Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

15 citate duhovniceşti ale Sf. Siluan Athonitul:


Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune e mai bine să nu o faci.
Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea.
Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie.
Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică.
Calea nevoitorului ortodox este aceasta: el caută pe adevăratul Dumnezeu-Ziditorul.
Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul.
Duhul smereniei bucură pe Domnul mai mult decât toate.
Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni.
Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am încredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.
Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te, ca şi Sfinţii Părinţi.
Noi credem că adevărata libertate este a nu păcătui, a iubi din toată inima şi din toate puterile pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate şi rugăciunea te va iubi.
Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.

[cristiboss56]

PUTEREA RUGACIUNILOR MAICII DOMNULUI:
Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre ea. Într-una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.
Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta, şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască. Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe ea Împărăteasa Cerului.
Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce ea este denumită de Biserică - nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului. Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.
(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia

[cristiboss56]

BLÂNDEȚEA :
Blândețea e strălucita virtute care se opune cu succes mâniei: înfrânând-o, calmând-o și transformând-o din păcat, în faptă bună. Într-adevăr, blândețea moderează mișcările mâniei, însuflețește sentimentele pașnice, liniștește sufletul, gonește din inimă toate urile, tratează pe aproapele cu umanitate și bunătate și depărtează din vorbele noastre tot ce este aspru. Dar spre a practica blândețea, de mai multe ori trebuie omul să tacă, tocmai când ar vrea să vorbească și să vorbească tocmai când ar vrea să tacă, să cedeze chiar când ar putea să se apere, sau să se împotrivească. „Fericiți cei blânzi - zice Mântuitorul - că aceia vor moșteni pământul ” (Luca 23, 25).
Protosinghel Nicodim Măndiță

[cristiboss56]

Biserica noastră Ortodoxă nu este doar una dintre Bisericile creştine. Ea este prin excelenţă Biserica lui Hristos, este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
Este Biserica care constituie continuarea ne*întreruptă a Bisericii Apostolice. Ortodoxia noastră este Biserica ce se află în legătură directă cu izvoarele inepuizabile şi făcătoare de viaţă ale adevărului pe care ni L-a descoperit Hristos Însuşi, Mântuitorul nostru cel întrupat.
Mergând cu gândul până la rădăcinile Bisericii noastre Ortodoxe şi aducându-ne aminte de itinerariul ei istoric ajungem la epoca Apostolilor Domnului şi împreună cu aceştia intrăm şi noi în foişorul unde a avut loc Pogorârea Sfântului Duh. Îngenunchem pe culmea Golgotei şi îl atingem pe întemeietorul şi Făcătorul Bisericii noastre, Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfinţii Apostoli au avut experienţa adevărurilor în care credeau şi pe care le propovăduiau. Ei cu adevărat îl văzuseră pe Domnul, îl auziseră cu urechile lor, trăiseră alături de El şi fuseseră, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Luca, de la început văzători şi slujitori ai Cuvântului
Trăind şi noi azi în cadrul continuatoarei neîntre*rupte a Bisericii, Ortodoxia noastră, primim experienţa adevărurilor credinţei, trăim în Hristos, îl primim pe Acesta în viaţa liturgică a Bisericii noastre şi mai ales de fiecare dată când ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Lui.
Participând la viaţa Bisericii noastre simţim înlăun trul nostru prezenţa lui Hristos. Şi nu este exagerare dacă spunem că putem şi noi să repetăm, spunând împreună cu Sfinţii Apostoli: Ceea ce era de la început, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii…
Biserica noastră Ortodoxă a păstrat neîntreruptă succesiunea apostolică prin Tainele Preoţiei şi ale vredniciei arhiereşti şi a păzit continuarea ei prin Tradiţia Ortodoxă şi prin luptele Marilor Părinţi, ale marilor ei apărători şi prin lupta vie a Mucenicilor, de la Sfinţii Apostoli până astăzi.
Biserica noastră Ortodoxă a păstrat neatins şi în*treg adevărul credinţei revelate a lui Hristos, în pofida înfricoşătoarelor piedici pe care le-a întâlnit şi a luptelor şi atacurilor la care a fost supusă.
Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017

[cristiboss56]

Cum ispitește diavolul!…Sfinții Părinti
,,Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Iar dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea lui, pentru a ne duce pe culmile mândriei. Sufletul nostru are împotriva acestor trei ispite, trei arme specifice; pentru cea dintâi-sârguința și gândul la moarte; pentru cea de-a doua –supunerea și ocara; iar pentru cea din urmă- defăimarea de sine”.(Sfântul Ioan Scărarul). Diavolul declanșează asupra minții în scopul atrageii noastre la păcat două mecanisme: cel al închipuirii sau îmaginației și cel al amintirii. Prin închipuire, diavolul caută să născocească tot felul de idei și reprezentări păcătoase și pătimașe, iar când nu reușește, ne aduce aminte de păcatele trecute, prin declanșarea mecanismelor amintirii.
Diavolul adoptă o dublă strategie: până la săvârșirea faptei rele diavolul dă curaj și îndrăzneală ca să primim ispita, să o însoțim cu gânduri proprii, să consimțim la lucrarea ei și să o facem, iar după săvârșirea păcatului, caută să ne strecoare în suflet întristarea și deznădejdea, îngrozindu-ne cu spaimele Judecății. (Sfântul Ioan Scărarul)
Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie vorbește despre diavolul care face ca sufletul împătimit să devină nesimțitor. ,,Când năvălește acela, iese sufletul din starea sa firească și leapădă cuviința și frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socotește păcat, fărădelegea n-a mai socotește fărădelege și la osânda și munca veșnică se gândește ca la niște vorbe goale. Acest demon poate fi izgonit prin atenția la nenorocirile, bolile și suferințele altora care ne sensibilizează și care, pun pe fugă pe acest diavol întrucât sufletul este străpuns puțin câte puțin și trezit la milă fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon.”
Cel mai tare ne luptă vrăjmașii diavoli în timpul rugăciunii. Scopul lor este ,să ne fure rugăciunea cea de ceas de la noi. Evagrie Ponticul ne spune că ,,tot războiul ce se aprinde între noi și vrăjmașii diavoli nu se poartă pentru nimic altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. În timpul rugăciunii, lupta și năvălirea vrăjmașului diavol are amploarea și răutatea fiarelor sălbatice. Ei se reped asupra rugătorilor ,,în cârduri”, luând forme și consistențe materiale dintre cele mai ciudate și periculoase și încercând să-i îngreuneze prin moleșeala somnului, vedenii, lumini, amăgiri, năluciri, tulburări chiar și hormonale”.
Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol spun că aceste ispite au rostul de a face mintea să nu se mândreacă de binele ce l-a aflat ci, dimpotrivă, războită, certată și umilită, să sporească în smerita cugetare.
În legătură cu aceste momente, Părinții filocalici vorbesc despre îngăduința lui Dumnezeu sau despre ascunderea harului de la noi. Dar chiar în această ascundere, harul ajută în chip tainic sufletul, ca să arate vrăjmasilor lui că biruinta este numai a sufletului.

[cristiboss56]

„Credința este cea dintâi și principala armă în lupta cu patimile, fiindcă credința este lumina minții care alungă întunericul patimilor, precum și tăria minții care alungă boala din suflet. Credința poartă în sine însăși nu numai propriul său principiu și substanță, dar și principiul și substanța tuturor celorlalte virtuți – desfășurându-se una din cealaltă și încercuindu-se una pe alta precum inelele unui copac. Dacă se poate spune despre credință că are un limbaj, acel limbaj este rugăciunea.”


(Părintele Iustin Popovici, Credinta Ortodoxă si viața în Hristos, Editura Bunavestire, pp. 60-61, Galați, 2003)

[cristiboss56]

..Din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos, răspunsuri la întrebări existențiale...

Cine este cel mai bun profesor?
- Suferința.
Iar cel mai rău profesor?
- Plăcerea.
Care este abilitatea cea mai rară?
- Capacitatea de a da.
Cea mai bună abilitate?
- Capacitatea de a ierta.
Care este cea mai dificilă abilitate?
- Abilitatea de a tăcea.
Care este cea mai importantă abilitate?
- Abilitatea de a cere.
Care este cea mai necesară abilitate?
- Capacitatea de a asculta.
Care este cea mai periculoasă luptă?
- Cea fanatică.
Care este obiceiul cel mai neplăcut?
- Cheful de ceartă.
Care este obiceiul cel mai nociv?
- Vorba multă.
Care persoană este cea mai puternică?
- Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.
Care persoană este cea mai slabă?
- Oricine se simte mai puternic.
Care este persoană cea mai inteligentă?
- Cea care își urmează inima.
Ce afecțiune este cea mai periculoasă?
- Atașamentul de corpul fizic
Cine este cel mai sărac?
- Cine iubește cel mai mult banii.
Cine este mai aproape de Dumnezeu?
- Cel milostiv.
Cine este cel mai slab?
- Care învinge pe alții.
Cine este cel mai puternic?
- Care învinge pe sinele său.
Cum să te lupți cu problemele?
- Cu bucurie.
Iar cu suferința?
- Cu răbdare.
Care este semnul unui suflet sănătos?
- Credința.
Care este semnul unui suflet bolnav?
- Disperarea.
Care sunt semnele acțiunilor greșite?
- Iritarea.
Care sunt semnele faptelor bune?
- Pacea sufletească.
(din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos)