Catehism Învățătura de credință ortodoxă

[Iorest]

14. Ce se înţelege prin Descoperirea pe calea firii?

Prin Descoperirea pe calea firii, numit şi Revelaţia naturală, se înţelege comoara de învăţături pe care natura şi firea omenească ni le dezvăluie despre existenţa şi unele însuşiri ale lui Dumnezeu. Natura în mijlocul căreia trăim ne spune că este Cineva care a făcut-o.
Mintea ne spune că zidirea trebuie să aibă un Ziditor, pentru că nu poate fi ceva pricinuit făr un pricinuitor. Ordinea şi frumuseţea desăvârşită a alcătuirii lumii oglindesc lucrarea unui Făcător atotputernic, prea înţelept şi prea iubitor. Întreaga fire ne grăieşte despre Dumnezeu, după cuvântul Psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.
Ziua zilei spune cuvânt şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţa. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot Pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor” (Ps. 18, 1-4)
Întreaga făptură, prin ordinea şi armonia ei arată că din carte şi strigă pe Stăpânul şi Făcătorul ei - spune Sfântul Atanasie.
6 Chiar dacă unele popoare se nchina la pietre şi la lemne, ele ştiu că este Cineva mai mare decât ele.
7 «Întreabă lumea, podoaba cerului, şi vezi dacă nu-ţi răspund după înţelegerea lor: „Dumnezeu ne-a făcut”.
Lucrurile acestea le-au cercetat şi nobilii filozofi şi din artă au cunoscut pe artist»
.8 Sfântul Apostol Pavel întăreşte şi adânceşte cuvântul Psalmistului: „Cele nevăzute ale Lui (Dumnezeu) de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare” (Rom. 1, 20).

[Iorest]

15. Ce se înţelege prin Descoperirea pe calea mai presus de fire sau pe calea
supranaturală?

Se înţelege Descoperirea rânduită şi dată de Dumnezeu prin anumiţi oameni aleşi (în Vechiul Testament) şi mai apoi prin Însuşi Fiul Său întrupat (în Noul Testament).
Prin Descoperirea firii ne ridicăm numai la adevărul că există Dumnezeu şi la câteva dintre însuşirile Lui.
Dacă ne-am mărgini la această Descoperire, nu ne-am deosebi de păgânii înaintaţi ai vremurilor vechi, şi mai ales ne-am lipsi de bucuriile şi fericirea pe care ni le-a adus Descoperirea pe calea supranaturală.
Aceasta din urmă ne face creştini, pe când cealaltă, marginită numai la cugetare, ne ţine doar la porţile creştinismului. Descoperirea sau Revelaţia supranaturală nu poate fi primită şi înţeleasă decât de omul credincios, adică prin credinţă marginită numai la cugetare, ne ţine doar la porţile creştinismului.
Descoperirea sau Revelaţia supranaturală nu poate fi primită şi înţeleasă decât de omul credincios, adică prin credinţă.

16. Prin ce s-a dat oamenitor Descoperirea supranaturală?

Ea a fost dată uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaşte prin
simţuri; de pildă arătarea lui Dumnezeu către Avraam, sub trei bărbaţi, la stejarul lui Mamvri (Fac.18. 1-2), sau arătarea Mântuitorului după Înviere către ucenicii Săi (Ioan 20, 19-31).
Avem aci o Descoperire din afară. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea pe calea
supranaturală e dată sufletului omenesc printr-o luminare deosebită, pe care aceasta n-ar fi putut-o câştiga numai prin puterea cugetării sale.
Această luminare a sufletului şi înzestrare a lui cu puterea de a primi anumite adevăruri ale Descoperirii dumnezeieşti este insuflarea sau inspiraţia dumnezeiască.
Avem aici o Descperire care se face numai sufletului şi prin suflet şi pe care o putem numi duhovnicească sau dinlăuntru.
Sfânta Scriptură spune chiar si în Vechiul Testament, în multe locuri (Ieş. 4, 12; II Regi
23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 etc.), ca Dumnezeu este Acela care a grăit prin gura
proorocilor: Sfântul Apostol Pavel rezumă astfel istoria şi felurimea acestei Descoperiri:
„După ce Dumnezeu odinioară în multe chipuri a grăit părinţilor noştri prin prooroci, în
zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evr. 1, 1-2).
Descoperirea prinsemne minunate, controlate de simţuri şi prin insuflarea Duhului Sfânt are autoritate hotărâtoare pentru viaţa religioasă şi pentru mântuire. Numai prin această Descoperire omul are cunoaşterea celor duhovniceşti şi poate deveni duhovnicesc.

[Iorest]

17. Când s-a dat oamenilor Descoperirea supranaturala?

Această Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, în rai, până la venirea Mântuitorului, care a încununat şi a desăvârşit Descoperirea. Această lungă durată - 5508 ani - se poate împarţi în trei părţi: Cea dintâi se întinde de la facerea primilor oameni, până la darea Legii Vechiului Testament.
Această primă parte se împarte la rându-i în două: 1) de la facerea primilor oameni până la căderea în păcat; 2) după căderea în păcat. Descoperirea se înfăţişează potrivit stării omului din aceste două răstimpuri.
În rai, omul s-a bucurat de o Descoperire directă din partea lui Dumnezeu, Care-i vorbea personal.
Dumnezeu îl povăţuia şi-l conducea direct, îl învăţa despre Sine, despre legătura Sa cu omul şi rostul acestuia în lume şi petrecea împreună cu acest om.

Partea a doua a Descoperirii începe odată cu darea Legii Vechiului Testament; ea cuprinde toate veacurile – aproape 14 – călăuzite de legea lui Moise şi de prooroci şi se încheie odată cu venirea Mântuitorului.
Această parte a Descoperirii nu e deplină, ci pregătitoare pentru Descoperirea cea deplină. Sfântul Apostol Pavel o numeşte „călăuză către Hristos” (Gal. 3, 24).

Partea a treia a Descoperirii este aceea a plinătăţii harului si adevărului (Ioan 1, 17).
Ea începe odată cu venirea Mântuitorului şi se încheie cu ultima scriere a Noului Testament. Ne găsim pe treapta cea mai înaltă a Descoperirii dumnezeieşti făcute în persoana însăşi a Mântuitorului, Care ne dă deplina cunoaştere despre Dumnezeu, ca Acela Care este Însuşi Fiului Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6).

Sfântul Apostol Pavel spune aceasta în chip hotarât: „În zilele acestea mai de pe urmă (Dumnezeu) a grăit întru, Fiul” (Evr. 1, 2), şi tot el o lămureşte, arătându-i şi scopul: „Făcându-ne cunoscută taina voii Sale după buna Lui socotinţă, astfel cum hotărise La Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremurilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri si cele de pe pământ întru El” (Efes. 1, 9-10).

[iustin_dumitru]

3. Unde se găseşte adevărul care duce la mântuire?
Adevărul care duce la mântuire se găseşte în Sfinta Biserică Ortodoxă, „stâlpul şi
temelia adevărului” (I Tim. 3, 15).

4. De la cine are Biserica Ortodoxă acest adevăr?
Biserica Ortodoxă are acest adevăr de la Dumnezeu însuşi, vestit mai dinainte prin
patriarhii, drepţii şi proorocii Vechiului Testament, care au avut o viaţa şi cugetare sfăntă, şi apoi în mod desăvârşit prin Însuşi Fiul Său

Afirmarea ca adevarul se gaseste in Biserica ortodoxa mie mi-au trebuit multi ani sa il accept.Pentru ca prin focalizarea pe denumire ,pare ca una dintre biserici intre altele ,si pare ca introduce u ton polemic. Adica doar la noi se gaseste adevarul,nu la ceilalti,nu la voi. Si oridecate ori am adus aceasta afirmatie in viata de zi cu zi,bruta , am primit opozitie fie din perspectiva ca importanta e de fapt dragostea si legatura cu Hristos, fie ca biserica ortodoxa e axata pe dogme si slujbe si nu pe credinta care aducce bucurie, fie de la cei care o privesc can biserica majoritara in tara noastra si care imediat inceo sa vorbasca de partea administreativa,preoti bani.
ca sa nu mai zic ca daca zicci asta in fata altuia de alta orientare,imediat incepe cu argumentele si polemica.

Eu am purtat ani de zile contradictia asta in mine, pe de o parte crezand in Biserica ,si anume in cea orotodoxa, pe de alta parte facandu-ma ecoul nemultumirii celorlalti fata de rigiditate , formalism, si lipsa daruirii. Credinta mea a fost pe baza logica, nu se putea sa fie alta Biserica, decat aceea care a fost cea mai apropiata de momentul zero, adica Hristos, care a trecut prin maritiriul la care a fost supusa de romani , care a extins cunostinta fata de Dumnezeu prin atatia sfinti si invatati prin dogma treimii,prin crez, prin conceptul nascatoarei de Dumnezeu , si tot ce e cuprins si in acest catehism

Biserica Ortodoxă are acest adevăr de la Dumnezeu însuşi,

Dar hotarator pentru mine a fost lectura din filocalie (parca Clement Romanul),unde pe vremea martirilor , se explica de ce este Biserica mama si ocrotitoare ale acelor primi crestini asa greu incercati.
Atunci am realizat de fapt ca termenul portrivit este Biserica lui Hristos, Caci vine de la El, nu este o biserica a oamenilor, nu oamenii au creat-o si raspandit-o , ci El este Cel care continua opera Sa prin trupul sau care este Biserica.