Protoevanghelia lui Iacov [text integral]

[RappY]

VIII. Marele preot Zaharia

1. Părinții plecară uimiți și mulțumeau Dumnezeului atotstăpânitor că fiica lor nu și-a întors privirea înapoi. Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiță și primea hrană din palma unui înger.

2. Iar când a împlinit doisprezece ani s-au adunat preoții și au zis: "Iată, Maria a petrecut doisprezece ani în Templul Domnului. Ce facem cu ea, ca nu cumva să ne pângărească locul de rugăciune!?". Și au grăit arhiereului: "Tu, care ai grijă de altarul Domnului, intră și roagă-te pentru dânsa, iar de va fi să-ți arate Domnul ceva, aceea vom face".

3. Atunci marele preot, îmbrăcat în veșmântul cu doisprezece clopoței, a intrat în Sfânta Sfintelor și s-a rugat pentru ea. Și, iată, un înger al Domnului a stat deasupra lui și i-a zis: "Zaharia, Zaharia, mergi și cheamă aici pe toți bărbații care au rămas văduvi; spune-le să vină fiecare cu câte o nuia în mână, iar cel căruia Domnul îi va arăta vreun semn, acela o va primi pe fată de soție!". Atunci o mulțime de crainici sunând din trâmbița Domnului s-a împrăștiat prin toate colțurile Iudeii. Cei chemați se adunară în grabă.

IX. Alegerea lui Iosif

1. Iosif își lăsă îndată lucrul și se duse la adunare. Toți aveau câte o nuia în mână. Marele preot a strâns nuielele, a intrat cu ele în Sfânta Sfintelor și s-a rugat. După ce a terminat rugăciunea a luat nuielele și le-a dat fiecăruia înapoi. Dar nici una nu avea vreun semn. Pe cea din urmă o luă Iosif. Și, iată, o porumbiță zvâcni din nuiaua lui, zbură puțin și i se așeză pe creștet. Atunci preotul îi zise: "Þie ți-a fost sortit să ai grijă de fecioara Domnului".

2. Iosif răspunse: "Dar știi că eu am fii și sunt bătrân, în vreme ce Maria e de-abia o copilă. Am să ajung de râsul fiilor lui Israel". Atunci marele preot îi zise lui Iosif: "Teme-te de Domnul Dumnezeul tău și adu-ți aminte cum i-a pedepsit pe Core, pe Datan și pe Abiram, cum s-a căscat pământul și i-a înghițit din pricina răzvrătirii lor. Teme-te, ca să nu se întâmple la fel și-n casa ta".

3. De frică Iosif o luă pe Maria la el și-i zise: "Te-am luat din Templul Domnului, dar acum te las singură. Căci eu trebuie să plec la treburile mele. Până mă întorc eu, Domnul va avea grijă de tine".

X. Maria țese catapeteasma

1. Tot atunci s-au adunat preoții și au hotărât să facă o nouă catapeteasmă pentru Templul Domnului. Marele preot a poruncit: "Aduceți câteva fecioare din tribul lui David!". Iar slujitorii s-au dus, au căutat pretutindeni și au găsit șapte fecioare. Marele preot și-a amintit de Maria. Căci și ea făcea parte din tribul lui David și era neîntinată în fața lui Dumnezeu. Așadar slujitorii au chemat-o și pe ea.

2. Apoi le-au dus pe toate în Templul Domnului. Iar marele preot le-a zis: "Trageți la sorți ca să știm cine va țese aurul, amiantul, inul, mătasea, hiacintul, purpura și porfirul cel adevărat". Mariei i-au picat porfirul și purpura. După ce le-a luat s-a întors acasă. Pe timpul acela Zaharia rămase mut, iar Samuel îi ținea locul până ce avea să-i revină graiul. Și Maria începu a țese purpura.

XI. Bunavestire

1. Într-o zi a luat ulciorul și s-a dus la apă. Când, iată, o voce îi spune: "Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești între femei". Ea se tot uita în dreapta și-n stânga să vadă oare de unde vine glasul acela. Apoi, tremurând de spaimă, se întoarse acasă. Puse ulciorul jos, luă porfirul, se așeză pe scaun și începu să coasă.

2. Când, iată, un înger al Domnului apăru în fața ei și-i zise: "Nu te teme, Maria, căci ai găsit har la Atotstăpânitorul și vei rămâne grea de la Cuvântul Lui". Auzind acestea, Maria cugetă în sine, apoi întrebă: "Dacă rămân grea de la Dumnezeul vieții, voi naște ca toate celelalte femei?".

3. Atunci îngerul Domnului îi răspunse: "Nu, Maria, ci o putere a Domnului se va revărsa ca o umbră peste tine. De aceea rodul sfânt care se va naște din pântecele tău va fi numit Fiu al Celui Preaînalt. Și-i vei pune numele Isus. Căci El va mântui poporul acesta de păcate". Și a răspuns Maria: "Iată roaba Domnului la picioarele Sale! Facă-mi-se după cuvântul tău".

XII. Vizita la Elizabeta

1. După ce a terminat de lucrat porfirul și purpura le-a dus marelui preot. El a binecuvântat-o și i-a zis: "Maria, Domnul Dumnezeu a preamărit numele tău; binecuvântată vei fi în toți vecii pe pământ".

2. Apoi Maria se duse plină de bucurie la Elizabeta, ruda ei. Ajunse și bătu la ușă. Elizabeta aruncă purpura din mână, alergă să deschidă și văzând-o pe Maria o binecuvântă zicând: "Cum se face că a venit la mine Maica Domnului meu? Iată, pruncul din pântece a tresărit și te-a binecuvântat". Maria uitase de lucrurile tainice pe care i le spusese arhanghelul Gabriel. Atunci își înălță privirile către cer și zise: "Cine sunt eu, Doamne, căci toți mă binecuvântează?!".

3. A rămas trei luni în casa Elizabetei. Pântecele începu să-i crească. Înfricoșându-se, a venit la Nazaret și tot încerca să se ascundă de fiii lui Israel. Avea șaisprezece ani când i s-au întâmplat aceste lucruri tainice.

XIII. Întoarcerea lui Iosif

1. Maria era în luna a șasea când se întoarse și Iosif de la treburile sale. Intrând el în casă o găsi cu pântecele crescut. Atunci se lovi peste față, se azvârli pe un sac și începu să jelească zicând: "Cu ce ochi o să mă mai uit la Domnul Dumnezeu? Cum să mă rog pentru copila aceasta, căci am luat-o de soție din Templul Domnului Dumnezeului meu și n-am păzit-o. Cine m-a batjocorit, cine a adus răul peste casa mea pângărind o fecioară? Oare s-a repetat cu mine povestea lui Adam? Căci așa cum, în vreme ce Adam îl proslăvea pe Dumnezeu, veni șarpele și, găsind-o singură pe Eva, o posedă, la fel mi s-a-ntâmplat și mie".

2. Apoi Iosif se ridică de jos, o chemă pe Maria și-i zise: "De ce-ai făcut asta când știai că ești hărăzită lui Dumnezeu? Ai uitat de Domnul Dumnezeul tău? Tu, care-ai primit mâncarea în Sfânta Sfintelor din palma unui înger, de ce ți-ai întinat sufletul?".

3. Ea însă izbucni în plâns amarnic și-i zise: "Crede-mă, sunt curată și nu cunosc bărbat". Iosif o întrebă: "Atunci de unde-i pruncul din pântecele tău?". Ea răspunse printre lacrimi: "Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, nu știu de unde este".

XIV. Îngerul îl vestește pe Iosif

1. Iosif se înspăimântă foarte tare. Se îndepărtă grabnic de Maria și începu să se gândească ce va face cu ea. Își zise: "Dacă ascund păcatul ei, încalc legea Domnului. Dacă o duc înaintea fiilor lui Israel, mă tem să nu poarte în ea sămânță îngerească și să nu trimit la moarte un om nevinovat. Ce să mă fac cu ea? S-o părăsesc pe ascuns?". Tot gândindu-se l-a prins noaptea.

2. Și iată că un înger al Domnului îi apare în vis și-i zice: "Nu-ți fie teamă pentru copila aceasta, căci pruncul din ea este de la Duhul Sfânt. Va naște un fiu pe care îl vei numi Isus; El va mântui poporul său de păcate". Apoi s-a trezit Iosif, l-a slăvit pe Dumnezeul lui Israel pentru că i-a făcut o asemenea bucurie și a continuat să aibă grijă de Maria.

XV. Înaintea marelui preot

1. Într-o zi veni la el învățătorul Ana și-i zise: "De ce-ai lipsit de la adunare?". Iosif răspunse: "Fiindcă abia sosisem de pe drum și m-am odihnit". Dar întorcându-se Ana văzu că Maria rămăsese însărcinată. Fugi la marele preot și-i zise: "Iosif, de care tu ești răspunzător, a făcut o nelegiuire". Preotul întrebă: "Ce anume?". Ana răspunse: "A pângărit fecioara pe care a luat-o din Templul Domnului, a făcut-o soție cu de-a sila și a ținut-o ascunsă de fiii lui Israel".

2. Atunci preotul întrebă uluit: "Iosif a făcut una ca aceasta?". Ana, învățătorul, îi răspunse: "Trimite slujitorii și-o să te convingi că Maria a rămas grea". Și au mers slujitorii și au găsit-o pe Maria așa cum spusese Ana. Și o aduseră împreună cu Iosif la judecată.

3. Preotul cel mare o întrebă: "Maria, de ce-ai făcut asta? De ce ți-ai pângărit sufletul și ai uitat de Domnul Dumnezeul tău? Tu, care-ai fost hrănită în Sfânta Sfintelor și ai primit mâncarea din palma unui înger, tu, care-ai ascultat imnurile de slavă și ai dansat în fața lui Dumnezeu, de ce, de ce-ai făcut aceasta?". Ea însă răspunse plângând: "Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu mă jur că sunt curată înaintea Lui și nu cunosc bărbat".

4. Preotul se întoarse atunci către Iosif și-i zise: "De ce-ai făcut asta?". Dar Iosif răspunse: "Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu mă jur că nu m-am atins de ea". Preotul grăi: "Să nu-mi vii cu jurăminte mincinoase. Spune-mi adevărul! Þi-ai făcut-o soție cu de-a sila, ai ținut-o ascunsă de fiii lui Israel și nu ți-ai plecat capul sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, ca să-ți fie neamul binecuvântat". Auzind acestea Iosif tăcu.

XVI. Încercarea apei

1. Preotul i-a zis: "Să înapoiezi fecioara pe care ai luat-o din Templul Domnului!". Atunci Iosif izbucni în plâns. Iar preotul continuă: "Am să vă dau să beți apa încercării Domnului, căci doar așa vor ieși la lumină păcatele voastre".

2. Apoi preotul i-a dat să bea lui Iosif și l-a trimis în munți. Dar acesta se întoarse teafăr și sănătos. După aceea i-a dat să bea Mariei și a trimis-o în munți. Dar și Maria se întoarse teafără de acolo. Tot poporul era uimit văzând că nici unul nu păcătuise.

3. Atunci preotul luă cuvântul și zise: "Dacă Domnul n-a putut să scoată la iveală păcatele voastre, cum o să vă judec eu!?". Și i-a lăsat să plece acasă. Astfel Iosif o luă pe Maria și plecară amândoi spre casă mulțumind și slăvind pe Dumnezeul lui Israel.

[RappY]

XVII. Călătoria la Betleem

1. Iată că veni poruncă de la împăratul Augustus să se facă recensământul locuitorilor din Betleemul Iudeii. Atunci Iosif își zise: "Mă duc să-i înscriu pe fiii mei, dar ce să fac cu Maria: s-o trec ca soție? Mi-e rușine. Ca fiică? Dar toți fiii lui Israel știu că n-am nici o fiică. În ziua Domnului facă-se după voia Domnului!".

2. Puse dar șaua pe spinarea măgăriței și o așeză deasupra pe Maria. Unul din feciorii lui ținea frâul, iar Iosif mergea pe-alături. Când ajunseră la vreo trei mii de pași de Betleem, Iosif întoarse capul și văzu că Maria suferea. Își zise în gând: "Tare o mai chinuie pruncul din ea!". Mai întoarse o dată capul și o văzu râzând. Atunci îi zise: "Ce-i cu tine, Maria, ba ești veselă peste poate, ba întristată?!". Iar Maria răspunse: "Văd două popoare înaintea ochilor: unul plânge și se zbuciumă, altul se bucură și se veselește".

3. La jumătatea drumului Maria grăi către Iosif: "Dă-mă jos de pe măgăriță căci pruncul din mine vrea să-l scot la lumină". El făcu întocmai și o întrebă: "Unde să te duc, ca să te feresc de ochii lumii? Prin preajmă nu se află nici o casă".

XVIII. Nașterea lui Isus

1. Până la urmă au găsit o peșteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moașă evreică prin ținutul Betleemului.

2. Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul și l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului și am văzut-o nemișcată. Păsările își încetară zborul. Am privit pe pământ și am văzut câțiva oameni așezați în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau și ducându-l la gură nu-l duceau. Toți stăteau cu ochii spre cer. Era și o turmă de oi la păscut, care însă nu se mișca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu și am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-o dată toate-și reluară mersul lor firesc.

XIX. Peștera luminoasă

1. Și, iată, o femeie care cobora de la munte se opri și mă întrebă: "Încotro, omule?". Eu răspund: "Merg să caut o moașă evreică". Ea mă întreabă iar: "Ești din Israel?". "Da", răspund eu. Ea din nou către mine: "Dar cine-i femeia care naște în peșteră?". "Logodnica mea", zic eu. Ea mai departe: "Așadar nu ți-e nevastă?! ". Atunci îi vorbesc așa: "Fata se numește Maria, a crescut în Templul Domnului și, cu toate că trebuia să-mi fie soție, nu-mi este. A rămas grea de la Duhul Sfânt". Atunci moașa îl întrebă "E-adevărat ce-mi spui?!". Iosif răspunse: "Vino și vezi! ". Și au plecat împreună.

2. Când au ajuns au văzut că peștera era umbrită de un nor luminos. Atunci moașa strigă: "Azi s-a înălțat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobișnuite! S-a născut mântuire pentru Israel!". Apoi norul a început să se ridice. Înăuntrul peșterii străluci o lumină atât de puternică, încât n-am putut-o suporta. Apoi se ridică și lumina, iar din ea apăru noul născut care-și întindea gura după sânul maicii sale. Moașa strigă iar: "Mare a fost pentru mine ziua de azi, căci am văzut minune nouă!".

3. Ieșind din peșteră moașa o întâlni pe Salomeea" și-i zise: "Salomee, Salomee, uite ce minune s-a-ntâmplat: o fecioară a născut prunc!". Dar Salomeea răspunse: "Să trăiască Domnul Dumnezeu, n-am să cred că o fecioară a născut decât după ce voi încerca eu însămi cu degetul starea trupului ei".

XX. Salomeea necredincioasa

1. Atunci moașa s-a întors în peșteră și i-a zis Mariei: "Întinde-te, fecioară, căci în jurul tău e-o mare neînțelegere". Dar abia vârî Salomeea degetul între picioarele Mariei, că începu să urle de durere: "Vai mie, necredincioasă și nelegiuită! Fiindcă l-am ispitit, Dumnezeu cel viu mi-a ars mâna".

2. Apoi a îngenunchiat în fața Atotstăpânitorului și a zis: "Dumnezeule al părinților mei, amintește-ți că sunt din neamul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob. Nu mă da drept pildă fiilor lui Israel, ci îngăduie să mă întorc la săracii mei. Căci Tu știi, Stăpânitorule, că am vindecat în numele Tău și de la Tine am luat răsplată".

3. Și iată că un înger al Domnului a stat deasupra ei și i-a zis: "Salomee, Salomee, Domnul ți-a ascultat rugăciunea. Ia pruncul în brațe și te vei vindeca!".

4. Atunci Salomeea a luat pruncul în brațe și a zis: "Mă închin în fața Celui născut spre a fi rege al Israelului". Pe loc mâna i s-a vindecat și a ieșit din peșteră izbăvită. Dar un glas necunoscut îi porunci: "Salomee, Salomee, nu vorbi nimănui de minunile pe care le-ai văzut, până când pruncul nu va intra în Ierusalim!”.

XXI. Închinarea magilor

1. Iosif se pregăti să plece spre Iudeea. În Betleem se iscă mare zarvă, fiindcă veniseră câțiva magi care tot întrebau unde este Regele iudeilor cel abia născut. "Noi - ziceau ei - am văzut steaua lui către răsărit și am venit să I ne închinăm".

2. Auzind Irod lucrul acesta se cutremură. Trimise îndată slujitori să-i caute pe magi, apoi îi chemă la el pe mai marii preoțimii și-i întrebă: "Unde stă scris că se va naște Mesia?". Preoții răspunseră: "În Betleemul Iudeii, așa stă scris". Și-i lăsă în pace. După aceea îi întrebă pe magi ce semn au văzut despre Regele nou născut. Iar magii răspunseră: „Am văzut o stea uriașă care strălucea atât de tare, încât toate celelalte stele din jurul ei se stinseră și nu se mai zăreau. Așa ne-am dat seama că se născuse Regele Israelului și am plecat să I ne închinăm".

3. Magii și-au continuat drumul până la peșteră călăuziți de stea. Aceasta rămase deasupra, în timp ce magii intrară și, văzând pruncul lângă maica sa, Maria, începură să scoată daruri alese din desagi: aur, smirnă și tămâie.

4, Apoi, sfătuiți de înger să nu treacă prin Iudeea, se întoarseră pe alt drum în țara lor.

XXII. Uciderea pruncilor

1. Aflând Irod că magii și-au bătut joc de el se înfurie peste măsură, își chemă ucigașii plătiți și le porunci: "Omorâți copiii de până la doi ani! ".

2. Maria se înspăimântă când auzi că pruncii sunt smulși de la sânul mamelor. Îl luă pe Isus, îl înfășură în scutece și-l așeză în ieslea boilor.

3. Elizabeta, ruda ei auzind și ea că ucigașii regelui umblă după Ioan, își luă pruncul și fugi cu el în munți să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfișiată de durere, Elizabeta strigă: "Munte al lui Dumnezeu, primește la adăpostul tău o mamă cu prunc mic!". Și îndată muntele se deschise și o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoțea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei și le purta de grijă.

XXIII. Uciderea marelui preot Zaharia

1. În timpul acesta Irod îl căuta cu înverșunare pe Ioan. Trimise câțiva slujitori de-ai săi la Zaharia, ca să-l întrebe unde și-a ascuns copilul. Dar Zaharia le răspunse: "Eu sunt un biet slujitor al lui Dumnezeu și am grijă numai de Templul Domnului. Nu știu unde se află fiul meu".

2. Când slujitorii îl înștiințară pe Irod, acesta clocotind de mânie zise: "Fiul lui va ajunge să domnească în Israel". Și trimise încă o dată oameni la Zaharia, ca să-l întrebe: "Spune drept unde stă ascuns fiul tău? Știi bine că viața ta e în mâinile mele".

3. Zaharia răspunse așa: "Dacă-mi iei viața, mucenic al Domnului voi fi. Stăpânitorul va primi la El sufletul meu, căci ai vărsa sânge nevinovat în pridvorul Templului". În zorii zilei l-au omorât pe Zaharia. Fiii lui lsrael nu știau nimic.

XXIV. Descoperirea omorului

1. Când au sosit preoții la ceasul consacrat salutului, Zaharia n-a ieșit să-i întâmpine ca de obicei și să le dea binecuvântarea. Ei au hotărât să-l aștepte, căci așa se cuvenea - să rostească o rugăciune și să slăvească pe Cel de Sus.

2. Văzând însă cât de mult întârzie se înspăimântară. Atunci unul dintre ei își luă inima-n dinți și intră în Templu. Aici zări sânge închegat lângă altar și auzi o voce care-i zise: "Zaharia a fost ucis, iar sângele nu i se va șterge până când nu va veni răzbunătorul său". Auzind acestea îl cuprinse frica. Ieși repede să le spună și celorlalți preoți.

3. Prinzând mai mult curaj au intrat cu toții și au văzut ce s-a-ntâmplat. Atunci s-a prăbușit o bucată din tavanul Templului, iar ei și-au sfâșiat veșmintele de sus până jos. Trupul mortului nu l-au găsit. I-au găsit doar sângele închegat. De aceea, făcându-li-se frică, au ieșit în grabă și au vestit întregului popor că Zaharia a fost omorât. Așa au aflat toate triburile, de-au ținut doliu după el și l-au bocit trei zile și trei nopți.

4. Iar după trei zile s-au adunat preoții, ca să aleagă cine va sta în locul lui. Și sorții au căzut pe Simeon. Acesta fusese înștiințat de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până nu-l va vedea pe Mesia întrupat.

Epilog

1. Iar eu, Iacov, cel care am scris această cronică, m-am retras în pustiu până când s-a potolit zavera stârnită la moartea lui Irod. Aici l-am proslăvit pe Dumnezeu Stăpânitorul, Cel ce mi-a dat inspirația și înțelepciunea să o scriu.