Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

S-a dus cineva la Părintele Cleopa şi a zis:
- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?
- Citeşte Vieţile Sfinţilor din faptele tale!
Şi eu vă recomand, să citiţi Vieţile Sfinţilor din faptele voastre!
"Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție!" (Matei 6:33)

"Pocăieste-te si întoarce-te înainte de iesirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăintei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinta; si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să-L căutăm pe Dumnezeu, cât avem timp! (Sf.Ioan Gură de Aur)
https://www.youtube.com/watch?v=OrqrhebjGpo&t=1062s

[cristiboss56]

Si unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine sufletele şi trupurile noastre (Psalmi 138, 9-10).
Neputând, aşadar, să ne împotrivim, fraţilor, sau să fugim de la faţa Domnului (Iona 1, 3), veniţi să ne facem pe noi înşine robi Domnului Dumnezeu, Care pentru noi a luat chip de rob (Filipeni 2, 7) şi a murit pentru noi, veniţi să ne smerim sub mâna Lui cea puternică (I Petru 5, 6), care face să ţâşnească tuturor viaţa cea veşnică şi prin Duhul Sfânt o împărtăşeşte cu bogăţie celor ce o caută pe ea.
(Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 29)

[cristiboss56]

Despre buna rânduială a postului – Cuvânt al Sf. Grigorie Palama
Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire.
Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare
. Dupa ce harul Duhului Sfantmi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.
Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

[cristiboss56]

Atunci când Dumnezeu S-a pogorât în această lume, Domnul Hristos, El a devenit vizibil pentru noi, oamenii. Dumnezeu S-a făcut văzut. Şi privindu-L, noi, de fapt, îl privim pe Dumnezeul cel Viu. El este Chipul viu al lui Dumnezeu în lume, Icoana lui Dumnezeu în lume (Coloseni 1,15). Şi apărând această Icoană vie a lui Dumnezeu în această lume, Biserica Ortodoxă a reuşit să-l apere pe om, a reuşit să-l apere pe Hristos ca om. El, Dumnezeu fiind, a devenit om, ca să ne transmită nouă, oamenilor, Icoana lui Dumnezeu, Icoana vie a lui Dumnezeu pe care noi am acoperit-o cu tina păcatelor şi a patimilor, am sluţit-o, am zgâriat-o prin toată viaţa noastră întinată. Domnul a coborât în această lume, a devenit om, cum se spune în minunatele cântări şi rugăciuni, ca să înnoiască Chipul Său în om, să înnoiască Icoana sa în om, care a fost pângărită de patimi, pângărită de viciile noastre, stricată de păcatele noastre, încât omul a devenit sluţire a Icoanei lui Dumnezeu. Şi El, pogorându-Se în această lume ca o curată, preacurată Icoană a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu, a arătat ce este omul, ce este omul desăvârşit, cum trebuie să fie omul în această lume.
Căci ce înseamnă să fii Icoana lui Dumnezeu, să fii Chipul lui Dumnezeu? Aceasta înseamnă, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii lui Dumnezeu în noi; avem simţire, avem inimă – aceasta este chipul lui Dumnezeu în noi; vieţuim în această lume – aceasta este chipul vieţuirii dumnezeieşti; suntem ca icoane nemuritoare ale lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeieşti. Şi Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Său, ca să vieţuim în această lume întru El, ca mintea noastră totdeauna să cugete: Ia aminte de unde eşti, tu eşti de la Dumnezeu, să ai gânduri curate, gânduri dumnezeieşti. Atunci voia noastră este sănătoasă şi desăvârşită, când se întoarce către voia lui Dumnezeu, către originea sa. Simţirea noastră este curată, sănătoasă, este dumnezeiască, dacă se călăuzeşte după simţirea dumnezeiască.
În această lume, noi purtăm, de fapt, o luptă neîncetată, o luptă pentru Icoana lui Dumnezeu care Se află în sufletul nostru. Cine o fură de la noi? Toţi iconoclaştii, toţi potrivnicii icoanelor, iar primul iconoclast este păcatul. Păcatul nu îl suportă pe Dumnezeu, nu îl vrea pe Dumnezeu nici în om, nici ea dimprejurul său. Iar în păcat iconoclastul principal este satana, împreună cu îngerii săi, diavolii. Ia aminte cum trăieşti! Ştii cine eşti: măreţia dumnezeiască în această lume. Îţi cunoşti vrednicia, trăieşte potrivit cu ea. Iar pe aceasta întotdeauna o păzeşte numai Domnul Hristos, Sfânta Sa Biserică şi toate sfintele puteri pe care El i le-a dăruit. Iată, Domnul i-a dăruit Bisericii toate mijloacele şi puterile, pentru ca să păstrăm întru noi această măreţie dumnezeiască şi să o sporim până la cea mai înaltă măsură. Ne-a dăruit Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Iată, ce este sfântul post? Sfântul post este curăţirea sufletului, curăţirea icoanei din suflet de noroiul păcatelor, de smogul patimilor, de mâlul viciilor, dacă omul voieşte cu sinceritate să-şi curăţească sufletul înaintea lui Dumnezeu, să curăţească icoana sufletului său care este cu totul mânjită şi cel mai adesea stricată de păcate. Domnul i-a rânduit Sfintei Sale Biserici sfântul post, pentru ca în cursul postului să ne curăţim de orice întinăciune, să curăţim acest chip dumnezeiesc, această icoană a lui Dumnezeu din noi, pe care am pătat-o.
Culmea a toate este atinsă prin Sfânta împărtăşanie. Sfânta împărtăşanie prin care fiecare dintre noi ne împărtăşim – cu Cine? Cu însuşi Domnul Hristos! Căci în Sfânta împărtăşanie fiecare creştin ÎI primeşte pe Dumnezeu întreg, ÎI primeşte pe minunatul Domn Hristos, primeşte întregul Său Adevăr veşnic, întreaga Sa Dreptate veşnică, primeşte întreaga Sa Viaţă veşnică.
De aceea, fratele meu, Sfânta împărtăşanie este cel mai însemnat eveniment în viaţa fiecărui creştin, cel mai important. Prin ea tu primeşti neştirbit nemurirea lui Hristos în sufletul tău, îl primeşti pe El întreg, primeşti Evanghelia Sa întreagă. Ia aminte cum trăieşti, până în ziua de astăzi. Nu sluţi chipul lui Dumnezeu din sufletul tău şi nu-L răni pe Domnul Hristos, Care prin Sfânta împărtăşanie a intrat în sufletul tău. Nu-I împleti prin păcatele tale cunună de spini în jurul capului. Nu-I întina minunatul şi Sfântul Său Chip cu tina păcatelor tale, cu smogul patimilor tale. Ia aminte cum trăieşti! Dacă până astăzi ţi-ai îngăduit orice păcat, fie că ai furat, fie că ai săvârşit adulter, sau ai fost iubitor de argint, sau ai avut gânduri necurate în sufletul tău, osteneşte-te ca pe toate acestea să le respingi. Tu îl săruţi pe Domnul – ce răspundere, ce lucru înfricoşat! Ştii, fiecare nou păcat al tău este o palmă peste Sfântul Sau Chip, fiecare păcat al tău este o lovitură de moarte în icoana vie din sufletul tău. Sinucidere este aceasta. Te-ai împărtăşit, ai devenit purtător de Hristos, te-ai îndreptat, ţi-ai îndreptat viaţa. Nu îngădui în niciun fel ca aceste dorinţe să te ucidă. Gândurile cele rele aduc tulburare: luptă-te împotriva lor, nu te lăsa stăpânit de rău. Biruie răul cu binele! Biruie-1 pe diavol cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu Dumnezeu suntem puternici, numai împreună cu Dumnezeu (psalmul 60,12). Altfel, fără El, oamenii sunt molii şi ploşniţe, pe care diavolul le împrăştie cu unghia de la degetul mic. Noi suntem puternici numai împreună cu Domnul Hristos. Şi El stăpâneşte asupra vieţii noastre, asupra întregii vieţi de pe pământ.
Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

[cristiboss56]

-Părinte, dacă cineva are o boală grea şi se hotărăşte să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu, procedează bine?
-Dacă nu are îndatoriri, face ce vrea. Iar dacă are îndatoriri, lucrul acesta va depinde şi de ceilalţi. Şi eu m-am dus la medic fără voia mea. Iar dacă nu mergeam şi nu făceam acea “simplă consultaţie”, cum mi-a spus medicul, mi s-ar fi blocat cu desăvârşire intestinul. Aşa că aş mai fi băut puţine lichide, după care s-ar fi terminat toate. O “simplă consultaţie”, după care am intrat într-un astfel de ciclu… Tomografii pe de o parte, cardiologul, pe de alta, globulele albe când scad, când cresc, tăieturi, peticiri… şi în cele din urmă ce a ieşit? Aşa cum merg, se vede că voi muri aici.
De obicei noi spunem: “Să ne îngrijim ca bolnavii să fie mai întâi ajutaţi omeneşte, iar în ceea ce nu vor putea fi ajutaţi omeneşte, îi va ajuta Dumnezeu”. Dar nu trebuie să uităm că, pentru ca oamenii care suferă de o boală gravă să fie ajutaţi omeneşte, trec printr-o mare suferinţă, printr-o adevărată mucenicie. Trebuie să facă o mulţime de consultaţii, operaţii, transfuzii, chimioterapii, radioterapii. înţepături pentru transfuzii, înţepături pentru perfuzii… Să i se găurească venele, să-i bage hrană pe nas, să nu poată dormi… Iar toate acestea pentru ca să se facă ceea ce este omeneşte. Ai înţeles? Nu este ceva simplu, ca, de pildă, o rană care a adunat puroi şi trebuie spartă ca să iasă puroiul, după care se tămăduieşte. Ci aici toate acestea sunt o întreagă procedură. De aceea nu trebuie să stăm liniştiţi şi să spunem: “Este în regulă, bolnavu l acesta a ajuns pe mâinile unor medici buni”, ci să avem în vedere că, pentru a fi ajutat bolnavul medical, trebuie să treacă printr – o întreagă suferinţă, iar noi să ne rugăm cu durere pentru el ca să-i dea Hristos răbdare. Şi să-i lumineze pe medici, pentru că ei pot face greşeli, mai ales atunci când nu au smerenie.
Vezi, când se strică casa, stăpânul ei nu poate sta nepăsător. Tot astfel şi stăpânul trupului, sufletul, nu poate sta nepăsător, dacă i se strică casa, adică trupul. Acum încearcă să-l tină pe stăpân în casă cu fier, cu… oţel, cu vitamine A, B, C…, adică să-i ajute pe bolnavi cu ştiinţa, dar nu pot fi ajutaţi toţi în felul acesta, ci, cu ajutorul pe care îl oferă nu fac altceva decât să le pre -lungească viata lor suferindă, sau mai bine zis, să le prelungească durerea. Pentru că nu ajunge numai ştiinţa, ci este trebuinţă şi de credinţă şi rugăciune. Uneori văd şi aici în mănăstire pe surorile care sunt medici că vor să-l ajute pe cel bolnav mai mult cu ştiinţa, decât cu încrederea în Dumnezeu şi cu rugăciunea. Rugăciunea făcută din inimă le va da o diplomă medicală mai înaltă, care le va face să înceteze de a mai folosi ştiinţa omenească. De obicei când se cultivă dragostea cu durere pentru toţi oamenii, atunci lucrează dumnezeieştile puteri, numai să existe smerenie adâncă în suflet, pentru ca acesta să nu se mândrească crezând că aceste puteri sunt ale lui şi astfel să fie nedreptăţit Dumnezeu.
Nu trebuie să uităm însă că Hristos le poate tămădui şi pe cele care nu se pot vindeca de medici, dar trebuie să existe un motiv serios şi creştinul să fie foarte credincios şi foarte dăruit lui Hristos.
-Adică, Părinte, atunci când oamenii suferă, să nu ceară ajutor medical?
-Nu am spus aceasta, copilul meu! Nu spun “nu-i da, de pildă, oxigen”, ca să se sufoce omul. Vreau să spun ce trage bolnavul pentru a fi ajutat omeneşte şi că trebuie să facem rugăciune pentru ca Hristos să-i ajute pe bolnavi şi să nu sufere. Dacă este ceva grav, să-1 rugăm pe Hristos să-1 ia la El cu o mângâiere de a Sa. Căci atunci când Hristos îi mângâie puţin pe oameni pe mână, le dispar toate şi se fac sănătoşi. Iar după aceasta nu mai este nevoie nici de medica mente, nici de alte leacuri. Dacă îi mângâie pe fată este şi mai bine. Iar dacă îi îmbrăţişează, le înmoaie şi inima. Aţi înţeles? Este nevoie însă de mare credinţă. Dacă bolnavul nu are credinţă, nu se va face bine.
Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

[cristiboss56]

Smerenia se naște în inima omului și din mulțimea rugăciunilor
Sfântul Ioan Scărarul arată că „smerenia se naște în inima omului și din mulțimea rugăciunilor, căci cine are trebuință de ajutorul lui Dumnezeu face multe rugăciuni și pe cât le înmulțește, pe atât i se smerește inima sa. Nimeni, rugându-se și cerând, nu va putea să nu se smerească”. Același sfânt spune că smerenia se naște și din cunoștința de sine: „Dreptul ce nu-și cunoaște neputința sa, are lucrările sale pe ascuțișul biciului, nefiind departe de cădere și de leul făcător de stricăciune. Cel ce nu-și cunoaște neputința sa, este lipsit de smerita cugetare” (Cuv. 21).

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Scărarul despre importanţa Tainei Spovedaniei
Dezgoleşte-ţi, dezgolește-ţi rana în faţa doctorului şi nu te ruşina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, şi nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!
Mergi la mărturisire şi cu purtarea şi cu chipul, şi cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ şi dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului şi judecătorului ca ale lui Hristos.
(Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111)