Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Pe când Hristos îşi lua rămas bun de la ucenici, le-a zis: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Cum se poate împlini cuvântul lui Hristos în inimile noastre, cum se poate sălăşlui pacea în noi?
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă... însă dacă e să întrebi pe cineva dintre dumneavoastră: „Fraţilor, vă doare inima?”, îmi veţi răspunde: „Ah, mă doare atât de mult, nu-mi găsesc loc, se alarmează din tot felul de motive, nu are absolut deloc linişte...” De ce ne doare inima, din ce cauze ne alarmăm neîncetat şi nu avem în noi pacea despre care vorbeşte Domnul?
Mai înainte de toate inima doare din cauza cugetărilor, gândurilor care o rod şi îi distrug liniştea. Uneori omul gândeşte: „Iată, eu voi muri şi copiii îmi vor muri în necredinţă!”, şi acest gând nu-l părăseşte, locuieşte neîncetat neliniştea în inima lui şi nu există pace în ea. Altul a rămas fără proprietate şi avere şi gândul despre cum va vieţui în continuare îl urmăreşte... Unii au duşmani - şi cine nu are! - şi iată că omul este chinuit de gândul răzbunării împotriva vrăjmaşului, căutând ce să-i facă, şi din cauza acestor gânduri îşi petrece turbat zilele... Cum e posibil să obţii pacea într-o asemenea stare a inimii ? Cum e cu putinţa să simţi cu inima ta liniştea (odihna) desăvârşită, cum vă poate cerceta pacea?
Pacea poate să se sălăşluiască în inima noastră dacă ne vom împotrivi gândurilor noastre rele, dacă ne vom lupta prin intermediul rugăciunii neîncetate. Insă trebuie să ne rugăm cu adevărat, nu aşa cum ne rugăm noi. Iată, se rosteşte ectenia şi se cântă: „Doamne, miluieşte”: ne însemnăm automat cu semnul Sfintei Cruci, repetăm în mod automat cuvintele cu buzele, dar în inimă nu avem credinţă în aceste cuvinte. Sau atunci când preotul zice: „Să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa...”, nu vedem sensul acestor cuvinte, nu aşezăm credinţă în aceste cuvinte, şi din această cauză şi rugăciunea noastră nu ne dă linişte, e moartă pentru noi. In rugăciune avem doar cuvinte, nu şi credinţă; Domnul nostru însă este astfel că, dacă omul are în inima sa măcar o picătură de credinţă, măcar gândul că crede, pentru aceasta El e gata sâ-i dea totul şi să-l liniştească cumva negreşit. Şi de aceea, daca vrem să primim pacea în suflet, trebuie să împletim cu credinţă rugăciunea noastră. De exemplu, atunci când se cântă: „Doamne, miluieşte”, se cuvine nu doar să repeţi aceste cuvinte, ci să adaugi: „Cred că mă vei milui”...
Vă amintiţi femeia cu scurgere de sânge? De ce s-a vindecat? Ea, precum ne spune evanghelistul, doar a gândit în inimă: „Mă voi atinge de haina Lui si mă voi vindeca” - si s-a vindecat cu adevărat. De aceea trebuie să luptăm împotriva gândurilor cu rugăciunea şi să ne rugăm totdeauna cu credinţă, măcar să avem gândul să credem, şi atunci inima ni se va linişti şi va avea pace. Domnul însuşi va da această pace pentru fărâmele de credinţă pe care le vei întinde spre El.
Episcopul Veniamin Milov

[cristiboss56]

A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu l-a făcut nici una! Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a făcut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar puține clipe ale vieţii lor. Cea mai cutezătoare, cea mai potrivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgăduieşte!
Poţi iubi pe Dumnezeu cât te ţine gura, dar dacă nu iubeşti şi smerenia în care a venit Dumnezeu, ascultător până la moarte de Cruce, n-ai făcut nimic. Iubirea a coborât pe Dumnezeu din Ceruri să se facă om, - şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire.
Ieromonah Arsenie Boca

[cristiboss56]

Sufletul trebuie să se întoarcă la iubirea lui Dumnezeu. Vindecarea se va face prin a-L iubi pe Dumnezeu cu ardoare. Mulţi sfinţi de-ai noştri au prefăcut întristarea în bucurie prin iubirea către Hristos. Luau adică această putere sufletească, pe care diavolul voia s-o zdrobească, şi o dădeau lui Dumnezeu, prefăcând-o în bucurie şi veselie. Rugăciunea, adorarea lui Dumnezeu preface încet-încet întristarea şi o întoarce în bucurie, fiindcă lucrează harul lui Dumnezeu. Aici este nevoie să ai putere, aşa încât să smulgi harul lui Dumnezeu, care te va ajuta să te uneşti cu El. Este nevoie de meşteşug. Când te dăruieşti lui Dumnezeu şi devii una cu El, atunci vei uita de duhul cel rău, care te trăgea de la spate, iar acela, dispreţuit, va pleca. Apoi, cu cât te vei dărui Duhului lui Dumnezeu, cu atât nu vei mai privi în urma ta, ca să-l vezi pe cel ce trage. Când te atrage harul, te uneşti cu Dumnezeu. Şi când te uneşti cu Dumnezeu şi te dăruieşti Lui, toate celelalte se duc, le uiţi şi te mântuieşti. Marele meşteşug, deci, marele secret spre a scăpa de întristare şi de toate cele rele este să te dăruieşti iubirii lui Dumnezeu.
Părintele Porfirie

[cristiboss56]

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
2. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.
3. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.
4. Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci,căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.
5. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.
6. Noi suntem din Dumnezeu
cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi
cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
7. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este dela Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte peDumnezeu.
8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
9. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.
10. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu,ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.
Sfantul Ap.Pavel,Epistola a II a catre Corinteni,Capitolul IV.

[cristiboss56]

Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.
Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usurinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dumnezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.
Inca o data voi spune: acolo unde nu este Dum*nezeu de fata, unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu de-a pururi inaintea ochilor lor, acolo numai trai dracesc si porcesc este cu putinta, iar sfarsitul unui asemenea trai este inecul, inecul nu in apele cele de rand si firesti, ci in raul cel de foc.
Oarecand maniindu-se, Faraon nu a vrut sa dea ascultare lui Dumnezeu - facandu-se asemenea diavolului - si nu a vrut sa-i slobozeasca pe israeliteni; si care i-a fost sfarsitul? A pierit cu toata puterea sa in Marea Rosie in chip vazut, iar in chip nevazut cu sufletul in iad (Iesire 14, 26-28).
S-au dat sodomitenii unui trai porcesc, si-au iesit din minti din turbarea spurcatelor pacate trupesti, si ce li s-a intamplat? Li s-a pogorat asupra-le inecul, asemenea porcilor gadarenilor (Matei 8, 32; Marcu 5, 13; Luca 8, 33), iar inecul a fost unul cumplit, caci s-au inecat cu trup si suflet in vapaia flacarilor de foc, trimisa asupra lor din Cer (Facere 19, 24-25).
Dar ar putea spune cineva: Ce suparare are Hristos de-si va spurca cineva trupul cu pacatul desfranarii? Cu adevarat mare-I este supararea, caci trupul crestinului, sfintit prin Taina Sfantului Botez apartine nu lui, ci lui Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte" (1 Corinteni 12, 27). Si iarasi: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?" (1 Corinteni 6, 19); "Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat si neprihanit" (1 Petru 1, 18-19). Ia aminte crestine, capul din care izvorasc cugetele cele trupesti nu este al tau, ci al lui Hristos, si nu ai voie sa gandesti rautati cu capul ce este al lui Hristos. Picioarele cu care mergi la faradelegi nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, si nu ai voie sa pornesti cu picioarele lui Hristos catre faradelegi. Mainile cu care savarsesti lucrurile spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos si nu-ti este ingaduit sa lucrezi marsavii cu mainile lui Hristos. Tot trupul tau nu este al tau, ci al Domnului Hristos, si de aceea nu ai voie ca trupul lui Hristos sa-l pangaresti cu infaptuirea patimilor trupesti, caci trupul este templu al lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apos*tolului Pavel: "Pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi" (1 Corinteni 3, 17).
Deci, sa avem intotdeauna in fata ochilor pe Dum*nezeu si sa avem frica de El. Frica de Dumnezeu ne va pazi de pacat!
Sfantul Dimitrie al Rostovului

[cristiboss56]

DECALOGUL POSTULUI MÂNTUITOR
• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).
• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.
Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 122-124

[cristiboss56]

Care este limita dintre curaj și nesăbuință?
Eu cred că lucrurile astea două nu se intersectează, pentru că pornesc din puncte diferite, cresc din tulpini diferite. Curajul este bun. Hristos spune: „Îndrăzniți”. Curajul este râvna cea bună. Eu știu cum e cu nesăbuința asta? Atunci când noi nu mai avem frică de Dumnezeu, atunci când, după ce L-am înfruntat cu o întrebare, nu ne-am speriat și n-am căzut la pământ cu lacrimi și, în general, nu mai avem lacrimi pentru păcatele noastre și nu ne mai pare că suntem păcătoși, atunci n-avem dreptul să mai îndrăznim la Dumnezeu, trebuie să ne plângem; îndrăzneala cea bună vine numai de la smerenie. Luați seama ca nu cumva să primim în mintea noastră și în gândul nostru [gândul] că noi suntem mai privilegiați decât alții, de a da buzna la Dumnezeu. Noi dăm buzna la Dumnezeu tocmai pentru că ne considerăm mai păcătoși decât alții, suntem atât de deznădăjduiți, încât nu mai vedem nicio ieșire și atunci strigăm: „Doamne, dacă nici acum nu mă mai primești, mor”. Așa-i și spunem. Găsim la Sfinți, foarte simplu.
A venit la Pavel cel simplu cineva să-i scoată dracul; [iar Pavel] s-a cățărat pe o piatră și a zis: „Doamne, nu mă dau jos de pe piatră până nu scoți dracul din omul acesta”. Clar, nu toți avem încă simplitatea asta, dar trebuie să tindem spre ea. Fiți sinceri, pentru că Dumnezeu știe starea noastră adevărată – asta e cel mai important lucru – chiar dacă noi nu I-o spunem. Noi Îl mințim: „Doamne, eu sunt smerit, n-am îndrăzneală să spun așa ceva”, dar apoi spune: „Ce-o dat porunca asta așa de grea? Pe de o parte, ne-a făcut așa frumoși, zice creșteți și vă înmulțiți și apoi… feciorie?”
Spune-I lui Dumnezeu că nu înțelegi și El îți va explica! Cum spune la Isaia și la Psalmi?: „Nu am nevoie de nimic, nici de jertfe, nici de altceva, pune neputințele tale înaintea Mea și cheamă-Mă în ziua necazului tău și Eu te voi izbăvi și tu Mă vei proslăvi”. Te voi izbăvi! Dar care sunt necazurile noastre? Nu că a căzut bomba pe turnurile din America, acesta nu-i necaz, sau că nu știu ce lege sau că nu merge bursa. Necazurile noastre sunt atacul patimilor, dar mai mare decât atacul patimilor este necazul necredinței, când noi nu-L înțelegem pe Dumnezeu.
Țineți minte rugăciunea: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”? Să putem mărturisi că „nu credem, Doamne, în Tine, nu Te înțeleg, am înțeles numai un pic, dar asta n-am mai înțeles-o, îmi pare că nu-și are locul aici”. Eu vă spun așa, mai simplu, dar chiar și așa puteți să-I spuneți lui Dumnezeu, pentru că El oricum vă vede și știe ce e în inima voastră, El spune că vede inima și rărunchii, ochii noștri, El ne-a zidit și atunci de ce să fim cu prefăcatorie în fața Lui? Așa să îndrăznim la El. Și spune El numai atât pe urmă să facem: să-L proslăvim! Să spunem: „Doamne, slavă Ție, m-ai izbăvit de patima asta, de gândurile astea pe care le aveam față de Tine, gânduri de hulă”. Să recunoaștem gândurile de hulă pentru Maica Domnului, pentru Dumnezeu, pentru Sfinți.
Când ne vin gânduri de hulă despre Maica Domnului, du-te la icoană, nu te rușina și spune: „Maica Domnului, ce sunt gândurile astea la mine? Eu te iubesc pe tine, dar uite ce mi-a venit”. Și Maica Domnului va spune: „Lasă, că noi amândoi știm că nu-i chiar așa”. Plângi și mărturisește-te. Despre Sfinți, când îți vin gânduri din astea și spui: „Sfântul ăsta, Constantin, îmi pare mie, nu e el chiar așa de sfânt… L-au făcut ăștia cu politica”. Du-te la el și-i spune: „Sfinte Constantine, uite ce-mi pare mie, e adevărat?” Și veți simți cum e de fapt. Sau despre Ștefan cel Mare: „Ei, a avut el atâtea femei, foarte bine să fie așa sfânt și eu vreau să fiu așa sfânt!”. Mergeți la el și întrebați-l. Nu, nu-i blasfemie. Încercați să faceți cum fac copiii și o să simțiți după asta în inima voastră pe Ștefan cel Mare. Și să vă spun drept, e sfânt. Și eu am avut gânduri față de el, dar mi s-a descoperit că el e ca David. Întrebați-l. Și asta nu o spune Savatie, acum, după Revoluție, asta o găsiți la toți Părinții.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Despre curaj și libertate în Ortodoxie (două conferințe) și alte întrebări fără rânduială, Editura Sophia, București, 2002)