf. Pavel.

[cozia]

În prealabil postat de CristianR

Hristos spune că împărăția este aproape. Și să ne pocăim. Tu deduci: "aici pe pământ". Este adevărat că nu se referă la lumea de apoi, de la sfârșitul vremurilor, la care se va referi în altă parte. Dar despre cum și unde poate fi aflată împărăția lui Dumnezeu ne vorbește în cele șapte parabole de la Matei 13.

Din ce spune Domnul în citatul ales de tine, eu înțeleg că Împărăția este aproape, iar poarta de intrare în ea este pocăința. Nu este vorba despre o altă etapă a Creației (despre care El spunea acum 2000 de ani că este aproape, iar tu o identifici abia în timpul nostru), ci de deschiderea, pentru toți cei ce cred și se pocăiesc, a Cerului pe Pământ. Vestea aceasta s-a împlinit la Pogărârea Duhului Sfânt, momentul întemeierii Bisericii, care nu este altceva decât mediul spațio-temporal al Împărăției vestite de Iisus. Ea este în același timp în lume și în veșnicie, este materie și duh.

Din păcate, obișnuim adesea să luăm din Biblie anumite versete care printr-o interpretare forțată par a ne susține propriile teorii, în loc să facem procesul invers, al pocăinței (metanoia) de a ne despărți de mintea noastră plină de prejudecăți, deschizându-ne atât mintea, cât și inima, către ce are Dumnezeu de spus.

În esență pocăința asta înseamnă: Să renunțăm (deci jertfă) la a fi centrul – mort – al propriei noastre vieți și să începem să gravităm în jurul lui Hristos cel Viu, ca să ne "molipsim" și noi de viața Lui. Să ajungem să avem "mintea lui Hristos", cum spunea Sf. Pavel.

Serios, oare de ce ar fi asta deducerea mea cand asa este scris?

Cand i-a poruncit lui Petru sa arunce navodul langa barca, cand mana uscata a fost reinviata, cand apa s-a transformat in vin, cand au inviat mortii la Porunca Lui, si mai ales cand a inmultit cele 5 paini si doi pesti in mii de paini si pesti pentru a hrani 5000 de oameni, tot parerea mea este?...cand de fapt asa cum afirmi tu noi trebuie sa ne "molipsim si sa gravitam" toata viata si sa meditam la "mediul spațio-temporal al Împărăției vestite de Iisus"

Acesti termeni sunt fara substanta reala, clara, ( care aduc a termeni legislativi special creati sa nu inteleaga nimeni nimic decat ei intre ei, avocatii), in timp ce pestii si painile consumate, celulele moarte devenite vii sunt palpabile, reale de aici de pe pamant.

Cand Petru cu fratele lui au scos plasa plina de pesti, nu au "gravitat" si nu s-au "molipsit" ci au scos pesti reali mancabili, vandabili, cu care si-au platit datoriile catre Cezar.

Ca urmare da, Imparatia lui Dumnezeu este accesibila aici pe Pamant, si se afla la varful degetelor noastre.

Desigur insa ai si tu dreptul la parerea ta, asigurat de sistemul democratic.


Dasemenea sfarsitul etapei cunoasterii lumii materiale prin intermediul Imparatului acestei lumi, a Mamonei se putea intrerupe si atunci daca exista vointa necesara si oamenii auzeau si vedeau. Cei 2000 de ani nu inseamna nimic la nivelul divin al poruncilor lui Hristos.

In schimb oamenii de atunci au refuzat sa auda si sa vada, asa cum continuam cu indarjire si razboaie sa o o facem Si noi acum.

Diferenta insa este ca acum cunosterea materialismului chiar a luat sfarsit, descoperirea a noilor fatete din lumea materiala s-a terminat, si asta face parte din Creatie ca doar totul este Creatia lui Dumnezeu. Asta sper ca aici ne este clar tuturor. Nu exista dusuri si intoarceri.

Am ajuns in acest punct fara sa ne dorim vre-o schimbare ci intr-o frenezie si isterie continua dupa comfort si distractii am tot dat inainte in speranta perpetua a ceva nou, a unei culmi noi a divertismentului si a dorintei de a avea tot mai mult.

Dar acum s-a terminat, si intram intr-o etapa noua, nu de voie, ci de nevoie, in primul rand din cauza deficitului energetic care v-a deranja puternic ierarhiile si elitismul tarilor si a oamenilor-elite, pus acolo ca piatra de poticnire tot de Creator.

Vin vremuri interesante!

[CristianR]

În prealabil postat de cozia

Serios, oare de ce ar fi asta deducerea mea cand asa este scris?

Cand i-a poruncit lui Petru sa arunce navodul langa barca, cand mana uscata a fost reinviata, cand apa s-a transformat in vin, cand au inviat mortii la Porunca Lui, si mai ales cand a inmultit cele 5 paini si doi pesti in mii de paini si pesti pentru a hrani 5000 de oameni, tot parerea mea este?

Unde este scris că împărăția cerurilor este "aici, pe pământ"? Hristos vorbește mai ales în parabole, după cum singur afirmă.

Însă mulți din vremea aceea au înțeles la fel ca tine, văzând în Iisus un făcător de minuni care putea să le rezolve toate problemele materiale – foamea, sănătatea, sărăcia. N-au înțeles că prin minunile Sale Își manifesta dragostea dumnezeiască pentru omenire, restaurând-o. N-au înțeles că pentru a o restaura complet avea să le ofere mult mai mult decât acele minuni, și anume moartea și învierea Sa. N-au înțeles că se se cerea ceva și din partea lor – a noastră –, și anume pocăința.

Împărăția Lui ne este acum tuturor la îndemână, ca și celor dinaintea noastră, indiferent în ce secol trăim și cât de departe suntem de Eshaton – restaurarea cea din urmă a lumii pe care înțeleg că tu o prevestești. Aceea nu știm când va fi, de-a lungul istoriei mulți au identificat semne că ar fi aproape, însă mai important pentru fiecare dintre noi este să nu trecem orbi pe lângă ușa pe care Hristos ne-o deschide în Biserica Sa, prin pocăință și toate celelalte taine.

Nu sunt chestiuni abstracte ori greu de înțeles decât dacă ținem neapărat să le înțelegem, în loc să le practicăm pur și simplu, pentru că nu pot fi înțelese decât prin experiență, prin făptuire. Pocăința înseamnă să privești către Hristos, apoi către tine și să constați cât de prost stai față de Modelul după al cărui chip ai fost creat. Și totuși să nu deznădăjduiești, ci să vezi că și ție îți întinde aceeași mână pe care i-a întins-o lui Petru ca să nu se scufunde.

[cozia]

În prealabil postat de CristianR

Unde este scris că împărăția cerurilor este "aici, pe pământ"? Hristos vorbește mai ales în parabole, după cum singur afirmă.

Este scris in multe pasaje.
Uite, de exemplu unul din ele:

Luca 11:13
'Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Acest indemn impreuna cu Porunca: "Indrazniti, eu am invins" a lui Hristos(om fiind), hai sa fim seriosi, ...nu aduce a nici o parabola/metafora ci este fix o posibilitate reala aici pe Pamant!

Din nefericire insa, omul de 2000 de ani nu reuseste sub nici o forma sa se rupa de Imparatia mamonei, direct sau indirect, desi incercari au fost.

Acum insa in vremurile de apoi, in caz ca astea sunt, Dumnezeu ne-a spus ca " va revarsa Duhul Sfant peste toti oamenii"
Trebuie doar sa facem un efort colectiv, masivul nostru intelectual sa-l canalizam nu spre ticktoace ci spre a DESCIFRA din Puzzel-ul absolut monumental lasat de Hristos concluzionat prin acel misterios "Urmeaza-ma!" modul in care sa lucram cu Irationalul care se va revarsa peste noi, da, evident, cu post si rugaciune, umilinte, smerenie si toate cele.

Insa trebuie sa nu uitam sa folosim MASIVUL de intelect, care in prezent este SUB OCUPATIE de catre CORPORATIILE Mamonei pentru a ne distrage total de la a ne construi un scut formidabil impotriva lui.

Chiar si Apostolul Petru mentioneaza asta la Cincizecime:

"14 Dar Petru s-a sculat în picioare împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit astfel:

– Bărbaţi iudei şi voi, toţi locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut lucrul acesta şi să ascultaţi cuvintele mele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum presupuneţi voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi[a], 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.
Fiii şi fiicele voastre vor profeţi,
tinerii voştri vor vedea viziuni,
iar bătrânii voştri vor visa visuri!
18 Chiar şi peste slujitorii Mei şi slujitoarele Mele
voi turna din Duhul Meu în acele zile
şi vor profeţi.
19 Voi face minuni sus în cer
şi semne jos pe pământ,
sânge, foc şi coloane de fum.
20 Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua cea mare şi glorioasă a Domnului.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit!“[b]"

[Krautrock]

În prealabil postat de Andrew

Universul în sine este un mare mister.

E un mare adevăr ceea ce ziceți! Știm foarte puține lucruri despre univers.

În prealabil postat de Andrew

Putem înțelege acest lucru chiar în Mitologia Grecească si variatele culturi si mitologii ale lumii.

Nu înțeleg ce relevanță are faptul că luăm în considerare aceste mitologii. Vechile culturi știau mult mai puține lucruri despre univers decât știm noi. Vechile mitologii sunt interesante, ba chiar fascinante, însă ar trebui să separăm ceea ce e interesant de ceea ce e adevărat.

În prealabil postat de Andrew

Personal eu merg pe teoria Universului care a fost creat, rămâne în existenta si de ce nu, se extinde intr-un mod perpetuu, intr-un mod aparte si greu de cuprins.

Nici măcar de acest lucru nu suntem siguri, mai ales că nu prea avem dovezi. Poate eventual dovezi despre extinderea sa la nesfârșit. Dar s-ar putea să ne lipsească și aici unele detalii. Cât de multe și cât de importante, nu știm.

În prealabil postat de Andrew

Practic într-un cuvânt, eu cred ca Universul este la fel ca si Creatorul sau... si anume... fără de moarte

E posibil. Mă îndoiesc însă de partea cu Creatorul pentru care chiar n-avem nicio dovadă. Poate că universul există pur și simplu. Poate că n-a existat întotdeauna în forma actuală, lucru care e foarte probabil, altfel n-am mai vorbi despre Big Bang, univers inflaționar, multivers etc. De ce mai introducem și creatorul în această ecuație? Pentru că neștiind prea bine cum au apărut lucrurile acestea, privim în jurul nostru și vedem că principala activitate umană e producerea de lucruri. Și atunci considerăm că tot ceea ce există trebuie să fi fost produs de cineva, neapărat de o persoană înzestrată cu conștiință, afecte, voință și putere. Dumnezeul Bibliei e construit exact după acest tipar și în plus are aceste trăsături umane duse până la maximum: e atotștiutor, e atotmilostiv și atotrăzbunător, conduce istoria după un plan magnific și are o putere totală. Are aceste calități la maximum, pentru că altfel n-ar mai putea satisface definiția cuvântului "Dumnezeu", cuvânt care, în fond, e inventat tot de noi, că doar nu ne-a căzut din cer cu limbaj cu tot. Oamenii sunt plini de imaginație, iar să ne imaginăm un zeu nu presupune un efort cu mult mai mare decât să ne imaginăm orice altceva. Să vă dau un exemplu? Pot să-mi imaginez o linie infinită. Oamenilor le-a trebuit ceva vreme să facă un asemenea lucru, dar până la urmă au reușit și astfel au inventat geometria. Ideea de Dumnezeu e mai veche decât geometria, deci presupun că a fost mai ușor să ni-l imaginăm pe Dumnezeu, decât să inventăm geometria care e mult mai abstractă și presupune, ca o condiție necesară, să ne ridicăm deasupra concretului existent în noi.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

Păi nu prea pare a fi mister lucrul despre care ne vorbiți. Prin mister înțeleg ceva ce nu cunoaștem. Însă dumneavoastră văd că oferiți acestei istorii cu întruparea o explicație foarte clară. Așa că nu văd unde e misterul. Pentru dumneavoastră lucrurile sunt cunoscute, deoarece spuneți că întruparea s-a făcut pentru a-i elibera de păcat pe oameni. Clar ca bună ziua! Eu însă vorbeam mai sus despre un mister real, adică despre ceva ce nu cunoaștem. Ar trebui în prealabil să vedem ce înțelege fiecare dintre noi prin cuvintele: taină, mister, necunoscut, ca să știm dacă folosim aceste cuvinte în cunoștință de cauză sau doar ne jucăm de-a limbajul.

În prealabil postat de CristianR

În esență pocăința asta înseamnă: Să renunțăm (deci jertfă) la a fi centrul – mort – al propriei noastre vieți și să începem să gravităm în jurul lui Hristos cel Viu, ca să ne "molipsim" și noi de viața Lui. Să ajungem să avem "mintea lui Hristos", cum spunea Sf. Pavel.

Ideile creștinilor sunt cât se poate de clare. Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Probabil să înțelegi cum gândește Hristos, adică să înțelegi care e sensul Evangheliei, să ai, mai bine zis, interpretarea corectă (eu aș zice discursul corect). Și pentru că presupun că dumneavoastră aveți discursul corect, presupun de asemenea că ați ajuns la ceea ce numiți pocăință. E bine!

[CristianR]

În prealabil postat de Krautrock

Ideile creștinilor sunt cât se poate de clare. Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Probabil să înțelegi cum gândește Hristos, adică să înțelegi care e sensul Evangheliei, să ai, mai bine zis, interpretarea corectă (eu aș zice discursul corect). Și pentru că presupun că dumneavoastră aveți discursul corect, presupun de asemenea că ați ajuns la ceea ce numiți pocăință. E bine!

Dacă ideile creștinilor ar fi atât de clare precum spuneți, nu ne-am fi divizat în atâtea mii de denominațiuni. Iar asta cred că are legătură tocmai cu "mintea lui Hristos", care este Modelul nostru, Arhetipul pe care-L căutăm în străfundurile ființei noastre, dorind să sporim în asemănarea cu El. Spre deosebire de El, noi suntem posesorii unor minți pline de prejudecăți, de subiectivisme, de simpatii și antipatii, de partizanate, de egoism, etichetări – ori, cum spune literatura duhovnicească, de patimi: invidie, ură, răutate, concupiscență, lăcomie, mândrie ș.a. Fiind centrați pe noi înșine, toate acestea ne deformează gândirea, raționamentul, pe care încercăm să le folosim în favoarea preconcepțiilor noastre. Nici chiar savanții – poate în afară de matematicieni – nu sunt liberi de prejudecăți, deseori nereușind să se pună în slujba adevărului obiectiv dacă acesta nu le este pe plac.

În ce mă privește, poate că spuneți bine că "am ajuns la pocăință", în sensul că m-am apropiat de ea, dar sunt abia la început de drum, unul care nu are sfârșit. Este ca și cum începi să urci un munte al cărui vârf nu-l vezi, fiind ascuns de nori și care, cu cât înaintezi, cu atât pare mai înalt și mai îndepărtat.

Metanoia înseamnă, într-adevăr, înlocuirea treptată a gândirii proprii – defecte, bolnave, cum am spus mai sus – cu cea curată, desăvârșită, a Chipului nostru, Hristos. Procesul constă în renunțarea treptată la propria voie și chiar viață, pentru a pune în loc voia și viața Lui, centrarea noastră în El culminând, de altfel, cu hrănirea noastră cu Trupul și Sângele Său.

[Krautrock]

În prealabil postat de CristianR

Dacă ideile creștinilor ar fi atât de clare precum spuneți, nu ne-am fi divizat în atâtea mii de denominațiuni.

Pentru fiecare denominațiune ideile sunt foarte clare. Niciuna nu-și pune problema că ar putea să greșească. Asta voiam să spun. Pe de altă parte, toate afirmă că în spatele ideilor lor se află o taină. De unde atâtă siguranță dacă se acceptă că există atâtea lucruri de neînțeles?

În prealabil postat de CristianR

Spre deosebire de El, noi suntem posesorii unor minți pline de prejudecăți, de subiectivisme, de simpatii și antipatii, de partizanate, de egoism, etichetări – ori, cum spune literatura duhovnicească, de patimi: invidie, ură, răutate, concupiscență, lăcomie, mândrie ș.a. Fiind centrați pe noi înșine, toate acestea ne deformează gândirea, raționamentul, pe care încercăm să le folosim în favoarea preconcepțiilor noastre. Nici chiar savanții – poate în afară de matematicieni – nu sunt liberi de prejudecăți, deseori nereușind să se pună în slujba adevărului obiectiv dacă acesta nu le este pe plac.

Să nu încurcăm știința cu ideologia sau politica. Acestea din urmă sunt, într-adevăr prizoniere ale egoismului și prostiei noastre. Nu întotdeauna (și aici mă refer la politică care poate fi și corectă când există respect pentru om, cât depre ideologie mă îndoiesc că ar avea vreo legătură cu adevărul, ci mai degrabă cu năravurile proaste ale omului). Însă știința e pur și simplu interesată de adevăr. Lucrurile sunt foarte simple: ca să pot naviga prin realitate sau să o pot controla, e nevoie să știu cum arată realitatea, altfel am să dau cu capul de realitate într-un mod neplăcut. Iar asta acum, nu pe lumea cealaltă. Să vă dau un exemplu: nu-i așa că am avut în ultima vreme parte de niște ani secetoși și a trebuit să ne facem rost de aparate de aer condiționat ca să ne putem feri de caniculă? Asta pentru că nu i-am băgat în seamă pe cei care de ani de zile se uită pe termometre și calculează temperaturi medii anuale, măsoară câtă apă cade atunci când plouă și ne spun că pe lumea asta s-a făcut cam cald. Putem să nu-i băgăm în seamă în continuare, dar să nu ne mirăm dacă ne lovește insolația. Aici se află mândria și prostia: la noi, nu la cei care își pierd vremea făcând calcule pentru ca noi să-i considerăm niște nebuni. Dar de fapt suntem atât de îmbătați de noi înșine, încât uneori nici nu ne dăm seama când ne lovim cu capul de realitate. Într-adevăr, prejudecățile există la orice om, însă, deși nevoia de adevăr e mai slabă decât prostia și celelalte păcate, ea e totuși mai puternică decât prejudecățile. Tocmai de aceea am încetat să sacrificăm oameni sau animale atunci când nu plouă și ne-am apucat să construim sisteme de irigații. Aceasta pentru că am reușit să ne depășim slăbiciunile.

În prealabil postat de CristianR

Metanoia înseamnă, într-adevăr, înlocuirea treptată a gândirii proprii – defecte, bolnave, cum am spus mai sus – cu cea curată, desăvârșită, a Chipului nostru, Hristos. Procesul constă în renunțarea treptată la propria voie și chiar viață, pentru a pune în loc voia și viața Lui, centrarea noastră în El culminând, de altfel, cu hrănirea noastră cu Trupul și Sângele Său.

Gândirea nu e defectă și nu e bolnavă. Boala constă tocmai în lipsa de gândire. Drumul către adevăr nu depinde nici de voința mea, nici de bunul meu plac, ci de punctul din care pornesc și de drumul pe care îl urmez, mai precis de corectitudinea metodei prin care trec de la ceea ce știu la ceea ce voi ajunge. Uneori știu la ce voi ajunge și verific dacă drumul meu e corect, iar aici mă ajută logica pe care toată lumea o înjură (deși această logică poate fi exprimată prin simboluri la fel de precise ca orice matematică - știu că nici matematica nu le e simpatică multora). Alteori nu știu unde voi ajunge. Și de unde pornesc? Unul pe nume Heidegger spunea: de la o prejudecată, adică de la un lucru pe care eu și ceilalți îl considerăm adevăr, nu pentru că așa vrem noi, ci pentru că l-am pus atât de mult la îndoială și l-am testat în toate felurile și a produs atâtea rezultate verificabile de către oricine și de care beneficiem în viața de zi cu zi, încât considerăm că e un bun punct de pornire. Heidegger numea acest lucru prejudecată, deoarece ea e pur și simplu o judecată anterioară unei alte judecăți. Nu cu aceste prejudecăți am o problemă, ci cu cele care apar ca niște paraziți în mintea noastră. De exemplu aia cu Pământul plat, reptilienii, dracii care ne îndeamnă să facem rele, de parcă n-am fi în stare singuri să le facem și alte bazaconii.

În prealabil postat de cozia

Din nefericire insa, omul de 2000 de ani nu reuseste sub nici o forma sa se rupa de Imparatia mamonei, direct sau indirect, desi incercari au fost.

Presupun că Mamona ar fi ministrul de finanțe al necuratului... Comunismul și teoriile utopice au încercat asta, să lichideze capitalul. Ba mai nou există și unele grupări religioase care se izolează în junglă și duc o viață autarhică, pe cât se poate fără bani și fără contacte cu exteriorul, decât la limita unui comerț minimal (quakerii, de exemplu). Credeți că la nivel moral sunt mai evoluați decât resul lumii? Poate mai evoluați decât Patriahul Daniel care a cheltuit mica sumă de 200 de milioane de euro pentru proiectul său imobiliar, știm care. Dar, în fine, nu e treaba mea, ci a BOR cum interpretează acel principiu al sărăciei materiale. Din partea mea, patriarhul n-are decât să construiască încă una mai frumoasă și mai luminoasă, vorba meșterului Manole, însă finanțată din banii fiilor săi spirituali, nu din a altora, deoarece aceasta deturnare de fonduri se numește sau în limbaj popular hoție.

Și până la urmă cine ar fi trebuit să-l educe pe om, astfel încât el să se desprindă de împărăția Mamonei? Nu Biserica? Firesc ar fi fost ca ea să vină să ne prezinte un raport în care să compare cât de rău era omul în urmă cu 2000 de ani și care sunt progresele care s-au făcut ca urmare a influenței pozitive a creștinismului și nu să se plângă că oamenii sunt răi. Dacă însă rezultatele sunt la fel de proaste, înseamnă că toată opera ei a avut eficiență zero. Și voi aminti din nou de patriarhul mai sus numit, asta ca să nu ziceți cumva că doar în afara Bisericii există corupție și trafic de influență (și ca să nu dau doar un caz singular, am să-l aduc în boxa acuzaților și pe IPS Teodosie pentru aceleași fapte penale). Iar dacă îmi veți spune că nu trebuie să judecăm pentru a nu fi judecați vă voi spune că citatul acesta se referă la cu totul altceva, deoarece când vine vorba de judecata minții, doar dobitoacele nu judecă, iară oamenii sunt pe lumea aceasta pentru a-și folosi mintea, nu pentru a o ține în buzunar.

De ce zic toate acestea? Pentru că ar trebui să ne punem unele întrebări. De exemplu: cât din ceea ce consider adevărat sau bun merită să fie luat în seamă? Sau altă întrebare: oare noua haină a împăratului pe care toți o admiră nu e decât o iluzie și în realitate împăratul e de fapt gol pușcă?

Vorbeam la început despre taine. Însă tainele nu se rezolvă decât prin întrebări care nasc alte întrebări. Altfel, totul se transformă în ceva foarte clar și în același timp foarte sărac. Într-o vreme religia era motorul cunoașterii, chiar dacă rezultatele ei au fost modeste și de multe ori greșite, pentru că așa sunt toate începuturile. Astăzi însă ea e o frână.