Ce se întâmplă după ce murim?

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Forța trupului scade în intensitate după 60 de ani la cei care nu și-au bătut joc de trup, iar alții sunt terminați la 40 de ani, nu văd de ce s-ar nimici trupul, când el oricum va scădea până la un stadiu de neputință de orice fel.

Cât privește reîntruparea, eu nu văd de ce s-ar reîntrupa cineva în alt trup, nu în cel pe care l-a avut de-a lungul primei vieți.

Dacă un om virtuos s-ar reîntrupa în mai multe vieți practic ar fi un om condamnat să facă binele și să atingă numai el (și câțiva puțini) o stare de excelență, ori eu cred că Dumnezeu vrea să dea șansa mai multor suflete să atingă desăvârșirea de aceea nu ar trimite pe un om la chin și viață mucenicească în mai multe reprize în alte trupuri șamd.

Ar fi chiar o bagatelizare a suferinței, cumva ei știu deja că trec de acea suferință au mai trecut în altă viață deci le e ușor, seamănă cu erezia care spunea că Hristos nu a simțit dureri la cruce, că firea lui dumnezeiască le-a absorbit.


În fiecare epocă istorică există pe planetă cineva care trăiește în condiții asemănătoare lui Ioan Botezătorul haine aspre, mâncare puțină, zonă de pustietate, rugăciune multă, doar că nu sunt cunoscuți.
Poate la unele suflete există o anumită înclinație spre viață aspră, dar nu înseamnă că sunt predestinați să trăiască o viață dintr-acea, ei aleg să ia asupra lor nevoințe și dacă nu ar vrea să trăiască așa, cu siguranță cursul vieții lor ar urma alt circuit.

Trupul si sufletul sunt permanent in disputa, trupul avand mereu pretentii foarte pacatoase, care, satisfacute, aduc sufletului multa paguba. Un om needucat va ajunge foarte repede intr-o ingrata stare duhovniceasca si fizica, iar un om educat va fi mai atent si grijuliu ce alegeri va face, pe cand un om intarit in credinta va evita ispita, va cauta sa faca fapte bune si, mai ales, va multumi lui Dumnezeu si se va bucura pentru toate necazurile si durerile sale, deoarece doar cu o astfel de atitudine demonstrata poate fi primit in Imparatia vesnica. Aceasta evolutie nu se face de pe o zi pe alta, de la o viata la alta, ci dupa multe-multe vieti "normale".

6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.(In14,6)
Adica nimeni nu sa mantuieste fara rastignire, fara suferinta, fara sange. Toti ucenicii Lui (afara de Ioan) au ales mai bine moartea decat a nu-L marturisi pe Hristos.

Trupul si sufletul care nu sunt in disputa si se inteleg, inseamna ca sufletul ajunge puternic si sa domine trupul folosindu-se de el pentru a-si indeplini misiunea pentru care s-a (re)intrupat; un astfel de trup are nevoi ce trebuiesc indeplinite cu smerenie(modest) si dorinte ce sunt jertfite.
Aceasta este randuirea ontologica in Imparatia lui Dumnezeu, si aici a venit Iisus sa-l invete pe om sa scurteze reincarnarile intr-una singura, daar facand apel la puteri mai presus de cele omenesti si la care omul are acces prin Duhul Sfant.

Omul virtuos de care vorbesti e cu adevarat fericit sa faca binele necontenit fiind pe deasupra si chinuit cu mucenicie. Cat timp e in trup, el nu stie (nimeni nu stie) ce a facut in vietile precedente, dar acumularile duhovnicesti se perpetueaza negresit pentru ca se aduna in inima si nu se pierd, ci se manifesta cu tot mai multa putere in succesiunea vietilor.

Sunt convins si eu ca peste tot in lume sunt multi nevoitori care aleg sa traiasca in conditii foarte grele si raman necunoscuti, acest aspect avand o foarte mare contributie duhovniceasca in favoarea lor.

Iisus a avut pe cruce foarte mari dureri omenesti care L-au determinat sa spuna cand Si-a dat sufletul: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit(Mc15,34b)
Ma mir ca firea Lui dumnezeiasca nu L-a oprit si asta inseamna ca, la om, legatura suflet-trup este inimaginabil de stransa.