Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Istoria bisericii
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 03.11.2023, 16:46:28
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit Dobrogea antică


Dobrogea antică

Dobrogea antică, sau Sciția Mică, este regiunea situată între Dunărea de Jos și Marea Neagră, aflată majoritar pe teritoriul României (județele Tulcea și Constanța), dar incluzând și Cadrilaterul, aflat sub administrația statului bulgar (regiunile Dobrici și Silistra).

Conform afirmațiilor Pr. Prof. Mircea Păcurariu din 1991

Regiunea este de o deosebită importanță pentru istoria creștinismului în România, Episcopia Tomisului fiind „cea mai veche instituție bisericească superioară pe teritoriul [României, îndeplinind] un rol însemnat în trecutul Bisericii creștine”, ajungând la statutul de mitropolie (Pr. Prof. Mircea Păcurariu). Printre realizările aduse de această regiune se numără „o contribuție însemnată” adusă de ierarhii tomitani la primele cinci Sinoade Ecumenice, ferirea credicionșilor din regiune „de învățăturile eretice, fiind în permanență pe linia adevăratei învățături ortodoxe”, și păstrarea unei legături „cu figurile reprezentative ale Bisericii din vremea aceea, ca Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur și mai târziu cu papa Vigilius al Romei”.

De asemenea, regiunea a dat, printre ierarhii tomitani, „cărturari de seamă, lăsând opere scrise, ca Teotim Filozoful și Ioan” cât si alți „teologi de prestigiu, ca Sf. Ioan Casian, Dionisie Exiguul, și călugării sciți.” Drept urmare, „putem afirma că Episcopia Tomisului reprezintă un moment de seamă atât în istoria Bisericii noastre, cât și în istoria întregii Bisericii creștine”.

Pe plan cultural, lucrările ierarhilor și teologilor din Dobrogea antică sunt „considerate azi ca primele manifestări sau creații culturale de nivel continental ale daco-romanilor, strămoșii românilor”.

Deci pe scurt:
  • Tomis a devenit mitropolie cel târziu în veacul al VI-lea.
  • Am avut episcopi care au participat direct la Sinoadele Ecumenice I, II, II, IV (la al 4-lea am fost doar semnatari).
  • La al V-lea Sinod Ecumenic nu am participat direct (probabil din cauza invaziilor slave), dar episcopul Tomisului de la aceea vreme a fost ortodox, susținând ideile de la Sinod, prin participarea la sinoade locale anterior celui ecumenic și boicotând sinoade tâlhărești. Pe deasupra, formula teopasită adoptată la Sinod a fost propusă de călugări din Dobrogea.
  • Sf. Dionisie cel Smerit (daco-roman) a introdus calendarul prin care numărăm anii acestei noi ere de la Întrupare, de când firea umană s-a schimbat ființial, reînființând comuniunea cu Dumnezeu.
  • Sf. Ioan Casian (daco-roman) a introdus monahismul răsăritean în Apus.
  • Dobrogea a fost mereu ortodoxă, producând scrieri teologice care mereu au fost eventual admise ca ortodoxe. Deși am avut episcopi și mitropoliți pentru mai mult de 250 de ani, ierarhii noștri nu au susținut erezii și au produs scrieri teologice corecte înainte ca ele să fie admise în Sfintele Sinoadele Ecumenice.

Mai multe detalii

Am scris un articol mai lung aici, sintetizând din cercetările Pr. Prof. Mircea Păcurariu despre Dobrogea antică.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 03.11.2023 at 17:22:29.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.12.2023, 14:12:10
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit


Mai sus am vorbit de începutul Mitropoliei Țării Românești, întemeiată cu aducerea Sf. Iachint de Vicina (Dobrogea) în Argeș. Tot la fel ca în Țara Românească, și în Moldova exista o legătură foartre strânsă între conducerea politică și Biserică, după câte se poate observa în imaginea de mai sus. La fel ca în Imperiul Bizantin, principatele române au continuat o relație strânsă între împărăția pământească și Împărăția Cerurilor, atât voievozii cât și clerul servind înspre a proteja adevărul apostolic din Biserica Ortodoxă.

Astăzi este 18 decembrie, praznicul Sf. Daniil Sihastrul. Se poate observa că Sf. Daniil servea ca un nucleu duhovnicesc. Am scris în altă parte un post despre acest sfânt, așa că aici doar sumarizez cele 6 personaje prezentate mai sus:
  • Sf. Leontie de la Rădăuți - Episcop ieroschimonah, un mare tăritor și făcător de minuni, iubit ca sfânt de popor din timpul vieții.
  • Alexandru cel Bun († 1431) - A organizat Moldova ca stat autonom și mitropolie recunoscută de toate jurisdicțiile, oferindu-i un început duhovnicesc statornic.
  • Sf. Daniil Sihastrul - Ucenicul Sf. Leontie, un alt mare ieroschimonah văzător cu duhul, l-a îndrumat pe Sf. Ștefan cel Mare și a fost egumen la Voroneț.
  • Sf. Ștefan cel Mare († 1504) - A adus o epocă de aur pe plan bisericesc, politic, artistic, și cultural, servind ca un model pentru toți liderii ce i-au urmat.
  • Petru Rareș († 1546) - Continuă opera lui Ștefan cel Mare cu multă iscuțință și pioșenie, devenind și el un mare ctitor-voievod.
  • Grigorie Roșca († 1570) - L-a îndrumat pe vărul său Petru Rareș, continuând lupta împotriva otomanilor dar și curentul artistic început veacul anterior.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.01.2024, 11:18:45
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit Scrieri, tipăriri, alfabete, limbi, și biblii pe teritoriile românești

Scrieri, tipăriri, alfabete, limbi, și biblii pe teritoriile românești

Posturile astea le-am făcut pe alt thread dar le pun și aici că au legătură cu threadul:

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Citat:
Dupa "informatiile tale" pe timpul lui Alexandru cel Bun,Vlad Tepes sau Stefan cel Mare nu existau pe teritoriul tarii nici o biblie in limba romana?
Nu existau, eu nu știu de așa ceva. Erau în slavonă.

Citat:
ps: dar de Biblii in limba romana scrise cu alfabet slav (slavon) ai auzit? Pana la diaconul Coresi ce fel de Biblii circulau pe terotoriul tarii?
Eu n-am auzit să fie în română. Am făcut și un articol pe OrthodoxWiki despre primele scrieri în română luat din cartea Pr. Păcurariu: https://ro.orthodoxwiki.org/Primele_...m%C3%A2n%C4%83

Vorbim de veacul al XVI-lea dacă vorbim de limba română, nu Alexandru cel Bun, Țepeș, Ștefan cel Mare... Maxim aveam poate Faptele Apostolilor sau vreo Evanghelie la sfârșitul secolului XV, dar nu o Biblie.

Situația era că aveam biblii în slavonă, iar călugării și episcopii știau slavonă, deci aveam biblii bineînțeles. În limba română am avut mai târziu și e adevărat că protestanții au încarcat să forțeze „traduceri” în limba română dar pe motive prozelitiste: voiau să fure români din Biserica Ortodoxă la ereziile lor și-i ademeneau cu biblii false (ca și acum). De aceea era și o reticență față de bibliile în limba română la început căci erau asociate cu mișcările prozelisite calvine (luteranii adică sașii nu făceau așa mult prozelitism).

Faptul că la noi au întârziat traducerile în română nu e o rușine, ierarhia și stareții știau Scriptura și ne învățau și pe noi mai bine decât au învățat vreodata protestanții ceva singuri. Obsesia asta cu cititul Scripturii singur este o idee trufașă străină credinței, primii creștini nu aveau o Scriptură pusă cap-la-cap, învățau prin clerici la fel ca românii.

Iar pe lângă asta, este clar că Biblia în sine a fost aleasă și făcută de Biserica Ortodoxă, îndrumată de Duhul Sfânt, din care BOR e numai o parte. Noi suntem ortodocși, avem Biblia de la început, și românii nu au modificat niciodata nimic, doar am păstrat credința apostolică pe care am primit-o de la Sf. Andrei și am prețuit-o de la bun început din primul veac.
Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Dacă nu e clar:
  • Înainte de sec. I se vorbea limba dacică pe teritoriile românești.
  • Sec I: După colonizarea romanilor, a început să se dezvolte o latinizare printre noii daco-romani. În orașele mari din Dobrogea se vorbea încă greacă căci au fost colonii elene. (articol).
  • Sec IV: Se stabilește canonul biblic. Românii antici (protoromânii, străromânii, daco-romanii, etc.) au episcopi în Dobrogea care participă la Sinoade înclusiv la primele Sinoade Ecumenice (același articol).
  • Sec. VII: Invazia avaro-slavo, timp în care se formează si „limba română” (articol).
  • Sec. IX: Sfinții Chiril și Metodie aduc liturghia bizantină în limba slavonă la bulgari (articol).
  • Sec. X: Noi am continuat să vorbim în limba română, dar am adoptat limba slavonă ca limbă liturgică din cauza disponibilității literaturii în slavonă (același articol).
  • Sec. XI-XII: Apar primele manuscrise românești (pe teritoriile românești), scrise în limba slavonă (articol).
  • Sec XVI: Apar primele scrieri în limba română (articol) și primele tipărituri care erau de obicei în slavonă (articol). Și limba română și limba slavonă erau scrise în alfabet chirilic.
  • Sec XVII: Adoptăm limba liturgică românească (păstrând alfabetul slavon) și încep să se tipărească multe texte în română în alfabet chirilic. Acum apare Biblia lui Cantacuzino în 1688 - prima traducere completă a Bibliei în limba română, bineînțeles folosind alfabetul chirilic.
  • Sec XVIII: Încep mișcările latiniste (Școala Ardeleană)
  • Sec XIX: Adoptăm alfabetul latin.

Slavona nu ne e străină, a fost limbă liturgică mult timp. Clericii înalți și monahii educați știau slavonă și tâlcuiau Scriptura dar mai ales și cel mai important ne tălmăceau Învățătura Creștină adevărată, dată prin Sfânta Predanie de la primii apostoli care au încreștinat țara noastră.

Plus că bineînțeles clerul educat știa greacă și aveam biblii și patristică greacă de foarte mult timp, aveam legături cu Athos de la bun început, am avut întotdeauna credința dreaptă și niciodată nu ne-a lipsit nimic în domeniul credinței.
Edit: Am făcut un articol pe OrthodoxWiki despre acest subiect: https://ro.orthodoxwiki.org/Introduc...%C3%AEn_slujbe
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 05.02.2024 at 01:50:48.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 25.02.2024, 19:05:33
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit

Din cartea Pr. Păcurariu[1] despre unele legi de-ale mitropolitului Dositei Filitti al Țării Românești (1793-1810):

Citat:
Datorită abuzurilor care se făceau la hirotonii, mitropolitul a obținut, se pare tot în același an, un hrisov de la domnitorul Alexandru Moruzi, prin care se prevedeau anumite restricții privitoare la hirotonii, spre a nu spori în chip inutil numărul preoților. Astfel, se prevedea ca de aici înainte candidații la preoție „să aibă adeverință de la toți sătenii lui, cum că este trebuință de preot la acea biserică”. Credincioșii erau îndatorați să dea mărturie și asupra moralității candidatului la preoție și a soției sale.
Deci se lua în considerare judecata mirenilor asupra moralității familiei preotului. Am auzit acum idei că viața personală a preotului nu privește pe mireni dar nu e așa. Nu există nicio diferență între „viața preoțească” și „viața personală”. Preotul slujește lui Dumnezeu mereu nu doar duminica, trebuie să se reflecte în viața personală și în oamenii apropiați lui.

[1] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6. (pagina 405)
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #5  
Vechi 25.02.2024, 20:59:43
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.410
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Din cartea Pr. Păcurariu[1] despre unele legi de-ale mitropolitului Dositei Filitti al Țării Românești (1793-1810):

Deci se lua în considerare judecata mirenilor asupra moralității familiei preotului. Am auzit acum idei că viața personală a preotului nu privește pe mireni dar nu e așa. Nu există nicio diferență între „viața preoțească” și „viața personală”. Preotul slujește lui Dumnezeu mereu nu doar duminica, trebuie să se reflecte în viața personală și în oamenii apropiați lui.
Bine punctat, acel vrednic este ? e de fapt o întrebare pt popor, nu e o simplă formalitate, dacă poporul ar striga nevrednic - ar trebui măcar să se deschidă o cercetare disciplinară pt care motiv se strigă.

Problema e că și unele parohii sunt considerate simple jaloane în drumul spre carierism, spre parohii în orașele mari sau în administrația bisericească, adică se schimbă preoți pe bandă rulantă și comunitatea rurală se simte folosită și abandonată, nu se formează acea legătură - filiație Părinte spiritual - fiii duhovnicești - necesară unei parohii.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 11.05.2024, 02:09:23
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 950
Implicit

Din altă parte despre Biblii ilustrate pe teritoriile noastre.

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Perioada antică

E totuși interesant de gândit aici despre Biblii ilustrate. Ele nu au început în occident cum s-ar putea crede, poate odată cu iconoclasmul protestant. Ele au existat din antichitate, de când Constantinopolul ilustra cărți prin secolul V. Biblia sfântului (traco-)iliric Ieronim a fost și ea ilustrată, la fel și a gotului Wulfila, născut pe pământurile dacice. Bineînțeles și occidentul are o tradiție bogată a ilustrațiilor înainte de 1054, cu o contribuție însemnată din insulele britanice.

Evul mediu
În România, ilustrarea Scripturilor s-a reluat într-un chip unic prin picturile murale din mănăstirile făcute în „stilul moldovenesc” dezvoltat în timpul Sf. Ștefan cel Mare și adus la apogeu de Petru Rareș. Acestea redau învățăturile biblice într-un stil ce poate fi înțeles de oricine, fără a cere știință de carte.

În paralel, Tetraevangheliarele noastre erau frumos ilustrate cu miniaturi de marii noștri cărturari. Încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, Gavriil Uric împodobea Evangheliile cu ilustrații artistice. Această artă a continuat mult pe pământurile noastre, dominând un segment de artă românească până prin secolul XVII când am început să primim tiparnițe noi de la Sf. Petru Movilă. Tot în acest secol trebuie menționat mitropolitul miniaturist Anastasie Crimca și școala sa de caligrafi de la Mănăstirea Dragomirna. Astfel, opera lui Crimca reprezintă „o ultimă înflorire și sclipire a miniaturisticii moldovenești, în fața influenței crescânde a tiparului” (sursă).

Modernism

Tiparnițele bineînțeles au adus o mare contribuție culturală prin tipărirea slujbelor în limba română. Dar ce s-a întâmplat cu arta miniaturistă și ilustrațiile? Din păcate, în secolul XIX, începem să vedem un abandon al artei autohtone și chiar a stilului răsăritean. Sf. Andrei Șaguna produce Biblia ilustrată (1858) care folosește grafică apuseană. Deși au fost încercări în secolul XX să se revină la ilustrații răsăritene, istoria nu ne-a permis să terminăm procesul de renaștere națională și astăzi putem vedea genul de biblii ca cele din primul post: desene animate luate din protestantism și o infantilizare a credinței.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
  #7  
Vechi 04.07.2024, 19:29:55
tigeratlantic9's Avatar
tigeratlantic9 tigeratlantic9 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.04.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 222
Implicit

Mi-ar fi plăcut mult că poporul român să fie un popor catolic spun asta din poziție de ortodox..Nu știu parca sunt mai atractive slujbele la catolici decât lălăiala ortodocșilor.Si in plus nu trebuie sa fim îndreptați spre Orient ca și dezastruoasa Rusie ci spre Occident.Civilizatia vine din Occident nu dinspre Orient,Rusia,Răsărit etc
Drept dovadă Biserica Ortodoxă Rusă e o susținătoare a regimului criminal rus în frunte cu kgb-istul șef patriarhul Kirill.
Biserica Ortodoxa Romana ar trebui sa rupă orice relație cu Biserica Ortodoxă Rusă condusă de un pupator de fund al lui Putin,criminalul mileniului III
Reply With Quote
Răspunde

Tags
biserica romana, istoria româniei, istorie

Thread Tools
Moduri de afișare