![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Ministerului Apărării Naționale, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o viață!”
La nivel național, nevoia de sânge pentru salvarea de vieți omenești s-a acutizat, mai ales pe fondul problemelor cauzate de pandemia de COVID-19, cei 650 de participanți la această campanie umanitară conștientizând faptul că donarea de sânge reprezintă o șansă la viață oferită semenilor care se află în situații limită din punct de vedere medical, a transmis TRINITAS TV. Lidia Gaburoi, unul dintre voluntarii care au participat la organizarea campaniei, a subliniat importanța acestor tip de acțiuni: „Donarea de sânge este un act de dragoste față de semenii noștri care se află pe patul de suferință în spitale sau în casele lor. De aceea, toți cei care se simt eligibili pot participa la acțiunile de donare de sânge în orașele în care se află. Orice gest făcut de un om sănătos în cadrul acestor campanii are o valoare inestimabilă”. Totodată, comisarul-șef Iulian Maxim de la Academia de Poliție bucureșteană a subliniat dorința de implicare a studenților instituției de învățământ, motivați de chemarea de a-și ajuta semenii: „Academia de Poliție a răspuns, ca de fiecare dată, la campaniile de donare de sânge organizate de Patriarhia Română, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale. Studenții Academiei de Poliție conștientizează faptul că ajută cetățenii și în acest fel. La această campanie, care s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile, s-au înscris 650 de donatori. Au fost mulți studenți din anul I, lucru care ne oferă convingerea că vom duce mai departe această frumoasă tra*diție”. Participanții la această campanie au continuat ajutorarea aproapelui și după donarea efectivă de sânge, oferind bonurile de masă primite Institutului Clinic Fundeni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Elevi, studenți și cadre didactice din București și din Ploiești au răspuns afirmativ la invitația Patriarhiei Române de a participa la campania umanitară „Donează sânge, salvează o viață!”, desfășurată în perioada 11‑19 mai 2022, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
Astfel, de la 800 de donatori, 650 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și 150 la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești, s‑au recoltat 360 de litri de sânge. Acțiunea s‑a derulat în perioada 11‑12 și 17‑19 mai la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv 11‑13 mai la Centrul de Transfuzie din municipiul Ploiești, în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ și biserici. Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, au fost prezenți la Academia de Poliție din București. Aceștia s‑au ocupat de organizare, asigurând donatorilor alimente și băuturi necesare după actul medical, și au donat sânge așa cum fac la fiecare ediție a campaniei. Gestul lor este și un îndemn la a dona sânge pentru toți cei care îndeplinesc condițiile necesare, deoarece lichidul roșu este singurul medicament care nu poate fi achiziționat din farmacii. Un om poate salva, printr‑o singură donare, până la trei vieți. Statisticile spun că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde și numai 60% din nevoia de sânge este acoperită în România. Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin campania națională „Donează sânge, salvează o viață!”. Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din anul 2013, prin implicarea mai multor voluntari coordonați de arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale. Din 2013 până acum, în cadrul acestei campanii s‑au înregistrat peste 40.000 de donatori fideli și s‑au recoltat peste 20.360 de litri de sânge.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Peste 40 de preoți și credincioși din Protopopiatul Sebeș au donat sânge joi, 4 august, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia.
Acțiunea inițiată de Preotul Ionel Arsu, Protoiereul Protopopiatului Sebeș, a venit ca răspuns la apelul Centrului de Transfuzie Sanguină, notează Arhiepiscopia Alba Iuliei. De asemenea, donarea de sânge este un act de filantropie, încurajat în posturile de peste an. „A devenit deja o tradiție ca în Postul Sfintelor Paști, al Adormirii Maicii Domnului și al Nașterii Mântuitorului să venim în întâmpinarea celor care au nevoie de sânge”, a declarat Protoiereul de Sebeș care a însoțit grupul de donatori. La finalul donării, Preotul Ionel Arsu i-a rugat pe cei prezenți să se alăture de fiecare dată campaniilor de doare de sânge desfășurate în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei. Prin Campania Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, aproximativ 20 de tone de sânge au fost donate, din 2013 până în prezent. Numai în anul 2021, Biserica Ortodoxă Română a mobilizat aproape zece mii de donatori, și au fost colectați astfel 4.271 litri de sânge.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
|