Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Despre flori
( Părintele Teofil Paraian )

Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun*tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne*zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo*reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)

[cristiboss56]

Puterile dragostei
Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinuie fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjuie şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită. Un val de aer uşor şi cald acoperă sufletul, îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului. Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici este sensul existenţei lor în preajma ta. Cine s-a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s-adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud. Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru.
Ernest Bernea

[cristiboss56]

"Fiecare moment al vietii noastre este o minune, fiecare zi din viata noastra este un dar de care trebuie sa ne bucuram neincetat. Cuvintele, gandurile, actiunile, gesturile pe care le facem determina viata pe care o traim. Traieste prezentul, indiferent de ora pe care o arata ceasul. Tine minte, nu exista zi lipsita de importanta. Astazi este cea mai frumoasa zi din viata ta. Si maine mai frumoasa ca cea de astazi. Si poimaine. Si tot asa. Zilele devin saptamani, saptamanile se transforma in luni, iar lunile in ani si, chiar fara sa-ti dai seama, ajungi in Varf. Nu uita ca schimbarile pozitive se intampla lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost facute prin pasi marunti, constanti, care au rezistat testului timpului. Profunzimea fiintei tale cauta linistea. Zgomotul e exterior il auzim in viata cetatii. Zgomotul interior sunt gandurile. Citeste! Roaga-te! Contempla o icoana! Priveste natura! Spala mintea si invata de la natura ce inseamna linistea. In acea balada dulce va vorbi Dumnezeu... Si mie, si tie." (Ieromonah Hrisostom Filipescu)

[cristiboss56]

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…
-Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
-Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
-Ce faci toată ziua?
-Te iubesc.
– Te voi mai vedea?
– Când te vei privi în oglindă…
…Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț: pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru… Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă. Și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi… ”
( Hrisostom Filipescu )

[cristiboss56]

Să lăsăm sufletul nostru să vorbească singur cu Dumnezeu. Cu cuvinte simple, aşa cum le înţelegem şi noi înşine, să îi spunem lui Iisus tot ceea ce ne preocupă: durerile noastre, problemele noastre, nevoile şi temerile noastre. Să vorbim cu Dumnezeu aşa cum vorbeşte co*pilul mic cu tatăl lui, fără viclenie, spontan, fără prefăcătorie, ci simplu, autentic.
Desigur, putem să folosim şi rugăciuni tipizate, pe care le-au scris Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre sau să citim Psalmii cei nemuritori ai lui David etc. Dar atunci când le rostim, trebuie să le simţim pe viu ca fiind ale noastre, drept cuvinte ale propriei inimi.
Adevăruri mari, în cuvinte simple,de Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului.

[cristiboss56]

Dumnezeu este foc care încălzeşte şi înflăcărează inima. Aşadar, atunci când simţim în inima noastră răceală, să-L rugăm pe Domnul să vină şi să ne încălzească, insuflându-ne iubire pentru El şi pentru aproapele. Părinţii spuneau: caută-l pe Dumnezeu, dar nu cerceta cu curiozitate să vezi unde se află. Acolo unde se află Dumnezeu, nu există răutate. Cele ce provin de la Dumnezeu sunt liniştite şi de folos şi-l conduc pe om la osândire de sine şi smerenie.

Dumnezeu vădeşte iubirea sa de oameni nu numai atunci când săvârşim binele, dar şi atunci când Îl supărăm şi Îl mâniem prin păcatele noastre. Cu câtă îndelungă răbdare rabdă greşelile noastre! Dar şi când pedepseşte, cu câtă compasiune pedepseşte!

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, p. 313)

[cristiboss56]

Spunem o vorbă, poate chiar în glumă, fară să realizăm că poate răni omul de lângă noi. Uneori descurajăm voit, de teamă ca muritorul căruia ne adresăm să nu ajungă pe scara vieţii cu o treaptă mai sus decât noi. Descurajăm câteodată pentru simplul fapt că viziunea noastră nu coincide cu a celuilalt, că ţintim prea jos şi credem prea mult în imposibil. Descurajăm din invidie şi din ipocrizie. Descurajăm pentru că n-avem altceva mai bun de făcut… Ne lăsăm descurajaţi pentru că pierdem din ochi ţina. Pentru că o mică turbulenţă ne poate distrage atenţia; un mic eşec ne poate face să aruncăm arma în colb şi să ne dăm bătuţi. Aşa uşor! Mult prea uşor…
Renunţăm pentru că nu avem încredere în noi şi ne subestimăm. Înăuntrul fiecăruia există o forţă creatoare mai mare decât bănuim. Problema e că mulţi trecem prin viaţă fără să fi descoperit măcar o părticică din ea. Altfel spus, trăim degeaba… Abandonăm lupta pentru că avem prea multă încredere în ceilalţi şi ne lăsăm influenţaţi de vorbele lor. Uităm prea des că fericirea noastră nu trebuie să depindă decât de voinţa propriei persoane. Alegem descurajarea pentru că ne e frică să pierdem. Ne e frică să ne facem iar de râs, să ni se calce mândria şi orgoliul în picioare. Să ne stricăm reputaţia. E adevărat, mediocrii nu îşi strică imaginea, dar nici nu ajung eroi vreodată…
Să te laşi descurajat e ca şi cum ai merge de bună voie acolo unde ştii că sunt nisipuri mişcătoare. Pentru că ea, descurajarea, nu te ţine doar pe loc, ci te trage în jos. Atât de mult încât într-o zi o să te înghită pământul fără să laşi nimic în urmă. Asta-i cea mai mare înfrângere: să te laşi descurajat…
Este trist că petrecem mai mult timp pentru a felicita oamenii care au reuşit decât pentru a încuraja pe cei care nu au reuşit. Îndopăm sănătoşii cu pastile în loc să le dăm celor bolnavi. Trebuie să acceptăm eşecul, dar nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe antrenamentul ce ne pregăteşte pentru victoria de mâine.
Indiferent de unde porneşti, nu te lăsa descurajat! Toţi oamenii au ajuns unde sunt, pentru că mai întâi de toate au pornit de undeva. Nu descuraja pe nimeni, indiferent de cât de încet înaintează! Fără să realizezi că vorbele tale atârnă greu în ochii cuiva, poţi priva întreaga oamenire de binecuvântările ce puteau fi primite prin el…
Luptă şi mergi înainte! Demonstrează celorlalţi că tu poţi face posibil ceea ce pentru ei era imposibil şi de imaginat. Încurajează oamenii să îşi urmeze visul! Să îşi găsească un scop în viaţă. Să ajugă sus. Poate mâine vei uita că ai spus o vorbă bună unui om singur şi descurajat, dar îţi garantez că el nu va uita niciodată.
Descurajarea e arma Diavolului. Ea naşte oameni mediocri, cu ochii lipiţi de asfalt, cu inima ruptă de cer. Naşte îngeri cu aripile tăiate. Uneori ne e greu să acceptăm rolul distribuitorului de speranţă, pentru că mai degrabă avem nevoie să fim încurajaţi decât să încurajăm. Dar dacă n-o facem noi, atunci cine o va face? Vă provoc la ceva… Ce ar fi… să nu ne mai tăiem aripile unii altora?!
Sefora G.